ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3179/2018

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea Înregistrată la data de 19.06.2017, pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, revizuenta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Mun. Focșani, jud. Vrancea, anularea Dispoziției nr. 3229 din 2.03.2016 emisă de intimații Consiliul Județean Vrancea, Complexul Muzeal Vrancea, Primăria Mun. Focșani jud. Vrancea și Muzeul Vrancea și revizuirea sentinței civile nr. 223 din 24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă în Dosarul nr. x/2008.

Prin sentința civilă nr. 702 din 2.11.2017, Tribunalul Vrancea a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire pentru următoarele considerente:

În motivarea în fapt a cererii sale, revizuenta a arătat că, împreună cu sora sa, B., în prezent decedată, a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului teren și construcții identificat ca sediu al Complexului Muzeal Vrancea, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 223 din 24.03.2009, întrucât imobilul solicitat situat în Focșani, a fost naționalizat în 1950 de la un alt proprietar, D., căruia i-a și fost retrocedat.

Sentința a rămas definitivă și irevocabila prin respingerea apelului și recursului.

Cunoscând în mod neîndoielnic că bunicul lor a deținut în proprietate un imobil în care a funcționat un muzeu, a continuat să facă demersuri la Arhivele Naționale pentru identificarea actelor de proprietate, astfel că au intrat în posesia unor înscrisuri noi, și anume: ordonanța de inscripție ipotecară nr. 155 din 25.02.1.946 emisă de Tribunalul Vrancea, asupra masei succesorale rămasă de pe urma defunctului E. și procesul-verbal din 8.11.1945, prin care s-a inventariat masa succesorală rămasă de pe urma acestui defunct, acte de care a luat cunoștință ia data de 15 mai 2017 și din care rezultă că defunctul E. a deținut în proprietate, pe raza municipiului Focșani, un imobil teren și construcții de 1.180 mp teren și două corpuri de clădiri situate pe strada x, și că de pe urma acestuia au rămas ca moștenitori: F., soție supraviețuitoare, G., H. și I., acesta din urmă fiind tatăl revizuentei și al surorii decedate, B.

Revizuenta a mai susținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., că înscrisurile doveditoare nu au fost deținute de ei ca urmare a faptului că părinții săi și rudele apropiate au fost nevoite să își părăsească locuințele din cauza persecuției politice, abandonându-și inclusiv arhivele personale, fiind astfel în imposibilitate de a le prezenta.

Revizuenta a mai motivat că a făcut multiple încercări de a obține înscrisuri de ia Arhivele Naționale, încercări care au eșuat, dar și că pârâta a fost de rea-credință pentru că nu a adus la cunoștința instanțelor de judecată că în municipiul Focșani mai există și Muzeul de Științe Naturale, care a funcționat în imobilul proprietatea bunicului lor, ceea ce s-ar putea asimila cu formularea "informații reținute de partea potrivnică".

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocat în cauză, revizuirea se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a revizuit hotărârea unei instanțe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat.

Prima ipoteză a textului de lege solicitat se referă ia descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedește existența unor înscrisuri care au fost reținute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința ei. Ca să poată fi invocat acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- partea interesată să prezinte un înscris nou,.care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;

- înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă;

- înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;

- înscrisul nu a putut fi invocat, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

- înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecări fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Dacă una din aceste condiții nu este îndeplinită, cererea de revizuire este inadmisibilă.

Tribunalul Vrancea a considerat că actul nou prezentat de revizuenta nu îndeplinește cumulativ toate condițiile enumerate mai sus.

Înscrisul prezentat de revizuenta nu a fost reținut de partea potrivnică și nici nu s-a făcut dovada ca partea a fost în imposibilitate de a-l prezenta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, în condițiile în care acest act s-a aflat la Arhivele Naționale - Serviciul Județean Vrancea și a fost eliberat imediat ce a fost solicitat.

Însă, ceea ce este cel mai important, este faptul că înscrisul nou, chiar dacă ar fi fost cunoscut de instanță, soluția ar fi fost aceeași.

