ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 588/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul Municipiul București a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA la plata de dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anilor 2011, 2012 și 2013, după cum urmează: 293.341,27 RON, dobândă pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul 2011, calculate pentru perioada 28 noiembrie 2012 - 27 decembrie 2013; 96.787,67 RON, dobândă calculată pentru întârzierea plății dividendelor aferente anului 2012, pentru intervalul 5 ianuarie 2014 - 21 aprilie 2014; 68.966,85 RON, dobândă datorată pentru neplata la scadență a dividendelor pentru anul 2013, calculate pe perioada 27 noiembrie 2014 - 19 februarie 2015.

Prin Sentința civilă nr. 1876 din 15 martie 2016, Tribunalul București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Municipiul București, înregistrat la data de 13 ianuarie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin Decizia nr. 1305/A din 8 septembrie 2017, apelul a fost respins, ca nefondat.

A fost obligat apelantul Municipiul București să plătească intimatei SC A. SA suma de 3.807,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:

Intimata-pârâtă A. SA este constituită ca societate pe acțiuni, apelantul-reclamant Municipiul București având calitatea de acționar și deținând 50% din capitalul social, celălalt acționar cu 50% fiind SC B. SRL, aspecte care reies din analiza clauzelor de la art. 7 - 10 din Actul constitutiv al A. SA.

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 28 mai 2012, au fost aprobate situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2011.

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 24 decembrie 2013, s-a decis repartizarea profitului net aferent anului 2011 în valoare de 7.354.881,27 RON sub formă de dividende - 85%, adică suma de 6.031.002,64 RON (art. 1) și amânarea pentru data de 28 ianuarie 2014 a discutării repartizării profitului net aferent anului 2012 (art. 2).

La data de 27 decembrie 2013, conform extrasului de cont aflat la fila 23 - dosar tribunal, a fost plătită apelantului-reclamant suma de 3.015.501,32 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2011 (1/2 din suma de 6.031.002,64 RON).

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA nr. 1 din data de 5 iulie 2013, au fost aprobate situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2012.

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 8 aprilie 2014, s-a decis repartizarea profitului net aferent anului 2012 în valoare de 8.590.094 RON în 100% dividende distribuite către cei doi acționari.

La data de 27 noiembrie 2014, conform extrasului de cont aflat la fila 32 - dosar tribunal, a fost plătită apelantului-reclamant suma de 4.295.047 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2012 (1/2 din suma de 8.590.094 RON), plus suma de 37.081,35 RON, reprezentând "dobândă capitalizată dividende".

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 27 mai 2014, au fost aprobate situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2013.

Prin hotărârea AGA a intimatei-pârâte A. SA din data de 19 februarie 2015, s-a decis repartizarea profitului net aferent anului 2013 în valoare de 8.879.058 RON în 100% dividende distribuite către cei doi acționari.

La data de 20 februarie 2015, conform extrasului de cont aflat la fila 39-dosar tribunal, a fost plătită apelantului-reclamant suma de 4.439.529 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2013 (1/2 din suma de 8.879.058 RON).

A remarcat instanța de apel că temeiul invocat de către apelantul-reclamant pentru a fundamenta demersul procesual îl constituie prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Conform acestor dispoziții legale, "Dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Acestea se plătesc în termenul stabilit de adunarea generală a asociaților sau, după caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai târziu de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat. În caz contrar, societatea datorează, după acest termen, dobândă penalizatoare calculată conform art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor care a aprobat situația financiară aferentă exercițiului financiar încheiat nu s-a stabilit o dobândă mai mare".

Analizând aceste prevederi legale, a evidențiat, Curtea achiesând la punctul de vedere exprimat în literatura de specialitate relevantă (S.David, în Legea societăților. Comentariu pe articole, ediția 5, Editura CH Beck, 2014, paginile 357 - 360) - că:

Până la momentul la care adunarea generală a acționarilor decide cu privire la acordarea dividendelor, acționarii nu au un drept real sau de creanță cu privire la a cere stabilirea și/sau plata dividendului, ci o simplă vocație pentru a beneficia de distribuția profitului societății sub formă de dividende.

