ÎCCJ, Decizia nr. 294/2017

Decizia civilă nr. 294/2017

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin decizia

nr. 1112 din 22 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/109/2014/a9,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a decis următoarele:

- respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. a) și

art. 250 C. muncii, precum și a dispozițiilor art. 270 și art.

340 C. proc. civ.;

- respinge,

ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință

din 29 iunie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel Pitești,

secția I civilă.

Pentru a

pronunța soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr.

47/1992.

Împotriva

deciziei menționate la pct. 1, în ceea ce privește soluția de

respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate invocată, a declarat recurs A., invocând

motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și

susținând că este admisibilă cererea de sesizare a Curții

Constituționale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.

29 alin. (1)-(3) Legea nr. 47/1992.

Recursul

fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători, a fost urmată procedura de pregătire și

procedura de filtrare a recursului, fiind întocmit raportul asupra

admisibilității în principiu, potrivit art. 493 alin. (3) C. proc.

civ.

Față

de concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a

recursului, instanța a fixat termen în ședință

publică, la data de 23 octombrie 2017, cu citarea părților, în

temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în vederea verificării, din

oficiu, și stabilirii dacă instanța sesizată este

competentă să judece pricina.

Prin

încheierea din 23 octombrie 2017, a fost fixat termen la data de 27 noiembrie

2017, cu citarea părților, în vederea discutării

admisibilității recursului, reținându-se, în esență,

că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 47/1992, soluția și considerentele Deciziei Curții

Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017 nu sunt aplicabile în prezentul

litigiu, întrucât decizia respectivă a fost publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, ulterior datei de 22 iunie 2017, când a

fost pronunțată hotărârea ce formează obiectul recursului

(Decizia nr. 1112 din 22 iunie 2017). În consecință, s-a reținut

că Înalta Curte urmează să analizeze admisibilitatea recursului

declarat în cauză prin raportare la cadrul legal și jurisprudențial,

astfel cum era configurat la data pronunțării hotărârii atacate

cu recurs, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor

art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale raportate la cele ale art.

21 și art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

II.

Considerentele Înaltei Curți

La termenul

de judecată de astăzi, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta

Curte a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea recursului

declarat în cauză, în sensul celor expuse la pct. 6, prin raportare la

cadrul legal și jurisprudențial, astfel cum era configurat la data

pronunțării hotărârii atacate cu recurs.

În ceea ce

privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 29 alin.

(5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale raportate la cele ale art. 21 și art. 24

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, având în vedere cadrul

legal și jurisprudențial (reprezentat, cu titlu de exemplu, de decizia

nr. 194 din 26 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători) la data pronunțării hotărârii

recurate, Înalta Curte reține că prezentul recurs este inadmisibil,

pentru considerentele arătate în continuare.

În

cauză, recursul a fost exercitat împotriva unei decizii prin care o secție

civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția

de neconstituționalitate invocată în litigiul respectiv.

Este

adevărat că, potrivit art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr.

47/1992, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea

de sesizare a Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu

recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la

pronunțare”.

Prin decizia

nr. 36 din 11 decembrie 2006, pronunțată în soluționarea

recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs

de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale,

cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt

supuse căii de atac a recursului”.

Însă, în

considerentele deciziei respective s-a reținut, în mod expres că, „în

raport de reglementările legale specifice organizării judiciare

existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate

de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în

materie penală, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile

acestei instanțe”.

Prin analogie

cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale în

sensul că „atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor (...)

sunt general obligatorii (...) și se impun cu aceeași forță

tuturor subiectelor de drept” (Deciziei Plenului Curții Constituționale

nr. 1/1995), dezlegarea dată acestei probleme de drept prin considerentele

deciziei nr. 36 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secțiile unite, este, potrivit art. 330

7

alin.

(4) din C. proc. civ. din 1865, obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, nr. 368/30.05.2007.

În consecință,

hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, prin care o secție

civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu este

supusă controlului judiciar specific reformării pe calea recursului

de competența completului de 5 judecători.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul

de 5 judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1112 din 22 iunie

2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția I civilă, în Dosarul nr. x/109/2014/a9, în ceea ce privește

soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2017.