ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 511/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 511/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la data de 05.03.2019, Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol" a solicitat anularea următoarelor acte: Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/6777 din 22.11.2017 și Dispoziția Șefului Inspectoratului Județean de Poliție Bihor nr. 3079 din 29.11.2017, emise de pârâți pentru A., membru de sindicat, ca urmare a promovării concursului; Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/7068 din 01.06.2016 și Dispoziția Inspectoratului Județean de Poliție Bihor nr. 2333 din 06.06.2017 emise de pârâte pentru B., membru de sindicat, ca urmare a promovării concursului; obligarea pârâților la emiterea unor noi ordine și dispoziții având ca obiect încadrarea membrilor de sindicat, pe funcțiile pentru care au promovat concursul; obligarea pârâților la emiterea de noi ordine și dispoziții de acordare a gradului profesional corespunzător vechimii în specialitatea studiilor absolvite; obligarea pârâților să stabilească drepturile salariale în raport cu funcțiile pentru care au promovat concursul și de corecta încadrare în gradele profesionale aferente vechimii în specialitate, începând cu data emiterii ordinelor și a dispoziției conform funcției pentru care au promovat concursul ori a gradelor profesionale aferente vechimii în specialitatea studiilor absolvite; obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Ilfov, secția civilă
Prin sentința civilă nr. 2894 din data de 19.09.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, în speță, acțiunea a fost introdusă după data modificării Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018 și că niciunul dintre reclamanții sindicaliști nu are domiciliul pe raza județului Ilfov, ci în Judetul Sălaj.
S-a mai reținut că această modificare instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul persoană fizică, și, mai mult, prin introducerea alin. (4) al art. 10 din același act normativ nu mai poate fi stabilită competența teritorială a tribunalului în funcție de sediul Sindicatului (orașul Bragadiru, jud. Ilfov), care a introdus acțiunea în numele membrilor săi.
Astfel, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, a apreciat că aceste dispoziții instituie o competență teritorială exclusivă la sediul reclamantului, indiferent dacă acțiunea este formulată personal, sau prin reprezentat legal ori convențional, în speță fiind vorba despre o acțiune introdusă de sindicat (persoană de drept privat), în numele membrilor de sindicat, respectiv în calitate de reprezentant al acestora, sens în care devin incidente dispozițiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, s-a reținut că niciun membru de sindicat nu are domiciliul in județul Ilfov pentru a atrage competența Tribunalului Ilfov.
2.2. Hotărârea Tribunalului Sălaj, secția civilă
Prin sentința civilă nr. 1040 din data de 13 decembrie 2019, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sălaj și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol", în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă și, în consecință, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Sălaj și Tribunalul Ilfov, secția civilă și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului de competență.
Reținând dispozițiile art. 28 din Legea nr. 62/2011 și art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Sălaj, secția civilă a apreciat că în speță reclamant este Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol" a cărui calitate procesuală activă este recunoscută de art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, conferindu-i îndreptățirea de a introduce cererea în numele membrilor săi, conform alin. (2) din același articol, în vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1).
În același sens a reținut că s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia (RIL) nr. 1 din 21 ianuarie 2013, din dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și s) din Legea nr. 554/2004, rezultând că sindicatele sunt considerate persoane vătămate ce au posibilitatea de a introduce o acțiune în contencios administrativ fiscal când apără drepturile și interesele legitime ale unor persoane fizice determinate, respectiv membrilor sindicatului reclamant.
Astfel, Tribunalul Sălaj a considerat că membrii de sindicat în numele cărora Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol" a introdus cererea de chemare în judecată nu pot fi considerați reclamanți, cu atât mai mult cu cât nici nu au fost citați în cauză, motiv pentru care nici domiciliile acestora nu au relevanță.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.
Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol" a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea: Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/6777 din 22.11.2017 și Dispoziției Șefului Inspectoratului Județean de Poliție Bihor nr. 3079 din 29.11.2017; Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/7068 din 01.06.2016 și Dispoziției Inspectoratului Județean de Poliție Bihor nr. 2333 din 06.06.2017; obligarea pârâților la emiterea unor noi ordine și dispoziții care să reflecte încadrarea membrilor de sindicat pe funcțiile pentru care au promovat concursul sau de acordare a gradului profesional corespunzător vechimii în specialitatea studiilor absolvite, precum și obligarea pârâților la stabilirea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat în raport cu pretențiile deduse judecății și plata diferențelor salariale dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite.
Înalta Curte reține că pretențiile deduse judecății au fost formulate în numele membrilor de sindicat și profită acestora, dat fiind faptul că acțiunea are ca obiect recunoașterea unor drepturi salariale rezultate din raportul de serviciu al funcționarului public.
Astfel, Înalta Curte reține că în speță acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol" în numele membrilor de sindicat, funcționari publici, în calitate de reprezentant al acestora, fiind aplicabile, în stabilirea competenței materiale și teritoriale a litigiului, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 22.03.2019, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."
Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol" în numele membrilor de sindicat, funcționari publici cu statut special în calitate de reprezentant al acestora și nu în calitate de reclamant, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 05.03.2019.
Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamanților fiind pe raza județului Sălaj. Fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă, stabilită în raport cu domiciliul persoanelor fizice și nu în raport cu sediul sindicatului, reclamanții trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul acestora, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.
În același sens, se constată că în dosarul Tribunalului Ilfov, secția civilă, la filele x, se regăsesc împuternicirile de reprezentare date în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011, de către reclamanții A. și B., Sindicatului Polițiștilor Europeni "Europol", inclusiv pentru reprezentarea în instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011:
"În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."
Această interpretare este confirmată și de dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.
Prin urmare, având în vedere că acțiunea a fost formulată în numele membrilor de Sindicat, faptul că aceștia nu au fost conceptați și citați în cauză, nu are relevanță, câtă vreme din formularea acțiunii rezultă că Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol" a acționat în numele membrilor săi, reprezentându-i pe aceștia în scopul obținerii drepturilor reclamate.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, dată fiind modificarea legislativă intervenită în privința art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, introdusă prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02 august 2018, respectiv instituirea unei competențe teritoriale exclusive în materia contenciosului administrativ, Decizia RIL nr. 1/2013 nu mai este aplicabilă, aceasta fiind pronunțată în interpretarea și aplicarea unitară a unor texte de lege ce au fost ulterior modificate de către legiuitor.
Totodată, se impune a se sublinia faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Polițiștilor Europeni "Europol", în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.