ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 239/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 28.02.2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat acțiune oblică/subrogatorie în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., solicitând instanței sa constate ca reclamanta deține un drept de creanța împotriva S.C. C. S.A. (pârât-debitor în prezenta cauza) derivat din trei (3) acorduri de împrumut perfectate cu aceasta în baza cărora au fost acordate facilitați de credit în scopul finanțării necesitaților privind fluxul de numerar și achitarea datoriilor împrumutatului, reținând starea de pasivitate a debitoarei-pârâte în recuperarea creanțelor sale constând în dividendele de încasat aferente perioadei 2009 - 2014 și nerepartizate de creditoarea B. S.A., cu obligarea pârâtei B. S.A. la îndeplinirea formalităților necesare în scopul distribuirii dividendelor nerepartizate.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 22.03.2017, reclamanta arată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea, pe calea acțiunii oblice, a pârâtei S.C. B. S.A., prin președintele Consiliului de Administrație, să dispună măsurile legale de convocare în condiții statutare a adunării generale și înscrierea pe ordinea de zi a planului de distribuire a dividendelor reportate și nerepartizate corespunzător perioadei 2009 - 2014.

Prin Sentința civilă nr. 2737/2017 din 5 iulie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte excepția prescripției și a respins ca prescris dreptul la acțiune privind profitul aferent anilor 2009, 2010 și 2011.

De asemenea, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.A. și S.C. C. S.A., ca neîntemeiată; totodată, a obligat reclamanta la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul avocat redus.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 308/2018 din 9 februarie 2018, a luat act de renunțarea apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L. la judecarea apelului "având în vedere manifestarea de voință a apelantei-reclamante privind renunțarea la judecata apelului, manifestare de voință care este expresia principiului dreptului de dispoziție al părților, reglementat prin dispozițiile art. 9 noul C. proc. civ., date fiind prevederile art. 404 și 463 noul C. proc. civ. care de asemenea consacră expres posibilitatea părții de a renunța la calea de atac formulată și de a achiesa astfel la hotărârea atacată."

Împotriva Deciziei civile nr. 308/2018 din 9 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a cadrului normativ incident și de care reclamanta a înțeles să se prevaleze în soluționarea cererii de renunțare având în vedere că, deși a solicitat ca renunțarea la judecată să se facă în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 406 alin. (5) C. proc. civ., nu s-a dispus și anularea sentinței primei instanțe ca o consecință directă a renunțării la judecată.

S-a susținut că, având în vedere teza normativă cuprinsă în art. 406 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel era ținută să lămurească, în ipoteza renunțării la judecata făcută în apel, și situația hotărârii pronunțate de instanța fondului.

Or, manifestarea de voința a părții de a renunța la judecată trebuie interpretată în sensul dat de voința acesteia, ținându-se seama între altele de scopul urmărit iar nu, exclusiv, după sensul literal al termenilor utilizați.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei contestate urmând a se lua act de renunțarea societății reclamante la judecata cererii făcută în apel, anulând și hotărârea pronunțată de instanța fondului ca o aplicație a dispozițiilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Intimatele-pârâte nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în principiu.

Prin încheierea din 20 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. iar potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar acest raport a fost comunicat părților, față de care nu s-a depus niciun punct de vedere.

Prin încheierea din 15 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-civilă, a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 14 februarie 2019, pentru judecata recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

Preliminar, Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și nu în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, indicat de recurentă.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta-reclamantă susține, prin cererea de recurs, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a cadrului normativ incident și de care a înțeles să se prevaleze în soluționarea cererii de renunțare, întrucât, deși a solicitat ca renunțarea la judecată să se facă în ipoteza prevăzută de art. 406 alin. (5) C. proc. civ., nu s-a dispus și anularea sentinței primei instanțe ca o consecință directă a renunțării la judecată.

Verificând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că, la data de 12 ianuarie 2018, în faza procesuală a apelului, în ședința publică de la acea dată, apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L., prin avocat, a depus o cerere de renunțare la judecata apelului, iar, la interpelarea instanței, apărătorul acesteia a învederat că renunță la calea de atac formulată.

Ulterior, la termenul de judecată din 9 februarie 2018, când pricina a rămas în pronunțare, apelanta-reclamantă a depus la dosar declarația autentificată sub nr. x din 8 februarie 2019 de Notar public D., prin care a arătat că renunță, "în mod irevocabil", în condițiile art. 406 C. proc. civ., la judecata apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2737/2017, pronunțată la 5 iulie 2017, în Dosarul nr. x/2017 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Așadar, astfel cum reiese din înscrisurile dosarului, reclamanta S.C. A. S.R.L. a înțeles să renunțe la judecarea căii de atac a apelului.

În ceea ce privește temeiul invocat în formularea cererii de renunțare la judecarea apelului, respectiv dispozițiile art. 406 C. proc. civ., se constată că acestea reglementează doar posibilitatea reclamantului de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, or din înscrisurile dosarului, precum și din susținerile orale ale apărătorului apelantei-reclamante rezultă că aceasta a înțeles să renunțe la judecarea apelului.

Renunțarea la calea de atac reprezintă o achiesare la hotărârea atacată, în condițiile art. 463 și art. 464 C. proc. civ., care nu prevăd condiția consimțământului intimatului.

Față de această situație, în mod corect, instanța de apel a considerat cererea de renunțare la judecarea apelului ca fiind, în fapt, o cerere de achiesare la hotărârea atacată și a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 463 C. proc. civ.

Prevederile art. 463 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. reglementează instituția achiesării la hotărâre pe care o definește ca reprezentând renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata căii de atac, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Potrivit art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, regulă ce este de resortul principiului legalității. Cu toate acestea, pentru aplicarea corectă a legii, judecătorul va trebui să țină seama de circumstanțele concrete în care sunt invocate anumite dispoziții legale.

Este adevărat că apelanta-reclamantă a făcut trimitere la dispozițiile art. 406 C. proc. civ., dar din toate înscrisurile aflate la dosar, inclusiv din declarația autentificată depusă la dosarul instanței de apel, rezultă că aceasta a înțeles să renunțe la judecarea căii de atac a apelului, aceasta fiind în realitate voința reală a părții.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili drepturi.

Renunțarea la calea de atac exercitată reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților în procesul civil, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) raportat la art. 463 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, față de aceste dispoziții legale, având în vedere poziția exprimată de apelanta-reclamantă cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, instanța de apel, în mod corect, a luat act de renunțarea la judecarea apelului.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată că au fost îndeplinite condițiile legale pentru a se lua act de renunțarea reclamantei la apelul exercitat în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile nr. 308/2018 din 9 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN