ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 550/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 550/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 550/2018
Asupra cauzei
de față, constată următoarele:
Prin cererile înregistrate la data de
16 ianuarie 2017 pe rolul Curții de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2016
(având ca obiect cererea de revizuire împotriva Deciziei nr. 2093 din 17
octombrie 2016 pronunțată de aceeași instanță în Dosar
nr. x/109/2014) petentul A. a solicitat sesizarea Curții
Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale
dispozițiilor art. 250 C. muncii, art. 304 și 270 C. proc. civ., art.
268 alin. (1) pct. a C. muncii.
Referitor la art.
250 C. muncii (conform căruia angajatorul stabilește sancțiunea
disciplinară aplicabilă în raport de gravitatea abaterii
săvârșite de către salariat în funcție de
împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de
vinovăție, consecințele abaterii, comportarea generală în
serviciu a salariatului și eventualele sancțiuni disciplinare
suferite anterior de către acesta) petentul a arătat că
încalcă dispozițiile art. 21, art. 41, art. 53 și art. 1 alin.
(1) din Constituția României, precum și art. 6 alin. (1) din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 24 lit. b) din Carta
Socială Europeană, întrucât prin stabilirea unor criterii de
către angajator nu se înțelege dacă și instanța este
obligată la respectarea acestora.
Referitor la art.
304 și art. 270 C. proc. civ. (ce reglementează denunțarea
înscrisului ca fals și puterea doveditoare a înscrisului autentic) petentul
a arătat că încalcă dispozițiile art. 16, art. 21, art. 53
și art. 1 alin. (5) din Constituția României, precum și art. 6 alin.
(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât articolele
respective de lege nu sunt suficient de închegate, organizate, clar exprimate,
referirile disparate la procedura înscrierii în fals și a
denunțării falsului determinând ca soluția legală
criticată să fie neclară și lipsită de
previzibilitate.
Referitor la art.
268 alin. (1) pct. a C. muncii (ce reglementează termenul de 30 de zile al
căii de atac împotriva deciziei angajatorului) petentul a arătat
că încalcă dispozițiile art. 21, art. 41, art. 53, art. 1 alin.
(1) din Constituția României precum și art. 6 alin. (1) din
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât se află în
contradicție cu termenul de 45 de zile reglementat prin Legea nr. 62/2011
a dialogului social, rezultând astfel o situație reglementată de
două legi distincte, prin prevederi ireconciliabile, ceea ce
determină pronunțarea unei soluții neclare și lipsite de
previzibilitate.
Prin
încheierea de ședință din 22 februarie 2007 Curtea de Apel
Pitești, secția I civilă, a respins cererea de sesizare a
Curții Constituționale, reținând că excepțiile de
neconstituționalitate invocate se referă la probleme de fond ale
litigiului dedus judecății, sens în care acestea nu îndeplinesc
condiția de a fi în legătură cu prezenta cauză, ce are ca
obiect o cerere de revizuire.
Împotriva
acestei încheieri a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.
(1) pct. 8 C. proc. civ. revizuentul A., arătând că în mod
greșit Curtea de Apel Pitești a respins cererea de sesizare a
Curții Constituționale, în condițiile în care controalele de
constituționalitate solicitate tind la a atrage o altă soluționare
a litigiului de față.
Instanța
învestită cu soluționarea cererii de sesizare a procedat la o
încălcare și aplicare greșită a legii, în cauză fiind
îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții
Constituționale. Excepțiile invocate au legătură cu
soluționarea litigiului atât în stadiul apelului, cât și în acela al
revizuirii, putând viza inclusiv soluția ce se va acorda în această
cale extraordinară de atac.
Prevederile
referitoare la prescripție nu au fost puse în discuția
părților, fiind încălcat astfel principiul
contradictorialității.
Prevederile
referitoare la criteriile de individualizare sunt criticate pentru
interpretarea pe care a dat-o instanța în motivarea hotărârii,
respectiv alta decât cea invocată în cerere.
Art. 247 alin.
(1) C. proc. civ. prevede că excepțiile absolute pot fi invocate în
orice stare a procesului, iar soluționarea căilor extraordinare de
atac constituie o stare a procesului.
