ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1234/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Specializat Mureș în data de 22 iulie 2015 reclamanta, A. S.A., denumită în continuare "SAPE", în contradictoriu cu B. S.A., în calitate de pârâtă în prezenta cauză, denumită în continuare "B.", în temeiul art. 132 și art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 privind societățile, art. 3 și art. 1350 din C. civ., art. 30 și art. 192 din C. proc. civ., a solicitat:

- anularea punctului 2 ("hotărârii 2") din Hotărârea nr. 5/2015 adoptată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor B. din data de 28 mai 2015, prin care s-a aprobat cu votul pozitiv al acționarilor deținând un număr de 72.878.603 acțiuni reprezentând 98,6 % din capitalul social propunerea privind repartizarea profitului înregistrat la data de 31 decembrie 2014;

- radierea din Registrul Comerțului a oricăror mențiuni efectuate în baza hotărârii AGOA a cărei anulare a fost solicitată, în baza art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990, cu modificările și completările ulterioare;

- obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.297.757,524 RON, cu titlu de daune- interese, ca urmare a nedistribuirii de dividende, proporțional cu cota de participare la capitalul social al societății;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

În drept, societatea reclamantă a invocat dispozițiile art. 132 și art. 136

1

din Legea nr. 31/1990, art. 15 și art. 1350 din C. civ., art. 30 și art. 192 și urm. C. proc. civ., precum și orice alte dispoziții legale aplicabile în cauză.

La termenul de judecată din 15.10.2015, potrivit mențiunilor cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, instanța a luat act de precizarea formulată verbal de către reprezentantul reclamantei cu privire la capătul doi de cerere, în sensul că solicită radierea mențiunilor înscrise în baza hotărârii atacate referitor la punctul 2 din aceasta.

La data de 15.10.2015 s-a înregistrat la dosarul cauzei cerere de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. S.R.L., prin care s-a solicitat:

- admiterea în principiu a cererii de intervenție principală formulată, precum și pe cale de excepție;

- a)admiterea excepției necompetentei generale a instanțelor judecătorești si, pe cale de consecință, declinarea competenței în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris ("ICC Paris");

- respectiv, în măsura în care instanța va aprecia că este competentă să judece cererea de chemare în judecată formulată de SAPE,

b) suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea cererii de arbitraj formulate de reclamantă, în contradictoriu cu SAPE, și depusă la ICC Paris, în temeiul art. 413 alin. (1) punctul 1 din C. proc. civ.

c) admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a EER, în ceea ce privește capătul de cerere nr. x;

- pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată;

- s-a solicitat în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., obligarea reclamantei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

Prin încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2016, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B. S.R.L..

Prin încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2016, instanța a admis cererea de suspendare formulată de către pârâta B. S.A și de către intervenienta B. S.R.L. În temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata acțiunii promovate de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și judecata cererii de intervenție principală formulată de către intervenienta B. S.R.L., care formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Mureș, până la soluționarea cererii de arbitrare care formează obiectul dosarului arbitral nr. x/MHM aflat pe rolul Curții Internaționale de Arbitraj ICC Paris.

Ulterior, prin încheierea din data de 21 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2015 instanța a respins excepția de necompetență materială și teritorială invocată de reclamantă în soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârii arbitrale formulată de intervenientă; a respins neregularitățile invocate de reclamantă privind lipsa identificării reprezentantului legal și lipsa dovezii calității de reprezentant legal al pârâtei pentru cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale; a respins neregularitățile invocate de reclamantă pentru încălcarea dispozițiilor art. 1128 C. proc. civ. privind lipsa convenției de arbitraj; a respins neregularitățile invocate de reclamantă cu privire la depunerea hotărârii arbitrale în formă supralegalizată și depunerea copiei certificate pentru conformitate cu originalul; a respins cererea de disjungere formulată de reclamantă; a amânat pronunțarea asupra cererii incidentale de recunoaștere a hotărârii arbitrale formulată de intervenientă pentru data de 28.09.2017, ora 14:00 și a stabilit un nou termen pentru soluționarea acțiunii principale pentru data de 19.10.2017, ora 11:00.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în același dosar, instanța a dispus repunerea pe rol a cererii incidentale având ca obiect recunoașterea hotărârii arbitrale pentru a se pune în discuție excepția autorității de lucru judecat potrivit dispozițiilor art. 430 C. proc. civ. în raport de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Specializat Mureș; a fost stabilit termen la data de 19.10.2017, pentru care s-a dispus citarea părților.

