ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2019

Cadrul procesual 1.1. Prin Ordonanța nr. 5 din data de 8 martie 2017, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București, constituită în baza Legii nr. 176/2010, în dosarul nr. x/2014, a admis sesizarea formulată de Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâtul A. și a dispus trimiterea cauzei la secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în vederea confiscării sumelor de 3 595 333 Euro și 414 000 USD de la persoana cercetată. 1.

Prin încheierea de ședință din 15.01.2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, ca nefondată, a admis acțiunea reclamantei Agenția Națională de Integritate împotriva ordonanței menționate, pe care a anulat-o, cu consecința trimiterii dosarului Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea realizării controlului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.04.2017. 1.

Prin încheierea de ședință din data de 13.10.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a stabilit că sunt aplicabile în cauză dispozițiile Noului C. proc. civ., a admis în parte cererea formulate de pârât și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 10 - 10 4 lit. a) din Legea nr. 115/1996, respingând cererea de sesizare în ceea ce privește celelalte dispoziții ale Legii nr. 115/1996 și, totodată, cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată. 1.

Prin încheierea din 13.11.2017, Curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul A.. Totodată, a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de către reclamantă. 1.

Prin încheierea din 15.11. 2018, Curtea de apel a amânat cauza la data de 21 februarie 2018, în vederea audierii martorului încuviințat, B., cu privire la care s-a dispus emiterea unui mandat de aducere pentru a asigura prezența acestuia la termenul acordat. 1.

Prin sentința nr. 2451 din 25 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, sesizarea privind pe reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâții A. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, dispunând confiscarea sumei de 737.769,60 franci elvețieni de la pârâtul A.. 1.