Legătura
cu soluționarea cauzei este evidentă, în situația admiterii
excepției urmând revizuirea apelului în sensul netardivității
capătului secund de cerere, și anume admiterea cererii de
denunțare ca false ale înscrisurilor, precum și pronunțarea unei
alte soluții în ce privește cererea de reindividualizare a
sancțiunii disciplinare aplicate, cu finalitatea admiterii
contestației împotriva deciziei de concediere.
Decizia
Curții Constituționale în soluționarea excepției este de
natură să producă un efect concret asupra conținutului
hotărârii din procesul principal, dată fiind legătura
directă între norma contestată și soluția ce urmează a
se da în cauză.
Recurentul-revizuent
mai arată că soluția de respingere a cererii de sesizare a
Curții Constituționale este nemotivată, fiind încălcate
dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
La data de 14
martie 2017 recurentul-petent a formulat precizări la motivele de recurs
prin care a arătat că instanța a omis să cerceteze
temeinicia deciziei contestate, respectiv, sancțiunea a fost aplicată
în lipsa vinovăției.
O
eventuală rejudecare nu exclude de plano incidența textelor legale a
căror neconstituționalitate se invocă, iar denunțarea unui
înscris autentic ca fals poate conduce la reținerea unei alte stări
de fapt în ceea ce privește sancțiunea disciplinară
aplicată.
Invocarea
excepției de neconstituționalitate nu poate fi reținută ca
inadmisibilă întrucât ar contraveni cu practica judiciară în materie
a instanței supreme, recurentul-petent invocând în acest sens mai multe
decizii ale acestei instanțe, iar relevanța excepției nu trebuie
analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență
a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul
instanței.
Curtea de
Apel nu a reținut că invocarea excepției de
neconstituționalitate ar fi inadmisibilă întrucât nu are
legătura cu cauza, ci pentru că cererea de revizuire este vădit
inadmisibilă, sens în care nu se va ajunge niciodată la rejudecarea
fondului.
Contrar celor
reținute de instanța anterioară, controlul de
constituționalitate solicitat tinde la a atrage o altă
soluționare a litigiului pe fond, încheierea fiind dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art.
488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
În atare
situație, cererea de sesizare a Curții Constituționale este
admisibilă, impunând casarea încheierii atacate și sesizarea acestei
autorități cu soluționarea excepției de
neconstituționalitate invocată.
Înalta Curte,
înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 24 aprilie 2017, la
întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a
recursului.
Completul de
filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493
alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași
dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să
depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.
proc. civ.
În cauză
nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
Judecata
cauzei a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct.
2 C. proc. civ. la data de 14 iunie 2017.
La data de 11
ianuarie 2018 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, fiind acordat termen
pentru discutarea perimării la data de 31 ianuarie 2018.
La data de 31
ianuarie 2018 a fost admisă cererea de repunere pe rol a recurentului,
constatându-se, totodată, că perimarea în vederea discutării
căreia fusese acordat termenul de judecată nu poate opera întrucât
încheierea de suspendare a judecății cauzei nu fusese comunicată
părților, aspect remediat însă ulterior. A fost acordat termen
de judecată la data de 21 februarie 2018 pentru soluționarea
recursului.
Analizând
cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art.
29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și
funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios
constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei
dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care
are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului
și oricare ar fi obiectul acestuia.
Din
conținutul acestei norme legale rezultă condițiile de
admisibilitate necesar a fi îndeplinite pentru a fi admisă cererea de
sesizare a Curții Constituționale cu analiza corespondenței
textului de lege, pretins a fi contrar legii fundamentale, cu prevederile
constituționale. Pentru aceasta, excepția de
neconstituționalitate: trebuie ridicată
în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; poate viza
o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o
ordonanță în vigoare; poate fi ridicată la cererea uneia dintre
părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată
ori de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de
judecată, în cauzele la care participă; trebuie să aibă ca
obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea
cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia;
să nu aibă ca obiect o prevedere constatată ca fiind
neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții
Constituționale.
