ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1311/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1311/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 13 iunie 2019
Asupra cererii de recurs de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Olt sub nr. x/26.10.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin SP B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata prețului antecontractului de vânzare cumpărare din 09.04.2014, in cuantum de 183.730 RON la care se adaugă TVA, pronunțarea unei hotărâri care sa țină loc de act autentic de vanzare-cumpărare asupra imobilului "Teren in suprafața de 17.802 mp, situat in orașul Balș, sat Corbeni, str. x, jud. Olt si construcțiile C1, C2, C4-C17", înscrise în Cartea Funciară nr. x
Prin sentința nr. 869 din 06.11.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă ca neîntemeiată; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.; a fost obligată pârâta către reclamanta la plata sumei de 183.730 RON, la care se adaugă TVA conform antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârți la data de 09.04.2014; s-a constatat că, în conformitate cu actul intitulat antecontract de vânzare-cumpărare din 09.04.2014, a intervenit între părți vânzarea-cumpărarea imobilului teren în suprafață de 17.802 mp situat în orașul Balș, sat Corbeni, județul Olt înscris în Cartea Funciară nr. x a orașului Balș și a construcțiilor situate pe acesta, respectiv: C1, C2, C4, C5, C6, C7, C8, C9, C10, C11, C12, C13, C14, C15, C16, C17, urmând ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare și a fost obligată pârâta la 4.100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva sentinței nr. 869 din 06.11.2017 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 471/2018 din 29 martie 2018 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței nr. 869/2017 din 06 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ OLT și intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B..
Împotriva deciziei nr. 471/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a Civilă a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L. dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 15.05.2018 la Curtea de Apel Craiova.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Sub un prim aspect recurenta-pârâtă critică greșita soluționare de către instanța de apel a excepției prescripției extinctive privind dreptul la acțiunea în constatarea și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Față de acest aspect recurenta-pârâtă solicită admiterea excepției prescripției extinctive, termenul de introducere a unei asemenea acțiuni în instanță se prescrie îmtr-un termen de 6 luni de la data la care urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Data până la care putea fi promovată acțiunea este 16.09.2015, data la care s-a pronunțat hotărârea privind sechestrul asigurator instituit de DNA, potrivit art. 4.1 din contract.
Motivarea instanței în sensul că termenul de perfectare a contractului de vânzare cumpărare este prevăzut la art. 4.3 este nelegală, fiind în contradicție cu înțelegerea părților.
În acest fel instanța a nesocotit dispozițiile art. 1166, art. 1170, art. 1270 C. civ.
Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă arată că în cauză s-a încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare în condițiile art. 1669 C. civ., iar la momentul încheierii contractului nu s-a achitat nicio sumă de bani, pârâta neintrând în posesia terenurilor.
Încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare nu conduce implicit la încheierea contractului între părți, părțile fiind de acord cu elementele esențiale ale contractului. Pentru încheierea contractului este necesar un nou comsințământ, în forma prevăzută de lege pentru contractul promis și plata prețului.
În cauza de față, arată recurenta, nu sunt îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, pentru că reclamanta nu și.a executat propriile obligații, iar natura contractului existent nu permite acest lucru.
De asemenea, pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a prețului imobilului către promitenții vânzători, astfel încât instanța nu poate suplini consimțământul în ceea ce privește încheierea contractului.
Cel mult, reclamanta avea dreptul la daune interese, petit de altfel inadmisibil în condițiile în care nu s-a solicitat rezoluțiunea antecontractului.
În temeiul acestor dispoziții legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată, trimiterea cauzei spre rejudecare și respingerea acțiunii introductive de instanță.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2019 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.
Având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cerința prealabilă privind timbrarea cererii de recurs, chestiune care primează înaintea oricăror alte cereri sau excepții și a reținut următoarele:
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".
Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Conform art. 197 C. proc. civ. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.
În cauză se constată că cererea nu a fost timbrată anticipat și că, recurenta nu s-a conformat nici dispoziției instanței de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 5.244 RON, deși i s-a pus în vedere să depună dovada achitării acesteia, astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la fila x si 15 dosar.
Reținând că în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 197 C. proc. civ. și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului.
Prin urmare, față de cele arătate, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală și cum în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, se apreciază că, chestiunea prealabilă invocată din oficiu,este întemeiată, sens în care va anula recursul, ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 471/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B. și intimatul-pârât OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ OLT împotriva deciziei nr. 471/2018 din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2019.