ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4723/2019

Ședința publică din data de 14 octombrie 2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - veche, la data de 26.06.2018, sub nr. unic de dosar x/2018, reclamantele A. S.R.L. și B. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Regia Autonomă de Distrubuție și Exploatare a Filmelor România Film, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București și Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor România Film prin Administrator Judiciar SC "C." SPRL, au solicitat, în temeiul art. 1 alin. (7), art. 7 alin. (5) și art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate:

a) inexistența imobilului D., ca cinematograf din patrimoniul cinematografiei naționale, în sensul art. 3 alin. (1), pct. p din Ordonanța nr. 39/2005.

b) inaplicabilitatea art. II din Ordonanța nr. 7/2008, cu privire la imobilul D..

c) nelegalitatea dispozițiilor din Ordonanța nr. 39/2005, menționate în Anexa nr. 1, poziția 77.

Totodată, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, au invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile din Ordonanța nr. 39/2005, menționate în Anexa nr. 1, poziția 77, prin indicarea D. ca fiind în ființă și în proprietatea privată a statului, fiind încălcat dreptul de proprietate al reclamantelor, garantat de art. 44 din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 1091 din 20 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Ordonanța nr. 39/2005, Anexa nr. 1, poziția 77, ca fiind inadmisibilă.

A admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Regia Autonomă de Distrubuție și Exploatare a Filmelor România Film, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului București, ca fiind inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 1091 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și B. solicitând prin cererea de recurs, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului pentru fiecare capăt de cerere în parte, după sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției invocate în mod legal.

În drept, recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că soluția de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere nr. x și nr. 2 intră în directă contradicție cu faptul că prima instanță a constatat că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de fond a invocat o autoritate de lucru judecat cu privire la considerentele Deciziei nr. 1901/14.06.2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013, în care reclamantele din prezenta cauză nu au fost parte iar obiectul pricinii este esențial distinct, astfel că hotărârea indicată nu are autoritate de lucru judecat în cauza de față, nu are putere probantă și nu este obligatorie, instanța de fond investită cu prezenta cerere având obligația să soluționeze cererea de chemare în judecată conform probelor de la dosar.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat următoarele critici:

- capetele de cerere nr. x și nr. 2 pot face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, deoarece vizează în mod nemijlocit și are ca obiect constatarea unor situații de fapt și de drept în directă legătură cu dreptul de proprietate al societății, nesocotit și încălcat prin emiterea actului normativ neconstituțional;

- soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată în raport de capetele de cerere nr. x și nr. 2 este nelegală față de dispozițiile art. 5, art. 131, art. 152 C. proc. civ., precum și în raport de dispozițiile art. 8 și art. 9 din Legea nr. 554/2004;

- cu privire la capătul 3 de cerere, soluția instanței de fond este în directă contradicție cu soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, în sensul că nu se poate reține faptul că solicitarea "depășește cadrul competențelor atribuite instanței", în condițiile în care capătul 3 de cerere reprezintă însăși excepția de neconstituționalitate, avută în vedere ca atare de instanță și care trebuia în mod evident soluționată de instanța de control constituțional;

- din probele administrate în cauză rezultă că bunul imobil D. nu există în ființă, pe amplasamentul acestuia fiind edificat un complex comercial de mai bine de 17 ani;

- cu privire la excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile din Ordonanța nr. 39/2005, menționate în Anexa nr. 1, poziția 77, prin sentința civilă nr. 1246/15.04.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2013, a fost admisă acțiunea reclamanților SECTORUL 1 BUCUREȘTI și CONSILIUL LOCAL AL SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și a fost obligată pârâta RADEF la "predarea bunurilor imobile nominalizate în Anexa nr. 1 a O.G. nr. 39/2005, respectiv D., Bd. x nr. 1".

Municipiul București - Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 1 și Consiliul Local al Sectorului 1 București au depus întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 iunie 2019 prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În cauza dedusă judecății, hotărârea prin care instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată în data de 20.03.2019 iar cererea de recurs a fost predată recomandat la serviciul specializat de comunicare DPD la data de 25.03.2019, deși termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 22.03.2019 ora 24:00.

Față de acela reținute, în baza dispozițiilor art. 185 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, în ceea ce privește soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca tardiv formulat.

2.1. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința atacată nu cuprinde motive contradictorii.

În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință, care are caracter interlocutoriu, temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

În baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În primul rând, Înalta Curte reține că nu există contradicție între constatarea competenței materiale a unei instanțe în soluționarea unei cereri, raportat la cadrul procesual stabilit de reclamant și respingerea acestei cereri pentru neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate prevăzute de lege.

În al doilea rând, recurentele-reclamante nu au invocat excepția necompetenței materiale până la primul termen de judecată în fața instanței de fond, termen la care această instanță și-a verificat competența conform încheierii din data de 21.11.2019.

În al treilea rând, recurentele nu au formulat recurs împotriva acestei încheieri, deși, potrivit dispozițiilor art. 494 raportat la dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare se poate face recurs odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Pentru aceste motive, nu se poate reține nici încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 5 și art. 152 C. proc. civ.

2.2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de fond nu a invocat autoritatea de lucru judecat cu privire la considerentele Deciziei nr. 1901/14.06.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2013, respingerea acțiunii ca inadmisibilă având ca temei neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate prevăzute de lege și nu admiterea excepției autorității de lucru judecat.

2.3. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sentința atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, forma în vigoare la data introducerii acțiunii la instanța de fond:

"(…)

Art. 8 - Obiectul acțiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

(1

1

) Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

(1

2

) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2).

(2) Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

(3) La soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Art. 9 - Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului

(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative (…)".

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că una din condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în contencios administrativ este contestarea unui act administrativ, fie în forma tipică (actul administrativ unilateral, cu caracter individual sau normativ), fie în formele asimilate (refuzul autorității publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, inclusiv refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, respectiv contractul administrativ). De asemenea, se poate solicita acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile produse prin emiterea unui act administrativ în ipoteza existenței unei hotărâri judecătorești prin care să fi fost admisă acțiunea împotriva unui act administrativ, tipic sau asimilat.

Instanța de fond a reținut în mod corect că această condiție de admisibilitate nu este îndeplinită în cazul capetelor de cerere nr. x și nr. 2, deoarece acestea au ca obiect "constatarea inexistenței imobilului D." și, respectiv, "inaplicabilitatea art. II din Ordonanța nr. 7/2008", nefiind contestate acte administrative, în forma tipică sau în formele asimilate.

În ceea ce privește capătul 3 de cerere, având ca obiect "nelegalitatea dispozițiilor din Ordonanța nr. 39/2005, menționate în Anexa nr. 1 poziția 77", acesta nu este admisibil în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în conformitate cu care persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Acțiunea formulată în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 poate avea ca obiect contestarea unui act administrativ, în forma tipică sau în formele asimilate, emis în baza unor ordonanțe ale Guvernului sau acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe.

În concluzie, în mod legal instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantele A. S.R.L. și B. împotriva sentinței nr. 1091 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca tardiv formulat.

Respinge recursul formulat de reclamantele A. S.R.L. și B. împotriva sentinței nr. 1091 din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2019.