Prin încheierea din data de 19 octombrie 2017 pronunțată de aceeași instanță în același dosar, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește cererea incidentală de recunoaștere a hotărârii arbitrale pronunțată în cauza cu nr. x de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, cu care a fost sesizată instanța în acest dosar de către intervenientă și s-a amânat pronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru data de 06 noiembrie 2017, soluția urmând să fie pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Prin sentința nr. 324/C din 6 noiembrie 2017, Tribunalul Specializat Mureș a admis excepția lipsei calității procesual active invocate de către pârâta B. S.A, a respins acțiunea promovată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesual activă; a constatat ca fiind rămasă fără obiect cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta B. S.R.L.; a obligat reclamanta A. S.A. să plătească în favoarea pârâta B. S.A. suma de 98.384,11 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierilor din 21 septembrie 2017, 28 septembrie 2017, 19 octombrie 2017 și a sentinței nr. 324/C din 6 noiembrie 2017, a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând anularea sau, după caz, schimbarea în tot a hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe întrucât aceasta în mod greșit nu a intrat în judecata pe fond a cauzei.

Prin decizia nr. 216/A din 24 mai 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva încheierii din data de 19.10.2017, a încheierii din data de 28.09.2017, a încheierii din data 21.09.2017 și a sentinței nr. 324/C/6.11.2017, toate pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2015.

A obligat apelanta A. S.A. la plata către intimata B. S.R.L. a sumei de 887,60 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

A respins cererea intimatei B. S.R.L. de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 216/A din 24 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere ca nefondat a apelului, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe (ale cărei hotărâri, de asemenea, a solicitat a fi casate), în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că au fost încălcate normele procesuale esențiale, fiind încălcate regulile de procedura civilă și că, in plus, cererea de chemare în judecată nu a fost analizată pe fondul dreptului, ci numai pe calitatea procesuală activă a SAPE S.A., precum și obligarea părților adverse la achitarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a precizat, în prealabil, că prezentul recurs vizează modul nelegal în care instanța de apel, confirmând soluția instanței de fond, a stabilit că nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză. Cererea de chemare în judecată nu a fost examinată pe fond, ci numai în privința calității procesuale active, cu referire la calitatea de acționar a SAPE S.A. la data introducerii cererii de chemare în judecată.

A arătat că prin sentința nr. 324/C/06.11.2017, prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale active, reținând, ca chestiune prejudicială, pronunțarea (în dosarul nr. x/2015) a sentinței nr. 243/27.09.2017 referitoare la recunoașterea Hotărârii arbitrale pronunțate în cadrul Curții de Arbitraj Internațional de la Paris, în dosarul nr. x și, implicit, considerentele și dispozitivul acesteia; cu privire la dosarul nr. x/2015, recurenta a precizat că a formulat deja cerere de recurs.

Reținând înseși considerentele hotărârii arbitrale (recunoscute prin sentința nr. 243/27.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015) potrivit cărora, în anul 2014, SAPE S.A. nu mai deținea calitatea de acționar, instanțele de fond au considerat, în mod nelegal, că SAPE S.A. nu a deținut calitate procesuală activă nici în anul 2015, la data formulării cererii de chemare în judecată, cu privire la toate capetele acesteia.

Soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active (prin sentința nr. 324/C/06.11.2017) a fost pronunțată, în esență, pe considerentele autorității de lucru judecat provizorii a hotărârii arbitrale străine (conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), ca efect al recunoașterii judiciare a acesteia (prin sentința nr. 243/27.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015).