Revizuenta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în Focșani, imobil asupra căruia instanța de fond a fost învestită să se pronunțe, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, art. 22, "în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil".

A admite cererea de revizuire pe baza actelor de proprietate vizând un alt imobil decât cel notificat ar însemna schimbarea obiectului judecății, ceea ce nu este posibil, cu atât mai mult cu cât, pentru acesta, nu există o notificare, astfel cum prevăd dispozițiile legale sus citate, împrejurarea că revizuenta s-a aflat în eroare, deoarece nu a cunoscut că în municipiul Focșani mai este și un alt muzeu decât cel revendicat prin notificarea anterioară, nu este de natură a justifica admiterea cererii de revizuire.

Pentru toate aceste motive, Tribunalul Vrancea a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva sentinței Tribunalului Vrancea, în termen legai, a declarat apei, la data de 20.12.2017, revizuenta A.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat apelul:

- modul în care judecătorul primei instanțe a analizat cererea de revizuire arată subiectivismul acestuia în soluționarea cererii; astfel, prima instanță nu a respectat principiul rolului activ al judecătorului, atât timp cât nu a constatat că intimatele-persoane notificate au fost de rea-credință la momentul analizării notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, reaua-credință constând în aceea că nu au avertizat reclamantele și instanțele de judecată că în Focșani sunt două muzee, doar unul dintre ele fiind preluat abuziv de la autorii reclamantelor; totodată, cele două muzee erau sub autoritatea administrativă a aceleiași unități notificate, astfel că pentru unitate nu era greu să anunțe foștii proprietari sau instanța de judecată că există o confuzie cu privire la imobilul ce poate fi retrocedat; prima instanță a analizat superficial motivele cerii de revizuire, a înlăturat superficial argumentele revizuentei și le-a înlăturat discreționar; totodată, nu a reușit să înțeleagă construcția juridică a motivelor de revizuire, ceea ce demonstrează caracterul inechitabil în care a fost soluționat procesul;

- interpretarea dată de prima instanță premiselor legale instituite prin art. 322 pct. 5 C. proc. civ. excede spiritului promovat de legiuitor atunci când a instituit calea extraordinară de atac a revizuirii; prima instanță a interpretat absolut restrictiv ce înseamnă "act reținut de partea potrivnică" și ce înseamnă "împrejurare mai presus de voința părților", în realitate, prin "partea potrivnică" trebuind a fi fost reținut Statul, care a preluat bunul abuziv, care deținut bunul revendicat, care a fost depozitarul înscrisurilor prezentate, ca argument pentru admiterea cererii de revizuire, și care a nu a încunoștințat reclamanta - revizuentă că se află într-o eroare de fapt cu privire la imobilul proprietatea autorilor săi și, respectiv, imobilul solicitat în baza Legii nr. 10/2001; totodată, prin "împrejurare mai presus de voința - 6 părții" trebuia a se fi înțeles că actul era în păstrarea Arhivelor Naționale, autoritate aflată sub autoritatea Ministerului Administrației și Internelor, ca și autoritățile notificate în baza Legii nr. 10/2001, că revizuenta nu a avut cunoștință în mod obiectiv de e! și că nu i-a fost eliberat cu rea-credință; mai mult decât atât, vicisitudinile istorice prin care au trecut părinții revizuentei au condus ia imposibilitatea prezervării actelor de proprietate în arhiva familiei și transmiterea lor revizuentei pentru a fi folosite în conformitate cu Legea nr. 10/2001, astfel că este respectată condiția "înscrisului nou, care, dacă ar fi fost prezentat instanțelor de judecată", soluția ar fi fost de admitere a pretențiilor formulate în baza legii;

- aserțiunile instanței de fond că reclamantele au formulat notificarea pentru imobilul din Focșani, iar actele noi depuse în revizuire privesc imobilul din Focșani, au apărut abia în motivarea sentinței apelate, aspectul nefiind dezbătut odată cu concluziile formulate asupra cererii de revizuire;

În dovedirea apelului apelanta a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar Nota-raport nr. x din 4.01.2008 a Arhivelor Naționale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pârâții-intimați Consiliul Județean Vrancea și Primăria Focșani, jud. Vrancea, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, reluând aceleași argumente formulate în fața primei instanțe și în motivarea judecătorului fondului cererii de revizuire.

