ÎCCJ, decizie (scj.ro #118627)

Contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: contestație în anulare

-excepția necompetenței

C. proc. civ. din 1865, art. 317 alin. (1) pct.  2, art. 364 lit. a)

Pentru a fi incidente dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre irevocabilă poate fi atacată cu contestație în anulare atunci când a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, este necesar a fi nesocotite regulile de competență absolută, iar pentru admiterea contestației ar trebui ca pârâtul să nu fi invocat necompetența în fața instanței de fond, ca instanța să nu fi reținut această excepție din oficiu și ca recursul părții să nu fi ajuns a fi cercetat în fond.

Prin urmare, dacă excepția de necompetență a fost invocată în fața instanței de fond, iar aceasta a respins-o, calea contestației în anulare devine inadmisibilă, în caz contrar, – contestația în anulare fiind o cale de atac de retractare – aceeași instanță urmând a fi chemată, din nou, să se pronunțe asupra propriei sale competențe și, implicit, asupra soluției deja adoptate.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2642 din 23 septembrie 2014

Prin sentința arbitrală nr. 119 din 25.05.2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. xx1/2009, cu majoritate de opinii, tribunalul arbitral a admis în parte acțiunea înregistrată sub nr. 336 din 11.06.2009 formulată de reclamanta SC S.T.S. SRL și, în consecință, a obligat pârâta Compania Națională P.R. SA (C.N.P.R.) să plătească reclamantei-pârâte următoarele sume:

-642.484,96 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de S.T.S. către C.N.P.R., evidențiate în factura fiscală nr. 1888/30.04.2009 emisă de S.T.S. și neachitată de C.N.P.R.:

-11.885.97 lei, reprezentând daune moratorii în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor datorate de S.T.S. către C.N.P.R. începând cu data scadenței obligației de plată și până la data introducerii acțiunii:

-4.598.977 Euro, plătibili în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune interese compensatorii (despăgubiri) pentru acoperirea prejudiciului constând în profitul nerealizat de S.T.S. ca urmare a denunțării unilaterale a contractului de către C.N.P.R.; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC Compania Națională P.R. SA; a obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte cheltuieli de arbitrare constând în 427.117,16 lei taxă arbitrală.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul arbitral a reținut că, prin acțiunea arbitrală înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. 336 din 11.06.2009, reclamanta SC S.T.S. SRL (S.T.S.) a solicitat obligarea pârâtei SC Compania Națională P.R. SA (C.N.P.R.) la plata următoarelor sume: 642 484,96 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de S.T.S. către C.N.P.R. evidențiate în factura fiscală nr. 1888/30.04.2009 emisă de S.T.S. și neachitată de C.N.P.R.; 11885,97 lei reprezentând daune moratorii în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere la plata sumelor datorate S.T.S. de către C.N.P.R. începând cu momentul scadenței obligației de plată și până la momentul introducerii acțiunii; 5.261.303 Euro plătibili în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune-interese compensatorii (despăgubiri) pentru acoperirea prejudiciului constând în profitul nerealizat de S.T.S., ca urmare a denunțării unilaterale de către C.N.P.R.

A mai reținut tribunalul arbitral că pârâta-reclamantă, contrar prevederilor art. 969 și 970 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință, în mod nejustificat nu a achitat în termen de 5 zile de la emitere factura nr. 1888/30.04.2009 și a denunțat unilateral contractul încheiat cu reclamanta-pârâtă anterior expirării termenului de 5 ani, în loc să solicite rezilierea instanței competente.

În consecință, tribunalul arbitral, cu majoritatea opiniilor arbitrilor, a admis în parte acțiunea reclamantei-pârâte S.T.S. și a respins ca nefondată cererea reconvențională promovată de pârâta-reclamantă C.N.P.R., cu obligarea pârâtei-reclamante la plata de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței arbitrale nr. 119/25.05.2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a formulat, în termen legal, acțiune în anulare pârâta-reclamantă Compania Națională P.R. SA, solicitând admiterea și anularea sentinței atacate, suspendarea executării ei până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare și obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 173 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anularea sentinței arbitrale nr. 119 din 25.05.2010 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul arbitral nr. xx1/2009, formulată de petenta Compania Națională P.R. în contradictoriu cu intimata SC S.T.S. SRL.

