Decizia nr. 2839/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 3145/2013 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 36484/G/II din 03 august 2013, comunicat la data de 09 august 2012.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 3145 din 18 octombrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate a art. 80 și art. 71 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Integritate - Ordinul nr. 340/2010, ca neîntemeiată și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 4375 din 18 noiembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012*, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 3145 din 18 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția dată asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 80 și art. 77 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Agenției Naționale de Integritate - Ordinul ANI nr. 340/2010. Prin decizia menționată a fost respins, ca nefondat, și recursul declarat de A. împotriva aceleiași sentințe în ceea ce privește soluția dată asupra fondului cauzei, a Încheierii din 14 iunie 2013 și a Încheierii nr. 6358 din 26 aprilie 2013 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în Dosarul nr. x/2/2012. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că recursul declarat împotriva soluției date excepției de nelegalitate având ca obiect prevederile art. 80 și 77 din Regulamentul de organizare și funcționare este nefondat, întrucât în mod corect prima instanță a apreciat că nu există temei legal care să interzică soluționarea, prin aceeași hotărâre, a excepției de nelegalitate invocate cu privire la Ordinul ANI nr. 340/2010, act administrativ cu caracter normativ și a fondului cauzei având ca obiect Raportul de evaluare din 3 august 2012, privind existența conflictului de interese administrativ reținut de intimată în ceea ce-l privește pe reclamant. Pe de altă parte, instanța de recurs a reținut că în mod corect și legal a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei pe fond, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece soluția pe fond a cauzei nu depinde în tot sau în parte de soluția care urma să fie pronunțată asupra excepției de nelegalitate. În ceea ce privește soluția de respingere a excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 77 și art. 80 din Ordinul nr. 340 din 14 decembrie 2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al ANI, instanța de recurs a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Cu privire la dispozițiile art. 80 din Regulament, s-a apreciat că sunt nefondate susținerile din recurs privind necesitatea motivării notei de sesizare din oficiu și încălcarea dreptului la apărare, prin faptul că nu i s-a comunicat nota de sesizare. Instanța de recurs a reținut că în cauză, actul de sesizare nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, dreptul la apărare al reclamantului fiind respectat prin procedura de informare a persoanei evaluat, conform art. 8 art. 10 lit. a) - g) și art. 20 din Legea nr. 176/2010. În ceea ce privește dispozițiile art. 77 din Regulament, a reținut instanța de recurs că reclamantul susține că acestea ar încălca principiile imparțialității și cel al incompatibilității, fără a aduce argumente în acest sens. În mod judicios instanța de fond a reținut că principiul imparțialității este definit de lege, iar principiul incompatibilității este de o stare de fapt sancționată de lege și în niciun caz un principiu de drept. Instanța de control judiciar a apreciat că sunt neîntemeiate susținerile recurentului cu privire la pretinsa nelegalitate a dispozițiilor art. 77 din Regulament, motivat de încălcarea principiilor imparțialității, precum și al "incompatibilității", ca urmare a faptului că nu este prevăzută modalitatea exactă în care este distribuit un dosar, iar pentru ipoteza în care există mai multe dosare de evaluare cu privire la aceeași persoană, inspectorul de integritate să nu poată evalua mai mult de un dosar, în caz contrar fiind declarat incompatibil. Astfel, prin Ordinul ANI nr. 340/2010 s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției Naționale de Integritate, cenzurarea prevederilor ce fac obiectul prezentei excepții de nelegalitate, urmând a fi făcută prin raportare la dispozițiile legale în baza cărora au fost emise, respectiv, în baza Legii nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, repartizarea lucrării inițiate (în speță, nota inițiată de inspectorul de integritate depusă la dosarul cauzei) la sesizarea atât a oricărei persoane fizice sau juridice, cât și a celei din oficiu, prevăzută la alin. (2), se face în mod aleatoriu, potrivit art. 9 alin. (1). Instanța de recurs a reținut că la data de 16 ianuarie 2012, Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 12 alin. (1) și 2) lit. b) din Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, s-a sesizat din oficiu în lucrarea nr. 2251/A/N din 16 ianuarie 2012, cu privire la faptul că domnul A., președintele Consiliului Județean Brăila, nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese. Prin Raportul de