Prin Decizia nr. 66/A din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondat» apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței civile nr. 702 din 2.11.2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel invocate în termenul legal, Curtea a apreciat că apelul nu este fondat și se impune a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 296 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, având în vedere următoarele considerente:

Din analiza considerentelor sentinței apelate nu rezultă în nici un fel subiectivismul primei instanțe; simplul fapt că argumentele revizuentei nu au determinat admiterea cererii de revizuire nu poate fi considerat nici ca subiectivism, nici ca o nerespectare a principiului roiului activ al judecătorului.

Faptul ca deținătorii imobilelor preluate abuziv de Stat nu au avertizat nici reclamantele-persoane care au formulat notificările în baza Legii nr. 10/2001 și nici instanțele de judecată că în Focșani sunt mai multe muzee și că ar fi posibil ca un alt imobil folosit cu destinația de muzeu să fi aparținut autorilor reclamantelor, nu poate fi apreciat ca o manifestare a relei-credințe a deținătorilor și ca fapt apt să conducă la aplicarea art. 325 pct. 5 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, existența a mai multor muzee este un fapt de notorietate locală, cunoscut inclusiv instanței vrâncene, iar pe parcursul desfășurării procesului inițial, Consiliul Județean Vrancea a arătat expres că pentru imobilul solicitat a formulat notificare și d-nul J., căruia i-a și fost restituit. Totodată, la dosar au fost depuse înscrisuri privind restituirea respectivului imobil și întabularea lui în favoarea terțului, în aceste condiții, curtea de apel nu a identificat nici un element din care să reiasă reaua-credință a persoanelor notificate sub aspectele indicate de apelanta - revizuentă.

Unitățile deținătoare ale imobilelor revendicate în baza legii speciale trebuie să analizeze toate probele depuse de notificatori la Dosarul administrativ și să se pronunțe strict cu privire la solicitările indicate expres prin notificare (similar instanțelor de judecată învestite cu un anumit obiect al unei cereri de chemare în judecată-principiul disponibilității părților în procesul civil, art. 129 alin. (6) vechiul C. proc. civ., art. 9 Noul C. proc. civ.), iar nu să formuleze/reformuleze conținutul notificării în baza Legii nr. 10/2001, inclusiv cu privire la imobilul solicitat,

Chiar daca unitățile deținătoare al imobilelor ar fi dependente juridic de aceeași unitate coordonatoare (Arhivele Naționale, respectiv Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Focșani, Județul Vrancea), acest aspect nu presupune că de existența unor înscrisuri aflate în posesia unei persoane juridice să știe și celelalte persoane juridice.

În accepțiunea art. 325 C. proc. civ., prin noțiunea de "parte potrivnică" trebuie înțeleasă partea adversară în procesul finalizat cu hotărârea ce se solicită a fi revizuită.

Faptul că Statul Român a preluat abuziv imobilul în litigiu și că are în subordine abstractă unitățile notificate sau Arhivele Naționale nu îi conferă acestuia calitate procesuală în procesul inițiat în baza Legii speciale nr. 10/2001 și, implicit, nici calitatea de "parte potrivnică".

Totodată, faptul că înscrisurile aduse ca argument pentru revizuire erau păstrate de Arhivele Naționale nu înseamnă că ele nu au putut fi prezentate dintr-o "împrejurare mai presus de voința" reclamantelor.

Din Nota-raport nr. x din 14.01.2008 a Arhivelor Naționale, prezentată ca argument în apel pentru a. justifica faptul că revizuentă nu știa ce imobil a fost în patrimoniul autorilor săi, nu rezultă că Statul Român, prin autoritățile și serviciile sale, a încercat să ascundă actele de proprietate ale persoanelor deposedate abuziv de proprietăți în perioada comunistă, ci doar că fiecărei persoane care solicită copiile actelor/dovezilor de proprietate arhivate să i se elibereze extrase care privesc partea respectivă, nu și pe terți, tocmai pentru că informațiile privind terții nu îi privesc decât pe aceștia din urmă.

