ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2019

Ședința publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra contestației în anulare de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 20 septembrie 2011, sub nr. x/2011, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA și INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI HUNEDOARA la plata sumei de 1.000.000 RON, din care suma de 177.641,94 RON reprezintă garanția de bună executare a contractului nr. x din 6 ianuarie 1995, diferența reprezentând daune-interese.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ. din 1864 și art. 42 și art. 46 Codul comercial.

Prin sentința nr. 5178/CA/2013 din 16 octombrie 2013, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca prescrisă cererea reclamantei A. S.A. privind pretențiile aferente perioadei cuprinse între anul 2007 și 20 septembrie 2008; a admis în parte cererea aceleiași reclamante și le-a obligat pe pârâte la restituirea către reclamantă a următoarelor sume reținute cu titlu de garanție bancară, și anume: 63.957,16 RON de către INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI HUNEDOARA; 82.332,6 RON de către UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR și 31.352,11 RON de către DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA; a respins în rest cererea reclamantei; le-a obligat pe pârâte la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum 5.163,8 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel toate părțile.

Prin decizia civilă nr. 122/2014 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins excepția prescripției cu privire la pretențiile aferente perioadei cuprinse între anul 2007 și 20 septembrie 2008; a respins ca nefondat capătul de cerere privind pretențiile reclamantei aferente aceleiași perioade; a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate; a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele-pârâte INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI HUNEDOARA, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs toate părțile.

Prin decizia civilă nr. 3612 din 18 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.A. și de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR., împotriva deciziei instanței de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; a constatat nulitatea recursurilor declarate de recurentele-pârâte INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI HUNEDOARA și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA împotriva aceleiași decizii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă sub nr. x/2011*.

Prin decizia nr. 375/2018 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinței primei instanțe, pe care schimbat-o în parte, în sensul că a respins excepția prescripției cu privire la pretențiile aferente perioadei cuprinse între anul 2007 și 20 septembrie 2008 și a respins ca nefondat capătul de cerere privind pretențiile aferente aceleiași perioade; a menținut în rest dispozițiile sentinței atacate; a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-pârâți INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI HUNEDOARA, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ HUNEDOARA împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei instanței de rejudecare au declarat recurs atât A. S.A., cât și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR.

Prin decizia nr. 914 din 19 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. și ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR, împotriva deciziei instanței de rejudecare.

În motivarea soluției de respingere ca tardiv a recursului declarat de recurenta-pârâtă, instanța de recurs a reținut că decizia recurată a fost comunicată acestei părți la 21 ianuarie 2019, conform dovezii aflate la dosar apel.

În aceste condiții, aceeași instanță a constatat că termenul de recurs de 15 zile, calculat potrivit art. 101 și următoarele din C. proc. civ., s-a împlinit la 6 februarie 2019.

Având în vedere că recursul recurentei-pârâte a fost înregistrat la instanța care a pronunțat hotărârea atacată la 7 februarie 2019 (aceasta fiind și data de ieșire a documentului de la Primăria Municipiului Deva, conform mențiunii de pe cerere), instanța de recurs a respins ca tardiv recursul declarat de această parte, în temeiul art. 301 C. proc. civ. din 1865.

Împotriva deciziei instanței de recurs, UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat desființarea deciziei contestate și, în urma rejudecării, admiterea recursului său.

În motivarea contestației, contestatoarea a susținut, în esență, că instanța de recurs a respins ca tardiv recursul în mod eronat.

În concret, titulara contestației a arătat că dezlegarea dată recursului său este rezultatul erorii materiale constând în considerarea datei declarării recursului ca fiind data înregistrării acestuia la Curtea de Apel Alba Iulia.

După evocarea dispozițiilor art. 301 și art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ. din 1865, contestatoarea a susținut că decizia recurată i-a fost comunicată la 21 ianuarie 2019, conform recomandatei nr. x, la sediul profesional al reprezentantului său convențional.

În continuare, aceeași parte a arătat că cererea de recurs a fost predată furnizorului de servicii poștale la 5 februarie 2019, cu respectarea termenului de 15 zile, astfel cum rezultă din avizul de însoțire a corespondenței încheiat între furnizorul de servicii poștale și reprezentantul său.

În aceste condiții, contestatoarea a subliniat că greșeala materială care a condus la respingerea ca tardiv a recursului său a constat în luarea în considerare a datei la care a fost înregistrată cererea de recurs la curtea de apel și nu a datei la care recursul a fost trimis către această instanță.

După evocarea hotărârii pronunțate de C.E.D.O. în cauza Hietsch împotriva României, aceeași parte a conchis că soluția instanței de recurs este viciată de o eroare materială, întrucât nu îi este imputabilă înregistrarea recursului său de curtea de apel la o dată ulterioară celei la care acesta a fost transmis.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I și art. 320 C. proc. civ. din 1865.

Intimatele nu au depus întâmpinare.

Analizând argumentele invocate în susținerea contestației în anulare, subsumate motivului prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale (...)".

Textul legal anterior menționat reglementează contestația în anulare specială, care poate fi exercitată atunci când hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Față de caracterul de cale de atac de retractare al contestației în anulare, existența unei "greșeli materiale" la care se referă art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865 presupune o interpretare restrictivă.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus, în mod necesar, la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Prin urmare, cu ocazia analizării motivului reprezentat de greșeala materială, instanța de retractare trebuie să se raporteze numai la actele existente la dosarul de recurs în momentul pronunțării hotărârii contestate. Explicația constă în aceea că se poate aprecia dacă soluția este rezultatul unei erori materiale doar prin raportare la ceea ce instanța de recurs avea la dispoziție în momentul pronunțării hotărârii.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că titulara contestației în anulare susține, în esență, că greșeala materială care a condus la respingerea ca tardiv a recursului său a constat în luarea în considerare a datei la care a fost înregistrată cererea de recurs la curtea de apel și nu a datei la care recursul a fost trimis către această instanță.

Verificând actele și dovezile aflate la dosarul instanței de recurs, Înalta Curte constată că singura dovada cu privire la data de declarare a recursului o constituie ștampila de înregistrare a cererii de recurs la Curtea de Apel Alba Iulia la 7 februarie 2019.

În plus, pe cererea de recurs este menționată ca dată de ieșire a documentului de la Primăria Municipiului Deva tot 7 februarie 2019, aspect reținut și de instanța de recurs.

În aceste condiții, susținerea contestatoarei, în sensul că cererea de recurs a fost predată furnizorului de servicii poștale la 5 februarie 2019, nu poate fi primită în cadrul contestației în anulare, întrucât înscrisul reprezentat de avizul de însoțire a corespondenței încheiat între furnizorul de servicii poștale și reprezentantul contestatoarei nu a fost depus în fața instanței de recurs.

Or, neexistând la dosarul de recurs înscrisul invocat de contestatoare în dovedirea pretinsei erori materiale, nu se poate reține că instanța de recurs a omis acest înscris în momentul pronunțării soluției de respingere a recursului ca tardiv.

Totodată, depunerea acestui înscris după soluționarea recursului nu poate conduce la retractarea deciziei contestate, întrucât în materia contestației în anulare nu este reglementată o dispoziție legală similară celei de la art. 305 C. proc. civ., care permite depunerea de înscrisuri noi în recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul prevăzut la art. 318 teza I C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată împotriva deciziei instanței de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL DEVA, PRIN PRIMAR, împotriva deciziei nr. 914 din 19 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2019.