ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3128/2018

HOTĂRÂRE

23.02.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3128/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017 la data de 27.09.2017 reclamanții A., B. și C., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații să se recunoască drepturile prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VII a Legii cadru 284/2010 și să se dispună obligarea pârâtului la plata ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa nr. VII a Legii cadru 284/2010 care ar fi trebuit stabilit la salariul de bază din ultima lună de activitate rară a fi supus impozitului pe venit și cotelor de contribuții, actualizat cu indicele de inflație, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente.

În drept, au fost invocate dispozițiile C. proc. civ., Legii nr. 554/2004, Legii nr. 284/2010, Legii nr. 263/2010.

Prin încheierea pronunțată la data de 11.10.2017 de Tribunalul București, secția a II-a a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal, și a fost trimis dosarul spre competentă soluționare ia Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a VIII-a a Tribunalului București sub nr x/2017* la data de 08.12.2017.

În ședința publică din data de 23.02.2018, instanța a dispus disjungerea cauzei privind reclamanții B. și C. și formarea unui nou dosar având aceiași pârât, obiect și cauză.

La termenul de judecată din data de 09.03.2018 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Prin sentința nr. 2.106/2018 din 09.03.2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În motivarea sentinței, s-a reținut că s-a reținut că domiciliile reclamanților C. și B. sunt în Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 153 Iit. f) și j) din Legea nr. 263/2010 în forma în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată tribunalele soluționau în primă instanță printre altele și litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale și alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul prezentei legi, iar în conformitate cu dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În ceea ce privește Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, prin raportare la obiectul prezentului litigiu, având în vedere faptul că, reclamanții sunt deja pensionați pentru limită de vârstă începând cu data de 01.01.2016, Tribunalul București a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea 62/2011.

Prin sentința nr. 791/2018 din 22.06.2018, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la înalte Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, acțiunea a fost promovată în numele reclamanților de către Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, din adresa nr. x din 25.09.2017 emisă de acesta (fila 7 dosar) rezultând calitatea reclamanților de membrii ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.

Tribunalul Vâlcea a reținut că, prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii s-a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Cum sediul sindicatului reclamant Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate este în București, în opinia tribunalului, competența teritorială aparține instanței de la sediul acestuia, în speță Tribunalul București, motiv pentru care a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu și a fost dispusă declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) raportat la art. 133 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat de către reclamanți prin sindicat, recunoașterea și obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la plata drepturilor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII, cap. II, secțiunea a III-a la Legea cadru nr. 284/2010.

Aceste dispoziții legale prevăd acordarea unor drepturi bănești, ajutoare, stabilite în raport cu solda funcției de bază avută în luna schimbării poziției de activitate, de care beneficiază cadrele militare la trecerea în rezervă sau direct în retragere.

Or, aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale avute în vedere de art. 51 sau de art. 121 din Legea nr. 263/2010, ci fiind prevăzute de Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și în sarcina angajatorului, Serviciul Român de Informații, au caracterul unor drepturi născute din raporturile de muncă sau de serviciu, competența fiind stabilită în raport de prevederile Legii nr. 62/2011.

De altfel, prevederile reținute de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, respectiv cele ale art. 153 din Legea nr. 263/2010 se referă la cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale, nefiind incidente în cauză nici în raport de părțile din dosar, casa de pensii sectorială neavând atribuții în raportul juridic dedus judecății.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei pornind de la stabilirea calității de reclamant, în raport de prevederile legale incidente în materie.

Or, în cauză, se constată că acțiunea a fost formulată de reclamanții C. și B., prin reprezentant legal Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, conform împuternicirilor de reprezentare acordate de reclamanți sindicatului, aflate la filele 16-17 dosar Tribunalul București,

Chiar Tribunalul Vâlcea, prin hotărârea de declinare a competenței de soluționare a cauzei, în dispozitivul acesteia, a trecut ca reclamanți persoanele fizice, efectuând și citarea acestora la domiciliul acestora, iar nu la sediul sindicatului.

În atare condiții, în care acțiunea nu a fost formulată de sindicat în numele membrilor săi, ci de persoanele fizice prin reprezentant, în raport de ari 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își au domiciliile reclamanții.

În speța particulară de față, referirile ia Decizia nr. 1/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nu sunt relevante, în condițiile în care prin respectiva decizie, statuându-se legitimarea procesuală activă a sindicatelor de a acționa în justiție în numele membrilor săi s-a stabilit ca, în acele situații, acțiunile să fie introduse la instanțele de la sediile sindicatelor.

În cauză însă, după cum s-a precizat, persoanele fizice au calitatea de reclamanți și nu sindicatul, care a avut doar calitatea de reprezentant al acestora.

Față de toate cele de mal sus și cum reclamanții își au domiciliile în județul Vâlcea, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.