În motivarea recursului, reclamanta a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 și 7 din C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

Instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond total nelegală, emisă cu încălcarea procedurii civile, întrucât, deși se admite in sentința de fond, menținută in apel, ca cererea de intervenție a rămas fără obiect, totuși este menținută, concomitent, și încheierea interlocutorie din 19 octombrie 2017 prin care se admite excepția (invocată de intervenienta principală) autorității de lucru judecat a sentinței nr. 243/27.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care a fost admisă cererea incidentală formulată de intervenienta principală și recunoscută Hotărârea pronunțată în cadrul Curții de Arbitraj Internațional de la Paris, în dosarul nr. x/MHM

Fiind învestită, prin cererea de apel formulată, cu anularea hotărârii primei instanțe precum și a celorlalte hotărâri dependente de aceasta, SAPE S.A. consideră că instanța de apel a încălcat reguli procedurale imperative.

Soluția pronunțată de prima instanță prin sentința finala (Sentința nr. 324/C/06.11.2017), prin care s-a constatat că cererea de intervenție a rămas fără obiect, a anulat cu totul efectul juridic al încheierii interlocutorii din 19 octombrie 2017 prin care s-a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 243/27.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, și implicit a Hotărârii Arbitrale pronunțate în cadrul ICC Paris.

Pentru acest motiv, soluția instanței de apel, ce a condus la menținerea efectelor juridice ale ambelor hotărâri judecătorești (Sentința nr. 324/C/06.11.2017 și încheierea interlocutorie din 19 octombrie 2017), este nelegală, în această situație fiind încălcate dispozițiile art. 235 C. proc. civ. coroborat cu art. 7 C. proc. civ.

De asemenea, s-a mai arătat că, deși învestită, prin cererea de apel cu anularea hotărârii primei instanțe, precum și a celorlalte hotărâri dependente de aceasta, instanța de apel, prin menținerea hotărârii primei instanțe, a încălcat dispoziții procedurale imperative prevăzute de art. 196 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 62 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pe cele prevăzute de art. 22, alin. (4), art. 61 alin. (3) coroborate cu art. 7 din același cod, întrucât a admis in principiu o cerere de intervenție care nu avea capăt de cerere principal, așadar nu avea obiect, nefiind stabilit de instanță care este pretenția principala a intervenientului principal fata de reclamanta si parata, respectiv nu a pus in discuția părților si nu a calificat din oficiu dacă intervenția este una principala sau accesorie (in interesul paratei), având in vedere ca prin intervenție nu se solicita protejarea si apărarea niciunui drept propriu, ci apărarea intereselor paratei.

S-a mai susținut că instanța de apel, prin menținerea hotărârii primei instanței, a încălcat dispoziții procedurale imperative, respectiv art. 235 C. proc. civ., art. 430 alin. (2), art. 61 alin. (2) coroborate cu art. 7 din același cod, în condițiile în care intervenienta nu a atacat sentința de fond, ceea ce înseamnă ca, rămânând fără obiect, intervenția a fost respinsa și a fost anulat efectul încheierii interlocutorii din 19 octombrie 2017 prin care s-a admis excepția (invocată de intervenienta principală) autorității de lucru judecat a sentinței nr. 243/27.09.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2015, și implicit a Hotărârii Arbitrale pronunțate în cadrul ICC Paris în dosarul nr. x, în consecință, admiterea excepției lipsei calității procesuale active în temeiul excepției autorității de lucru judecat invocate de intervenienta. este nelegală, odată ce intervenția a rămas fără obiect.

