ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1162/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2093 din 17 octombrie

2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererea

de îndreptare eroare materială și cererea de completare a

încheierilor de ședință formulate de contestatorul A.; a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea

excepțiilor de neconstituționalitate a art. 42 alin. (1) C. muncii

și art. 151 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011, respectiv a art. 40 alin.

(1) pct. a C. muncii, formulate de apelant; a respins cererea de înscriere în

fals a aceleiași părți; a respins, ca nefondate, apelurile

formulate de contestatorul A. și intimata SCA B. SRL.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I

civilă, la data de 14 octombrie 2016, revizuentul A. în contradictoriu cu

intimata SCA B. SRL, a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2093 din 17 octombrie

2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/109/2014,

în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 5

decembrie 2016, revizuentul a depus o cerere prin care a invocat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (1) pct. a C.

muncii, referitoare la termenul de 30 de zile de la data în care se

comunică decizia unilaterală a angajatorului de încheiere, executare,

modificare, suspendare a contractului individual de muncă, care intră

în contradicție cu prevederile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 a

dialogului social, ce prevede termenul de 45 de zile, pentru toate

situațiile la care se referă. A susținut că acestea

contravin dispozițiilor art. 21, 41, 53 art. 1 alin. (5) din

Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

La aceeași

dată, printr-o cerere distinctă, a invocat

neconstituționalitatea art. 250 C. muncii, în interpretarea că norma

criticată pentru neconstituționalitate obligă doar angajatorul,

nu și instanța de judecată, să stabilească

sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea

baterii disciplinare săvârșite de salariat, text care contravine

dispozițiilor art. 21, 41, 53 art. 1 alin. (5) din Constituția României

și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin cererea

înregistrată la data de 14 decembrie 2016, revizuentul a invocat

neconstituționalitatea art. 270 și 304 C. proc. civ., texte ce

contravin dispozițiilor art. 16, 21, 53 art. 1 alin. (5) din

Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Prin

încheierea din data de 22 februarie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția

I civilă, a respins cererile privind sesizarea Curții

Constituționale.

Curtea a

reținut în considerente că excepțiile de neconstituționalitate

invocate sunt inadmisibile pentru că nu se constată existența

unei legături directe între soluționarea cauzei și

soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Împotriva

încheierii din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția

I civilă, contestatorul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii

și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea

excepțiilor de neconstituționalitate invocate.

În

susținerea recursului, recurentul a arătat că această

încheiere este nelegală întrucât instanța de apel a reținut în

mod greșit că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 29 alin. (1)-3 din Legea nr. 47/1992.

Astfel,

excepțiile invocate au legătură cu soluționarea litigiului,

atât în stadiul de apel cât și în eventualitatea admiterii cererii de

revizuire, așadar pot privi inclusiv soluția litigiului în faza în

care au fost invocate.

Anterior

acestei etape ele nu ar fi putut fi invocate, deoarece prevederile legale

referitoare la prescripție nu au fost puse în dezbatere, cu încălcarea

contradictorialității, neputându-se anticipa ce text de lege va

aplica instanța: cel referitor la termenul de 45 de zile potrivit Legii

dialogului social sau cel de 30 de zile potrivit C. muncii.

Prevederile

referitoare la criteriile de individualizare sunt criticate pentru

interpretarea pe care a dat-o instanța în motivarea hotărârii. A

susținut că nu avea cum să invoce neconstituționalitatea

textelor legale, anterior comunicării acestei motivări, fără

a știi ce interpretare va da instanța textului de lege. Curtea a data

o interpretare care intră în contradicție cu textele

constituționale menționate.

Efectul

admiterii excepției de neconstituționalitate este cel al admiterii

cererii de revizuire a apelului, în sensul netardivității

capătului de cerere privind denunțarea ca false a înscrisurilor,

respectiv a pronunțării altei soluții cu privire la cererea de

reindividualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, cu finalitatea

admiterii contestației împotriva deciziei de concediere.

În concluzie,

a susținut că excepțiile invocate au legătură

directă cu soluționarea cauzei.

O ultimă

critică a vizat faptul că instanța nu a motivat soluția de

respingere, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.

(1) pct. 5 C. proc. civ. și pct. 6, întrucât hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază.

Recurentul a

indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6

și 8 C. proc. civ.

În

cauză, a fost întocmit raport conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

comunicat părților, pentru ca acestea să depună punctele de

vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.

Nu au fost

formulate puncte de vedere la raport.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, completul de

filtru la 8 iunie 2017 a admis recursul în principiu și a fixat termen

pentru judecată la 3 iulie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc.

civ..

Analizând

criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul

nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

Prioritar, se

reține că nu pot fi identificate critici susceptibile de încadrare în

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei

hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de

procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea

nulității.

Ipoteza

reglementată de acest motiv de recurs are în vedere încălcarea unor

condiții referitoare la actul de procedură, care este

sancționată cu nulitatea acestuia și nu situația

reclamată de recurent, respectiv nemotivarea soluției de nesesizare a

Curții Constituționale cu excepțiile de

neconstituționalitate invocate de revizuent.