repartizare aleatorie nr. 2259/G/II din 16 ianuarie 2012, inspectorul de integritate B. a primit spre soluționare, în data de 16 ianuarie 2012, lucrarea nr. 2251/A/II din 16 ianuarie 2012, privindu-l pe A., în baza acelorași dispoziții legale, întrucât din analiza informațiilor cuprinse în declarațiile de interese ale persoanei evaluate, dar și a celor transmise de Oficiul Național al Registrului Comerțului și aflate la dosarul cauzei, au fost identificate elemente cu privire la existența conflictului de interese privindu-l pe A., în baza Notei cu propunerea de sesizare din oficiu din data de 16 ianuarie 2012. Informarea persoanei evaluate, s-a efectuat prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, scrisoare pe care acesta a ridicat-o de la oficiul poștal la data de 16 februarie 2012. Critica potrivit căreia Regulamentul nu prevede și obligativitatea existenței unui înscris care să ateste repartizarea aleatorie a dosarului, a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât în cauză a fost întocmit un înscris, denumit Raport de repartizare aleatorie, din care rezultă că inspectorul de integritate B. a primit spre soluționare, în mod aleatoriu, în data 16 ianuarie 2012, lucrarea nr. 2251/A/II din 16 ianuarie 2012, privindu-l pe A., în baza acelorași dispoziții. Faptul că aceleași inspector de integritate a emis pentru recurent două rapoarte de evaluare, nu reprezintă o încălcare a principiului imparțialității, astfel cum este reglementat prin dispozițiile Legii nr. 176/2010, deoarece inspectorul a întocmit rapoartele în baza unor situații distincte și în baza unor probe diferite. Împrejurarea că prin ambele rapoarte s-a constat existența unui conflict de interese în ceea ce-l privește pe recurent, nu semnifică faptul că evaluarea a fost realizată în condiții de incompatibilitate sau imparțialitate. Cu privire la recursul declarat având ca obiect fondul cauzei și încheierile interlocutorii din 14 iunie 2013 și respectiv, 26 aprilie 2013, Înalta Curte a apreciat că este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. Instanța de recurs a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pe motiv că instanța a soluționat cererea de introducere în cauză a funcționarului B., inspector de integritate, prin încheierea din 14 iunie 2013, fără ca instanța să citeze această persoană. În cauză, necitarea funcționarului nu este de natură a prejudicia pe recurent, iar instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 16 din Legea nr. 554/2004 pentru lărgirea cadrului procesual. În mod corect prima instanță a apreciat că în cauză subzistă posibilitatea și nu obligația instanței de a face aplicarea art. 16 din Legea nr. 554/2004 și aceasta în raport de obiectul acțiunii, astfel cum a fost formulată. Cu privire la încheierea din 26 aprilie 2013, prin care a fost respinsă cererea de înscriere în fals, instanța de recurs a apreciat că aspectele de nelegalitate ale sentinței sunt nefondate. Instanța de recurs a constatat că susținerile recurentului sunt nefondate, în raport cu dispozițiile art. 180 C. proc. civ., reținând că înscrisurile vizate, respectiv, Raportul de repartizare aleatorie nr. 2259/G/II din 16 ianuarie 2012 ora 01:00:01 și Notă cu propunere de sesizare din oficiu datată 16 ianuarie 2012, cu nr. 2251/A/II/, au fost depuse în original, iar instanța de fond a apreciat în mod just că asupra celor două înscrisuri nu există suspiciuni că sunt false, deoarece în varianta printabilă a raportului de repartizare aleatorie ora 01:00:01 poate fi interpretată în sistem PM și nu AM. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 183 C. proc. civ., instanța are posibilitatea și nu obligația de a sesiza procurorul dacă partea care defăima înscrisul arată pe autorul sau complicele falsului, ori în speță, nu au existat suspiciuni cu privire la înscrisurile menționate. Instanța de recurs a apreciat că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 312(2) și (5) C. proc. civ., pe motiv că instanța de fond a respins o parte din probele solicitate, prin încheierea din 14 iunie 2013. În mod corect s-a apreciat că probele solicitate nu sunt utile soluționării cauzei. Astfel proba cu interogatoriu este inutilă, deoarece autoritatea pârâtă și-a exprimat punctul de vedere prin întâmpinare, iar actele solicitate și audierea ca martor a funcționarului nu sunt utile, faptele personale ale funcționarului neavând legătură cu obiectul cauzei, respectiv cu raportul de evaluare contestat. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de recurs a constatat că nu este fondat, întrucât sentința de fond este motivată în fapt și în drept, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atât în ceea ce privește soluția dată asupra excepției de nelegalitate, cât și în ceea ce privește soluția dată pe fondul cauzei. În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că prin sentința atacată a fost respinsă, motivat, apărarea privind încălcarea principiului neretroactivității aplicării Legii nr. 176/2010 pentru situații în care este verificat un conflict de interese reglementat de Legea nr. 161/2003, în vigoare la data deținerii respectivelor calități. Referitor la excesul de putere al ANI și prescrierea dreptului de analiză și apreciere a unor acte și fapte juridice petrecute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, instanța de recurs a reținut că judecătorul fondului nu a analizat această apărare raportându-se doar la principiul neretroactivității, această motivare fiind străină de apărările recurentului. În ceea ce privește nulitatea actelor de cercetare efectuare, s-a constatat că în cauză nu suntem în prezența unei aplicări retroactive a legii, așa cum în mod greșit susține reclamantul, atât timp cât verificarea se raportează la legislația în vigoare la data încheierii actelor sau săvârșirea faptelor. Referitor la prescripția invocată, s-a reținut că evaluarea conflictului de interese în privința recurentului-reclamant a fost efectuată cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (1), pentru mandatul 2008 - 2012. S-a arătat că Legea nr. 176/2010, cu modificările și completările ulterioare, a intrat în vigoare la data de 06 noiembrie 2010, aplicându-se de la această dată, însă reclamantul a fost validat la data de 18 iunie 2008, în funcția de președinte al Consiliului Județean Brăila, prin încheierea pronunțată de Tribunalul Brăila în data de 18 iunie 2008, iar recurentului-reclamant îi este imputată o stare de conflict de interese, reglementată de Legea nr. 161/2003, în vigoare la data deținerii respectivelor calități. Instanța de recurs a apreciat că s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii noi, dacă s-ar fi aplicat legea nouă unor fapte săvârșite anterior intrării ei în vigoare (dacă aceste fapte ar fi fost sancționate după legea nouă și nu după legea în vigoare la data săvârșirii lor). În acest sens, s-a făcut trimitere la soluția de principiu dată de Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal, al Înaltei Curți de Casație și Justiție din 30 iunie 2014, avându-se în vedere practica majoritară reprezentată prin Deciziile nr. 3422/2013, nr. 6358/2013 și nr. 2314/2014. A apreciat instanța de control judiciar că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii în ceea ce privește evaluarea conflictului de interese în privința reclamantului-recurent, care a fost verificat în calitate de Președinte al Consiliului Județean Brăila. A constatat că instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal existența unui interes personal în ceea ce-l privește pe reclamant, câtă vreme, pe de o parte, în calitatea sa de Președinte al Consiliului Județean Brăila a participat la întocmirea, adoptarea și semnarea expunerilor de motive, a Hotărârilor Consiliului Județean Brăila, și totodată la încheierea contractelor de asociere dintre Consiliul Județean Brăila cu SC A. SA și B. Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei, respectiv, preluarea în folosință gratuită pe o perioadă de 5 ani de către B. Brăila a unui autoturism proprietate privată a Județului Brăila, entități la care acesta a deținut și deține calitățile și funcțiile de natură a face aplicarea art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și art. 75 și art. 77(1) din Legea nr. 393/2004. În mod corect prima instanță a constatat că recurentul-reclamant s-a aflat în conflict de interese, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 77, art. 71, art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 75 și 77(1) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, pe motiv că în calitatea sa de Președinte al Consiliului Județean Brăila, începând cu data validării în funcție pentru al doilea mandat, respectiv 18 iunie 2008, a întocmit, adoptat și semnat expunerile de motive, hotărârile Consiliului Județean Brăila și contractele de asociere dintre Consiliul Județean Brăila și SC "A."SA și B. SA, în baza cărora cele două asociații sportive ar fi încasat de la Consiliul Județean Brăila suma totală de 7.512.207 lei, respectiv, preluarea în folosință gratuită pe o perioadă de 5 ani de către B. SA a unui autoturism proprietate privată a județului Brăila. Instanța de recurs a apreciat că în cauză există conflict de interese, în sensul existenței unui conflict între interesul public și interesul privat în ceea ce îl privește pe recurentul-reclamant, pe motiv că beneficiile patrimoniale de care au beneficiat cele două asociații nu au fost alocate conform principiilor prevăzute de art. 71 din Legea nr. 161/2003, care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și care sunt imparțialitatea, integritatea transparența deciziei și supremația interesului public. Aceasta datorită existenței unui interes personal indirect al recurentului față de cele două asociații, datorită raporturilor reclamantului-recurent în calitatea sa de Președinte al Consiliului Județean Brăila cu societăți în care are calitatea de acționar, care au relații comerciale cu o societate care are calitatea de acționar la A. SA Brăila sau respectiv Consiliul Județean - condus și reprezentat de reclamantul-reclamant Consiliu Județean Brăila, care are calitatea de membru fondator în