ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4968/2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalul Ilfov, secția civilă, la data de 18 decembrie 2018, reclamanții menționați la pct. 1-24 din anexă, reprezentați prin Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul Teritorial al Polițiștilor de Frontieră Timișoara, a solicitat:

(i) anularea ordinelor și dispozițiilor emise de pârâți pentru membrii de sindicat prevăzuți în anexă, care au promovat concursul din perioada 04.10.2016-16.11.2016;

(ii) obligarea pârâților la emiterea unor noi ordine și dispoziții având ca obiect încadrarea membrilor de sindicat, pe funcțiile pentru care au promovat concursul din perioada 04.10.2016-16.11.2016;

(iii) anularea ordinelor și dispozițiilor emise de pârâți având ca obiect acordarea gradului profesional de subinspector, ca urmare a validării concursului din perioada 04.10.2016-16.11.2016;

(iv) obligarea pârâților la emiterea de noi ordine și dispoziții de acordare, pentru fiecare membru, a gradului profesional corespunzător vechimii în specialitatea studiilor absolvite la data emiterii ordinului de ministru inițial;

(v) obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale în raport cu funcțiile pentru care au promovat concursul din 04.10.2016-16.11.2016 și în raport de corecta încadrare în gradele profesionale aferente vechimii în specialitatea studiilor absolvite, începând cu data emiterii ordinelor și dispozițiilor conform funcției pentru care au promovat concursul și a gradelor profesionale raportat la vechimea în specialitatea studiilor absolvite;

(vi) obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, din perioada cuprinsă între data emiterii ordinelor și dispozițiilor de încadrare corespunzătoare concursului și data emiterii ordinelor și dispozițiilor în raport de funcțiile pentru care au promovat concursul din 04.10.2016-16.11.2016 și de a corecta încadrarea în gradele profesionale aferente vechimii în specialitatea studiilor absolvite;

(vii) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 2676 din 5 septembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

2.1. Prin sentința civilă nr. 33 din 22 ianuarie 2020, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Timiș a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că majoritatea reclamanților au domiciliile situate pe raza teritorială a județului Mehedinți.

2.2. Prin sentința civilă nr. 118 din 4 iunie 2020, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Mehedinți a reținut, în esență, că, deși unii reclamanți au domiciliul situat în județul Mehedinți, există și reclamanți cu domiciliul situat în județul Timiș, iar în cauză nu s-a procedat în prealabil la disjungerea cererii. Prin urmare, Tribunalul Timiș era deopotrivă competent să soluționeze pricina, atât cu privire la reclamanții domiciliați în raza sa teritorială, cât și, în temeiul prorogării legale de competență, cu privire la ceilalți reclamanți, domiciliați în alte județe.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situație reținută în mod corect de ambele instanțe aflate în conflict.

Însă, prezenta cauză prezintă un element specific și anume un cadru procesual activ format din mai mulți reclamanți, care, astfel cum rezultă din actele dosarului, au domiciliile situate în raza teritorială a ambelor instanțe implicate în conflictul negativ de competență. Mai exact, din cei 24 de reclamanți, 6 au domiciliul situat în județul Timiș, 12 au domiciliul situat în județul Mehedinți, restul reclamanților având domiciliile situate în alte județe.

Înalta Curte reține că dispozițiile Legii speciale nr. 554/2004 nu reglementează competența instanței în situația formulării cererii de chemare în judecată de mai mulți reclamanți, cu domicilii aflate în circumscripția mai multor tribunale, fiind necesar a se face aplicarea dispozițiilor din legea generală, respectiv C. proc. civ.

Pe de altă parte, se constată că nici C. proc. civ. nu reglementează o astfel de ipoteză, prevederile art. 112 din acest act normativ vizând doar competența teritorială alternativă în cazul formulării cererii împotriva mai multor pârâți, întrucât competența instanțelor de judecată în sistemul C. proc. civ. este reglementată de legiuitor în raport de domiciliul/sediul pârâtului și nu de cel al reclamantului, ca în contenciosul administrativ.

Înalta Curte consideră că, într-o astfel de situație, având în vedere că instanța inițial învestită nu a procedat la disjungerea cererii, în regulatorul de competență se aplică, prin analogie, dispozițiile procedurale referitoare la competența teritorială alternativă a instanței în cazul existenței mai multor pârâți, întrucât raționamentul care a stat la baza edictării prevederilor art. 112 C. proc. civ. este același și în cazul în care competența instanței este stabilită în raport cu domiciliul reclamanților. Atât timp cât, în cazul coparticipării procesuale pasive, este competentă instanța de la domiciliul oricăruia dintre pârâți, aceeași regulă trebuie aplicată și în cazul coparticipării procesuale active în contenciosul administrativ.

Prin urmare, întrucât cadrul procesual activ cuprinde reclamanți cu domicilii situate în raza teritorială a ambelor instanțe implicate în conflictul de competență, iar în cauză nu s-a luat măsura disjungerii pricinii, atât Tribunalul Timiș, cât și Tribunalul Mehedinți sunt instanțe deopotrivă competente, din punct de vedere teritorial, să soluționeze prezenta cauză.

În acest caz, Înalta Curte apreciază că are prioritate instanța sesizată în urma măsurii dispuse de Tribunalul Ilfov, care, având a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial, a declinat competența de soluționare a cauzei către instanța aflată în raza teritorială a județului Timiș, respectiv către Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, în circumscripția căruia locuiesc 6 dintre reclamanți, pentru ceilalți reclamanți operând prorogarea de competență, ca urmare a coparticipării procesuale active și în contextul nedispunerii măsurii disjungerii cauzei față de aceștia.

Înalta Curte consideră a fi neîntemeiat argumentul în baza căruia Tribunalul Timiș a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, bazat pe numărul majoritar al reclamanților care domiciliază în județul Mehedinți, deoarece această împrejurare, deși reală, nu reprezintă un criteriu juridic de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, relevanță având criteriul tribunalului mai întâi sesizat, din cele două tribunale deopotrivă competente teritorial.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., toți prin Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol și pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.