ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 132 din 22 mai 2019, Judecătoria Dragomirești a înlocuit măsura asistării zilnice pentru o perioadă de 4 luni dispusă față de inculpatul A. prin Sentința penală nr. 242 din data de 25 septembrie 2018, cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un an și 4 luni, prevăzută de art. 124 din C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. și de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. (2) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 113 din C. pen.

Prin Decizia penală nr. 1031/A din 1 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 132 din 22 mai2019, pronunțată de Judecătoria Dragomirești.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că faptele inculpatului A. care, la data de 25 februarie 2016, în jurul orei 10:00, a întreținut raporturi sexuale orale cu minorul B., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută și pedepsită de art. 220 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 113 din C. pen.

În concret, în acord cu instanța de condamnare, curtea de apel a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 25 februarie 2016, în jurul orei 10:00, persoana vătămată B. s-a deplasat, împreună cu martorii C. și D., într-o casă nelocuită de pe raza comunei Ieud, loc în care se afla inculpatul A. împreună cu numiții E. și F., toți elevi la Școala Gimnazială Ieud.

Din materialul probator administrat în cauză, respectiv din declarațiile martorilor C., E., D., și F., s-a reținut, ca o constantă a declarațiilor, faptul că inculpatul a întreținut un act sexual oral cu persoana vătămată după ce aceasta din urmă a acceptat să întrețină raporturi sexuale orale în schimbul sumei de 100 de RON primite de la inculpat.

Totodată, s-a reținut că, după ce a consimțit să întrețină actul sexual oral cu inculpatul, faptul că acesta ținea persoana vătămată de ceafă în timp ce actul se consuma, nu poate fi privit ca o constrângere în sensul prevăzut de art. 220 din C. pen.

S-a mai reținut că după actul sexual, inculpatul a amenințat partea vătămată, motiv pentru care B. s-a speriat și i-a înapoiat banii acestuia.

Făcând trimitere la art. 220 alin. (2) din C. pen., s-a notat că la data săvârșirii faptei persoana vătămată avea vârsta de 11 ani și 11 luni, iar inculpatul 15 ani și 5 luni.

Curtea de apel a constatat că, în mod corect, instanța de condamnare a reținut că fapta săvârșită la data de 25 februarie 2016, care face obiectul cauzei pendinte, este comisă în concurs real de infracțiuni cu fapta pentru care s-a dispus față de inculpat măsura neprivativă de libertate a asistării zilnice pentru o perioadă de 4 luni prin Sentința penală nr. 242 din data de 25 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Dragomirești, definitivă prin neapelare la data de 23 octombrie 2018, împrejurare în raport de care a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 123 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 129 alin. (1) din C. pen. și art. 113 din C. pen.

La dozarea și individualizarea măsurii educative, curtea de apel a avut în vedere atât pericolul social ridicat al faptei, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului, care, în pofida dovezilor de vinovăție, a negat constant acest lucru, încercând astfel să obstrucționeze aflarea adevărului, ceea ce duce la concluzia că pentru reeducarea lui se impune aplicarea unui tratament juridic adecvat, respectiv, menținerea soluției instanței de fond, instanța de apel respingând solicitarea subsidiară a apărătorului ales al apelantului.

S-a apreciat că poziția adoptată de către inculpat în fața poliției și a primei instanțe, de nerecunoaștere a infracțiunii, constituie un aspect negativ cu privire la fapta comisă, astfel că nu este de natură, prin ea însăși să formeze convingerea judecătorilor că pentru reeducarea lui este suficientă prelungirea măsurii educative prevăzută de art. 123 alin. (3) lit. a) din C. pen.

Notând că atitudinea procesuală reprezintă o componentă semnificativă în cadrul circumstanțelor personale, ce conturează profilul de personalitate al inculpatului care, la rândul său, se examinează în mod plural cu celelalte criterii legale adecvate în contextul cauzei, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, circumstanțele reale efective, condiții în care nu este oportună și nici posibilă cererea subsidiară a apărătorului apelantului, instanța de control judiciar a reținut că măsura dispusă de prima instanță constituie un avertisment adecvat pentru inculpat față de reprobabilitatea faptei sale și îi va crea o atitudine potrivită față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, pe care le-a încălcat cu brutalitate.

Împotriva Deciziei penale nr. 1031/A din 1 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, de Curtea de Apel Cluj, secția penală, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 8 noiembrie 2019.

