ÎCCJ, Decizia nr. 294/2017

Decizia civilă nr. 294/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 1112 din 22 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2014/a9, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a decis următoarele: - respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. a) și art. 250 C. muncii, precum și a dispozițiilor art. 270 și art. 340 C. proc. civ.; - respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 29 iunie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Împotriva deciziei menționate la pct. 1, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, a declarat recurs A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și susținând că este admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) Legea nr. 47/1992.

Recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost urmată procedura de pregătire și procedura de filtrare a recursului, fiind întocmit raportul asupra admisibilității în principiu, potrivit art. 493 alin. (3) C. proc. civ. Față de concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, instanța a fixat termen în ședință publică, la data de 23 octombrie 2017, cu citarea părților, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în vederea verificării, din oficiu, și stabilirii dacă instanța sesizată este competentă să judece pricina.

Prin încheierea din 23 octombrie 2017, a fost fixat termen la data de 27 noiembrie 2017, cu citarea părților, în vederea discutării admisibilității recursului, reținându-se, în esență, că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, soluția și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017 nu sunt aplicabile în prezentul litigiu, întrucât decizia respectivă a fost publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, ulterior datei de 22 iunie 2017, când a fost pronunțată hotărârea ce formează obiectul recursului (Decizia nr. 1112 din 22 iunie 2017). În consecință, s-a reținut că Înalta Curte urmează să analizeze admisibilitatea recursului declarat în cauză prin raportare la cadrul legal și jurisprudențial, astfel cum era configurat la data pronunțării hotărârii atacate cu recurs, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale raportate la cele ale art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. II. Considerentele Înaltei Curți La termenul de judecată de astăzi, în temeiul art. 493 C. proc.

civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea recursului declarat în cauză, în sensul celor expuse la pct. 6, prin raportare la cadrul legal și jurisprudențial, astfel cum era configurat la data pronunțării hotărârii atacate cu recurs. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale raportate la cele ale art. 21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere cadrul legal și jurisprudențial (reprezentat, cu titlu de exemplu, de decizia nr. 194 din 26 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători) la data pronunțării hotărârii recurate, Înalta Curte reține că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii prin care o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în litigiul respectiv. Este adevărat că, potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”. Prin decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”.

Însă, în considerentele deciziei respective s-a reținut, în mod expres că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”. Prin analogie cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale în sensul că „atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor (...) sunt general obligatorii (...) și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept” (Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995), dezlegarea dată acestei probleme de drept prin considerentele deciziei nr. 36 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, este, potrivit art. 330 7 alin. (4) din C. proc.

civ. din 1865, obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, nr. 368/30.05.2007. În consecință, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, prin care o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu este supusă controlului judiciar specific reformării pe calea recursului de competența completului de 5 judecători. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1112 din 22 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/109/2014/a9, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2017.