B. Brăila SA. Astfel, în ceea ce privește A. SA., această Asociație a beneficiat din partea Consiliului Județean Brăila, fapt necontestat de recurentul-reclamant, de suma de 2.319.847 lei din suma totală de 7.512.207 lei. Instanța de recurs a reținut că existența conflictului de interese, în cazul acestei asociații în care s-a aflat recurentul-reclamant, în perioada verificată 2008 la zi, la data încheierii raportului de evaluare, rezultă din interesul personal indirect care există datorită calității recurentului-reclamant de acționar la SC C. S.A Brăila, societate acționară la SC D. SA, această din urmă societate fiind acționară în perioada verificată la A. SA. Faptul că în perioada verificată, recurentul-reclamant nu mai are calitatea de Președinte al Consiliului de Administrație la SC D. SA din 2 iulie 2003, nu infirmă existența unui interes personal indirect și încălcarea imparțialității atribuirii sumei cu titlu gratuit către A. Aceasta deoarece recurentul are calitatea de acționar majoritar la SC C., care are calitatea de acționar la SC D. SA, societate acționar la A. SA Brăila. În raport de această situație de fapt necontestată, probată cu acte, instanța de recurs a reținut că în mod corect s-a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, în cauză existând un interes patrimonial indirect ca Asociația A. SA să încaseze suma de 2.319.847 lei. Instanța de control judiciar a apreciat că actele Consiliului Județean prin care s-a dispus încasarea sumei de către A., pot fi încadrate în dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, în condițiile în care recurentul-reclamant, în calitate de Președinte al Consiliului Județean are calitatea de acționar la SC C., care are calitatea de acționar majoritar la SC D. SA, această din urmă societate având calitate de acționar la A. SA Brăila. În ceea ce privește B., s-a constatat că aceasta a beneficiat din partea Consiliului Județean Brăila, prin acte semnate sau aprobate de către recurentul-reclamant în calitate de Președinte al Consiliului Județean, de suma de 5.192.360 lei și de preluarea în folosință gratuită pe o perioadă de 5 ani a unui autoturism proprietate privată a județului Brăila. Instanța de recurs a reținut că în cauză există, în raport de B., un conflict de interese în sensul dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 din Legea nr. 393/2004, deoarece atribuirea sumelor nu a fost imparțială și obiectivă în sensul dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 161/2003. Faptul că persoana fizică A. nu este și nu a avut calitatea de membru al B. Brăila, nu înlătură existența conflictului de interese, determinat prin interesul patrimonial indirect existent în cauză. Aceasta deoarece entitatea publică Consiliul Județean Brăila a atribuit beneficii materiale unei societăți comerciale sportive private în care Consiliul Județean Brăila are calitatea de membru fondator, iar recurentul-reclamant are calitatea de reprezentant al Consiliului Județean Brăila, în ambele ipoteze, autoritate publică care a aprobat un folos patrimonial și membru fondator în cadrul B. Brăila SA.

Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 4375 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei contestate și acordarea uni termen în vederea rejudecării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 3145 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Contestatorul a formulat, în esență, următoarele motive în susținerea contestației în anulare: 1. Decizia contestată a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența instanței de recurs Decizia instanței de recurs nu răspunde criticii formulate de recurent vizând necercetarea în sentința atacată a motivului de nelegalitate referitor la greșita interpretare a prevederilor art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2001. Instanța de recurs a lărgit sfera elementelor de pretinsă stare de conflict de interese, raportându-se la art. 75 în mod generic, având în vedere toate cazurile de conflict de interese enumerate în acest articol. Încadrarea în dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004, altele decât cele de la lit. f) a acestui articol, s-a realizat în premieră cu ocazia pronunțării soluției asupra recursului și, ca atare, a constituit o ajustare nepermisă a încadrării reținute de Agenția Națională de Integritate și supuse controlului judiciar exercitat de prima instanță. Procedând astfel, prin ajustarea încadrării avute în vedere până la acel moment sub aspectul elementelor privind pretinsa stare de conflict de interese, instanța de recurs a exercitat atribuții jurisdicționale ce nu îi revin potrivit legii, încălcându-și astfel competența funcțională. 2. Omisiunea instanței de recurs de a cerceta o parte din motivele de recurs invocate În ceea ce privește recursul formulat împotriva soluției primei instanțe date asupra excepției de nelegalitate, instanța de recurs nu a cercetat cererea recurentului de a analiza recursul pronunțat împotriva soluției date excepției de nelegalitate cu prioritate. De asemenea, decizia contestată prezintă o dezlegare în ansamblu, sumară și abstractă asupra acestui motiv de recurs, fără a identifica însă în mod concret care sunt considerentele pentru care s-a apreciat că, în speță, dublul grad de jurisdicție ar fi fost respectat sau nu. Referitor la motivul de recurs vizând omisiunea instanței de fond de a cerceta apărarea reclamantului referitoare la excesul de putere al Agenției Naționale de Integritate vizavi de depășirea competenței și prescrierea dreptului de control și apreciere asupra situațiilor juridice supuse verificării, decizia contestată nu cercetează motivul de recurs mai sus indicat, astfel cum acesta a fost invocat, rămânând necercetat motivul de recurs referitor la nelegalitatea raportului de evaluare față de necompetența Agenției Naționale de Integritate, care prin abuz de putere și-a extins verificările asupra unor perioade în care activitatea sa nu era reglementată. În ceea ce privește motivul de recurs vizând refuzul primei instanțe de a se pronunța supra incompatibilității inspectorului de integritate, decizia contestată reia argumentele primei instanțe fără a analiza critica concretă adusă în motivul de recurs, respectiv, caracterul nemotivat al respingerii apărărilor reclamantului vizând incompatibilitatea în care se afla inspectorul de integritate, care a desfășurat evaluarea cu încălcarea principiilor fundamentale ale activității de evaluare, imparțialitatea și dreptul de apărare. Cu privire la criticile vizând greșita aplicare a regimului juridic privind conflictul de interese, deși au fost invocate două aspecte distincte care constituie motive de recurs separate de natură să conducă fiecare în mod independent la desființarea sentinței recurate, instanța de control judiciar a procedat la o analiză străină de aceste motive de recurs. Astfel, în timp ce criticile privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate, față de greșita aplicare a art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, au rămas necercetate, instanța de recurs a dezvoltat argumente care nu au legătură cu textul de lege în temeiul căruia s-a constatat în sarcina reclamantului pretinsul conflict de interese. 3. Soluția instanței de recurs a fost afectată în mod decisiv de o greșeală materială generată de confuzia privind sistemul orar în care se indică ora emiterii documentelor de către Agenția Națională de Integritate Instanța de recurs, urmând îndeaproape constatările instanței de fond, a reținut că suspiciunile învederate de recurent nu se confirmă, întrucât ora indicată pe documentul "Raport de repartizare aleatorie nr. 2259/G/II din 16 ianuarie 2012 ora 01:00:01" ar putea fi exprimată în sistemul orar AM/PM, menținând soluția primei instanțe de respingere a cererii de înscriere în fals. Or, ceea ce nu a observat instanța de recurs - și se atribuie în mod exclusiv unei erori de ordin material - este împrejurarea că pe același document intitulat "Raport de repartizare aleatorie nr. 2259/G/H din 16 ianuarie 2012 ora 01:00:01", la rubrica nr. 9, apare și o mențiune privind ora "13:0)", mențiune care exclude ipoteza utilizării unui sistem orar AM/PM și confirmă că programul informatic emitent era setat pe un sistem orar de 24 de ore. Astfel, indiciile clare privind temeinicia cererii de înscriere în fals au fost înlăturate tocmai ca urmare a neobservării acestui element, de natura unei date materiale, care ar fi fost aptă să ducă, în cele din urmă, la concluzia vicierii întregii proceduri de evaluare și a nelegalității Raportului de evaluare.

Apărările formulate de intimata Agenția Națională de Integritate Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, apreciind că motivele în fapt invocate de contestator nu se regăsesc în cele limitativ prevăzute de dispozițiile legale invocate ca temei de drept, respectiv, art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele care urmează: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Motivul de anulare prevăzut de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ., este neîntemeiat. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau a recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Dispozițiile de ordine publică la care trimite art. 317 alin. (1) pct. 2) sunt dispozițiile art. 159 alin. (1) C. proc. civ., care stabilesc situațiile în care necompetența este de ordine publică. Sintagma "necompetență funcțională" nu se regăsește în clasificarea dispozițiilor procesuale care stabilesc că necompetența materială este de ordine publică când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, prin urmare, când în discuție este competența ierarhică pe verticală și nu limitele de exercitare a atribuțiilor de verificare de către instanța competentă material. În consecință, necompetența funcțională are accepțiunea comună de atribuții de judecată raportat la gradul instanței competentă material în ierarhia juridică, iar nu accepțiunea de necompetență de ordine publică care este reglementată procesual. Susținerile contestatorului în sensul încălcării normelor de competență funcțională ale instanței de recurs, prin pronunțarea asupra unor elemente de pretinsă stare de conflict de interese care nu au fost reținute în Raportul de evaluare și nici de către instanța de fond, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 317 alin. (1) pct. 2) C. proc. civ. și nu constituie motivul de contestație în anulare care are ca obiect încălcarea dispozițiilor care reglementează competența de ordine publică. Motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., este neîntemeiat. Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare specială, Înalta Curte constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzută de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Prin cercetarea motivelor de casare se înțelege analiza motivelor de recurs, astfel cum au fost formulate prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanței de a răspunde fiecărui argument de fapt și de drept invocat de recurent, acestea trebuind să fie subsumate unuia dintre motivele de recurs prevăzute de lege. Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de recurs sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de recurs printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta motivul de recurs. În cauză, instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate de recurent, în considerentele deciziei fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluția de respingere a recursului ca nefondat. Astfel, în ceea ce privește recursul declarat împotriva soluției date excepției de nelegalitate, instanța de recurs a răspuns criticilor vizând soluționarea prin aceeași hotărâre a excepției de nelegalitate și a fondului cauzei, dezlegarea dată acestui motiv de recurs răspunzând și aspectului invocat de recurent referitor la încălcarea dublului grad de jurisdicție. Motivul de recurs vizând omisiunea instanței de fond de a cerceta apărarea reclamantului referitoare la excesul de putere al Agenției Naționale de Integritate, vizavi de depășirea competenței, a făcut obiectul analizei instanței de recurs, care nu s-a limitat să reia concluziile primei instanțe, ci a procedat la examinarea în mod real a criticilor supuse controlului judiciar. Instanța de recurs a grupat argumentele invocate de recurent privind excesul de putere al intimatei-pârâte și prescrierea dreptului de control și apreciere asupra situațiilor juridice supuse verificării, răspunzând printr-un considerent comun acestor critici, context în care, nu se poare reține omisiunea de a cerceta motivul de recurs referitor la nelegalitatea Raportului de evaluare vizavi de necompetența Agenției Naționale de Integritate. În considerentele deciziei atacate au fost analizate susținerile recurentului-reclamant cu privire la pretinsa nelegalitate a dispozițiilor art. 77 din Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției Naționale de Integritate, motivat de încălcarea principiului imparțialității, precum și a incompatibilității inspectorului de integritate, iar prin reținerea argumentelor primei instanțe și împărtășirea opiniei exprimate de aceasta în legătură cu aspectele invocate de reclamant, instanța de control judiciar a analizat, implicit, și critica recurentului vizând caracterul nemotivat al respingerii apărărilor formulate cu privire la incompatibilitatea inspectorului de integritate. De asemenea, criticile formulate de recurent vizând greșita aplicare a regimului juridic privind conflictul de interese au făcut obiectul analizei instanței de recurs, care a răspuns argumentelor aduse de recurent cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, în raport cu elementele de fapt ale stării de conflict de interese reținute în Raportul de evaluare. Motivul de anulare întemeiat pe prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., este neîntemeiat. În susținerea acestui motiv de anulare, deși în mod judicios, contestatorul s-a raportat la definiția greșelii materiale, astfel cum a fost configurată în practica judiciară, Înalta Curte apreciază că aspectele prezentate drept greșeli materiale nu au această valoare. Contestatorul afirmă că soluția instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale cauzată de confuzia privind sistemul orar în care se indică ora emiterii de către Agenția Națională de Integritate a documentelor de repartizare aleatorie. Înalta Curte constată că prin susținerile sale, contestatorul pune în discuție aspecte care nu privesc erori cu caracter formal ale judecării recursului, pentru verificarea cărora să nu fie necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, ci aspectele invocate vizează modalitatea de apreciere și interpretare a documentelor care au stat la baza procedurii de evaluare, urmărindu-se o rediscutare a situației de fapt, care în opinia contestatorului, ar fi fost reținută greșit de către instanța de recurs. Prin urmare, contestatorul pune în discuție aspecte care exced noțiunii de greșeală materială, care nu poate fi interpretată extensiv, neputându-se reține greșeli de apreciere a probelor în susținerea motivului de anulare supus prezentei analize. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.