Analizând

această critică din perspectiva motivului de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că acesta nu este fondată.

Astfel,

verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că

instanța a răspuns argumentat de ce a respins sesizarea Curții

Constituționale cu excepțiile ridicate de revizuent, arătând

că acestea au fost ridicate în fața instanței învestite cu

soluționarea unei cereri de revizuire, iar textul legal pretins a fi

neconstituțional nu are legătură cu obiectul dedus

judecății prin cererea de revizuire, ci cu fondul cauzei, aspect ce

excedează controlului instanței de retractare și limitelor

învestirii sale.

Cenzurând

criticile ce se referă la încălcarea sau aplicarea greșită

a legii și care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art.

488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

Fiind

învestită de către reclamant cu solicitarea de sesizare a Curții

Constituționale, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra

neconformității cu legea fundamentală a prevederilor art. 268 alin.

(1) pct. a, art. 250 C. muncii, art. 270 și 304 C. proc. civ., Curtea de

Apel Pitești a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru a da curs unui asemenea demers.

Instanța

de revizuire a reținut că nu este îndeplinită cerința

existenței unei legături între soluționarea excepției de

neconstituționalitate și soluționarea cererii de revizuire, din

perspectiva motivului de retractare invocat. Astfel, era necesar ca

soluționarea excepțiilor să aibă legătură cu

soluționarea prezentei cauze, respectiv revizuire, iar nu cu un litigiu

anterior pe care revizuentul l-a avut, pe fondul cauzei, întrucât

excepțiile formulate vizează chestiuni ce țin de judecata în

fond.

Ca atare, s-a

constatat că prefigurarea unei soluții vizând

neconstituționalitatea textului menționat nu creează premisele

aplicării directe a acestei norme la speța dedusă

judecății, ceea ce avea de rezolvat instanța de revizuire fiind,

prioritar, incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest

context și pe temeiul acestor considerente, Curtea de Apel Pitești a

concluzionat în sensul lipsei legăturii între norma contestată

și incidența ei în soluționarea cauzei.

Or, criticând

această soluție, recurentul nu demonstrează de ce este lipsit de

fundament legal raționamentul instanței, limitându-se la a prelua

cerințele de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr.

47/1992 și la a susține că ele se regăsesc în cauză.

Astfel, recurentul

nu arată de ce ar fi eronat considerentul instanței potrivit

căruia, fiind în calea de atac de retractare a revizuirii, aceasta are de

dat dezlegare incidenței cazului de revizuire evocat de către

revizuent, iar nu aplicării directe a dispozițiilor criticate pentru

neconstituționalitate.

Recurentul

susține că instanța de revizuire a greșit atunci când a

apreciat asupra relevanței excepției de neconstituționalitate,

care impunea ca normele criticate să aibă incidență în

soluționarea cauzei respective, având în vedere interesul procesual al

rezolvării acestei excepții de neconstituționalitate din

perspectiva soluției ce se va da în calea de atac a revizuirii.

În acest

sens, a susținut că legătura între excepția de

neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei nu

trebuie să fie foarte restrictivă și să restrângă

sfera de aplicare numai la prevederile legale pe care instanța

inferioară și-a întemeiat soluția, atunci când se invocă

această excepție în calea de atac. În opinia recurentului admiterea

excepției de neconstituționalitate nu influențează

admisibilitatea cererii de revizuire, dar are tangență cu evocarea

fondului.

Aceste

aserțiuni ale recurentului, prin care nu sunt combătute statuările

instanței ce a pronunțat decizia atacată, nu se pot circumscrie

unei critici de nelegalitate, având în vedere aspectul care a constituit

fundamentul soluției de nesesizare a Curții Constituționale.

De asemenea,

recurentul nu combate argumentul instanței conform căruia, chiar

și prefigurarea unei soluții privind neconstituționalitate

textului nu ar crea premisele aplicării directe a normei contestate în

speță, față de aspectele pe care aceasta trebuie să le

verifice prioritar, în cadrul admisibilității căii de atac,

respectiv al incidenței motivului de revizuire ce a constituit temeiul

juridic al cererii formulate de revizuent.

Potrivit

dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în cazul revizuirii pentru

existența unor hotărâri potrivnice, dacă se

încuviințează cererea de revizuire instanța va anula cea din

urmă hotărâre.

Prin urmare, ipoteza

admiterii cererii de revizuire pentru motivul invocat de către revizuent ar

conduce la anularea hotărârii supuse revizuirii, context în care nu s-ar

fi putut judeca cauza pe fond, astfel încât să poată exista o legătură

între norma contestată ca fiind neconstituțională și

incidența ei în soluționarea cauzei.

Or,

soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi

evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru

a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței

legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Față

de cele ce preced, instanța de revizuire a făcut o corectă

interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

republicată, atunci când a stabilit că nu poate fi primită

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de

revizuent, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate potrivit

căreia dispozițiile normative a căror constituționalitate

se cere a fi cenzurată, să aibă legătură cu

soluționarea cauzei.

În

consecință, pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul

formulat de revizuentul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuientul A. împotriva încheierii de

ședință din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești,

secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/46/2016.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 iulie 2017.