DINUCCI c. BULGARIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
DINUCCI c. BULGARIE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 11486/04 prezentate de Paolo DIUCI împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 12 februarie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători; și Claudia Westerdiek graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 martie 2004, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FACUTă de reclamant, dl Paolo Dinucci, este un cetățean italian, născut în 1957 și rezident în Sofia. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală împotriva reclamantului la 6 iulie 1993, reclamantul a fost arestat și pus în arest provizoriu. Ulterior, la o dată nespecificată, a fost pus sub acuzare pentru fraudă comisă prin intermediul unui document fals (art. 212 din Codul Penal), înrăutățit (art. 210 din Codul Penal) și declarații mincinoase (art. 313 din Codul Penal) comise ca complicitate cu alte trei persoane. La 26 iulie 1993 el a plătit o garanție pentru controlul judiciar și a fost eliberat. La o dată nespecificată, anchetatorul a propus rejudecarea inculpaților. La 5 decembrie 1994, procurorul regional a pus capăt procedurilor penale pentru înșelăciune agravată și declarații mincinoase. La 4 aprilie 1995 s-a întocmit un act de acuzare. Prin hotărârea din 16 noiembrie 1998 a Tribunalului Regional din Plovdiv, reclamantul a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru înșelăciune. La o dată nespecificată, sentința a fost anulată de tribunalul din Plovdiv, iar cazul a fost trimis procurorului pentru o declarație suplimentară. La 27 octombrie 1999, a fost stabilit un nou act de acuzare. Reclamantul a fost acuzat de înșelătorie agravată comisă în complicitate cu alte două persoane care au cauzat un prejudiciu material considerabil întreprinderii producătoare de țigări, care a fost obligată să finanțeze ea însăși plata taxelor de acciză datorate în mod normal de către cumpărător. La 3 martie 2000, reclamantul a fost arestat și pus în arest provizoriu. La 30 iunie 2000, tribunalul de district l-a numit pe reclamant și pe coinculții săi, iar reclamantul a fost eliberat în aceeași zi. La o dată nespecificată, Curtea Supremă de Casație a pronunțat hotărârea instanței regionale și a dispus revizuirea cauzei de către această instanță. La 20 mai 2004, tribunalul regional a recunoscut că este vinovat de înșelăciune agravată pe reclamant și pe co-inculpații săi. Reclamantul a fost condamnat la trei ani de reținere. La 4 aprilie 2005, Curtea Supremă de Casație a anulat hotărârea, indicând că aceasta era insuficient motivată. Înalța instanță a dispus reexaminarea cauzei de către un alt colegiu al Tribunalului Regional. printr-o ordonanță din 16 mai 2005, Tribunalul Regional din Plovdiv a dispus citarea mai multor martori. O audiere a avut loc la 17 februarie 2006. În martie 2006, Tribunalul Regional a confirmat hotărârea din 30 iunie 2000. În opinia sa, decizia contabilului întreprinderii de a nu solicita plata accizelor nu a fost motivată de comportamentul inculpaților, ci de propria sa lipsă de cunoaștere a legislației fiscale. În consecință, s-a considerat că legătura directă dintre comportamentul inculpaților și prejudiciul suferit de întreprindere lipsea. La 17 aprilie 2007, Curtea Supremă de Casație a anulat hotărârea atacată pe motiv că instanța inferioară nu era supusă unei examinări meticuloase, obiective și exhaustive a dovezilor privind răspunderea penală a inculpaților. Se pare că audierile din 17 iunie și 20 septembrie 2007 ale Tribunalului Regional au fost amânate, iar o nouă audiere a fost stabilită pentru 15 noiembrie 2007. Retragerea documentelor de identitate ale reclamantului. La 22 martie 1995, se pare că autoritățile bulgare și-au retras permisul de ședere, eliberat la 20 decembrie 1985, precum și pașaportul italian (a se vedea legislația națională relevantă). La o dată nespecificată, reclamantului i s-a impus o interdicție de a părăsi țara în temeiul art. 153a din CPP. La 23 iulie 2004, ca urmare a plângerilor prezentate de reclamant Consiliului de Miniștri, autoritățile au organizat o întâlnire între el și funcționarii poliției. La această întâlnire, reclamantul a fost informat că interdicția de a părăsi țara are legătură cu urmărirea penală a acestuia. Retragerea documentelor de identitate ale unui străin În conformitate cu art. 24 alineatul (1) (3) din Decretul de punere în aplicare a Legii privind șederea străinilor din 1990 (Правилник за прилагане на O măsură similară a fost prevăzută de Legea privind străinii, în vigoare din decembrie 1998 ( În octombrie 1994, a intrat în vigoare o nouă dispoziție prin care se prevede că persoanele care fac obiectul unei pedepse mai mari de trei ani sunt supuse în mod automat unei interdicții de a părăsi teritoriul țării [art. 147 alineatul (3) din CPP din 1974]. Cu toate acestea, începând cu 1 În iunie 1995, cei interesați puteau părăsi Bulgaria cu permisiunea procurorului sau a instanței. La 6 august 1999, legislația în domeniu a fost modificată. Refuzul procurorului sau al tribunalului din statul membru în cauză de a permite persoanei în cauză să părăsească țara avea dreptul la o cale de atac în fața instanței de primă instanță sau, respectiv, în fața instanței superioare (art. 153a). art. 153a din CPP din 1974 a fost preluat în termeni similari de noul Cod de procedură penală, în vigoare începând cu 29 aprilie 2006. În plus, persoana care este supusă unei interdicții de a părăsi țara poate solicita acum instanței să revoce această măsură, indiferent de stadiul în care se află procedura penală [art. 68 alineatele (5) și (6) GRIFS]. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii penale împotriva sa. În ceea ce privește aceeași dispoziție, el susține că procesul nu este echitabil și că judecătorii nu sunt obiectivi. Invocând art. 6 alineatul (2), reclamantul se plânge de o încălcare a prezumției de nevinovăție. Reclamantul se plânge că a trăit fără acte de identitate începând cu 22 martie 1995. El consideră că această situație încalcă dreptul său la respectarea vieții sale private și de familie. El susține că, fără un act de identitate el nu poate primi asistență medicală, el nu poate avea un loc de muncă și nu poate ieși din apartamentul său fără a se teme de controalele de identitate. De asemenea, acesta indică faptul că este reținut în Bulgaria împotriva voinței sale. În această privință, el invocă art. 2, 3, 5 și 8, precum și art. 2 din Protocolul Invouchant la art. 5, el se plânge că a fost reținut în mod ilegal în 1993 și 2000. Acesta se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, partea relevantă din care se citește după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale reclamantului, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu arată nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ... a .........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................