Pentru a dispune astfel, curtea și-a fundamentat soluția pronunțată pe următoarele argumente:

Referitor la critica privind nesoluționarea cererii reconvenționale formulate de ea privind rezilierea contractului, neanalizarea pe fond a situațiilor de încălcare culpabilă a obligațiilor S.T.S. și nemotivarea sentinței sub acest aspect, invocată de petentă subsumat motivului de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ., curtea a reținut că nu este întemeiată, având în vedere că din analiza sentinței arbitrale reiese că tribunalul arbitral s-a pronunțat prin dispozitivul sentinței atât asupra acțiunii arbitrale, cât și asupra cererii reconvenționale și a prezentat considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a cererii reconvenționale.

În ceea ce privește critica subsumată art. 364 lit. i) C. proc. civ., prin care petenta a invocat încălcarea prevederilor art. 1082-1084 C. civ. care guvernează răspunderea contractuală, despre care a afirmat că ar avea caracter imperativ, Curtea a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, deoarece normele de drept care reglementează răspunderea contractuală și condițiile acordării de despăgubiri în situația angajării răspunderii civile contractuale nu sunt norme imperative, așa cum consideră petenta, ci supletive, putând fi, în principiu, modificate prin convenția părților, care pot conveni înlăturarea, limitarea sau agravarea răspunderii contractuale sau pot conveni asupra întinderii despăgubirilor.

Tot în cadrul motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., petenta C.N.P.R. a invocat și încălcarea dispozițiilor art. 1022-1025 C. civ., considerate de ea, de asemenea, ca fiind dispoziții legale imperative, critică apreciată și ea ca neîntemeiată de instanța de control, care și-a argumentat soluția pe caracterul dispozitiv al acestor norme, referitoare la termen ca modalitate a raportului juridic obligațional și cuprinzând reguli aplicabile în general contractelor ce pot face obiectul convenției părților.

Motivul de nulitate a sentinței arbitrale constând în greșita apreciere de către tribunalul arbitral a caracterului cert al prejudiciului solicitat de către reclamanta S.T.S., a fost respins de curte cu motivarea că nu poate fi încadrat în dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece prevederile art. 1084 și 1085 C. civ., la care s-a raportat petenta C.N.P.R. susținând că beneficiul nerealizat acordat nu întrunește condiția certitudinii, nu au, așa cum s-a arătat, caracter imperativ, iar interpretarea probatoriului administrat în cauză sub acest aspect nu poate constitui motiv de desființare a hotărârii arbitrale.

Criticile privind modul de calcul al beneficiului nerealizat de către expertul tehnic desemnat în cauză au fost înlăturate în considerarea faptului că nu pot forma obiectul acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, neîncadrându-se în nici unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Referitor la motivul de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., subsumat căruia petenta a susținut că tribunalul arbitral a pronunțat sentința cu încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea probei cu o nouă expertiză contabilă, curtea a reținut că tribunalul arbitral a respectat întocmai prevederile art. 358 C. proc. civ., încuviințând integral părților toate probele și obiectivele propuse pentru expertiza contabilă, permițând părților să fie asistate de experți parte la efectuarea expertizei dispuse și încuviințând obiecțiunile petentei C.N.P.R. la raportul de expertiză contabilă prin încheierea de ședință din data de 29.02.2010, obiecțiuni la care expertul desemnat a răspuns la data de 01.03.2010 și, la solicitarea tribunalului, s-a înfățișat personal pentru a da lămuriri referitoare la modalitatea de întocmire și concluziile raportului de expertiză.

Împotriva sentinței civile nr. 173 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în termen legal, a declarat recurs petenta Compania Națională P.R. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare, desființării sentinței arbitrale nr. 119/2010 și trimiterii cauzei uneia dintre secțiile civile ale Curții de Apel București în vederea unei competente soluționări a cauzei în fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1883 din 14 mai 2013, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta Compania Națională P.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 173 din 12 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, Compania Națională P.R. SA București a invocat în recurs excepția nesusceptibilității litigiului de soluționare pe calea arbitrajului, motivat de faptul că actul dedus judecății, respectiv contractul nr. 101/4298 din 27 iulie 2006, ar fi în realitate un contract de  achiziții publice guvernat de prevederile O.U.G. nr. 34/2006, și nu contract de asociere în participație reglementat de dispozițiile art. 253 C. com., așa cum l-au intitulat părțile, chiar în scopul eludării prevederilor legale speciale menționate.

