ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1150/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 01.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanții Municipiul Galați și Consiliul Local al Municipiului Galați au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.:

Prin sentința nr. 357/2016 din 24 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Galați și Consiliul Local al Municipiului Galați, în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "A." a obligat pârâta la predarea către Consiliul Local al municipiului Galați a cinematografelor B., C., D., E. și F., pe bază de protocol, potrivit art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008; a obligat pârâta la predarea către reclamanți a bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, pe bază de protocol; a obligat pârâta la încheierea "protocolului de predare-primire" în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins restul solicitărilor reclamanților, ca fiind nefondate.

Împotriva sentinței nr. 357/2016 din 24 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A., întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea cererii de recurs susține că prima instanță nu s-a aplecat asupra apărărilor sale, prin care a probat că activele B., C., D., E. și F. din municipiul Galați se află în patrimoniul A., iar predarea lor către reclamanți nu se poate face în mod legal decât contracost, prin act autentic sau prin facturare cu TVA.

Arată că prin Decizia nr. 227 din 13 martie 2007 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor nr. 65 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, s-a admis excepția de neconstitutionalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 sunt neconstitutionale, în măsura în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1 nu este Statul român.

Recurenta-pârâtă arată că ulterior s-a adresat Curții Constituționale, fiind înregistrat dosarul nr. x, având ca obiect excepția de neconstitutionalitate a Legii nr. 303/2008, pe dispozițiile căreia și-au întemeiat pretențiile reclamanții, dar instanța de fond a înlăturat apărările sale referitoare la nesolutionarea acestei excepții reținând că, atâta vreme cât excepția nu este soluționată, nu este obligatorie pentru legiuitor și pentru instanțe. Mai mult, a apreciat că nu prezintă relevanță, în raport cu temeiul acțiunii, nici faptul că dispozițiile art. II pct. 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 269/2010.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 15/1990, regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său, iar în exercitarea dreptului de proprietate, aceasta posedă, folosește și dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită. Înstrăinarea bunurilor imobile aparținând A. autonome sau încheierea de tranzacții în litigiu cu o valoare de peste zece milioane de RON se face cu aprobarea ministerului de resort.

Astfel, actul normativ în baza căruia a luat naștere și funcționează Regia îl constituie Legea nr. 15/1990, cu aceeași putere legislativă ca Legea nr. 303/2008, dar ale cărui efecte se produc anterior apariției Legii nr. 303/2008, având continuitate și după apariția acesteia. Legea nr. 15/1990 stabilește forma de oganizare în care functionează A.. "A." și a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate asupra activelor - săli și grădini de spectacol cinematografic - în Cartea Funciară. Mai mult, dispozițiile amintite se regăsesc în aceeași formă în art. 5 și 6 din Hotărârea Guvernului nr. 530 din 1 august 1991, aflate în vigoare și care produc efecte juridice.

Consideră că toate sălile și grădinile de spectacol cinematografic, inclusiv cele înscrise în Anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, dar și alte imobile transferate către A. la înființarea acesteia prin H.G. nr. 530/1991, sunt proprietatea A., iar actul de gestiune doveditor al dreptului de proprietate al A.. "A." asupra imobilelor care făceau obiectul art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005, declarat neconstitutional, este Bilanțul A.. "A." din data de 31.12.1993, întocmit pe baza tuturor proceselor-verbale de predare - primire încheiate conform H.G. nr. 530/1991 și H.G. nr. 315/1992.

Recurenta-pârâtă precizează că la momentul înființării A. "A.", cadrul legislativ al regiilor autonome era reprezentat de Legea nr. 15/1990 care, la art. 4 alin. (1), prevedea că:

"Prin actul de înființare a A. autonome se vor stabili obiectul său de activitate, patrimoniul, denumirea și sediul principal", iar art. 5 alin. (1) din Legea nr. 15/1991 prevedea că "Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său". Alin. (2) al acestui articol prevede că "în exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, folosește și dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită."

