ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1442/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2018, contestatoarea A. a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii Prahova, solicitând instanței să dispună admiterea contestației formulate, anularea Deciziei nr. 12297/11.03.2014, comunicată la 05.02.2018 și obligarea intimatei să emită o nouă decizie de acordare și de repunere în plată a drepturilor de pensie pentru toată perioada de stagiu realizată pe teritoriul României, începând cu data depunerii cererii în Grecia, 13.03.2007, conform formularului x.

Prin sentința civilă nr. 3620 din 10 decembrie 2018, Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat decizia nr. 12297/2014 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova, a obligat pârâta să emită o nouă decizie de acordare și repunere în plată a drepturilor de pensie pentru toată perioada de stagiu realizată de reclamantă pe teritoriul României, începând cu data de 13.03.2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Casa Județeană de Pensii Prahova, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 1604 din 29 mai 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de apelanta-intimată Casa Județeană de Pensii Prahova împotriva sentinței civile nr. 3620/10.12.2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-contestatoare A., a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Intimata-contestatoare A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1604 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, cerere întemeiată în drept pe dispozițiile Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-69/14 Târșia împotriva Statului Român și pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuenta a susținut, în esență, că deși art. 509 C. proc. civ. nu prevede explicit, există posibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești civile definitive pe motiv de nerespectare a dreptului comunitar și a unor hotărâri judecătorești ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, în speță, revizuenta consideră că soluția pronunțată de instanța de apel este potrivnică Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite C-401/13 și C-432/13 Balasz contra României, obligatorie general prin publicarea ei în Buletinul Oficial al Uniunii Europene la 22 ianuarie 2015.

Prin urmare, revizuenta solicită admiterea cererii de revizuire și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 3620 din 10 decembrie 2018 a Tribunalului Prahova.

Examinând, cu prioritate, excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de revizuire, instanța supremă reține următoarele:

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează existența unor hotărâri definitive potrivnice.

Prin urmare, în ceea ce privește instanța competentă, trebuie examinată incidența dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre.

Norma de competență se referă la instanța națională, ierarhic superioară celei care a pronunțat prima hotărâre definitivă, apreciată ca potrivnică hotărârii atacate cu revizuire.

În speță, "prima hotărâre" invocată de revizuentă a fost dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite C-401/13 și C-432/13 Balasz contra României, la data de 22 ianuarie 2015.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene reprezintă instituția jurisdicțională a Uniunii, a cărei principală misiune este examinarea legalității actelor Uniunii și asigurarea interpretării și aplicării uniforme a dreptului acesteia.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu este deci o instanță națională, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a României nu este o "instanță mai mare în grad" față de instanța europeană.

Așadar, norma specială prevăzută de art. 510 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi aplicată pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cererea de revizuire formulată în cauză.

În această situație atipică, devin incidente dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., care instituie regula aplicabilă cererilor de revizuire cu privire la competența de soluționare a acestora, stabilind că "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere", revenindu-se la caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, de retractare.

Raportând textele legale evocate la prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care dispun că:

"necompetența este de ordine publică: 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad" și, totodată, văzând și dispozițiile art. 510 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze cererea de revizuire.

Astfel, în cauză, obiectul cererii de revizuire îl reprezintă decizia civilă nr. 1604 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, revizuenta susținând că această decizie este contrară unei hotărâri a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin urmare, competentă a soluționa cererea de revizuire este Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, aceasta fiind instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 510 alin. (1) și art. 132 alin. (1), (3), cu aplicarea art. 135 alin. (2) C. proc. civ., va fi admisă excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu și, în consecință, va fi declinată competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1604 din 29 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2019.