În acest sens, având în vedere că actul dedus judecății - contractul nr. 101/4928 din data de 27.07.2006, a fost denumit expres ca fiind asociere în participațiune și în cuprinsul său, la art. 3, părțile au menționat că dă naștere unei asociații independente fără personalitate juridică constituită în temeiul dispozițiilor art. 251-256 C. com. și art. 3-34 din Legea nr. 15/1990; că în fața instanței arbitrale niciuna dintre părți nu a contestat natura juridică a contractului, mai mult chiar petenta, în calitate de pârâtă, în fața instanței arbitrale a formulat cerere reconvențională invocând pretenții proprii decurgând din contractul de asociere în participațiune; că niciuna dintre părți nu a invocat nearbitrabilitatea litigiului în fața instanței arbitrale; că tribunalul arbitral și-a verificat competența și a apreciat că a fost legal învestit; că în cadrul acțiunii în anulare petenta nu a formulat o astfel de critică în temeiul art. 364 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., că în motivele de recurs aceasta susține că acest contract a fost astfel denumit și încheiat chiar în scopul eludării prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 – situație ce ține eventual de ilicitul penal și în raport de care petenta își invocă practic propria culpă, precum și în considerarea argumentelor anterior expuse relativ la atribuțiile și competențele instanței de recurs în prezenta cauză, Înalta Curte a reținut că nu poate fi primită excepția nearbitrabilității litigiului, invocată în această fază procesuală pentru prima dată, cu încălcarea dispozițiilor speciale cuprinse în Cartea a IV-a, Capitolul VIII ,,Desființarea hotărârii arbitrale”.

Referitor la criticile asupra soluției de respingere a acțiunii în anulare, Înalta Curte a reținut că, deși recurenta a încercat să justifice admisibilitatea acesteia raportat la dispozițiile limitativ prevăzute de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ., în realitate toate criticile exced celor două cazuri de nulitate prevăzute de lege.

Din această perspectivă, Înalta Curte a reținut că criticile formulate de recurentă nu se încadrează în rigorile art. 364 lit. i) C. proc. civ., recurenta încercând să repună în discuția instanței chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitral a analizat în fond raporturile dintre părți și probatoriile administrate, precum și dezlegările date de instanța arbitrală, situație reținută corect de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă.

Astfel, sentința pronunțată în prima instanță s-a apreciat a fi legală și temeinică, având în vedere că aceasta a analizat fiecare dintre criticile formulate de petentă prin acțiunea în anulare, respingându-le motivat, raportat atât la specificul acțiunii în anulare, precum și la dezlegările și probatoriile date de instanța arbitrală prin hotărârea pronunțată.

Critica întemeiată formal pe dispozițiile art. 364 lit. g) teza I C. proc. civ. vizează presupusa nemotivare în cadrul sentinței arbitrale a soluției de respingere a cererii reconvenționale formulate de C.N.P.R. privind rezilierea contractului, neanalizarea pe fond a situațiilor de încălcare culpabilă a obligațiilor S.T.S. și nemotivarea sentinței sub acest aspect, petenta susținând că tribunalul arbitral a refuzat practic să analizeze în concret argumentele care demonstrau culpa S.T.S. în derularea contractului.

În acest context, se reține faptul că recurenta nu este mulțumită de motivarea instanței arbitrale, aspect ce nu poate fi de natură a-i deschide calea acțiunii în anulare conform art. 364 lit. g) C. proc. civ., în condițiile în care modalitatea de interpretare a voinței părților sau a probatoriilor administrate de către instanța arbitrală nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 364 lit. g) teza I C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea arbitrală poate fi desființată atunci când nu cuprinde dispozitivul și motivele care au format convingerea tribunalului.

A mai reținut instanța de recurs că, subsumat aceluiași caz de desființare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., recurenta a mai criticat hotărârea arbitrală și referitor la: modul de calcul al beneficiului nerealizat utilizat de expertul tehnic desemnat în cauză, susținând că acesta nu a fost corect cuantificat în raport de caracterul său ipotetic; referitor la încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 167 și art. 201 C. proc. civ., precum și ale art. 14 din O.G. nr. 2/2000, prin efectuarea expertizei judiciare de către un expert care figura pe lista experților ca inactiv, arătând că o expertiză are valoare probatorie numai în limita specialității expertului desemnat nu pot forma obiectul unei acțiuni în anularea hotărârii arbitrale; referitor la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin încălcarea dreptului la apărare constând în refuzul tribunalului arbitral de a-i încuviința cererea de refacere a raportului de expertiză.

