ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3178/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3178/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 27.08.2014 sub nr. x/2014, Unitatea Administrativ Teritorială Corabia a chemat în judecata pe pârâții A., B. și C., solicitând instanței ca prin hotărârea se va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, la plata către bugetul local a sumei de 439.994 RON, reprezentând prejudiciul adus patrimoniului orașului Corabia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției I civilă, a Tribunalului Olt, sub nr. x/2014, urmare a soluționării conflictului de competență prin sentința nr. 295 din 25 04 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul Olt, secția I civilă, prin sentința nr. 992 din 08.10.2015, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții A., B. și C. prin întâmpinare; a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Corabia, ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Corabia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 1898 din 24 martie 2016 Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Olt.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub același număr.

La data de 23 septembrie 2016 a fost depusă la dosar precizare de acțiune în sensul că se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul A. la plata sumei de 342.717,75 RON, din care 136.717,75 RON reprezintă plăți efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale privind obiectivul de investiții "bloc x", la care se adaugă suma de 206.000 RON reprezentând reevaluare active corporale în curs "bloc x" în anul 2013; sa fie obligat pârâtul B. la plata sumei de 94.251,87 RON, reprezentând plăți efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale privind obiectivul de investiții "bloc X" să fie obligat pârâtul C. la plata sumei de 91.755,01 RON reprezentând situații de lucrări întocmite la obiectivul de investiții"bloc x" în lunile octombrie 2000 - suma de 20.520,24 RON, noiembrie 2000 - suma de 31.890,92 RON și respectiv decembrie 2000 - suma de 39.343,85 RON, conform documentelor contabile anexate.

Prin sentința nr. 102 din 13.02.2017, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2014, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții B. și C.; s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți; s-a admis acțiunea formulată reclamanta și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 439.994 RON, reprezentând prejudiciu adus patrimoniului orașului Corabia.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 1969 din 5 septembrie 2017, a admis apelurile formulate de pârâții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 102 din 13.02.2017, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă în Dosarul nr. x/2014, a anulat sentința, a dispus rejudecarea pe fond a cauzei și a fixat termen la data de 17 octombrie 2017, ora 09:00.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Corabia.

La termenul din 12 decembrie 2017 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursului declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Corabia împotriva Deciziei de anulare cu reținere nr. 1969 din 05.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Intimatul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, făcând trimitere la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. S-a solicitat și constatarea nulității recursului, potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., referitor la neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială orașul Corabia a depus punct de vedere la raport, susținând admisibilitatea recursului, iar intimatul B. a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că recursul este inadmisibil.

Analizând recursul, în condițiile ari, 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la admisibilitatea recursului, care se analizează cu prioritate față de aspectul intervenirii decesului intimatului A. la data de 12 ianuarie 2018, potrivit extrasului din registrul de deces aflat din dosar, se reține că hotărârea atacată cu recurs este pronunțată în apel, într-un litigiu evaluabil în bani, a cărui valoare se situează sub plafonul de 1.000.000 RON inclusiv, prevăzut de dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016.

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din data de 20 iulie 2017, în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018), s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până ia 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).

Potrivit dispozițiilor art. 521 alin, (3) C. proc. civ., dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de ia data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Întrucât cererea de chemare în judecată, formulată anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din data de 30 mai 2017, vizează acordarea unor despăgubiri al căror cuantum nu depășește pragul de 1.000.000 RON inclusiv prevăzut de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Decizia nr. 1969 din data de 5 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, nu este supusă căii extraordinare de atac a recursului prin aplicarea Deciziei nr. 52/2018 a de Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Având în vedere considerentele expuse și în raport de normele legale menționate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială orașul Corabia.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială orașul Corabia împotriva Deciziei nr. 1969 din data de 5 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.09.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 760/2020
, în Dosarul nr. x/2015, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția I civilă. Cauza s-a reînregistrat pe rolul Tribunalului Olt, secția I civilă la data de 2 iulie 2015, sub nr. x/2014. Prin Sentinț
ÎCCJ 2023-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1055/2023
invocată de pârâții B., C. și D., a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Corabia, ca prescrisă. Prin decizia civilă nr. 1898 din 24 martie 2016, Curtea de Apel Craiova a admis apelul formulat de
ÎCCJ 2022-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 798/2022
. Tribunalul Olt – secția I civilă, prin sentința civilă nr. 992 din 8 octombrie 2015, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții B., C. și D., a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Adminis
ÎCCJ 2015-03-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 635/2015
înstrăinau o suprafață de 827 m.p., teren situat în Corabia, Secția Magaziilor. Cum, se reține, reclamanții nu au dovedit dreptul de proprietate al autorilor lor asupra imobilelor ce fac obiectul notificării, dispoziția nr. 3082 din 08 iuni
ÎCCJ 2018-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2898/2018
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cadrul procesual. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Craiova, secția contencios administrat
Sursă