Abia prin stabilirea dividendului de către adunarea generală a acționarilor, vocația fiecărui acționar cu privire la participarea la beneficiile societății devine un drept de creanță asupra societății, în legătură cu suma dividendului stabilită în adunarea generală a acționarilor.

Acționarul nu are un drept la dividende plătit periodic, neexistând vreo dispoziție legală care să prevadă dreptul acționarilor la beneficii în fiecare an.

Plata dividendelor devine scadentă la împlinirea a 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente, în cazul în care adunarea generală a acționarilor nu a stabilit data plății dividendului sau nu există o lege specială care să prevadă un termen-limită mai scurt.

Dobânzile curg de la data stabilită de adunarea generală a acționarilor pentru plata dividendelor sau, în lipsa ei, de la expirarea termenului de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente.

Transpunând aceste considerații teoretice la particularitățile cauzei deduse judecății, a constatat Curtea, în consens cu punctul de vedere îmbrățișat de judecătorul primei instanțe, că, anterior datelor la care s-a hotărât de către adunarea generală a acționarilor societății intimate-pârâte A. SA distribuirea profitului aferent anilor financiari 2011, 2012, 2013 sub formă de dividende către acționari, niciunul dintre aceștia nu poate pretinde dobânzi.

Aceasta, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, până la datele sus-evocate, acționarii nu au un drept real sau de creanță cu privire la a cere stabilirea și/sau plata dividendului, ci o simplă vocație pentru a beneficia de distribuția profitului societății sub formă de dividende.

Or, neexistând dreptul de creanță asupra dividendelor până la momentul aprobării repartizării profitului net aferent anilor 2011, 2012, 2013 sub formă de dividende (la 24 decembrie 2013, la 8 aprilie 2014, respectiv la 19 februarie 2015), acționarul (apelantul-reclamant) nu poate pretinde, cu temei, plata unor dobânzi penalizatoare calculate pentru o perioadă anterioară acestor date, deoarece, înainte de a se naște dreptul principal (adică, dreptul de a încasa dividende) nu se poate naște nici dreptul accesoriu (respectiv, dobânda penalizatoare).

Prin urmare, a apreciat Curtea că, în situația particulară înfățișată pe larg în cele ce preced, prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile.

O astfel de concluzie se impune cu atât mai mult cu cât dispozițiile sus-amintite au caracter dispozitiv, neexistând nici un argument pentru care, prin acordul asociaților, să nu se poată deroga de la prevederile sale.

Or, în cauză, este important de subliniat că, acceptând distribuirea profitului net sub formă de dividende la un interval de timp mai mare de 6 luni de la data aprobării situațiilor financiare anuale, apelantul-reclamant, în calitatea sa de acționar cu 50% din capitalul social al societății intimate-pârâte, a fost de acord cu derogarea de la prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, neputând pretinde dobânzi penalizatoare în lipsa vreunei culpe a societății intimate-pârâte.

Cu privire la dobânda pretinsă de către apelantul-reclamant aferent perioadei 8 aprilie 2014 - 21 aprilie 2014, a notat că, la data de 27 noiembrie 2014, conform extrasului de cont aflat la dosar tribunal, a fost plătită apelantului-reclamant și suma de 37.081,35 RON, reprezentând "dobândă capitalizată dividende".

Or, așa cum corect a reținut tribunalul, având în vedere că apelantul-reclamant, nici chiar în faza apelului, nu a solicitat efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate, nu se poate stabili de către instanță dacă este real datorată diferența dintre cele două sume de bani, respectiv cea pretinsă de apelantul-reclamant (96.787,69 RON) și cea plătită de intimata-pârâtă (37.081,35 RON).

Printr-o adresă, societatea intimată-pârâtă a încunoștințat apelantul-reclamant că "a procedat la indisponibilizarea și consemnarea într-un cont aparținând societății (sub formă de depozit bancar) a sumei de 293.341,27 RON, reprezentând dobânzi penalizatoare calculate pentru întârzierea în distribuirea dividendelor aferente anului 2011 (...) până la soluționarea de către instanța de executare a situației executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 387/2014" al BEJA C..