În acest sens, Înalta Curte a reținut că soluția primei instanțe a fost corectă, judicios și amplu motivată în raport de fiecare dintre aceste critici, pe care le-a apreciat ca fiind nefondate, necorespunzând realității consemnate în considerentele hotărârii arbitrale și neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ avute în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 346 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. invocate de petentă, întrucât modalitatea în care instanța arbitrală a analizat probatoriile nu s-a circumscris ipotezei legale menționate.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea Compania Națională P.R. SA București a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 14 mai 2014.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea Compania Națională P.R. SA București a susținut că sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., privitoare la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În acest sens, contestatoarea consideră că doar instanțele de drept comun puteau fi învestite și puteau judeca acțiunea formulată de către pârâta SC S.T.S. SRL din 11.06.2009, contractul real între părți fiind de achiziție publică și, din acest considerent, nu este admisibilă clauza compromisorie în asemenea contracte.

Astfel, contractul de asociere în participațiune nr. 101/4928/2006, având ca obiect prestarea de servicii de intermediere a plăților efectuate în regim electronic prin POS pentru persoanele fizice și juridice din România are natura juridică a unui contract de achiziție publică și, pe cale de consecință, clauza compromisorie inserată în respectivul contract este nelegală, iar cererea de chemare în judecată formulată de către pârâta SC S.T.S. SRL trebuia soluționată de o instanță de drept comun, nicidecum de către tribunalul arbitral.

În acest context, contestatoarea consideră că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. este admisibilă, întrucât instanța de recurs a încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare este nefondată.

În condițiile art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate la pct. 1 și 2, precum nerespectarea condițiilor legale referitoare la citarea părților pentru ziua când s-a judecat pricina și încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În acest sens, pentru a fi incidente dispozițiile mai sus-evocate, privind situația când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență este necesar a fi nesocotite regulile de competență absolută, iar pentru admiterea contestației ar trebui ca pârâtul să nu fi invocat necompetența în fața instanței de fond, ca instanța să nu fi reținut această excepție din oficiu și ca recursul părții să nu fi ajuns a fi cercetat în fond.

Prin urmare, dacă excepția de necompetență a fost invocată în fața instanței de fond, iar aceasta a respins-o, calea contestației în anulare devine inadmisibilă. În sprijinul acestei soluții se reține și faptul că, în caz contrar, – contestația în anulare fiind o cale de atac de retractare – aceeași instanță ar fi chemată, din nou, să se pronunțe asupra propriei sale competențe și implicit asupra soluției deja adoptate.

În acest context, se reține din analiza recursului declarat de petentă împotriva sentinței că aceasta a indicat, printre altele, ca motiv de nelegalitate a sentinței arbitrale nr. 119/25.05.2010, cel prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ. -

„

litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului".

În cadrul acestui motiv de nelegalitate a sentinței, petenta a urmărit desființarea sentinței arbitrale nr. 119 din 25.05.2010 pentru necompetența tribunalului arbitral de a soluționa litigiul pretins izvorât dintr-un contract apreciat ca fiind de achiziție publică.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție, în analiza motivelor de recurs, a examinat pe fond motivul de desființare prevăzut de art. 364 lit. a) - „litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului".

Astfel, examinarea acestui motiv de recurs s-a făcut în mod precis, în sensul că instanța de recurs a analizat în mod concret criticile aduse sentinței, înlăturând punctual și argumentat susținerile petentei, iar soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost aceea de respingere a recursului ca nefondat, atât în ceea ce privește motivul de desființare prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., „litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului", cât și celelalte motive invocate de petentă.

În acest context, se reține că, în realitate, nu se pune în discuție necompetența Înaltei Curți, având în vedere că motivul contestației în anulare a constituit și motiv de recurs, fiind examinat pe fond de instanța de recurs și găsit ca nefondat, ca urmare a unei analize pe fondul chestiunii deduse judecații în recurs.

Aceasta deoarece, fiind o cale de retractare a unei hotărâri definitive, iar nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond, a unor motive care au fost soluționate de instanță.

Din această perspectivă, rezultă că motivele invocate nu intră în sfera de aplicare a prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., avute în vedere de legiuitor, motiv pentru care contestația în anulare formulată de contestatoarea Compania Națională P.R. SA București, întemeiată pe dispozițiile mai sus-evocate, a fost respinsă.