Prin Decizia nr. 4147 din 22 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursurile formulate de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 2451 din 25 mai 2018 și încheierilor de ședință din 13 noiembrie 2017 și 15 ianuarie 2018 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de reclamanta Agenția Națională de Integritate și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate. II. Cererea de revizuire Împotriva Deciziei nr. 4147 din 22 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pârâtul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat: - anularea deciziei atacate, ca urmare a faptului că a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei penale definitive nr. 587/A/15.04.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală; - rejudecarea recursului formulat în Dosarul nr. 5542/2/2104**, în limita încălcării autorității de lucru judecat a deciziei penale nr. 587/A/15.04.2015, prin care s-a pronunțat o soluție de achitare referitoare la fapta ce privește eventuala însușire nejustificată a sumei de 737.769,60 CHF. În motivarea cererii de revizuire, pârâtul A. a invocat următoarele critici: - prin decizia penală definitivă nr. 587/A/15.04.2015, revizuentul a fost achitat pentru pretinsa săvârșire a două infracțiuni concurente: i) a infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (1968) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1968) cu privire la însușirea ilegală a sumelor în valoare de 3.594.333 EUR și 500.000 USD; ii) a celei de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 coroborat cu art. 248 1 C. pen. (1968), raportat la art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 78/2000; - în motivarea acestei decizii, instanța a cuprins și considerente separate, care au fost încălcate de instanța civilă prin decizia civilă nr. 4147/26.11.2018, în ceea ce privește faptul că nu s-a reținut însușirea sumei de 737.769,60 CHF, având în vedere că acestea nu au împiedicat pronunțarea unei soluții de achitare parțială/de începere a unui nou litigiu penal; - instanța civilă a încălcat prin decizia civilă nr. 4147/26.11.2018 autoritatea de lucru judecat a deciziei penale definitive de achitare nr. 587/A/15.04.2015 în ceea ce privește faptul că nu s-a reținut că însușirea sumei de 737.769,60 CH; - pe parcursul analizei acuzațiilor de natură în fața instanței specializate, nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care am fost judecat (luare de mită în concurs cu abuz în serviciu) în infracțiunea de primire de foloase necuvenite; - prin hotărârea penală s-a dispus achitarea în tot, inclusiv cu privire la susținutele fapte de însușire a sumei de 737.769,60 CHF, având autoritate de lucru judecat și împiedicând astfel orice noi acuzații, inclusiv de natură civilă, care să aibă ca obiect reevaluarea aceleiași situații; - dispozițiile art. 430 C. proc. civ. prevăd că o hotărâre judecătorească prin care se soluționează fondul unei cauze are autoritate de lucru judecat cu privire la problemele tranșate, aceasta privind atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină; - dispozițiile art. 431 C. proc. civ. prevăd că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect; - procedura administrativă de cercetare a averilor este considerată o procedură penală din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului și chiar potrivit unei opinii separate formulată la Decizia Curții Constituționale nr. 596/2016; - situația de fapt analizată și faptele cercetate sunt aceleași cu cele din procedura penală, cu unica diferență că în prima procedură s-a cercetarea infracțiunea de luare de mită, respectiv însușirea nelegală a unor sume de bani, pe când în a doua s-a cercetat proveniența diferențelor nejustificate între modificările intervenite în averea pârâtului pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate pe aceeași perioadă; - problemele de drept analizate sunt aceleași, respectiv nerespectarea unor prevederi expres care interzic însușirea de sume nejustificate, ca urmare a favorizării câștigătorilor unei licitații publice cu scopul ca aceștia să fie desemnați câștigători; - materialul probator administrat de instanța penală, de ANI, de Comisie și în cele din urmă, de instanța de contencios administrativ este identic, astfel încât, dacă situația de fapt și cea de drept sunt analizate din perspectiva acelorași probe, soluția nu poate fi una diferită, ceea ce conduce la concluzia că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a soluției de achitare dispusă de instanța penală; - revizuientul a fost chemat din nou în judecată, pentru aceeași faptă - însușirea în mod nelegal/dobândirea nejustificată a sumelor de bani cercetate inițial ca mită, iar ulterior ca diferență nejustificată între veniturile și cheltuielile obținute de către mine, în aceeași calitate - pârât, în concret fie de persoană cercetată penal, fie administrativ-penal și în temeiul aceleiași cauze - dat fiind că în discuție sunt două proceduri cu același obiect, scopul urmărit prin cele două proceduri fiind identic. III. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 ianuarie 2019, intimata-reclamantă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, având în vedere că instanța de recurs nu a evocat fondul iar pe calea revizuirii nu pot fi repuse în discuție împrejurări care au fost analizate în recurs. În subsidiar, solicită respingerea cererii de revizuire ca nefondată, având în vedere că instanța de recurs a făcut o corectă aplicare la speță a dispozițiilor legale. IV. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În conformitate cu dispozițiilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ., pentru acest motiv de revizuire, sunt supuse căii de atac a revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. În consecință, împrejurarea că decizia atacată nu a evocat fondul nu poate atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire care face obiectul prezentului dosar. În jurisprudență și doctrină s-a reținut, în mod constant, că una din condițiile necesare pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, este ca în al doilea proces să nu se invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost invocată, aceasta să nu fi fost analizată. Dacă în al doilea proces, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri a fost invocată și instanța a respins acest motiv de recurs, partea nu mai poate reitera acest motiv pe calea revizuirii, deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date acestui motiv de către instanța de recurs. Această soluție se impune și pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar presupune ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei de-a doua hotărâri, ci să examineze și modul de rezolvare a motivului de recurs privind autoritate de lucru judecat. Această examinare ar fi echivalentă cu exercitarea unui control judiciar, care nu se poate realiza prin intermediul revizuirii. Controlul judiciar se poate exercita prin intermediul căilor de atac de reformare, în timp ce revizuirea este o cale de atac de retractare, iar împrejurarea că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este de competența instanței superioare celei care a dat prima hotărâre nu transformă această cerere de revizuire într-o cale de atac de reformare. În speța dedusă judecății, instanța de recurs care a pronunțat a doua hotărâre a examinat pe larg motivul de recurs cu privire la încălcarea de către instanța de fond a autorității de lucru judecat raportat la dispozitivul și considerentele deciziei penale nr. 587/A/15.04.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală . În baza considerentelor proprii, instanța de recurs a reținut că hotărârea instanței de fond nu a încălcat autoritatea de lucru judecat, astfel încât în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Susținerile revizuientului privind nelegalitatea introducerii unor condiții suplimentare de admisibilitate față de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. urmează a fi înlăturate, deoarece condiția reținută în jurisprudență și doctrină, respectiv ca în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, este impusă de caracterul definitiv al hotărârii pronunțată în al doilea proces și de imposibilitatea exercitării controlul judiciar prin intermediul căilor de atac de retractare. Dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, consacrate de legislația și jurisprudența Uniunii Europene, nu pot fi interpretate în sensul existenței unui drept al justițiabilului de a avea la dispoziție două căi de atac de reformare împotriva aceleași hotărâri judecătorești. Pentru aceste considerente, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile necesare pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire.