ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1162/2017

Decizia nr. 1162/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2093 din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererea de îndreptare eroare materială și cererea de completare a încheierilor de ședință formulate de contestatorul A.; a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a art. 42 alin. (1) C. muncii și art. 151 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011, respectiv a art. 40 alin. (1) pct. a C. muncii, formulate de apelant; a respins cererea de înscriere în fals a aceleiași părți; a respins, ca nefondate, apelurile formulate de contestatorul A. și intimata SCA B. SRL.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, la data de 14 octombrie 2016, revizuentul A. în contradictoriu cu intimata SCA B. SRL, a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2093 din 17 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/109/2014, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. La data de 5 decembrie 2016, revizuentul a depus o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 268 alin. (1) pct. a C. muncii, referitoare la termenul de 30 de zile de la data în care se comunică decizia unilaterală a angajatorului de încheiere, executare, modificare, suspendare a contractului individual de muncă, care intră în contradicție cu prevederile art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ce prevede termenul de 45 de zile, pentru toate situațiile la care se referă.

A susținut că acestea contravin dispozițiilor art. 21, 41, 53 art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La aceeași dată, printr-o cerere distinctă, a invocat neconstituționalitatea art. 250 C. muncii, în interpretarea că norma criticată pentru neconstituționalitate obligă doar angajatorul, nu și instanța de judecată, să stabilească sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea baterii disciplinare săvârșite de salariat, text care contravine dispozițiilor art. 21, 41, 53 art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2016, revizuentul a invocat neconstituționalitatea art. 270 și 304 C. proc.

civ., texte ce contravin dispozițiilor art. 16, 21, 53 art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin încheierea din data de 22 februarie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins cererile privind sesizarea Curții Constituționale. Curtea a reținut în considerente că excepțiile de neconstituționalitate invocate sunt inadmisibile pentru că nu se constată existența unei legături directe între soluționarea cauzei și soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate. Împotriva încheierii din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, contestatorul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate.

În susținerea recursului, recurentul a arătat că această încheiere este nelegală întrucât instanța de apel a reținut în mod greșit că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-3 din Legea nr. 47/1992. Astfel, excepțiile invocate au legătură cu soluționarea litigiului, atât în stadiul de apel cât și în eventualitatea admiterii cererii de revizuire, așadar pot privi inclusiv soluția litigiului în faza în care au fost invocate. Anterior acestei etape ele nu ar fi putut fi invocate, deoarece prevederile legale referitoare la prescripție nu au fost puse în dezbatere, cu încălcarea contradictorialității, neputându-se anticipa ce text de lege va aplica instanța: cel referitor la termenul de 45 de zile potrivit Legii dialogului social sau cel de 30 de zile potrivit C. muncii.

Prevederile referitoare la criteriile de individualizare sunt criticate pentru interpretarea pe care a dat-o instanța în motivarea hotărârii. A susținut că nu avea cum să invoce neconstituționalitatea textelor legale, anterior comunicării acestei motivări, fără a știi ce interpretare va da instanța textului de lege. Curtea a data o interpretare care intră în contradicție cu textele constituționale menționate. Efectul admiterii excepției de neconstituționalitate este cel al admiterii cererii de revizuire a apelului, în sensul netardivității capătului de cerere privind denunțarea ca false a înscrisurilor, respectiv a pronunțării altei soluții cu privire la cererea de reindividualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, cu finalitatea admiterii contestației împotriva deciziei de concediere.

În concluzie, a susținut că excepțiile invocate au legătură directă cu soluționarea cauzei. O ultimă critică a vizat faptul că instanța nu a motivat soluția de respingere, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și pct. 6, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Recurentul a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În cauză, a fost întocmit raport conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ. comunicat părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Nu au fost formulate puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, completul de filtru la 8 iunie 2017 a admis recursul în principiu și a fixat termen pentru judecată la 3 iulie 2017, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc.

civ.. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: Prioritar, se reține că nu pot fi identificate critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Ipoteza reglementată de acest motiv de recurs are în vedere încălcarea unor condiții referitoare la actul de procedură, care este sancționată cu nulitatea acestuia și nu situația reclamată de recurent, respectiv nemotivarea soluției de nesesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de revizuent.

