ÎCCJ, decizie (scj.ro #84724)

Sesizarea instanței. Competența procurorului. Art.264 alin.2 și 3 c. Proc. Pen . În cazul în care urmărirea penală a fost efectuată și rechizitoriul a fost dat de un procuror dintr-un parchet ierarhic inferior celui corespunzător instanței competente să judece cauza în fond, sesizarea acestei instanțe este legală dacă rechizitoriul a fost confirmat de procurorul de la parchetul corespunzător primei instanțe competente. Secția penală, decizia nr.2266 din 7 mai 2002 Prin sentința nr.191 din 2 noiembrie 1999, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpații T.I. și P.L. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art.20 din Legea nr.51/1991 privind siguranța națională a României, reținând că, în perioada 26 septembrie – 29 septembrie 1997, inculpații au instalat în aparatul de radio aflat în biroul părții vătămate care își desfășura activitatea în cadrul unui penitenciar, un dispozitiv de interceptare a discuțiilor fără autorizarea procurorului.

Prin decizia nr.59 din 22 mai 2001, Curtea Militară de Apel a admis apelurile declarate de inculpați și a dispus achitarea acestora pentru lipsa elementelor constitutive ale unei infracțiuni. Instanța de apel a motivat că, în speță, este de necontestat că inculpații au desfășurat o activitate de interceptare în lipsa unui mandat emis în condițiile legii. Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.51/1991 este incriminată desfășurarea activităților de informații pentru realizarea siguranței naționale, fără mandat sau prin depășirea mandatului. Premisa acestei infracțiuni constă în aceea că subiectul procedează la culegerea de informații în scopul realizării siguranței naționale; în speță, a motivat instanța, inculpații nu au desfășurat o activitate de natura celei supuse autorizării în condițiile prevăzute de lege, nefiind vorba – așa cum prevede art.3 din lege – de „amenințări la adresa siguranței naționale a României”.

Lipsind una din condițiile prevăzute în text, și anume cea referitoare la „activități supuse autorizării în condițiile art.13”, s-a conchis că elementele constitutive ale infracțiunii nu sunt întrunite. Inculpații au declarat recurs, susținând că temeiul corect al achitării trebuia să fie inexistența faptei, obligarea lor la despăgubiri este greșită, iar sesizarea instanței nu a fost legală, urmărirea penală fiind efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care a dat și rechizitoriu, iar nu de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, competent după calitatea persoanei. Recursurile nu sunt fondate. Potrivit art.264 alin.2 C.proc.pen. rechizitoriul dat de procurorul de la un parchet ierarhic inferior celui corespunzător instanței competente să judece cauza în fond este supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător acestei instanțe.

Așa fiind, chiar dacă procurorul care a efectuat urmărirea penală nu ar fi fost delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial competent, și a făcut parte dintr-un parchet inferior, instanța a fost totuși legal sesizată, prin confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial. Cum și celelalte critici sunt lipsite de temei, recursurile au fost respinse.