Este mai mult decât probabil ca realitățile istorice să fi condus familia revizuentei la imposibilitatea păstrării în familie a actelor privind proprietățile ei, dar acest neajuns era remediabil prin aceea că actele sunt păstrate de Arhivele Naționale. Dacă revizuenta nu a știu nici măcar situarea imobilului ce a fost în patrimoniul familiei sale și nu a știu cum să identifice imobilul în cererea de obținere de informații de la Arhivele Naționale, în notificarea și în acțiunea promovată în baza Legii nr. 10/2001, acest fapt nu poate fi imputat intimaților și nici instanțelor de judecată.

În fapt, toată construcția juridică a revizuentei pentru soluționarea cererii de revizuire este doar aparent fundamentată și este pur speculativă (în patrimoniul familiei era un imobil, dar la momentul notificării nu se știa care era acesta, reaua-credință a părților adverse constă de fapt în aceea că nu știau ce trebuia să știe în primul rând notificatorul, deținătorul înscrisurilor nu sunt părțile din proces» ci alte persoane juridice-autorități publice, înscrisurile nou descoperite nu privesc imobilul revendicat, ci un alt imobil etc).

Din încheierea de dezbateri din data de 19.10.2017, rezultă că însuși avocatul revizuentei a arătat că imobilul revendicat era situat în Focșani, și că imobilul ce aparținuse autorilor revizuentei era situat în Focșani, astfel că în mod corect tribunalul a adus ca argument și acest aspect în motivarea sentinței de respingere a cererii, de revizuire.

Așa fiind, Curtea nu a primii nici motivul de apel că aserțiunile în discuție ar fi apărut abia după formularea concluziilor orale, după deliberare sau după pronunțarea hotărârii, respectiv abia la momentul motivării sentinței.

Totodată, așa cum și tribunalul a arătat, înscrisul nou, chiar dacă ar fi fost cunoscut de instanța, soluția ar fi fost aceeași. Revizuenta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001 cu privire la un imobil (situat în Focșani), asupra căruia instanța de fond a fost învestită să se pronunțe. înscrisul nou privește alt imobil, cel din Focșani, astfel că nu putea fi sancționată o dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001, care nu privea imobilul din B-dul x.

Totodată, pentru restituirea imobilului din Focșani, B-dul x, ar fi trebuit formulată o notificare pentru acest imobil, având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, care arată expres că, "în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil".

A admite cererea de revizuire pe baza actelor de proprietate vizând un alt imobil decât ce! notificat ar însemna schimbarea obiectului judecății, ceea ce nu este posibil, cu atât mai mult cu cât, pentru acesta, nu există o notificare, astfel cum prevăd dispozițiile legale sus citate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs revizuenta A., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare a sintagmei "dintr-o împrejurare mai presus e voința părților" care constituie o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire.

Interpretarea acestei sintagme nu trebuie făcută arbitrar, ci ținând seama de criteriile logice ce reies din art. 22 alin. (7) din Noul C. proc. civ., text care trimite la un criteriu concret, cel al circumstanțelor cauzei, coroborat cu principiile generale ale dreptului, cu cerințele echității și cu buna-credință a părții aflată în situația de a nu fi putut procura la timp înscrisurile doveditoare.

Situația de fapt relevă că atât autorul cât și succesorii acestuia au fost în imposibilitate de a deține și respectiv de a avea cunoștință de înscrisurile aflate în Arhivele Naționale, fiind acte interne pregătitoare pentru preluarea de către stat în contul impozitului pe succesiune, fiind astfel greșită reținerea că ar fi avut posibilitatea prezentării acestora.

Motivarea instanței că chiar dacă înscrisul nou ar fi fost cunoscut de instanță, soluția ar fi fost aceeași este nelegală.

Revizuenta a criticat decizia și pentru că, în mod nelegal, instanța nu a reținut că pârâtele au fost de rea-credință pentru că nu au exhibat documentele în baza cărora au preluat imobilul după naționalizare și nu au prezentat statutul juridic al bunului în condițiile prevederilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.

