ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5549/2019

HOTĂRÂRE
13.11.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5549/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la data de 19 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș, a solicitat:

- anularea Ordinului nr. II/6675/01.06.2016 și a Dispoziției nr. 80167/01.06.2016, emise de pârâți pentru A., membru de sindicat care a promovat concursul din data de 19.03.2016;

- obligarea pârâților la emiterea unor noi ordine și dispoziții având ca obiect încadrarea d-nei A. pe funcția pentru care a promovat concursul din data de 19.03.2016;

- anularea ordinelor și dispozițiilor emise de pârâți având ca obiect acordarea gradului profesional de subinspector d-nei A., ca urmare a validării concursului din data de 19.03.2016;

- obligarea pârâților la emiterea de noi ordine și dispoziții de acordare a gradului profesional corespunzător vechimii în specialitatea studiilor absolvite la data emiterii ordinului de ministru inițial, pentru A.;

- obligarea pârâților la stabilirea drepturilor salariale în raport cu funcția pentru care a promovat concursul din data de 19.03.2016 și în raport de corecta încadrare în gradele profesionale aferente vechimii în specialitatea studiilor absolvite, începând cu data emiterii ordinelor și dispozițiilor conform funcției pentru care a promovat concursul și a gradelor profesionale raportate la vechimea în specialitatea studiilor absolvite;

- obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, din perioada cuprinsă între data emiterii ordinelor și dispozițiilor de încadrare corespunzătoare concursului și data emiterii ordinelor și dispozițiilor în raport de funcția pentru care a promovat concursul din data de 19.03.2016 și de corecta încadrare în gradele profesionale aferente vechimii în specialitatea studiilor absolvite;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Hotărârea Tribunalului Ilfov, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 1729 din 3 iunie 2019, Tribunalul Ilfov a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului membru de sindicat. Cum domiciliul acestuia este în județul Maramureș, din perspectiva competenței teritoriale, Tribunalul Maramureș este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.06.2019, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1093 din 23 septembrie 2019, îndreptată prin încheierea de cameră de consiliu din 7 octombrie 2019, Tribunalul Maramureș a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea 62/2011 a dialogului social, în vigoare la data introducerii cererii, întrucât aceasta a fost formulată de reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, în numele membrului de sindicat menționat în cerere.

Totodată, a avut în vedere Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit căreia organizațiile sindicale au calitate procesuală în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În concluzie, a apreciat că Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol are calitate procesuală activă, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 reclamantul introducând acțiunea la instanța competentă din punct de vedere teritorial, de la sediul său din orașul Bragadiru, aflat în circumscripția Tribunalului Ilfov.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În raport cu obiectul dedus judecății și împrejurarea că reclamanta face parte din categoria funcționarilor publici cu statut special (ofițer de poliție cu grad profesional de subinspector de poliție din Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației), Înalta Curte reține că demersul judiciar inițiat de aceasta se circumscrie unui litigiu vizând raportul de serviciu al funcționarului public.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, în vigoare la data formulării acțiunii (19.02.2019), conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condițiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar și precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situații, mai ales când pentru aceste "alte situații" există dispoziții legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Polițiștilor Europol în calitate de reprezentant al reclamantei A., funcționar public cu statut special, așadar, nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menționat instituie o competență teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță, domiciliul reclamantei A. fiind pe raza județului Maramureș.

Totodată, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol și pe pârâții Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș și Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4968/2020
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalul Ilfov, secția civilă, la data de 18 de
ÎCCJ 2020-02-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 929/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 04.03.2019, recla
ÎCCJ 2020-01-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 511/2020
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Trib
ÎCCJ 2019-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2511/2019
, 64, 103 alin. (3) și art. 117 din Legea nr. 188/1999 rep., și art. 16 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 12/2017; - obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne la emiterea unui nou ordin pent
ÎCCJ 2019-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1026/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș
Sursă