Alin. (5) al
aceluiași articol statuează că dacă excepția este
inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3),
instanța va respinge prin încheiere cererea de sesizare a Curții
Constituționale.
Rezultă
că, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din lege,
instanța de drept comun este abilitată să aprecieze ea
însăși asupra relevanței cererii de sesizare a Curții
Constituționale, în limitele reglementate de art. 29 alin. (6), adică
strict la constatarea condițiilor de admisibilitate anterior
menționate, printre care inclusiv cea a existenței unei legături
între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată
și cauza pendinte.
Posibilitatea
pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea
respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu
excepția de neconstituționalitate este limitată strict la
constatarea condițiilor de admisibilitate, iar în ipoteza neîndeplinirii
uneia dintre acestea, sesizarea instanței de contencios
constituțional nu se justifică.
Intenția
legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepția de
neconstituționalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de
apărare, creat în scopul garantării supremației
Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei
asigurându-se controlul de constituționalitate a posteriori și,
respectiv, accesul părților la jurisdicția
constituțională, dar în condițiile respectării tuturor
cerințelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă
a activității Curții Constituționale și a se elimina
încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul
instanțelor judecătorești.
Recurentul-petent
invocă, în cadrul unei cereri de revizuire, ale cărei motive sunt
expres și limitativ reglementate de lege, neconstituționalitatea unor
norme juridice incidente judecății în fond a litigiului în raport de
care s-a formulat calea extraordinară de atac și arată, atât
prin motivele de recurs, cât și prin precizările depuse ulterior, că
neconstituționalitatea acestor norme poate fi invocată în orice
stadiu al procesului (deci inclusiv în calea extraordinară de atac)
și are legătură evidentă cu cauza întrucât admiterea
excepției ar determina pronunțarea unei alte soluții pe fondul
cauzei.
Astfel, cu
prilejul soluționării cererii de revizuire, recurentul a solicitat
sesizarea
Curții Constituționale cu excepțiile de
neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 250 C. muncii, art. 304
și 270 C. proc. civ., art. 268 alin. (1) pct. a C. muncii.
Cererea de
revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1
C. proc. civ., respectiv ipoteza în care instanța „s-a pronunțat
asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui
lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.
Dispozițiile
legale a căror neconstituționalitate a fost învederată prin
cererea de sesizare a Curții Constituționale privesc sancțiunea
disciplinară aplicabilă de către angajator în raport de
gravitatea abaterii disciplinare (art. 250 C. muncii), termenul în care pot fi
formulate cererile din materia conflictelor de muncă în cazul încheierii,
executării, modificării, suspendării ori încetării
contractului de muncă (art. 268 alin. (1) pct. 1 C. muncii), puterea
doveditoare a înscrisului autentic (art. 270 C. proc. civ.), procedura denunțării
înscrisului ca fals (art. 304 C. proc. civ.).
Aceste
dispoziții privesc fondul litigiului în raport de care s-a formulat
cererea de revizuire, fond ce nu poate fi încă avut în vedere de
către instanța învestită cu soluționarea căii
extraordinare de atac, cât timp nu s-a decis și apreciat asupra
admisibilității căii de atac a revizuirii.
Astfel,
întrucât obiectul prezentului litigiu este o cerere de revizuire ale cărei
motive sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele legale
pretins neconstituționale vizează exact acele chestiuni ce nu pot fi
analizate în atare procedură judiciară cât timp nu s-a statuat asupra
admisibilității revizuirii, lipsa legăturii lor cu cauza apare
ca evidentă și justifică soluția de respingere
adoptată de către instanța învestită cu solicitarea
sesizării Curții Constituționale.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul revizuentului A.
împotriva
încheierii
de ședință din 22 februarie 2017 a Curții de Apel
Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de revizuentul A.,
cu
domiciliul în Pitești, jud. Argeș, împotriva
încheierii de
ședință din 22 februarie 2017 a Curții de Apel
Pitești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata SC B.
SRL, cu sediul în Mărăcineni, Argeșelu, jud. Argeș.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 21 februarie 2018.