Analizând această critică din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondată. Astfel, verificând considerentele deciziei atacate, Înalta Curte constată că instanța a răspuns argumentat de ce a respins sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile ridicate de revizuent, arătând că acestea au fost ridicate în fața instanței învestite cu soluționarea unei cereri de revizuire, iar textul legal pretins a fi neconstituțional nu are legătură cu obiectul dedus judecății prin cererea de revizuire, ci cu fondul cauzei, aspect ce excedează controlului instanței de retractare și limitelor învestirii sale.

Cenzurând criticile ce se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a legii și care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente: Fiind învestită de către reclamant cu solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra neconformității cu legea fundamentală a prevederilor art. 268 alin. (1) pct. a, art. 250 C. muncii, art. 270 și 304 C. proc. civ., Curtea de Apel Pitești a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru a da curs unui asemenea demers. Instanța de revizuire a reținut că nu este îndeplinită cerința existenței unei legături între soluționarea excepției de neconstituționalitate și soluționarea cererii de revizuire, din perspectiva motivului de retractare invocat.

Astfel, era necesar ca soluționarea excepțiilor să aibă legătură cu soluționarea prezentei cauze, respectiv revizuire, iar nu cu un litigiu anterior pe care revizuentul l-a avut, pe fondul cauzei, întrucât excepțiile formulate vizează chestiuni ce țin de judecata în fond. Ca atare, s-a constatat că prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea textului menționat nu creează premisele aplicării directe a acestei norme la speța dedusă judecății, ceea ce avea de rezolvat instanța de revizuire fiind, prioritar, incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În acest context și pe temeiul acestor considerente, Curtea de Apel Pitești a concluzionat în sensul lipsei legăturii între norma contestată și incidența ei în soluționarea cauzei.

Or, criticând această soluție, recurentul nu demonstrează de ce este lipsit de fundament legal raționamentul instanței, limitându-se la a prelua cerințele de admisibilitate reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și la a susține că ele se regăsesc în cauză. Astfel, recurentul nu arată de ce ar fi eronat considerentul instanței potrivit căruia, fiind în calea de atac de retractare a revizuirii, aceasta are de dat dezlegare incidenței cazului de revizuire evocat de către revizuent, iar nu aplicării directe a dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate. Recurentul susține că instanța de revizuire a greșit atunci când a apreciat asupra relevanței excepției de neconstituționalitate, care impunea ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, având în vedere interesul procesual al rezolvării acestei excepții de neconstituționalitate din perspectiva soluției ce se va da în calea de atac a revizuirii.

În acest sens, a susținut că legătura între excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea cauzei nu trebuie să fie foarte restrictivă și să restrângă sfera de aplicare numai la prevederile legale pe care instanța inferioară și-a întemeiat soluția, atunci când se invocă această excepție în calea de atac. În opinia recurentului admiterea excepției de neconstituționalitate nu influențează admisibilitatea cererii de revizuire, dar are tangență cu evocarea fondului. Aceste aserțiuni ale recurentului, prin care nu sunt combătute statuările instanței ce a pronunțat decizia atacată, nu se pot circumscrie unei critici de nelegalitate, având în vedere aspectul care a constituit fundamentul soluției de nesesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, recurentul nu combate argumentul instanței conform căruia, chiar și prefigurarea unei soluții privind neconstituționalitate textului nu ar crea premisele aplicării directe a normei contestate în speță, față de aspectele pe care aceasta trebuie să le verifice prioritar, în cadrul admisibilității căii de atac, respectiv al incidenței motivului de revizuire ce a constituit temeiul juridic al cererii formulate de revizuent. Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în cazul revizuirii pentru existența unor hotărâri potrivnice, dacă se încuviințează cererea de revizuire instanța va anula cea din urmă hotărâre. Prin urmare, ipoteza admiterii cererii de revizuire pentru motivul invocat de către revizuent ar conduce la anularea hotărârii supuse revizuirii, context în care nu s-ar fi putut judeca cauza pe fond, astfel încât să poată exista o legătură între norma contestată ca fiind neconstituțională și incidența ei în soluționarea cauzei.

Or, soluția vizând neconstituționalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerința referitoare la necesitatea existenței legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei. Față de cele ce preced, instanța de revizuire a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, atunci când a stabilit că nu poate fi primită cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuent, nefiind îndeplinită condiția de admisibilitate potrivit căreia dispozițiile normative a căror constituționalitate se cere a fi cenzurată, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul formulat de revizuentul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul A. împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/46/2016. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iulie 2017.