Consideră recurenta parata că prin enumerarea tuturor atributelor dreptului de proprietate, legiuitorul s-a asigurat că nu există nicio neclaritate cu privire la patrimoniul A., respectiv prin menționarea atributului de dispoziție situația juridică este una certă și confirmă prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 15/1991, în sensul că regiilor autonome le este recunoscut un drept de proprietate asupra acestor bunuri și nu un drept de administrare.

Conform disp. art. 1 alin. (1) lit. b), se înființează Regia autonomă a distribuției și exploatării filmelor "A." București, iar potrivit art. 3 din H.G. nr. 530/1991, patrimoniul regiilor autonome, capitalul social și structura acestora sunt prevăzute în anexa nr. 1 din care reiese că patrimoniul A.. "A." avea o valoare totală de 919.633 mii RON (înainte de denominare), compus din: patrimoniul G.. și al oficiilor teritoriale de difuzare a filmelor - 27.730 (mii RON); patrimoniul întreprinderilor cinematografice - 879.316 (mii RON) și patrimoniul H. desprins din fosta Fabrică de prelucrare a peliculei - 12.587 (mii RON).

Arată că aceste aspecte sunt confirmate de înregistrările contabile ale A., care confirmă valoarea patrimonială a bunurilor imobile, precum și valoarea de intrare a acestora în patrimoniu.

Cu privire la garantarea dreptului de proprietate menționează că art. 44 alin. (3) din Constituția României prevede că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire, dreptul de proprietate fiind garantat, conform art. 481 din vechiul C. civ., dar și conform art. 562 alin. (3) din noul C. civ., așa încât orice transfer patrimonial cu privire la imobilele din proprietatea A. trebuie să se supună reglementărilor referitoare la proprietate.

Mai susține că potrivit art. 65 alin. (1) din Ordonanța de Guvern nr. 39/2005, se află în proprietatea privată a statului și în administrarea A. Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "A." sălile și grădinile de spectacol cinematografic, precum și terenurile aferente acestora, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță. Împotriva acestor prevederi a fost invocată o excepție de neconstitutionalitate, soluționată de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 227/2007, prin care s-a admis excepția de neconstitutionalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 sunt neconstituționale, în măsura în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1 nu este statul român, deoarece în cazul oricărui alt proprietar, am fi în prezența unei exproprieri fără justă cauză.

Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 303/2008, care a modificat art. II din O.U.G. nr. 7/2008. Conform punctului 8 din Legea nr. 303/2008, art. II pct. 1 s-a modificat, în sensul că la data intrării în vigoare a acestei legi, sălile și grădinile de spectacol cinematografic, prevăzute în anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, aflate în domeniul privat al statului și în administrarea A. Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "A.", împreună cu terenurile și bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale locale, comunale, orășenești, municipale și al sectoarelor municipiului București, și în administrarea consiliilor locale respective.

Interpretând acest text recurenta-pârâtă susține, într-o primă variantă, că, în acest mod, legiuitorul a înțeles că toate sălile și grădinile de spectacol din Anexa 1 la O.G. nr. 39/2005 sunt în domeniul privat al statului, drept pentru care poate dispune cu privire la acestea, iar într-o a doua variantă de interpretare, că legiuitorul a apreciat că domeniul de reglementare cuprinde doar acele săli și grădini care îndeplinesc două condiții cumulative: l) sunt prevăzute în Anexa 1 la O.G. nr. 39/2005 și 2) sunt în patrimoniul privat al statului. Consideră totuși că, dintr-o eroare, s-a considerat că bunurile imobile - săli și grădini de spectacole - sunt în proprietatea privată a statului, neexistând niciun argument juridic în acest sens.