A arătat revizuenta că eroarea în care s-a aflat în ce privește identificarea imobilului a fost provocată chiar de către funcționarii Primăriei Focșani care, știind că Muzeul de Istorie fusese retrocedat proprietarului firesc, ar fi trebuit să concluzioneze, prin metoda excluderii, că notificarea privea sediul Muzeului de Științe Naturale, fiind și o chestiune de notorietate locală.

Problema de fapt și de drept privind corecta identificare a imobilului trebuia soluționată conform dispozițiilor art. 25 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar instanța de apel nu a analizat cererea de revizuire și din perspectiva acestor argumente.

Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară de retractare admisibilă în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 322-328 C. proc. civ.

Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia sau împrejurări necunoscute de instanță la data judecării cauzei.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanța de judecată.

Descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de 10 voința părților poate constitui temei al unei cereri de revizuire, iar dezbaterile într-o cauză având ca obiect revizuirea unei hotărâri judecătorești sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. implică, prin definiție, unele exigențe: existența unui înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să fi existat la data judecății și să. fi fost descoperit după data pronunțării hotărârii judecătorești; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși și să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată; imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată să fie datorată reținerii înscrisului de către partea potrivnică, fie imposibilității de înfățișare dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Îndeplinirea acestor exigențe, cumulative, face admisibilă cererea de revizuire.

Or, raportat la aceste considerente de ordin teoretic și jurisprudențial, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., cu referire ia situația de fapt invocată de către revizuentă și analizată de către instanțe în baza probatoriului administrat, se constată că în cauză s-a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.

Raportat la situația de fapt invocată de revizuenta în susținerea cererii de revizuire și analizată de către instanță în raport de probele administrate, s-a reținut că "faptul păstrării înscrisurilor de către Arhiva Națională nu înseamnă că ele nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voința reclamantelor" și că înscrisurile nu au caracter determinant în soluționarea cauzei, raportat la limitele cu care a fost învestită instanța de fond și dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

În situația în care înscrisul a existat și putea fi procurat de la Arhivele Naționale, cu respectarea procedurii speciale privind eliberarea înscrisurilor, nu se poate reține că revizuenta a fost în imposibilitate de prezentare din motive mai presus de voința sa.

Imposibilitatea de înfățișare a înscrisului ar fi fost prezentă atunci când s-ar fi adresat și ar fi stăruit la Arhivele Naționale pentru eliberarea înscrisurilor înainte de judecată sau în timpul judecății, dar documentele nu ar fi puiuții obținute la data judecății, ci numai ulterior din diverse motive neimputabile revizuentei, ci aspectelor de ordin organizatoric din cadrul Arhivelor Naționale.

Aspectele invocate de către revizuenta în susținerea faptului că a fost în imposibilitate de a prezenta înscrisurile dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, nu se verifică probator, toate cele invocate ținând de conduita sa procesuală în soluționarea pe fond a cauzei.

Revizuentei îi incumbă dovada, alternativ, fie a conduitei adversarului, conduită de natură a nu-i fi permis să intre în posesia înscrisului pe durata soluționării procesului în fond, fie a unor împrejurări, cu același impact, ivite mai presus de voința sa, cât și a intimaților.

Reaua-credință, ca împrejurare care să fi condus la imposibilitatea prezentării înscrisurilor nu a fost dovedită în sarcina intimaților din prezenta cauză, iar aspectele privind fondul judecății nu pot fi analizate și cenzurate în prezenta cauză, având în vedere limitele învestirii.

Dispozițiile art. 22 din Noul C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, fiind aplicabile dispozițiile vechiul C. proc. civ., respectiv dispozițiile art. 129-130.

Principiul rolului activ al judecătorului și a aflării adevărului, consacrat în ambele coduri de procedură civilă trebuie aplicat în raport de obiectul și limitele învestirii instanței.

În cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța și-a exercitat rolul activ în stabilirea situației de fapt și a analizat temeinicia cererii prin raportare strictă la exigențele impuse de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., aspectele privind fondul litigiului neputând fi analizate în prezenta cauză.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 66/A din 12 aprilie 2018 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.09.2018.