ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4055/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 14.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației Naționale și Ministrul Educației Naționale, solicitând: - obligarea Ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice să adopte un Ordin prin care să se stabilească condițiile în care o editură poate obține titlul de "editură cu prestigiu recunoscut, din punct de vedere al publicațiilor științifice", precum și organul competent să se pronunțe cu privire la îndeplinirea acestor condiții, în sensul de a dispune acreditarea editurilor; - obligarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice să achite în favoarea sa, cu titlu de daune interese, suma de 100 de euro/zi, începând cu data de 12.05.2016 și până la data adoptării Ordinului mai sus menționat.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 2004 din 30 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu pârâții Ministerul Educației Naționale și Ministrul Educației Naționale, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 2004 din 30 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa exigenței motivării, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

Aspecte procesuale Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2019, recurenta-reclamantă a solicitat ca, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ. să se ia act de faptul că renunță la recursul formulat împotriva sentinței nr. 2004 din 30 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, având în vedere cererea de renunțare la recurs, va lua act de manifestarea de voință a recurentei-reclamante. Într-adevăr, recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora: "(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă", însă în speța de față nu sunt aplicabile aceste dispoziții deoarece, din conținutul cererii depuse rezultă cu certitudine că, recurenta-reclamantă a renunțat la recursul formulat, nu la judecarea cererii de chemare în judecată. În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. Având în vedere faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de cererea formulată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata căii de atac deja exercitată. PENTRU ACESTE MOTIVE,