Mai mult, arată că în Anexa nr. 6 privind "Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului" și Anexa nr. 6 privind "Lista bunurilor concesionate/inchiriate/date cu titlu gratuit (Ministerul Culturii și Cultelor) la H.G. nr. 1705/2006, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1020 bis din 21 decembrie 2006, nu apare înscris niciun activ sală și F. de spectacol cinematografic.

Consideră că activele imobile în litigiu sunt în patrimoniul A.. "A." și nu se pune în discuție trecerea acestora în domeniul public al Municipiului Galați și, cu atât mai puțin, a terenurilor și bunurilor mobile aferente, recurenta-pârâtă apreciind că nu poate fi obligată la încheierea actului administrativ, respectiv a protocolului de predare primire a activelor, respectarea dispozițiilor legale în exercitarea dreptului de proprietate vizând atât respectarea prevederilor C. civ., cât și a prevederilor Codul fiscal, care reprezintă legea speciala, la care se adaugă orice alte acte normative incidente, inclusiv Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802/2014. Înstrăinarea reprezintă o operațiune de vânzare care nu se poate face decât contracost, prin act autentic însoțit de factură aducătoare de venituri impozabile și care va colecta TVA.

Totodată, recurenta pârâtă susține că în situația înstrăinării activelor trebuie să se țină cont și de dispozițiile legii speciale, respectiv Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, cuprinse la art. 14, art. 19, art. 125, art. 134

1

și

2

, art. 137, art. 150, art. 157, precum și de dispozițiile Ordinului MFP nr. 1802/2014.

Totodată, recurenta-pârâtă consideră că, din perspectiva procedurii de încheiere a protocolului de predare primire, aceasta încalcă dispozițiile art. unic pct. 8 din Legea nr. 303/2008. Astfel, susține că reclamanții și instanța de fond au reținut în mod greșit că există obligația A. de a preda activele după încheierea termenului de 6 luni prevăzut de Legea nr. 303/2008, întrucât protocolul se încheie în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii. Legea nr. 303/2008 a intrat în vigoare la data de 30.12.2008 și termenul de 6 luni a expirat la data de 31.06.2009. Instanța nu poate stabili un termen de încheiere a protocolului, acesta fiind stabilit de legiuitor.

De asemenea, apreciază că în speță a operat decăderea din acest termen, întrucât acțiunea a fost introdusă în cursul anului 2016 și nu în cadrul termenului de 6 luni stabilit de legiuitor.

Pe de altă parte arată, în legătura cu capetele de cerere având ca obiect obligația de a transfera activul și pasivul imobilelor, că acestea sunt inadmisibile deoarece legiuitorul a prevăzut că doar odată cu transferul imobilului, consiliile locale vor prelua activul și pasivul. Așadar, legiuitorul a stabilit doar obligația consiliului local să preia activele, însă acest capăt de cerere are calitatea sa-l formuleze numai Consiliul Local, nu și unitatea administrativ teritorială.

Susține că intimații-reclamanți nu mai au vocația de a solicita predarea bunurilor mobile, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 269/16.03.2010 prin care s-a admis excepția de neconstitutionalitate invocată cu privire la dispozițiile art. II pct. 11 și 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008, constatându-se neconstituționalitatea în privința dispozițiilor art. II pct. 2 care încalcă dreptul persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat care au în proprietate bunurile mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, deoarece trecerea prin lege a acestei categorii de bunuri în proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale locale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, fără distincție în privința titularului dreptului de proprietate și fără a stipula condițiile de despăgubire a acestuia, încalcă dispozițiile art. 44 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită și garantată în mod egal de lege, indiferent de titular.

Intimații - reclamanți Consiliul Local al Municipiului Galați și Municipiul Galați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta-pârâtă nu are un drept de proprietate asupra cinematografelor B., C., D., E. și F. din Municipiul Galați, ci doar un drept de administrare, potrivit practicii judiciare a Curții Constituționale, respectiv Deciziei nr. 1217/12.11.2008 prin care, având a se pronunța asupra neconstituționalității Legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008, a constatat că dispozițiile articolului unic punctul 8 din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2008, pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum și pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia sunt constituționale.