Totodată, s-a susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 66 alin. (4) C. proc. civ., art. 237 alin. (2) pct. 2 coroborate cu art. 7 din același cod, întrucât admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei implica admiterea in parte a intervenției pe fond.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut, că instanța de apel a mai încălcat următoarele reguli procedurale imperative: dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 7 din același cod, întrucât nici instanța de fond si nici instanța de apel nu au analizat faptul ca prin nicio încheiere interlocutorie nu s-a stabilit modalitatea in care se judeca excepțiile procesuale și de fond invocate; dispozițiile art. 237 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., art. 224 coroborate cu art. 7 din același cod, întrucât nu s-a analizat, deși s-a invocat de reclamantă, disjungerea cererilor principala si de intervenție de excepția recunoașterii pe cale incidentala a Hotărârii arbitrale de la Paris; art. 62 alin. (1) C. proc. civ., art. 205 alin. (2) lit. b) coroborate cu art. 7 din același cod, întrucât nu a analizat faptul că nu s-a formulat excepția lipsei calității procesuale active prin cererea de intervenție principala sau prin întâmpinare, ci doar prin note de ședința, cu încălcarea normelor de procedura civila; art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., art. 224 coroborate cu art. 7, întrucât, prin nicio încheiere si nici prin hotărârile din fond sau apel, nu s-au tranșat excepțiile invocate prin cererea de intervenție, si anume excepția inadmisibilității si a lipsei de obiect și interes a cererii principale), ceea ce înseamnă ca nu au fost analizate legal și echitabil excepțiile invocate; art. 224 C. proc. civ., art. 237 alin. (2) pct. 1 raportate la art. 7, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a B. S.A. invocata prin întâmpinare, nefiind nici unita cu fondul si nici apreciindu-se ca este o excepție peremptorie sau dilatorie.

S-a mai susținut că instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond total nelegala, emisa cu încălcarea procedurii civile întrucât, deși reclamanta a solicitat, instanța nu a tranșat problematica invocării de către reclamanta a faptului ca reprezentantul intervenientei este neindicat in cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine, in speța fiind vorba de reprezentantul legal nu convențional, astfel ca speța trebuia sa fie cenzurata încă din etapa regularizării sau prin încheiere interlocutorie, sens în care au fost încălcate dispozițiile art. 148 alin. (1) și 194 lit. b) C. proc. civ. și art. 151 alin. (4), încălcarea acestor dispoziții constituind motiv de nulitate necondiționată a cererii în temeiul art. 176 pct. 2 sau 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța competentă să soluționeze cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale este prevăzută de art. 1126 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul competent fiind Tribunalul București., subliniind că instanțele de fond au ignorat Decizia nr. 18/2016 prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

Instanța de apel in mod nelegal a statuat ca este legală încheierea din data de 28.09.2017 prin care cauza a fost repusă pe rolul primei instanțe față de dispozițiile art. 400 C. proc. civ. și văzând că prima instanță a decis repunerea pe rol a cauzei fără a pune în dezbaterea părților dacă autoritatea de lucru judecat a sentinței 243/27.09.2017 este de natură să atragă repunerea pe rol a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2015

Prima instanță, după ce a rămas în pronunțare asupra fondului cererii de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine, a luat cunoștință, din oficiu, dar fără probe, despre un fapt juridic întâmplat cu o zi înainte de soluționare, respectiv despre rezolvarea dată de o altă instanță (complet de judecată) asupra unei cereri dintr-un alt dosar.

La termenul din data de 19.10.2017, instanța a pus în discuție numai excepția autorității de lucru judecat și exclusiv în raport de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015.

In concluzie, prima instanță nu a pus aceste aspecte în dezbatere, iar rolul activ al judecătorului nu este în măsură să justifice, după cum reține instanța de apel, eludarea unor dispoziții de procedură civilă.

Recurenta-reclamantă a arătat, în sinteză, că instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond total nelegală, emisă cu încălcarea procedurii civile, întrucât in mod nelegal a statuat ca este legală încheierea din data de 19.10.2017 prin care a fost admisă excepția autorității lucrului judecat.

In plus, s-a mai susținut, lucrul judecat în dosarul nr. x/2015 are autoritate provizorie, condiționată de decizia definitivă care va fi pronunțată asupra apelului formulat în acest dosar.

Recurenta-reclamantă a susținut că prima instanța a respins în mod neîntemeiat cererea SAPE S.A. de diminuare a onorariului de avocat solicitat ca și cheltuieli de judecată de către partea adversă și apreciază că onorariul de aproximativ 20.000 EURO, recunoscut de instanțele de fond în prezenta speță, este vădit disproporționat ținând seama și de circumstanțele cauzei, precum și prin raportare la activitatea efectiv desfășurată de avocați în prezenta cauză, subliniind că in mod nelegal instanța de apel a statuat că au fost respectate dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la cuantumul vădit disproporționat al onorariului de avocat acordat de prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinările distincte dar cu un conținut asemănător, depuse la 25 octombrie 2018 de intimata-pârâtă B. S.A., respectiv intimata-intervenientă B. S.R.L., s-a solicitat respingerea cererii de recurs formulată de SAPE, astfel:

