CASE OF HIETSCH v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Access to court)
CASE OF HIETSCH v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2014)
©Documentul a fost pus la dispoziție cu sprijinul Consiliului Superior al Magistraturii din România (
www.csm1909.ro
) și al Institutului European din România” (
www.ier.ro
). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.
©The document
was made available with the support of the Superior Council of Magistracy of Romania (
www.csm1909.ro
) and the European Institute of Romania (
www.ier.ro
). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECȚIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 23 septembrie 2014
În Cauza Hietsch împotriva României
(Cererea nr. 32015/07)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Hietsch împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall,
președinte
,
Alvina Gyulumyan, Dragoljub Popoviæ, Luis López Guerra, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc,
judecători
,
și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 2 septembrie 2014,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află cererea nr.
32015/10 îndreptată împotriva României, prin care un
resortisant al acestui stat, doamna Maria Dorina Rodica Hietsch (reclamanta), a sesizat Curtea la 20 iulie 2007, în temeiul art.
34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (Convenția).
Reclamanta a fost reprezentată de domnul V. Gorea, avocat în Târgu Mureș. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.
Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanta se plânge de o atingere adusă dreptului său de acces la o instanță.
4.
La 26 iunie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.
ÎN FAPT
I. Circumstanțele cauzei
Reclamanta s-a născut în 1942 și are domiciliul în Sighișoara.
În 2005, aceasta a solicitat Judecătoriei Suceava anularea vânzării mai multor terenuri care avusese loc în 1999 și în 2000 între fratele său și terți. Reclamanta a susținut că respectiva vânzare aducea atingere drepturilor sale succesorale.
Printr-o hotărâre din 14 septembrie 2006, instanța a respins acțiunea, motivând că, în conformitate cu legislația în vigoare la data semnării contractelor, vânzarea era valabilă.
Reclamanta a formulat recurs. La 3 ianuarie 2007, aceasta a primit o citație pentru a se înfățișa înaintea Tribunalului Suceava la 30 ianuarie 2007 și a fost invitată să achite taxa judiciară de timbru anterior respectivei date sub sancțiunea anulării recursului său.
La 19 ianuarie 2007, reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru. Printr-o scrisoare recomandată din 24 ianuarie 2007, avocatul acesteia a informat tribunalul. Acesta a solicitat de asemenea o amânare a înfățișării clientei sale pe motiv că, la 30 ianuarie 2007, trebuia să susțină alte cauze în fața altor instanțe.
La 30 ianuarie 2007, în absența reclamantei, tribunalul a anulat recursul declarat de aceasta pe motiv că nu achitase taxa judiciară de timbru în termenul prevăzut de lege.
Reclamanta a formulat contestație în anulare arătând că anularea recursului său era consecința unei greșeli materiale a tribunalului. Aceasta a depus la dosar proba transmiterii prin scrisoare recomandată a chitanței care atesta că achitase taxa judiciară de timbru.
12.Prin hotărârea definitivă din 15 martie 2007, Tribunalul Suceava a respins contestația în anulare motivând că dovada plății lipsise de la dosarul instanței care examinase recursul. Prin urmare, s-a pronunțat că anularea reflecta „realitatea obiectivă pe care o percepuseră magistrații în ziua ședinței” și că, în consecință, nu era vorba despre o greșeală.
II. Dreptul intern relevant
Codul de procedură civilă în vigoare la momentul faptelor prevedea în special cele ce urmează:
Art. 104
„Actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de împlinirea lui.”
Art. 318
„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale [...]”
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenție
Reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță ca urmare a anulării recursului său. Reclamanta invocă în această privință art. 6 §
1 din Convenție, redactat după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...]”
A. Cu privire la admisibilitate
Constatând că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art.
35 §
3 lit.
a) din Convenție și că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.
B. Cu privire la fond
Reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță, în măsura în care motivul anulării recursului său de către tribunal era acela al neachitării, în termenul prevăzut de lege, a taxei judiciare de timbru impuse pentru examinarea acestui recurs. Aceasta face dovada plății respective și susține că anularea recursului se datora unei greșeli care nu îi era imputabilă.
Guvernul apreciază că reclamanta a fost sancționată pentru lipsa sa de diligență în privința obligației de a plăti taxa judiciară de timbru. În această privință, Guvernul apreciază că reclamanta, care era asistată de un avocat, trebuia să se aștepte la anularea recursului său pentru neachitarea în termenul prevăzut de lege a taxei judiciare de timbru.