Susțin că recurenta-pârâtă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 303/2008, nu era titulara dreptului de proprietate asupra sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, ci doar titulara dreptului de administrare a acestora.

Totodată, arată că Decizia Curții Constituționale nr. 269/16.03.2010, prin care s-a admis că sunt neconstituționale dispozițiile art. II pct. 2 din O.G. nr. 39/2005, în măsura în care se referă la bunurile mobile proprietatea unor persoane fizice sau juridice de drept privat aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, nu impietează asupra cererii intimaților-reclamanți care au solicitat să se constate că, prin efectul art. II pct. 2 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, dacă aceste bunuri nu sunt proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, în proprietatea privată a UAT Municipiul Galați și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Galați.

În considerentele acestei din urmă decizii se arată că bunurile ce nu pot trece în proprietatea unităților administrative în lipsa prevederii unor despăgubiri sunt cele prin care s-au adus îmbunătățiri sau cu care s-au dotat sălile și grădinile de spectacol cinematografic când acestea au fost concesionate/închiriate unor persoane de drept privat.

Consideră că recurenta-pârâtă a extrapolat aceste considerente, în sensul ca toate bunurile mobile din inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic ce au aparținut statului ar fi vizate de decizia Curții Constituționale susținând, fără fundament, că nu poate fi trecut niciun bun mobil aflat în inventarul sălilor și grădinilor în discuție în proprietatea unităților teritorial administrative, interpretare ce ar goli de conținut dispozițiile art. II pct. 2 din O.G. nr. 39/2005, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 303/2008, deoarece regia autonomă nu este persoană juridică de drept privat, ci este asimilată unei autorități publice.

Referitor la excepția tardivității invocată de recurentă, intimații-reclamanți consideră că aceasta este nefondată, având în vedere că art. II pct. 2 din O.G. nr. 39/2005, modificat prin O.U.G. nr. 91/2016, prevede că:

"(l) În situația sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic nepreluate conform prevederilor art. II din Legea nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, cu modificările și completările ulterioare, preluarea acestora se poate face prin încheierea unui protocol între reprezentantul unității administrativ-teritoriale și reprezentantul A. Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "A.", în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în urma notificării adresate de către unitatea administrativ-teritoriala A. Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "A.".

(2) În situația în care în termen de 10 zile de la transmiterea notificării menționate la alin. (1) nu este desemnat reprezentantul A. Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "A." sau nu este semnat protocolul, încheierea acestuia se face de către reprezentantul Ministerului Culturii în Consiliul de administrație al A. Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor "A.", mandatat în acest sens de către Ministerul Culturii."

Intimații-reclamanți apreciază ca fiind nefondat recursul declarat, sens în care solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecata, constând în onorariu de avocat.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 01 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulată de reclamanta A. îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs invocat și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de considerente ce vor fi expuse în continuare:

Prin întampinarea depusă în dosarul de fond recurenta pârâtă și-a formulat apărarea invocând următoarele argumente:

- disp. art. 5 din Legea nr. 15/1990, art. 5 și art. 6 din H.G. nr. 530/1991 susținând în raport cu acestea că a făcut pe deplin proba că toate activele săli și grădini de spectacol cinematografic, inclusiv cele înscrise în Anexa nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, dar și alte imobile transferate către A. la înființarea acesteia prin H.G. nr. 530/1991, sunt proprietatea A.;

- actul de gestiune doveditor al dreptului de proprietate al recurentei asupra imobilelor care făceau obiectul art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005 este bilanțul încheiat de recurentă la 31.12.1993, pe baza tuturor proceselor-verbale de predare-primire încheiate conform H.G. nr. 530/1992 și H.G. nr. 315/1992;

