ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 30/2020

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 08.09.2015 privind Codul fiscal, excepția fiind inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că prin cererea adresată acestei instanțe, apelantul revizuent A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 08.09.2015 privind Codul fiscal, în raport de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție ("În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie").

Referitor la obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate, Curtea a constatat că potrivit art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571/22.12.2003 privind Codul fiscal "(1) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare".

Totodată, conform art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 08.09.2015 privind Codul fiscal "Rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum și pierderile fiscale care se recuperează în conformitate cu prevederile art. 31. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală".

Art. 146 lit. d) din Constituția României consacră competența Curții Constituționale de a hotărî asupra excepției de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial.

În materializarea acestei competențe, prevederile art. 29 alin. (1)-(6) din Legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale nr. 47/1992 reglementează modalitatea practică de realizare a controlului de constituționalitate, părțile implicate în acest proces, procedurile de urmat, limitele în care pot acționa instanțele judecătorești și obligațiile legale ale acestora.

Dintre acestea, dispozițiile art. 29 din actul normativ de mai sus prevăd următoarele: (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea unei dintre părți sau, din oficiu, de instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. […] (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Se desprind astfel condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, respectiv, următoarele: ridicarea ei în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; de către oricare dintre părțile litigante, de către procuror, în cauzele în care participă sau, din oficiu, de către instanțele de judecată ori de arbitraj comercial; legea sau ordonanța ori dispozițiile din lege sau ordonanță să fie în vigoare; acestea din urmă să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Este fără de îndoială că în cauză, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în fața unei instanțe de judecată - Curtea de Apel București, de către una dintre părți - apelantul revizuent A..

În continuare, Curtea a constatat că dispozițiile art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571 din 22.12.2003 privind Codul fiscal, au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 227 din 08.09.2015 privind Codul fiscal, dispozițiile art. 19 alin. (1) din cel din urmă act normativ menționat fiind în vigoare și preluând, în aspectele relevante, reglementarea anterioară.

Aceleași dispoziții legale nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Referitor la legătura cu cauza a dispozițiilor legale care fac obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea a constatat că aceasta nu este îndeplinită, subliniind în acest sens că îndeplinirea condiției analizate este circumstanțiată de incidența dispozițiilor criticate în pronunțarea soluției în cauză, aceasta deoarece numai într-o atare situație decizia va produce efecte cu privire la respectiva cauză.

Or, obiectul prezentei cauze este dat de apelul împotriva sentinței penale nr. 1119/28.06.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2019, prin care cererea de revizuire a revizuentului A. îndreptată împotriva sentinței penale nr. 1079/22.05.2018 a Tribunalului București, secția I Penală, definitive prin decizia penală nr. 138/A/05.02.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, reținându-se că faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au condus, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

De vreme ce examinarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire nu poate conduce la repunerea în discuție a unor chestiuni de fapt și de drept asupra cărora s-a statuat în mod definitiv prin hotărârea judecătorească definitivă, cu autoritate de lucru judecat, printre acestea fiind chiar modalitatea de calcul în cauză a profitului impozabil (și, prin aceasta, a impozitului pe profit datorat în cuantum de 528.000 RON, ca urmare a înregistrării în evidența contabilă a S.C. B. S.R.L., precum și în celelalte documente fiscale, a unor operațiuni și achiziții fictive atestate prin factura fiscală nr. x/01.05.2010 emisă de S.C. C. S.R.L. către societatea menționată, în valoare totală de 3.927.000 RON), Curtea a apreciat că dispozițiile legale care fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu au legătură cu cauza.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul A. a declarat recurs, fără a indica motivele promovării căii de atac, prin memoriile depuse ulterior arătând că nu i-a fost comunicată hotărârea atacată pentru a motiva recursul, înțelegând să invoce la acest moment cuantumul excesiv al cheltuielilor judiciare stabilite prin hotărârea atacată.

În cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a susținut că dispozițiile legale criticate ca neconstituționale contravin art. 1 alin. (5) din Constituția României, deoarece nu sunt de natură a conferi precizie și predictibilitate în calcularea profitului impozabil.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând condițiile enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de către o parte din proces, respectiv revizuentul A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, în cursul judecării apelului declarat împotriva sentinței prin care Tribunalul București a soluționat, în faza examinării admisibilității în principiu, cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluționat, pe fond, cauza penală în care revizuentul a avut calitatea de inculpat, fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Totodată, se constată că excepția invocată vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 2015 privind Codul fiscal, fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale - impunându-se observația că numai dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt în vigoare, acestea preluând, în aspectele relevante, reglementarea (abrogată) cuprinsă în art. 19 alin. (1) teza I din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Textul de lege criticat, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227 din 2015 privind Codul fiscal, are următorul conținut "rezultatul fiscal se calculează ca diferență între veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad veniturile neimpozabile și deducerile fiscale și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea rezultatului fiscal se iau în calcul și elemente similare veniturilor și cheltuielilor, potrivit normelor metodologice, precum și pierderile fiscale care se recuperează în conformitate cu prevederile art. 31. Rezultatul fiscal pozitiv este profit impozabil, iar rezultatul fiscal negativ este pierdere fiscală"

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale.

Mai mult, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau se tinde la modificarea legii.

Or, în speță, se constată că doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția invocată în faza examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire (îndreptată împotriva hotărârii definitive de condamnare a inculpatului A.) având doar o legătură formală cu soluționarea cauzei, în concret, aceasta vizând o chestiune de interpretare și aplicare a legii în cursul judecării fondului acțiunii penale privindu-l pe revizuent, în contextul în care se susține în esență că textele de lege criticate, referitoare la profitul impozabil, lasă loc de interpretare.

Totodată, se observă că invocarea excepției de neconstituționalitate nu este justificată prin existența interesului specific al celui ce invocă excepția, relevanței și înrâuririi pe care dispoziția legală ar mai putea să o aibă în speță față de stadiul procedurii, aspect care amplifică concluzia legăturii formale cu cauza.

În consecință, față de lipsa unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.