a.pe cale de excepție:

i.ca inadmisibilă în întregime, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, și, în subsidiar, ca inadmisibilă în parte, raportat la prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la excepția inadmisibilității totale a cererii de recurs, intimatele au prezentat obiectul cauzei, susținând, în sinteză, că cererea de anulare a punctului 2 din Hotărârea AGA EER, prin care s-a aprobat propunerea privind repartizarea profitului înregistrat la data de 31 decembrie 2014 și prin care s-a respins solicitarea SAPE de distribuire a profitului înregistrat în anul 2014, cu titlul de dividende, este capătul de cerere principal al acțiunii, iar capetele de cerere de la punctele ii. și iii. sunt accesorii capătului de cerere principal de la punctul i.

Intimatele, după menționarea ca fiind evidentă accesorialitatea capătului de cerere de la punctul II. față de petitul i., au subliniat cu privire la capătul de cerere de la punctul iii., prin care SAPE a solicitat obligarea EER la plata de despăgubiri, că motivul invocat este pierderea suferită ca urmare a nedistribuirii de dividende și că dispoziția privind nedistribuirea de dividende este cuprinsă în Hotărârea AGA EER prin care s-a decis modul de repartizare a profitului înregistrat în anul 2014. Astfel, una dintre dispozițiile consemnate în Hotărârea AGA EER este cea cu privire la respingerea propunerii SAPE de repartizare a profitului cu titlul de dividende. Dividendele cu privire la care s-a respins propunerea SAPE sunt cele aferente aceluiași exercițiu financiar, al anului 2014, respectiv cel pentru care Hotărârea AGA EER aprobă repartizarea profitului.

Totodată, intimatele au arătat că temeiul juridic al cererii de obligare a EER la plata de despăgubiri îl reprezintă răspunderea civilă (potrivit reclamantei contractuală). Astfel, potrivit SAPE, fapta ilicită ar fi constat în încălcarea interesului social, al acționarilor (și, suplimentar, în pretinsa încălcare a prevederilor Actului constitutiv care, în interpretarea SAPE, ar fi impus distribuirea de dividende). Or, fapta ilicită invocată în sprijinul cererii de despăgubiri nu poate fi decât comună faptelor imputate în sprijinul cererii de anulare a Hotărârii AGA EER.

Prin urmare, intimatele au opinat că soluția dată asupra petitului de la i. determină însăși soluția cu privire la petitul de la iii. și că, doar în măsura în care s-ar fi putut reține nelegalitatea Hotărârii AGA, s-ar putea pune în discuție îndreptățirea SAPE la despăgubiri. Prin urmare, a concluzionat intimata, petitul de la punctul iii. este accesoriu celui de la punctul i.

Intimatele au susținut că, având în vedere raportul de accesorialitate existent între petitul de la punctul i. și petitele de la punctele ii. si iii., calea de atac ce poate fi exercitată împotriva cererii de chemare în judecată se determină prin raportare la capătul de cerere de la punctul i., capătul principal.

Temeiul juridic al acțiunii introductive de instanță, indicat ca atare de SAPE, și reținut și de către instanța de fond, precum și de către instanța de apel, este art. 132 din Legea nr. 31/1990, care reprezintă sediul materiei atacării în justiție a hotărârilor adunării generale a acționarilor.

Potrivit art. 460 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 calea de atac prevăzută de lege pentru cererea principală este doar apelul, iar dispozițiile art. 483 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., prevăd că:

"[...] De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

S-a mai arătat că Legea nr. 31/1990 nu face nicio distincție cu privire la conținutul hotărârii pronunțate într-o acțiune în anularea AGA. Legea face referire exclusiv la "hotărârea judecătorească pronunțată", fără a face nicio distincție între hotărârile pronunțate pe fondul cauzei sau hotărârile pronunțate în baza unei excepții procesuale. Singura condiție este ca hotărârea judecătorească să fie pronunțată într-o acțiune în anularea hotărârii AGA, condiție îndeplinită în prezenta cauză.

