ÎCCJ, decizie (scj.ro #82834)

Contestație în anulare. Invocarea încălcării necompetenței funcționale. Inadmisibilitate Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Contestația în anulare Index alfabetic: contestație în anulare - necompetență de ordine publică - necompetență funcțională - excepția inadmisibilității C. proc. civ., art. 159 alin. (1), art. 317 alin. (1) pct. 2 Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Este inadmisibilă contestația în anulare atunci când se invocă încălcarea necompetenței funcționale a instanței, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în art. 317 alin. (1) pct. 2 teza finală din Codul de procedură civilă, întrucât sintagma ”necompetența funcțională” nu se regăsește în clasificarea dispozițiilor procesuale ale art. 159 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc cazurile în care necompetența este de ordine publică, ea fiind o creație doctrinară fără o reglementare legală. Cât privește necompetența materială, aceasta este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, în ierarhia instanțelor, care atrage invariabil declinarea competenței instanței care o constată, limitele de exercitare a atribuțiilor de verificare de către instanța competentă material, care formează conținutul sintagmei „necompetență funcțională”, neavând această aptitudine.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2643 din 17 septembrie 2013 Notă: În decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă Prin decizia nr. 1333/28.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. xx43/54/2010 s-a admis recursul declarat de pârâta SC C.D. SA împotriva deciziei nr. 36 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, și a fost modificată decizia recurată în parte în sensul obligării pârâtei SC C.D. SA la plata către reclamanți a sumelor de 6843,42 lei contravaloare actualizată, lipsă de folosință teren de 21,85 m.p. pentru perioada 1 septembrie 2003 – 1 septembrie 2006 și 7984 lei contravaloare actualizată lipsă folosință teren de 21,85 m.p.

pentru perioada 1 septembrie 2006 – 28 februarie 2010, precum și la plata sumei de 4262 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Totodată, au fost obligați intimații I.I. și I.M. către recurenta SC C.D. SA la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată și s-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei. Împotriva acestei decizii au promovat contestație în anulare reclamanții I.I. și I.M. întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Contestatorii invocă că hotărârea pe care o contestă a fost dată de judecători cu nesocotirea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, respectiv la competența funcțională a instanței de recurs. Se arată că prin decizia contestată Înalta Curte de Casație și Justiție și-a depășit competența funcțională dată de lege instanței de recurs în sensul că a soluționat recursul declarat de C.D.

SA Craiova pentru motive de netemeinicie deși modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, sens în care evocă situația de fapt pretins stabilită prin decizia contestată. Față de temeiul de drept invocat în susținerea contestației în anulare, art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. raportat la dezvoltarea sa în fapt, Înalta Curte a constatat inadmisibilitatea acesteia pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Dispozițiile de ordine publică la care trimite art. 317 alin. (1) pct. 2 sunt dispozițiile art. 159 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc situațiile în care necompetența este de ordine publică. Conform art. 159 alin. (1) C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Operând această corespondență se constată că sintagma ”necompetența funcțională” nu se regăsește în clasificarea dispozițiilor procesuale care stabilesc că necompetența materială este de ordine publică când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, când în discuție este, deci, competența ierarhică pe verticală, iar nu limitele de exercitare a atribuțiilor de verificare de către instanța competentă material. Necompetența funcțională, creație doctrinară, are, deci, accepțiunea comună de ”competență”, respectiv de atribuții de judecată raportat la gradul instanței competentă material în ierarhia juridică, iar nu accepțiunea de necompetență de ordine publică care este reglementată procesual.

Că așa este o demonstrează și condiția impusă de art. 317 alin. (1) C. proc. civ. ca invocarea necompetenței de ordine publică să nu fi fost posibilă pe calea apelului sau a recursului. Or, se constată că potrivit art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., „La prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina…”, nu și funcțional. Eventualele critici ale hotărârii atacate numai pentru motive de netemeinicie și aprecierea sau nu a instanței de recurs asupra acestui aspect în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, se plasează sub imperiul dispozițiilor care reglementează regularitatea sesizării instanței de recurs, a prevederilor art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. a căror nerespectare atrage nulitatea cererii de recurs, iar nu sub imperiul normelor care reglementează competența, respectiv necompetența de ordine publică a instanței de recurs. Ca atare, susținerea contestatorilor că instanța de recurs a admis recursul pentru motive de netemeinicie care exced atribuțiilor de verificare ale instanței de recurs, iar nu pentru motive de nelegalitate, nu se încadrează în ipoteza art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și nu constituie, astfel, motivul de contestație în anulare care are ca obiect încălcarea dispozițiilor care reglementează competența de ordine publică. Drept urmare, Înalta Curte, pentru considerentele expuse, a respins contestația în anulare ca inadmisibilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. a obligat contestatorii la plata sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată către intimatul SC C.D. SA Craiova raportat la complexitatea cauzei funcție de obiectul ei, la faptul că dosarul a avut un singur termen de judecată și la prestația apărătorului al cărui onorariu a fost, astfel, redus.