În ceea ce privește contestația în anulare, Guvernul apreciază că a fost respinsă în mod întemeiat deoarece dovada achitării taxei de timbru nu se regăsea la dosarul prezentat instanței în vederea examinării recursului formulat de reclamantă.
Curtea reamintește că nu îi revine sarcina de a se substitui instanțelor interne și că le revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor, obligația de a interpreta legislația internă (a se vedea
Brualla Gómez de la Torre împotriva Spaniei
, 19 decembrie 1997, pct. 31,
Culegere de hotărâri și decizii
1997
‑
VIII și
Edificaciones March Gallego S.A. împotriva Spaniei
, 19 februarie 1998, pct. 33,
Culegere
1998-I). Rolul acesteia se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări. Curtea reamintește de asemenea că acest lucru este valabil mai ales în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, precum termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căilor de atac (a se vedea
Tejedor García împotriva Spaniei
, 16 decembrie 1997, pct. 31,
Culegere
1997-VIII). În cele din urmă, Curtea reafirmă că reglementarea privind termenele care trebuie respectate pentru a formula un recurs are ca scop să asigure o bună administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice și că persoanele în cauză trebuie să se aștepte ca aceste norme să fie aplicate. Cu toate acestea, reglementarea în cauză sau aplicarea acesteia nu trebuie să împiedice justițiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă (a se vedea
Aepi S.A. împotriva Greciei
, nr. 48679/99, pct. 23, 11 aprilie 2002).
În prezenta cauză, Curtea constată că reclamanta a achitat efectiv taxa judiciară de timbru prevăzută pentru examinarea recursului său și că a transmis tribunalului, prin scrisoare recomandată, dovada acestei plăți, în forma și termenele prevăzute de Codul de procedură civilă. Scrisoarea nu a fost depusă la dosar nu din motive imputabile reclamantei, ci din cauza unor disfuncționalități la nivelul grefei sau al serviciilor poștale.
Având în vedere dovada necontestată a acestei plăți și a transmiterii sale prin scrisoare recomandată se impune să se constate că anularea recursului este viciată de o eroare evidentă (a se vedea,
mutatis mutandis
,
Șega împotriva
României
, nr.
29022/04, pct. 37, 13 martie 2012).
Curtea consideră că nu i se poate imputa reclamantei că nu s-a asigurat că scrisoarea sa a parvenit instanței înainte de 30 ianuarie 2007 întrucât codul de procedură civilă nu prevede o astfel de obligație, ci impune numai transmiterea actelor de procedură prin scrisoare recomandată, ceea ce reclamanta a făcut în termenul prevăzut de lege. În consecință, Curtea consideră că prin respingerea contestației reclamantei pe motiv că dovada plății nu se afla la dosar, tribunalul a dat dovadă de un formalism extrem de rigid care a adus atingere dreptului reclamantei de acces la o instanță.
Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că, prin anularea recursului reclamantei și prin respingerea contestației sale în anulare, Tribunalul Suceava a privat reclamanta de dreptul acesteia de acces la o instanță.
24.
În consecință, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție.
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție
25.
Conform art. 41 din Convenție:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”
A.
Prejudiciu
Reclamanta pretinde, pentru prejudiciul material, 79 534 euro (EUR), sumă ce corespunde conform acesteia valorii terenurilor în litigiu. Aceasta nu susține că anularea recursului său a reprezentat cauza unui prejudiciu moral.
27.
Guvernul respinge aceste pretenții. Acesta consideră că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciul material invocat și pretinsa încălcare a Convenției.
Deoarece nu observă legătura de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, Curtea respinge cererea respectivă.
Astfel, reamintește că atunci când, precum în speță, a concluzionat că a existat o încălcare a drepturilor unui reclamant, art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedură civilă român permite revizuirea hotărârii pronunțate pe plan intern (
Siegle împotriva României
, nr. 23456/04, pct. 47, 16 aprilie 2013).
B. Cheltuieli de judecată
Reclamanta nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.
Pentru aceste motive
,
în unanimitate,
CURTEA:
declară
cererea admisibilă;
hotărăște
că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție;
respinge
cererea de acordare a unei reparații echitabile.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 23 septembrie 2014, în temeiul art.
77
și art.
77
din Regulament.
PREȘEDINTE,
Grefier adjunct,
JOSEP CASADEVALL
Marialena Tsirli