ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2137/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2137/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.06.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrilor săi de sindicat reprezentanți în cauză, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, recunoașterea dreptului pretins, respectiv acordarea ajutoarelor cuvenite membrilor de sindicat reprezentați, conform art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII, cap. II, Secțiunea a IlI-a la Legea - Cadru nr. 284/2010, art. 127 alin. (5) și (6) lit. g) din H.G. nr. 257/2011; obligarea pârâtului la. repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea ajutoarelor cuvenite în temeiul art. 20 alin. (1) și (2) din cap. II, anexa VII la Legea nr. 284/2010, sume ce ar fi trebuit stabilite conform art. 20 alin. (1) și (2) din cap. II, anexa VII la Legea nr. 284/2010, la salariul funcției de bază din ultima lună de activitate și fără a fi supuse impozitului pe venit și cotelor de contribuții obligatorii potrivit Codul fiscal, la care se adaugă dobânzile legale și indicele de inflație aferente sumelor datorate la data pensionării fiecărui contestator în parte,

Prin încheierea din data de 17.08.2017, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței funcționale în soluționarea cauzei și a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea secției de litigii de muncă a Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că litigiul de față privește plata unor drepturi cuvenite personalului militar, situație în care, incidente în cauza sunt dispozițiile Legii nr. 80/1998 privind Statutul cadrelor militare, dispoziții care nu fac trimitere la Legea nr. 188/1999 privind funcționarul public.

Mai mult, această instanță a reținut că obiectul litigiului nu vizează niciun act administrative propriu - zis sau asimilat și nici unul administrative jurisdicțional pentru ca litigiul sa se poarte în fața instanței de contencios administrative.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 12.10.2017, sub nr. x/2017*.

Prin sentința civilă nr. 316 din data de 18 ianuarie 2018, Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea. Tribunalului Mureș.

Pentru a dispune astfel, această instanța a calificat acțiunea ca fiind un litigiu de asigurări sociale și a reținut incidența art. 102 din Legea nr. 223/2015 potrivit căruia cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Faptul că acțiunea a fost formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în numele membrilor de sindicat s-a apreciat ca nu are relevanță în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a litigiului, aceasta fiind reglementată de art. 102 din Legea nr. 223/2015. Organizația sindicală poate sta în judecată doar conform art. 28 din Legea nr. 62/2011 pentru apărarea drepturilor membrilor săi ce decurg din legislația muncii, nu din cea a asigurărilor sociale. Astfel, competența teritorială aparține instanței de la domiciliul reclamanților.

Fiind 45 de reclamanți, din care 18 au domiciliul în județul Mureș, iar restul în județele Sibiu, Bihor, Harghita, Buzău, Satu-Mare, Cluj, Bistrița-Năsăud și Sălaj, instanța a apreciat că se impune declinarea competenței în favoarea Tribunalului Mureș unde cei mai mulți dintre reclamanți își au domiciliul.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, sub nr. x/2017* la data de 19 februarie 2018.

Prin sentința civilă nr. 247 din data de 27 martie 2018, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență., în motivare, această instanță a reținut aplicabilitatea în cauza a deciziei în interesul legii, pronunțată la data de 5 martie 2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "Litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariate de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din cap. 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 sunt de competența în primă instanță a secțiilor/completelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcționar public a reclamanților, a secțiilor/completelor specializate de contencios administrativ."

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauza competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat de către sindicatul reclamant, în numele membrilor săi de sindicat reprezentați în cauză, recunoașterea și obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale la plata drepturilor prevăzute de art. 20 alin. (1) și (2) din Anexa VII, cap. II, secțiunea a III-a la Legea - cadru nr. 284/2010.

Aceste dispoziții legale prevăd acordarea unor drepturi bănești, ajutoare, stabilite în raport cu solda funcției de bază avută în luna schimbării poziției de activitate, de care beneficiază cadrele militare la trecerea în rezervă sau direct în retragere.

Or, aceste drepturi nu sunt drepturi de asigurări sociale avute în vedere de art. 51 sau de art. 121 din Legea nr. 263/2010, ci fiind prevăzute de Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și în sarcina angajatorului, Ministerul Apărării Naționale, au caracterul unor drepturi născute din raporturile de muncă sau de serviciu, competența fiind stabilită în raport de prevederile Legii nr. 62/2011.

De altfel, prevederile reținute de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, respectiv cele ale art. 102 din Legea nr. 223/2015 se referă la cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale, nefiind incidente în cauză nici în raport de părțile din dosar, casa de pensii sectorială neavând atribuții în raportul juridic dedus judecății.

Față de considerentele mai sus arătate, în cauză sunt incidente prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă fiind cea de la sediul sindicatului reclamant.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul Legii nr. 5 din 5 martie 2018, prin care s-a stabilit că litigiile având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare, polițiștii și funcționarii publici cu statut special la trecerea în rezervă sau direct în retragere, în temeiul art. 20 alin. (1) din cap. 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010 sunt de competența în primă instanță a secțiilor/completelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă, respectiv, raportat la calitatea de funcționar public a reclamanților, a secțiilor/completelor specializate de contencios administrativ."

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere având ca obiect acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiază cadrele militare formulată în temeiul art. 20 alin. (1) din cap. 2 al Anexei VII din Legea nr. 284/2010, față de cele de mai sus reținute, instanța competentă teritorial sa judece pricina este Tribunalul București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale.

În consecință, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a litigii de muncă și asigurări sociale.