Rezultă, așadar, că intimata-pârâtă a realizat consemnarea sumei amintite mai sus în calitate de terț poprit, la cererea executorului judecătoresc, în contextul derulării unui proces (contestație la executare).

Prin urmare, nu este fondată aserțiunea apelantului-reclamant conform căreia "nu există niciun diferend/nicio contradicție între cele două părți cu privire la calculul penalităților, iar niciodată nu a fost contestată valoarea penalităților pentru modul de calcul al penalităților".

Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a constatat că, în speță, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art. 480 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefondat, apelul promovat de către reclamantul Municipiul București, prin reprezentant legal Primar General.

În temeiul art. 482, coroborat cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligat apelantul Municipiul București - fiind partea care a pierdut procesul, întrucât apelul declarat în cauză a fost respins - să plătească intimatei A. SA suma de 3.807,80 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat, în baza facturii seria x nr. x din 5 aprilie 2016, prin ordinul de plată nr. x din 14 aprilie 2016.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul Municipiul București, prin primar general, înregistrat la data de 27 octombrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au fost încălcate prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că dobânzile penalizatoare sunt datorate ca urmare a depășirii unui termen de 6 luni de la data aprobării situațiilor financiare. Câtă vreme nici una din hotărârile adunării generale a acționarilor nu a stabilit o dată a plății dividendelor, se aplică teza dobânzilor curse de la expirarea unui termen de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale.

Recurentul-reclamant a făcut, în continuare ample referiri la conținutul hotărârilor adunării generale a acționarilor prin care s-a decis, pe de o parte, aprobarea situațiilor financiare anuale, iar, pe de altă parte, la conținutul hotărârilor AGA (altele decât cele de aprobare a situațiilor financiare), prin care s-a aprobat distribuirea profitului sub formă de dividende.

Ulterior, a concluzionat că societatea era obligată, conform textului de lege precitat, precum și potrivit literaturii de specialitate citate, să plătească dividendele în cele 6 luni de la data aprobării situațiilor financiare, depășirea acestui termen fiind sancționată prin aplicarea de dobânzi penalizatoare.

A mai relevat recurentul că, contrar celor reținute de către instanța de apel, prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată au caracter dispozitiv numai în ceea ce privește cuantumul dobânzii, nu și în ceea ce privește natura termenului de 6 luni, apreciat de către recurent ca fiind unul imperativ.

Mai mult, în sensul interpretării propuse textului de lege prin prezenta acțiune s-a exprimat și directorul general al societății pârâte (punct de vedere consemnat în procesul-verbal al ședinței AGA din 24 decembrie 2013, pct. 1), precum și Ministerul Finanțelor Publice (prin Adresa din 31 martie 2014).

În speță, recurentul a susținut că instanța de apel face confuzie între dobânda penalizatoare pretinsă pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului 2012 și dobânda remuneratorie, acordată de bancă pentru suma ce a fost depusă în depozitul bancar deschis la D., la data de 22 aprilie 2014. În dezvoltarea acestui punct de vedere, recurentul a reluat, pe larg, împrejurările de fapt în care a fost constituit acest depozit (o executare silită, în care intimata-pârâtă a avut calitatea de terț poprit).

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât decizia pronunțată în apel este temeinică și legală. A susținut, în esență, că instanța de prim control judiciar a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 67 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 493 alin. (1) - (4) C. proc. civ., a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2019, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, cu citarea părților, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Apreciem că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, în forma în vigoare în perioada în care s-a născut raportul juridic dedus judecății (28 mai 2012 - 19 februarie 2015). Avem în vedere că legea, în forma actuală (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 163/2018), a modificat instituția plății dividendului către asociați/acționari, în sensul existenței opțiunii de repartizare trimestrială a profitului, în cursul exercițiului financiar. Așadar, în cuprinsul celor ce succed, ori de câte ori se va face trimitere la acte normative incidente speței (Legea contabilității, nr. 82/1991, reglementări contabile ș.a.m.d), vor fi avute în vedere formele în vigoare la data la care se pretinde, de către reclamantă că s-a născut creanța, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că aceasta a devenit exigibilă.

