ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5979/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Anticorupție solicitând ca în baza probelor ce vor fi administrate să fie obligată pârâta să accepte participarea sa la concursul organizat pentru ocuparea funcției de șef serviciu la Serviciul Județean Anticorupție Călărași.

Prin sentința civilă nr. 820/13.06.2019 Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița invocată de pârâtă și în consecință a dispus declinarea competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București ca instanță de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanței de contencios administrativ i se poate adresa orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea, în termen, a unei cereri.

În consecință, cenzurii instanțelor de contencios administrativ, conform prevederilor art. 1 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sunt supuse actele administrative tipice ori actele administrative atipice, refuzul de soluționare ori nesoluționare a unei cereri, vătămătoare pentru drepturile ori interesele legitime ale persoanei fizice ori juridice.

Conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța trebuie să se pronunțe cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița.

Potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată, cea de ordine publică circumscriindu-se cazurilor încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, ale încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și ale încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri necompetența fiind de ordine privată.

În baza disp. art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar în baza disp. din alin. (3) al aceluiași articol, necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Totodată, prin dispozițiile sale, C. proc. civ., a prevăzut în mod expres, obligativitatea judecătorului de a verifica și de a stabili la prima zi de înfățișare dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina (art. 131 alin. (1) C. proc. civ.).

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilesc că: (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1^1) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1).

În baza dispozițiilor legale anterior citate, competența materială a instanței de contencios administrativ este determinată de apartenența organului emitent al actului la categoria autorităților publice centrale sau locale.

Conform art. 1 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Generale Anticorupție, publicat în Monitorul Oficial nr. 17 din 8 ianuarie 2018, Direcția generală este structura Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare MAI, cu personalitate juridică, specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului MAI, fiind organizată la nivel central și teritorial, iar în baza art. 2 din același regulament Direcția generală are competență materială specială ce vizează infracțiunile de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite de personalul MAI.

Din prevederile regulamentului de organizare și funcționare a Direcției Generale Anticorupție, rezultă că pârâta este o autoritate publică centrală, cu competență generală pe întreg teritoriul țării, ce are personalitate juridică și capacitate administrativă, iar concursul la care reclamantul solicită să fie acceptat este organizat de această instituție centrală.

Prin urmare, în speță, în raport de obiectul litigiului ce vizează obligarea pârâtei să accepte participarea reclamantului la concursul organizat, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul rangului instituției pârâte și, astfel, aceasta revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, prin raportare la calitatea pârâtei de autoritate publică centrală în accepțiunea Legii nr. 554/2004 și domiciliul reclamantului.

Având în vedere aceste considerente, observând și dispozițiile art. 130 C. proc. civ. rap. la art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 27.06.2019.

Prin sentința civilă nr. 547 din data de 08.10.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ ANTICORUPȚIE, în favoarea Tribunalului Ialomița.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut că potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal al tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Legislația specială reglementează în mod expres statutul de funcționar public al polițiștilor, ceea ce atrage aplicabilitatea textului legal citat, chiar dacă există norme speciale care reglementează un regim juridic specific al raporturilor de serviciu ale acestora.

Astfel, Curtea de Apel a avut în vedere disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului care prevede că "Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului."

Ca urmare, ținând cont de faptul că prezenta cauză are ca obiect cenzurarea refuzului pârâtei de a permite reclamantului participarea la concursul organizat pentru ocuparea funcției de șef serviciu la Serviciul Județean Anticorupție Călărași, aceasta vizează raportul de serviciu al funcționarilor publici, fiind aplicabil art. 109 din legea nr. 188/1999, competența de soluționare revenind secției de contencios administrativ și fiscal al tribunalului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii deduse judecății, în raport de care între cele două instanțe s-a ivit prezentul conflict negativ de competență, constă în obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție să accepte participarea reclamantului A. la concursul organizat pentru ocuparea funcției de șef serviciu la Serviciul Județean Anticorupție Călărași.

Înalta Curte constată că, pretențiile reclamantului formulate în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Anticorupție derivă din raportul de serviciu al reclamantului, iar pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public a reclamantului.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată in vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 25.04.2019), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului potrivit cărora "Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului" coroborate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constată că secția de contencios administrativ a tribunalului este competentă material să soluționeze prezenta cauză, neavând relevanță rangul autorității publice.

În speța de față, se observă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție de a accepa participarea sa la concursul organizat pentru ocuparea funcției de șef serviciu la Serviciul Județean Anticorupție Călărași, precum și faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Ialomița, aspecte față de care Înalta Curte constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Anticorupție, în favoarea Tribunalului Ialomița, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.