CASE OF HIETSCH v. ROMANIA - [Romanian translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr.

Reclamanta a fost reprezentată de domnul V. Gorea, avocat în Târgu Mureș. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanta se plânge de o atingere adusă dreptului său de acces la o instanță.

Reclamanta s-a născut în 1942 și are domiciliul în Sighișoara.

În 2005, aceasta a solicitat Judecătoriei Suceava anularea vânzării mai multor terenuri care avusese loc în 1999 și în 2000 între fratele său și terți. Reclamanta a susținut că respectiva vânzare aducea atingere drepturilor sale succesorale.

Printr-o hotărâre din 14 septembrie 2006, instanța a respins acțiunea, motivând că, în conformitate cu legislația în vigoare la data semnării contractelor, vânzarea era valabilă.

Reclamanta a formulat recurs. La 3 ianuarie 2007, aceasta a primit o citație pentru a se înfățișa înaintea Tribunalului Suceava la 30 ianuarie 2007 și a fost invitată să achite taxa judiciară de timbru anterior respectivei date sub sancțiunea anulării recursului său.

La 19 ianuarie 2007, reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru. Printr-o scrisoare recomandată din 24 ianuarie 2007, avocatul acesteia a informat tribunalul. Acesta a solicitat de asemenea o amânare a înfățișării clientei sale pe motiv că, la 30 ianuarie 2007, trebuia să susțină alte cauze în fața altor instanțe.

La 30 ianuarie 2007, în absența reclamantei, tribunalul a anulat recursul declarat de aceasta pe motiv că nu achitase taxa judiciară de timbru în termenul prevăzut de lege.

Reclamanta a formulat contestație în anulare arătând că anularea recursului său era consecința unei greșeli materiale a tribunalului. Aceasta a depus la dosar proba transmiterii prin scrisoare recomandată a chitanței care atesta că achitase taxa judiciară de timbru.

Codul de procedură civilă în vigoare la momentul faptelor prevedea în special cele ce urmează:

Reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță ca urmare a anulării recursului său. Reclamanta invocă în această privință art. 6 §

Constatând că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art.

Reclamanta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță, în măsura în care motivul anulării recursului său de către tribunal era acela al neachitării, în termenul prevăzut de lege, a taxei judiciare de timbru impuse pentru examinarea acestui recurs. Aceasta face dovada plății respective și susține că anularea recursului se datora unei greșeli care nu îi era imputabilă.

Guvernul apreciază că reclamanta a fost sancționată pentru lipsa sa de diligență în privința obligației de a plăti taxa judiciară de timbru. În această privință, Guvernul apreciază că reclamanta, care era asistată de un avocat, trebuia să se aștepte la anularea recursului său pentru neachitarea în termenul prevăzut de lege a taxei judiciare de timbru.

În ceea ce privește contestația în anulare, Guvernul apreciază că a fost respinsă în mod întemeiat deoarece dovada achitării taxei de timbru nu se regăsea la dosarul prezentat instanței în vederea examinării recursului formulat de reclamantă.

Curtea reamintește că nu îi revine sarcina de a se substitui instanțelor interne și că le revine în primul rând autorităților naționale, în special instanțelor, obligația de a interpreta legislația internă (a se vedea

În prezenta cauză, Curtea constată că reclamanta a achitat efectiv taxa judiciară de timbru prevăzută pentru examinarea recursului său și că a transmis tribunalului, prin scrisoare recomandată, dovada acestei plăți, în forma și termenele prevăzute de Codul de procedură civilă. Scrisoarea nu a fost depusă la dosar nu din motive imputabile reclamantei, ci din cauza unor disfuncționalități la nivelul grefei sau al serviciilor poștale.

Având în vedere dovada necontestată a acestei plăți și a transmiterii sale prin scrisoare recomandată se impune să se constate că anularea recursului este viciată de o eroare evidentă (a se vedea,

Curtea consideră că nu i se poate imputa reclamantei că nu s-a asigurat că scrisoarea sa a parvenit instanței înainte de 30 ianuarie 2007 întrucât codul de procedură civilă nu prevede o astfel de obligație, ci impune numai transmiterea actelor de procedură prin scrisoare recomandată, ceea ce reclamanta a făcut în termenul prevăzut de lege. În consecință, Curtea consideră că prin respingerea contestației reclamantei pe motiv că dovada plății nu se afla la dosar, tribunalul a dat dovadă de un formalism extrem de rigid care a adus atingere dreptului reclamantei de acces la o instanță.

Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că, prin anularea recursului reclamantei și prin respingerea contestației sale în anulare, Tribunalul Suceava a privat reclamanta de dreptul acesteia de acces la o instanță.

Reclamanta pretinde, pentru prejudiciul material, 79 534 euro (EUR), sumă ce corespunde conform acesteia valorii terenurilor în litigiu. Aceasta nu susține că anularea recursului său a reprezentat cauza unui prejudiciu moral.

Deoarece nu observă legătura de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciul material pretins, Curtea respinge cererea respectivă.

Astfel, reamintește că atunci când, precum în speță, a concluzionat că a existat o încălcare a drepturilor unui reclamant, art. 509 alin. (10) din noul Cod de procedură civilă român permite revizuirea hotărârii pronunțate pe plan intern (

Reclamanta nu a formulat nicio cerere cu acest titlu.

declară

hotărăște

respinge

și art.

din Regulament.