ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3552/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 23.01.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.500 RON reprezentând drepturi salariale aferente perioadei februarie 2016 - mai 2017, la declararea contractelor individuale de muncă la I.T.M. Iași și A.J.F.P. Iași, la plata impozitelor și taxelor aferente drepturilor salariale neachitate către bugetul de stat, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 938 din 30 mai 2018, Tribunalul Iași, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În motivare, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1), (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în ceea ce privește conflictele de muncă, competența teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința/sediul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, reclamantul A. are domiciliul în București.

De asemenea, din cuprinsul contractelor individuale de muncă încheiate cu societatea pârâtă nu rezultă că locul de muncă ar fi fost în municipiul Iași, la rubrica "locul de muncă" existând mențiunea "șofer camion internațional".

Prin urmare, reclamantul nu are domiciliul în județul Iași și nici locul de muncă nu a fost în județul Iași, în perioada în care a avut calitatea de salariat ai pârâtei.

În determinarea instanței competente în soluționarea cauzei nu prezintă relevanță faptul că, în prezent, reclamantul are locul de muncă în Iași. în prezent reclamantul nu mai este angajatul pârâtei, ci ai unei alte societăți comerciale, iar locui de muncă actual al acestuia nu prezintă relevanță în stabilirea instanței competente în soluționarea conflictului de muncă dintre reclamant și fostul angajator.

Prin sentința nr. 5606 din 4 iulie 2018, Tribunalul București, secția a III-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

În motivare, s-a reținut că reclamantul, față de normele de competență alternativă, care-i conferă atributul alegerii instanței la care să-și înregistreze cauza, a învestit Tribunalul Iași, raportat la existenta locului de muncă în raza teritorială a acestei instanțe.

În speță, chiar dacă meseria reclamantului impunea deplasări în străinătate, toate înscrisurile, activitățile derulate în perioadele în care nu se afla în cursă, se aflau/desfășurau la sediul social alin. pârâtei situat în municipiul Iași.

Instanța de trimitere nu avea cum să ignore susținerile reclamantului, dovedite prin acte - C.L.M. nr. 57 din 03.01.2018 - fila 7 dosar Iași, cum că la data învestirii instanței, locul său de muncă se afla situat în municipiul Iași, conform mențiunilor, de data aceasta explicite și exprese, din conținutul acestui C.L.M. în derulare, înregistrat la I.T.M. Iași - fila 8 dosar.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curie reține următoarele:

Legea dialogului social nr. 62/2011, aplicabilă speței, prevede în Capitolul FI - Conflictele individuale de muncă care este procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă de către instanțele judecătorești.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 210 din lege ("cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Norma de competență enunțată are caracter special și derogatoriu de la dreptul comun, competența revenind instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința sau locul de muncă reclamantul.

Ca urmare, textul legii prevede o competență alternativă, la alegerea reclamantului, care poate opta între instanța competentă de la domiciliul său sau cea de la locul său de muncă.

În speță, reclamantul A. a ales să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în circumscripția căreia a avut locul de muncă, și anume, pe raza municipiului Iași, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat cu societatea, pârâtă S.C. B. S.R.L., aflat la filele 15-17 din dosarul Tribunalului Iași.

Așadar, în determinarea competenței teritorialele relevanță faptul că sediul angajatorului, cu care reclamantul a avut încheiat contract de muncă și care are calitatea de pârât în litigiul de față, se află, conform înscrisurilor doveditoare, în municipiul Iași.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte constată că instanța competentă să judece prezenta acțiune este instanța inițial învestită cu soluționarea cauzei, respectiv Tribunalul Iași,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect "drepturi bănești", în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.10.2018.