ÎCCJ, decizie (scj.ro #84724)

Sesizarea

instanței. Competența procurorului. Art.264 alin.2 și 3 c. Proc. Pen

.

În cazul

în care urmărirea penală a fost efectuată și rechizitoriul a fost dat de un

procuror dintr-un parchet ierarhic inferior celui corespunzător instanței

competente să judece cauza în fond, sesizarea acestei instanțe este legală dacă

rechizitoriul a fost confirmat de procurorul de la parchetul corespunzător

primei instanțe competente.

Secția penală, decizia nr.2266 din 7 mai

2002

Prin sentința nr.191 din  2 noiembrie 1999, Tribunalul Militar Teritorial

București a condamnat pe inculpații T.I. și P.L. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute în art.20 din Legea nr.51/1991 privind siguranța națională a

României, reținând că, în perioada 26 septembrie – 29 septembrie 1997,

inculpații  au instalat în aparatul de radio aflat în biroul părții

vătămate care își desfășura  activitatea în cadrul unui penitenciar, un

dispozitiv de interceptare a discuțiilor fără autorizarea  procurorului.

Prin decizia nr.59 din 22 mai 2001, Curtea Militară de Apel a admis apelurile

declarate de inculpați și a dispus achitarea acestora pentru lipsa elementelor

constitutive ale unei infracțiuni.

Instanța de apel a motivat că, în speță, este de necontestat că inculpații au

desfășurat o  activitate de interceptare în lipsa unui mandat emis în

condițiile legii.

Potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.51/1991 este incriminată desfășurarea

activităților de informații pentru realizarea siguranței naționale, fără mandat

sau prin depășirea mandatului.

Premisa acestei infracțiuni constă în aceea că subiectul procedează la

culegerea de informații în scopul realizării siguranței naționale; în speță, a

motivat instanța, inculpații nu au desfășurat o activitate de natura celei

supuse autorizării în condițiile prevăzute de lege, nefiind vorba – așa cum

prevede art.3 din lege – de „amenințări la adresa siguranței naționale a

României”. Lipsind una din condițiile prevăzute în text, și anume cea

referitoare la „activități supuse autorizării în condițiile art.13”, s-a

conchis că elementele constitutive ale infracțiunii nu sunt  întrunite.

Inculpații au declarat recurs, susținând că temeiul corect al achitării trebuia

să fie inexistența faptei, obligarea lor la despăgubiri este greșită, iar

sesizarea instanței nu a fost legală, urmărirea penală fiind efectuată de

un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care a dat și

rechizitoriu, iar nu de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Militar Teritorial, competent după calitatea persoanei.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art.264 alin.2 C.proc.pen. rechizitoriul dat de procurorul de la un

parchet ierarhic inferior celui corespunzător instanței competente să judece

cauza în fond este supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător

acestei instanțe.

Așa fiind, chiar dacă procurorul care a efectuat urmărirea penală nu ar fi fost

delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial competent, și a

făcut parte dintr-un parchet inferior, instanța a fost totuși legal sesizată,

prin confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul Parchetului Militar

de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial.

Cum și celelalte critici sunt lipsite de temei, recursurile au fost respinse.