În motivarea căii de atac, făcând trimitere la art. 418 alin. (1) din C. proc. pen., recurentul inculpat, prin apărător, a susținut că instanța de apel i-a menținut, în mod nelegal, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 4 luni dispusă de instanța de fond, cu argumentarea că, în opinia sa, singura soluție legală ce putea fi dispusă în cauză, în raport cu dispozițiile prevăzute de art. 123 alin. (3) lit. a) din C. pen. coroborat cu art. 124 alin. (4) lit. b) și art. 134 alin. (2) din C. pen., consta în prelungirea măsurii educative luate prin Sentința penală nr. 242 din 25 septembrie 2018, pronunțată de Judecătoria Dragomirești, în Dosarul nr. x/2018.

Față de argumentele expuse, recurentul a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 449 din C. proc. pen., admiterea cererii de recurs în casație formulată, casarea Deciziei penale nr. 1031/A din 1 octombrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală, înlăturarea greșitei aplicări a legii și, pe cale de consecință, prelungirea măsurii educative susmenționate în raport cu dispozițiile art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 123 alin. (3) lit. a) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2019.

Prin Încheierea din 7 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată constatând că, formal, criticile privind măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 4 luni se circumscriu cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv în ședința din data de 29 mai 2020, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua hotărârii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală în raport de încadrarea juridică dată faptei prin hotărârea atacată, excluzându-se, printre altele, criticile privind individualizarea judiciară sau cele vizând încadrarea juridică a infracțiunii.

Se reține faptul că, în jurisprudența sa constantă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței sale nu doar în cazul unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci, printre altele, și în ipoteza aplicării unei măsuri educative pentru infracțiuni comise în timpul minorității (I.C.C.J., secția penală, Decizia penală nr. 51/RC/2016, Decizia penală nr. 96/RC/2016, Decizia penală nr. 24/RC/2017, www.x.ro).

Aceasta deoarece, în procesul penal, natura și durata unei măsuri educative nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea cerințelor normative proprii unui anumit mod de executare.

Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente plasează măsura educativă aplicată în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței de casație.

În cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității, cauzele de atenuare (circumstanțele atenuante, tentativa) și de agravare (circumstanțele agravante, forma continuată, concursul de infracțiuni) sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative și produc efecte numai cu privire la individualizarea între limitele prevăzute de lege în cazul fiecărei măsuri educative, neoperând o reducere sau o majorare a acestor limite, conform art. 128 și art. 129 din C. pen.

Procedând la evaluarea măsurii educative exclusiv prin prisma legalității, Înalta Curte constată că față de recurent s-a dispus înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice dispusă față de inculpatul A. prin Sentința penală nr. 242 din data de 25 septembrie 2018, cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin. (2) din C. pen.

Astfel, s-a avut în vedere că fapta comisă de recurentul A. a fost săvârșită în concurs real de infracțiuni cu fapta pentru care s-a dispus față de inculpat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice.

Conform art. 114 din C. pen., cu denumirea marginală "Consecințele răspunderii penale", " (1) Față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

(2) Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri:

a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat;

b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață."

C. pen. prevede în art. 123 alin. (3) lit. c) următoarele: "Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța dispune: ... c) înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate."

Având în vedere dispozițiile legale incidente, se remarcă faptul că legea prevede posibilitatea înlocuirii unei măsuri educative neprivative de libertate în cazul în care minorul este judecat pentru săvârșirea unei infracțiuni concurente, astfel cum este cazul recurentului. Mai mult, în condițiile în care pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa prevăzută de lege este de la 2 la 7 ani închisoare, față de acesta legea penală prevede posibilitatea luării unei măsuri educative privative de libertate, chiar și în lipsa unei măsuri educative dispuse pentru comiterea unei infracțiuni concurente.

În ce privește limitele măsurii educative privative de libertate, se observă că durata de 1 an și 4 luni se înscrie în durata legală prevăzută de art. 124 alin. (2) din C. pen., potrivit căruia "(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu și 3 ani.", fiind orientată spre minim.

Ca atare, criticile recurentului nu sunt fondate, acestea nu se circumscriu ipotezei reglementate de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", ci vizează individualizarea măsurii educative aplicate, chestiune ce excedează cazului de casare invocat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1031/A/2019 din data de 1 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată B., în sumă de 470 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1031/A/2019 din data de 1 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată B., în sumă de 470 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2020.

Procesat de GGC - LM