- a prezentat situația juridica a activelor săli și grădini de spectacol cinematografic, cu indicarea actelor normative aplicabile și cu precizarea că în inventarul său nu a fost înregistrat niciun bun aparținând domeniului public al statului și nu a fost promovată nicio hotărâre de guvern care să consemneze că cinematografele din patrimoniul recurentei au acest regim juridic;

- în Anexa 6 privind "Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului" și Anexa 6 privind "Lista bunurilor concesionate/inchiriate/date cu titlu gratuit (Ministerul Culturii și Cultelor) la H.G. nr. 1705/2006 nu apare înscris niciun activ sală sau F. de spectacol cinematografic;

- activele cinematografice B., C., D., E., F. din municipiul Galați se află cuprinse în patrimoniul recurentei pârâte, astfel că nu poate fi obligată la încheierea protocolului de predare primire a acestor active cinematografice;

- Decizia nr. 227/2000 a Curții Constituționale a României prin care s-a admis excepția de neconstitutionalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 65 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 sunt neconstituționale, în măsura în care titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse în anexa nr. 1 nu este statul român, deoarece în cazul oricărui alt proprietar, am fi în prezența unei exproprieri fără justă cauză;

- existența pe rolul Curții Constituționale a dosarului nr. x având ca obiect excepția de neconstitutionalitate a Legii nr. 303/2008 până la soluționarea căruia nu se poate proceda la perfectarea protocolului de predare primire sus menționat;

- invocarea prevederilor referitoare la exercitarea dreptului de proprietate cuprinse în C. civ., Codul fiscal și în alte acte normative incidente, inclusiv Ordinul M.F.P. nr. 1802/2014, prin raportare la care înstrăinarea oricăror imobile aflate în patrimoniul A. reprezintă o operațiune de vânzare care nu se poate face decât în contra cost, prin act autentic însoțit de factura aducătoare de venituri impozabile și care va colecta TVA;

- instanța de judecată nu poate să stabilească un termen de încheiere a protocolului pentru că acesta a fost stabilit de legiutor. Pe de altă parte, a operat decăderea din acest termen, întrucât acțiunea a fost introdusă în cursul anului 2016 și nu în cadrul termenului de 6 luni stabilit de legiutor;

- capetele de cerere având ca obiect obligația de a transfera activul și pasivul imobilelor sunt inadmisibile, deoarece legiuitorul a prevăzut că doar odată cu transferul imobilului consiliile locale vor prelua activul și pasivul;

- Decizia nr. 269/2010 a Curții Constituționale a României prin care s-a admis excepția de neconstitutionalitate și s-a constatat că dispozițiile art. II pct. 11 și 12 din Legea nr. 328/2006, astfel cum au fost modificate prin pct. 8 al articolului unic din Legea nr. 303/2008 sunt neconstituționale, precum și disp. art. II pct. 2, în măsura în care se referă la bunurile mobile, proprietatea persoanelor fizice sau a peroanelor juridice de drept privat aflate în inventarul salilor și grădinilor de spectacol cinematografic.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta la predarea către Consiliul Local al municipiului Galați a cinematografelor B., C., D., E. și F., pe bază de protocol, potrivit art. II pct. 5 din Legea nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008; a obligat pârâta la predarea către reclamanți a bunurilor mobile aflate în inventarul sălilor și grădinilor de spectacol cinematografic, pe bază de protocol; a obligat pârâta la încheierea "protocolului de predare-primire" în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; a respins restul solicitărilor reclamanților, ca fiind nefondate.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că, în raport de dispozițiile Legii nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, într-adevăr, s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra sălilor de cinematograf din municipiul Galați, precizate în Anexa 1 a O.G. nr. 39/2005, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a UAT Municipiul Galați și în administrarea Consiliului Local al municipiului Galați.

În temeiul aceluiași act normativ, pârâta este obligată la predarea cinematografelor în discuție și a bunurilor mobile din inventarul acestora, pe bază de protocol.

