ÎCCJ, decizie (scj.ro #82834)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82834) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație
în anulare. Invocarea încălcării necompetenței funcționale. Inadmisibilitate
Cuprins
pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac. Contestația în
anulare
Index
alfabetic: contestație în anulare
-
necompetență de ordine publică
-
necompetență funcțională
-
excepția inadmisibilității
C. proc. civ., art. 159
alin. (1), art. 317 alin. (1) pct. 2
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă acest
motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului, când hotărârea
a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică
privitoare la competență.
Este inadmisibilă contestația în anulare
atunci
când se invocă încălcarea necompetenței funcționale a instanței, nefiind
îndeplinită condiția prevăzută în art. 317 alin. (1) pct. 2 teza finală din
Codul de procedură civilă, întrucât sintagma ”necompetența funcțională” nu se
regăsește în clasificarea dispozițiilor procesuale ale art. 159 alin. (1) C.
proc. civ., care stabilesc cazurile în care necompetența este de ordine
publică, ea fiind o creație doctrinară fără o reglementare legală.
Cât privește necompetența materială, aceasta este de ordine
publică atunci când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, în
ierarhia instanțelor, care atrage invariabil declinarea competenței instanței
care o constată, limitele de exercitare a atribuțiilor de verificare de către
instanța competentă material, care formează conținutul sintagmei „necompetență
funcțională”, neavând această aptitudine.
Secția
a II-a civilă, Decizia nr. 2643 din 17 septembrie 2013
Notă:
În
decizie au fost avute în vedere dispozițiile din vechiul Cod de procedură
civilă
Prin decizia nr. 1333/28.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție în dosarul nr.
xx43/54/2010 s-a
admis
recursul declarat de pârâta SC C.D. SA împotriva deciziei nr. 36 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, și a fost modificată decizia recurată în parte
în sensul obligării pârâtei SC C.D. SA la plata către reclamanți a sumelor de
6843,42 lei contravaloare actualizată, lipsă de folosință teren de 21,85 m.p. pentru perioada 1 septembrie 2003 – 1 septembrie 2006 și 7984 lei contravaloare
actualizată lipsă folosință teren de 21,85 m.p. pentru perioada 1 septembrie 2006 – 28 februarie 2010, precum și la plata sumei de 4262 lei cheltuieli de judecată
către reclamantă. Totodată, au fost obligați intimații I.I. și I.M. către
recurenta SC C.D. SA la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată și s-au
menținut celelalte dispoziții ale deciziei.
Împotriva acestei decizii au promovat contestație în anulare
reclamanții I.I. și I.M. întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Contestatorii invocă că hotărârea pe care o contestă a fost
dată de judecători cu nesocotirea dispozițiilor de ordine publică privitoare la
competență, respectiv la competența funcțională a instanței de recurs.
Se arată că prin decizia contestată Înalta Curte de Casație și
Justiție și-a depășit competența funcțională dată de lege instanței de recurs
în sensul că a soluționat recursul declarat de C.D. SA Craiova pentru motive de
netemeinicie deși modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai
pentru motive de nelegalitate, sens în care evocă situația de fapt pretins
stabilită prin decizia contestată.
Față de temeiul de drept invocat în susținerea contestației în
anulare, art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. raportat la dezvoltarea sa în
fapt, Înalta Curte a constatat inadmisibilitatea acesteia pentru considerentele
care urmează.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă acest
motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului, când hotărârea
a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică
privitoare la competență.
Dispozițiile de ordine publică la care trimite art. 317 alin.
(1) pct. 2 sunt dispozițiile art. 159 alin. (1) C. proc. civ. care stabilesc
situațiile în care necompetența este de ordine publică.
Conform art. 159 alin. (1) C. proc. civ., necompetența este de
ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este
de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței
materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad și în
cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de
competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Operând această corespondență se constată că sintagma
”necompetența funcțională” nu se regăsește în clasificarea dispozițiilor
procesuale care stabilesc că necompetența materială este de ordine publică când
procesul este de competența unei instanțe de alt grad, când în discuție este,
deci, competența ierarhică pe verticală, iar nu limitele de exercitare a
atribuțiilor de verificare de către instanța competentă material.
Necompetența funcțională, creație doctrinară, are, deci,
accepțiunea comună de ”competență”, respectiv de atribuții de judecată raportat
la gradul instanței competentă material în ierarhia juridică, iar nu
accepțiunea de necompetență de ordine publică care este reglementată procesual.
Că așa este o demonstrează și condiția impusă de art. 317 alin.
(1) C. proc. civ. ca invocarea necompetenței de ordine publică să nu fi fost
posibilă pe calea apelului sau a recursului.
Or, se constată că potrivit art. 159
1
alin. (4) C.
proc. civ., „La prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu,
să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general,
material și teritorial să judece pricina…”, nu și funcțional.
Eventualele critici ale hotărârii atacate numai pentru motive de
netemeinicie și aprecierea sau nu a instanței de recurs asupra acestui aspect
în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, conform
cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive
de nelegalitate, se plasează sub imperiul dispozițiilor care reglementează
regularitatea sesizării instanței de recurs, a prevederilor art. 302
1
lit.
c) C. proc. civ. a căror nerespectare atrage nulitatea cererii de recurs, iar
nu sub imperiul normelor care reglementează competența, respectiv necompetența
de ordine publică a instanței de recurs.
Ca atare, susținerea contestatorilor că instanța de recurs a
admis recursul pentru motive de netemeinicie care exced atribuțiilor de
verificare ale instanței de recurs, iar nu pentru motive de nelegalitate, nu se
încadrează în ipoteza art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și nu constituie, astfel, motivul de contestație în anulare care are ca obiect
încălcarea dispozițiilor care reglementează competența de ordine publică.
Drept urmare, Înalta Curte, pentru considerentele expuse, a
respins contestația în anulare ca inadmisibilă.
În temeiul art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. a
obligat contestatorii la plata sumei de 1000 de lei cheltuieli de judecată
către intimatul SC C.D. SA Craiova raportat la complexitatea cauzei funcție de
obiectul ei, la faptul că dosarul a avut un singur termen de judecată și la
prestația apărătorului al cărui onorariu a fost, astfel, redus.