Astfel, potrivit dreptului comun (art. 1535 din C. civ.), în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la data exigibilității și până la momentul plății. Așa cum rezultă din norma specială în materie, pentru plata cu întârziere a cotei-părți din profit ce se cuvine asociatului (a dividendului), societatea datorează dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, numai dacă prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării generale a acționarilor nu s-a stabilit o dobândă mai mare.

Potrivit recurentei-reclamante, creanța constând în dividendele cuvenite acționarului este exigibilă fie la data stabilită, în mod explicit, în hotărârea adunării generale a acționarilor, fie, în lipsa stabilirii unui atare termen de către organul deliberativ al societății, după curgerea unui termen de 6 luni de la data aprobării situației financiare anuale aferente exercițiului financiar încheiat.

Apreciem că o astfel de interpretare este corectă numai în situația în care, odată cu aprobarea situațiilor financiare anuale, se aprobă de către adunarea generală a acționarilor și distribuirea profitului, sub formă de dividende cuvenite acționarilor. Or, în speță, prin unele hotărâri AGA s-au aprobat situațiile financiare anuale aferente anilor 2011, 2012 și 2013 și prin alte hotărâri, mult ulterioare celor de aprobare a situațiilor financiare anuale, s-a decis distribuirea unei părți din profit sub formă de dividende.

În acest context, urmează a reține că Legea contabilității nr. 82/1991, în forma în vigoare în perioada de referință obligă societățile comerciale să întocmească, să aprobe și să depună la autoritățile administrației publice competente situațiile financiare, în termen de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar anterior, însă aceste situații nu includ propunerea de distribuire a profitului. Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, situațiile financiare anuale se compun din bilanț, cont de profit și pierdere, situația modificărilor capitalului propriu, situația fluxurilor de trezorerie, politici contabile și note explicative.

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, situațiile financiare anuale vor fi însoțite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, și de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. Prin urmare, legea nu obligă societățile să întocmească și să aprobe repartizarea profitului concomitent cu aprobarea situațiilor financiare anuale. Potrivit Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale, în contabilitate se evidențiază destinația profitului doar după ce adunarea generală a acționarilor a aprobat repartizarea acestuia, care poate fi destinat nu numai dividendelor cuvenite acționarilor, ci și rezervelor sau altor destinații prevăzute de lege.

De altfel, și prevederile art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată distinge între hotărârea adunării generale a acționarilor de aprobare sau modificare a situațiilor financiare anuale, pe de o parte, și cea de fixare a dividendului, pe de altă parte.

În consecință, a interpreta prevederile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată în sensul că sumele de bani datorate acționarilor cu titlu de dividende devin scadente în termen de 6 luni de la aprobarea situațiilor financiare anuale și că de la acea dată creditorul are dreptul la daune moratorii, deși nu exista încă o hotărâre AGA care să fi aprobat repartizarea profitului sub formă de dividende (de "fixare a dividendului" în terminologia Legii nr. 31/1990 republicată) ar însemna să se considere că o creanță a devenit exigibilă înainte de nașterea acelui drept de creanță. Or, anterior adoptării hotărârii AGA privind modul de repartizare a profitului, acționarul nu deține o creanță, ci o simplă vocație de a beneficia de distribuția profitului, sub formă de dividende.

Față de cele de mai sus arătate, constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, astfel că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Cât privește celelalte critici, referitoare la lipsa de utilitate a unei expertize contabile, la conținutul probator al unor aspecte consemnate fie într-un proces-verbal al ședinței adunării generale a acționarilor, fie într-o adresă a Ministerului Finanțelor Publice ș.a.m.d., constată că nu pot fi analizate în cadrul căii extraordinare de atac a recursului. Fiind aspecte de netemeinicie, acestea nu pot face obiectul unei căi de atac limitate la examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul București - prin primar general împotriva Deciziei civile nr. 1305A/2017 din 8 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.

Procesat de GGC - LM