Cu privire la excepția inadmisibilității parțiale a cererii de recurs, intimatele au arătat că motivele de recurs dezvoltate la pct. 1. A. B. C. D. 2, 3, 4, 5 si 6 din cerere (pag. 3-7 din cererea de recurs) sunt invocate de SAPE pentru prima dată prin cererea de recurs nefiind invocate pe calea apelului, contrar prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel că aceste motive "nu pot fi primite" în recurs, fiind inadmisibile.

În plus, în ce privește critica de la punctul A, s-a invocat, suplimentar, inadmisibilitatea criticilor formulate în recurs împotriva acestei încheieri, întrucât putea fi atacată doar odată cu fondul.

S-a invocat și excepția inadmisibilității motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., susținându-se că SAPE critică soluția instanței de apel de a fi confirmat competența primei instanțe în soluționarea cererii de recunoaștere a Hotărârii Arbitrale. SAPE a formulat aceste critici și în fața instanței de apel, însă, SAPE nu a învestit instanța de apel cu excepția necompetenței (decurgând, mergând pe raționamentul SAPE din necompetența instanței a cărei hotărâre fusese apelată). Or, astfel cum rezultă din art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. acest motiv de casare este aplicabil doar dacă necompetența instanței a cărei hotărâre este recurată a fost invocată în condițiile legii.

ii.ca nulă în parte, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Ca o observație preliminară intimatele au remarcat că SAPE nu și-a prezentat criticile separat pe fiecare motiv de recurs invocat ci, listând generic, motivele de recurs pe care le consideră aplicabile, a prezentat în bloc criticile formulate împotriva Deciziei Finale.

În acest cadru, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., intimatele au invocat excepția nulității motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 7 din C. proc. civ.. Astfel, fără a fi fost indicate expres, prin realizarea unei corespondențe cu motivul de casare invocat, criticile SAPE în sprijinul acestui motiv de casare, par să fie cele de la punctul 10 de pe pagina 10 a cererii de recurs. SAPE critică modul de soluționare de către instanța de fond a excepției autorității de lucru judecat invocată din oficiu după rămânerea în pronunțare asupra cererii de recunoaștere a Hotărârii Arbitrale.

Aceste critici nu se subsumează motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7, întrucât, acest motiv de casare are în vedere situația când, prin hotărârea primei instanțe sau a instanței de apel, se încalcă autoritatea de lucru judecat a altei hotărâri. În fapt, ce critică SAPE este modalitatea de soluționare de către instanța de fond (și validată de instanța de apel) a unei excepții procesuale, iar din această perspectivă, criticile SAPE ar putea, eventual, să fie încadrate la art. 488 alin. (1) pct. 5.

Prin urmare, intimatele au solicitat respingerea ca nemotivat a motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 și, constatarea, în consecință, a nulității parțiale a cererii de recurs.

b.pe fond, au solicitat respingerea cererii ca nefondată;

La data de 12 noiembrie 2018 (plic dosar recurs), recurenta-reclamantă A. S.A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității totale a cererii de recurs, susținând, în esență, că nu există un raport de accesorialitate între capătul 1 de cerere privind anularea hotărârii AGA și capătul de cerere privind obligarea la plata de despăgubiri către SAPE S.A..

A susținut că o cerere are caracter accesoriu, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ. dacă soluționarea sa depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal și că acordarea despăgubirilor nu este condiționată de anularea hotărârii AGA. Cererea în despăgubiri poate fi admisă chiar dacă anularea hotărârii AGA s-ar respinge, întrucât are valoare intrinsecă, o existență de sine stătătoare, fiind o cerere cu caracter principal.

S-a mai arătat că, și dacă ambele capete de cerere ar fi condiționate de determinarea caracterului ilicit al aceleiași fapte, comună ambelor petite de cerere, după cum susțin părțile adverse, nu se poate susține logic concluzia că între înseși capetele de cerere există un raport de condiționare, întrucât s-ar confunda cauza (fapta ilicită comuna) cu efectele juridice (anularea și/sau despăgubirea, care sunt autonome).

Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 460 alin. (2) C. proc. civ., ci dispozițiile art. 460 alin. (3) C. proc. civ., iar față de cuantumul despăgubirilor solicitate, capătul 3 de cerere este supus recursului, conform dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Referitor la excepția inadmisibilității parțiale a cererii de recurs, invocată în subsidiar, cu privire la motivele de recurs dezvoltate la pct. 1 (A, B, C, D). 2,3,4,5 si 6 din cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată, susținând că părțile adverse se află în eroare, având în vedere că dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretate și aplicate prin raportare la dispozițiile art. 477 C. proc. civ. și art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că excepția inadmisibilității motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este, de asemenea, neîntemeiată și a solicitat respingerea acesteia, subliniind că, potrivit acestor dispoziții, condiția necesară și suficientă este ca excepția să fi fost invocată în fața primei instanței, apoi ca motiv de apel.

Referitor la excepția nulității parțiale a cererii de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea acestei excepții întrucât este inadmisibilă față de dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea cererii de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 februarie 2019 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 28 februarie 2019, recurenta-reclamantă a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că recursul este admisibil.

La 6 martie 2019,intimatele, printr-o cerere comună, au depus punct de vedere la raport, prin care au susținut că recursul este inadmisibil.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se reține că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat: anularea punctului 2 din Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor B. din data de 28 mai 2015 a pârâtei cu privire la aprobarea propunerii privind alocarea profitului înregistrat la data de 31 decembrie 2014, radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor înscrise în baza hotărârii atacate referitor la punctul 2 din aceasta și obligarea pârâtei la plata daunelor interese în valoare de 1.297.757,524 RON.

În drept, societatea reclamantă a invocat dispozițiile art. 132 și art. 136

1

din Legea nr. 31/1990, art. 15 și art. 1350 din C. civ., art. 30 și art. 192 și urm. C. proc. civ., precum și orice alte dispoziții legale aplicabile în cauză.

În speță, reclamanta a formulat o acțiune cu mai multe capete de cerere, petitul principal constând în solicitarea reclamantei privind anularea punctului 2 al unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor; capătul de cerere vizând radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor înscrise în baza hotărârii atacate referitor la punctul 2 din aceasta fiind un capăt accesoriu, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

În ceea ce privește petitul vizând obligarea pârâtei la plata daunelor interese în valoare de 1.297.757,524 RON, se cuvine a fi subliniat că acordarea daunelor interese depinde în mod direct de constatarea nulității punctului 2 al hotărârii adunării generale în temeiul cărora acestea au fost solicitate, astfel că și această cerere este una accesorie, conform art. 30 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. civ., "dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală."

Așadar, măsura în care hotărârea atacată este supusă recursului trebuie determinată prin raportare la cererea principală.

În speță, hotărârea recurată este pronunțată într-o cerere având ca petit principal anularea punctului 2 al unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor, astfel că obiectul acțiunii, prin capătul principal, îl constituie o hotărâre a adunării generale a acționarilor pârâtei, dată în funcționarea acesteia ca societate pe acțiuni.

Potrivit art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990: "Cererea se va judeca în camera de consiliu, Hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului."

Este de menționat că art. 132 din Legea nr. 31/1990 cuprinde dispoziții privind contestarea în justiție, pe calea acțiunii în anulare, a hotărârilor adunărilor generale în cazul societăților pe acțiuni, singura cerință impusă de aceste dispoziții fiind ca hotărârea judecătorească să fie pronunțată într-o acțiune în anularea hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, condiție îndeplinită în prezenta cauză.

Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.", iar conform alin. (2), teza finală: "...nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Trebuie amintit că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. (2) Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege".

Se constată că dispozitivul deciziei atacate cuprinde mențiunea cu drept de recurs, în sensul că decizia pronunțată de instanța de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, însă mențiunea inexactă nu îndreptățește recurenta să declare calea de atac a recursului pentru că aceasta nu este prevăzută de lege, față de dispozițiile legale mai sus redate.

În egală măsură, este de menționat că, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs, este supusă conform dispozițiilor art. 460 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 numai apelului, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. și art. 129 din Constituție.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 216/A din 24 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2019.