Astfel, potrivit art. II din Legea nr. 328/2006, în forma în vigoare la data soluționării prezentei acțiuni:

Cum, însă, pârâta nu s-a conformat solicitărilor formulate în acest sens de către reclamantă, susținând în continuare că nu îi incumbă obligațiile invocate de reclamantă în temeiul dispozițiilor legale susmenționate, se impune admiterea solicitării reclamantei de obligarea a acesteia la predarea activelor menționate și a inventarului acestora și la încheierea unui protocol de predare-primire.

În acest context, nu pot fi primite apărările pârâtei referitoare la nesoluționarea excepției de neconstituționalitate aflate pe rolul Curții Constituționale a României (dosar x/2015), câtă vreme nu este vorba de o excepție deja soluționată și obligatorie pentru legiuitor și pentru instanțe. De asemenea, nu prezintă relevanță în speță, în raport de temeiul acțiunii, faptul că disp. art. II pct. 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 au fost declarate neconstituționale (prin Decizia nr. 269/2010), aspect de care s-a prevalat pârâta prin întâmpinare.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu analizat și nu s-a pronunțat, prin considerentele hotărârii, asupra tuturor apărărilor pe care pârâta le-a invocat prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond.

Astfel, prima instanță a făcut referire la dispozițiile Legii nr. 328/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 303/2008, concluzionând că în temeiul acesteia s-a produs transferul dreptului de proprietate asupra sălilor de cinematograf din municipiul Galați, precizate în Anexa 1 a O.G. nr. 39/2005, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a UAT Municipiul Galați și în administrarea Consiliului Local al municipiului Galați;

În baza aceluiași act normativ pârâta este obligată la predarea cinematografelor în discuție și a bunurilor mobile din inventarul acestora, pe bază de protocol.

Totodată, s-a pronunțat asupra apărărilor pârâtei referitoare la nesoluționarea excepției de neconstituționalitate aflate pe rolul Curții Constituționale a României (dosar x/2015) în sensul respingerii acestora, câtă vreme nu este vorba de o excepție deja soluționată și obligatorie pentru legiuitor și pentru instanțe. De asemenea, a apreciat că nu prezintă relevanță în speță, în raport cu temeiul acțiunii, faptul că disp. art. II pct. 11 și 12 din Legea nr. 328/2006 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 269/2010.

Se constată că prima instanță nu a analizat celelalte apărări cuprinse în întâmpinare, anterior menționate, prin prisma cărora pârâta susține că bunurile ce fac obiectul acțiunii nu sunt bunuri aflate în proprietatea publică a UAT municipiului Galati și în adminstrarea Consilului local al municipiului Galati, ci sunt bunuri aflate în patrimoniul său.

Nu au fost precizate în considerentele sentinței motivele pentru care aceste apărări au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, neputând fi avute în vedere la soluționarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare in judecată.

Totodată, prima instanță nu a analizat admisibilitatea capetelor de cerere având ca obiect obligația de a transfera activul și pasivul imobilelor și nici susținerile privind termenul de încheiere a protocolului, respectiv pretinsa decădere din acest termen, invocată în raport cu împrejurarea că acțiunea a fost introdusă în cursul anului 2016 și nu în cadrul termenului de 6 luni stabilit de legiuitor.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiaza soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar (în speță, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță - care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de proba și argumentelor invocate de parti, cel puțin pentru a le aprecia pertinența - astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

În mod evident, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt și de drept invocate de pârâtă prin întâmpinare, motive ce necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul pârâtei la un proces echitabil, Înalta Curte fiind astfel în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuțiile de control judiciar.

În aceste condiții, recurentei pârâte i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În consecință, se constată incidența motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizeaza situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare are în vedere toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor prevazute la pct. 1- 4, precum și încălcarea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 498 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 357/2016 din 24 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 357/2016 din 24 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2018.