ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3104/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3104/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița la data de 31 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul B., obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 40.000 RON și a daunelor materiale în cuantum de 10.000 RON, reprezentând diferență de salariu, cheltuieli de recuperare și investigații medicale, la achitarea penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că la data de 21 mai 2016 a fost victima unui accident rutier săvârșit din culpa intervenientul ui B. și că este îndreptățită la despăgubiri, în raport de prevederile art. 11, 12 și 15 din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie și de cele ale art. 20, 21 și 22 din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile legale mai sus menționate.

Prin întâmpinarea formulată ia data de 14 septembrie 2017, pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bistrița, față de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., în considerarea faptului că nu are calitate de asigurător și nu intră sub incidența prevederilor art. 115 din acest act normativ.

Prin sentința civilă nr. 176 din 30 ianuarie 2018, Judecătoria Bistrița a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtul Fondul, de Protecție a Victimelor Străzii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Pentru a dispune astfel. Judecătoria Bistrița a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. "cererea de chemare în judecată se introduce ia instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În acest sens, a apreciat că pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu are calitate de asigurător, fiind o asociație profesională a asigurătorilor de autovehicule, aflată în administrarea Biroului Asigurărilor de Autovehicule din România.

Prin Legea nr. 113/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 201/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor s-a hotărât înființarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, ca instituție de sine stătătoare, reglementare care își are originea în prevederile art. 1.4 din Directiva europeană nr. 84/5/CEE din 30 decembrie 1983.

Prin O.U.G. nr. 54/2016 s-a dispus preluarea de către Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul în București, procedură care a fost finalizată ia 31 martie 2017.

Apreciind că raportul juridic dedus judecății nu intră în sfera de aplicare a legislației speciale în materie de asigurare, ci este unul de drept comun, reclamanta solicitând plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale și materiale, Judecătoria Bistrița a constatat incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București.

Urmare declinării, pricina a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 29 martie 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 4624 din 3 mai 2018, Judecătoria sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a decimat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul B., în favoarea Judecătoriei Bistrița, Constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria sectorului 2 București a reținut că fapta ilicită în cauză este reprezentată de accidentul produs din culpa intervenientului forțat C. A constatat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că, la data de 21 mai 2016, intervenientul forțat a condus utilitara marca "x", cu nr. de înmatriculare x, pe drumul forestier x, în localitatea Budacu de Sus, spre cabana x, unde, în dreptul imobilul nr. x a accidentat-o pe reclamanta A., provocându-t leziuni traumatice.

Fața de locul săvârșirii faptei ilicite, instanța a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., conform cărora, în afara instanțelor prevăzute la art. 107-112 din acest act normativ mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Or, fapta ilicită a fost săvârșită în circumscripția Judecătoriei Bistrița, localitatea Budacu de Sus fiind situată în raza teritorială a acestei instanțe, astfel cum reiese din H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

În raport de considerentele anterior expuse, de obiectul cererii de chemare în judecată, pretenții întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, Judecătoria sectorului 2 București a apreciat că acțiunea dedusă judecății este personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată, care reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe Instanțe deopotrivă competente.

Pentru aceste considerente, a apreciat că Judecătoria Bistrița este competentă sa soluționeze cauza, prin raportare la prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Judecătoriei Bistrița, pentru următoarele argumente:

Problema de drept care a generat prezentul conflict de competență vizează, pe de o parte, natura raportului juridic născut între reclamantă, în calitate de persoană prejudiciată în urma unui accident rutier, și pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, ca entitate menită să garanteze, în condițiile legii, despăgubirile pentru prejudicii rezultate din accidente produse de autovehicule neasigurate sau neidentificate, iar, pe de altă parte, dacă acesta se situează în sfera de aplicare a normelor de drept comun sau a unei acțiuni în pretenții, întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

Prioritar, Înalta Curte reține că prin art. 251 din Legea nr. 113/2006 privind aprobarea O.U.G. nr. 201/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor a fost înființat Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, având legitimare procesuală activă, cu atribuții în despăgubirea persoanelor prejudiciate prin accidente de autovehicule neidentificate sau neasigurate.

Astfel, Fondul nu acorda despăgubiri în baza unei obligații pentru fapta proprie sau a unei obligații de garantare pentru fapta altei persoane, ci în locul celor care, potrivit prevederilor legale în materia răspunderii civile delictuale, erau obligați la plata acestora, în scopul protejării victimelor.

Prin O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 723 din 19 septembrie 2016, s-a constituit Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, ca asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul sa practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule. Conform art. 2 lit. b) din acest act normativ, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România avea atribuții de organism de plată a despăgubirilor, potrivit prevederilor art. 32, în sensul despăgubirii persoanelor prejudiciate prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru de un autovehicul neasigurat sau neidentificat.

Prin art. 36 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, s-a stipulat că "în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România va prelua întregul patrimoniu al Fondului de Protecție a Victimelor Străzii și se va reorganiza în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență", iar potrivit alin. (7) "de la data preluării patrimoniului de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se va dizolva".

Conform art. 33 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, care a abrogat O.U.G. nr. 54/2016, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de organism de plată a despăgubirilor, are în atribuții, conform art. 32 alin. (6), despăgubirea persoanelor prejudiciate, în calitate de garant al obligației de despăgubire, iar după plata despăgubirii se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.

Ca atare, față de dispozițiile legale mai sus menționate, în lipsa unui asigurător, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, care a preluat patrimoniul pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, este ținut să acopere prejudiciul cauzat victimei de autorul faptei ilicite, în baza subrogației legale în dreptul creditorului plătit, având, ulterior, un drept de regres împotriva persoanei responsabile, în scopul reparării prejudiciului pentru despăgubirea plătită.

În ceea ce privește competența soluționării cauzei, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Pentru cererile care privesc obligații ce izvorăsc dintr-o faptă ilicita, art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. prevede o competență teritorială alternativă, în sensul că este competentă și "instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul".

Potrivit art. 116 din actul normativ mai sus menționat, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prevederile art. 129 C. proc. civ. reglementează excepțiile de necompetența, în sensul că acestea sunt de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică în situația încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanței de alt grad și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată numai de pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Potrivit art. 130 alin. (4) din actul normativ mai sus menționat, în situația necompetenței de ordine privată, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței. în acest caz, nici reclamantul, după introducerea cererii de chemare în judecată, nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

În cauză, reclamanta A. a învestit Judecătoria Bistrița cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și intervenientul B., obligarea pârâtului la plata daunelor morale și materiale, reprezentând diferență de salariu, cheltuieli de recuperare și investigații medicale, și achitarea penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, de ia data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății efective.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 11, 12 și 15 din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie și de cele ale art. 20, 21 și 22 din Norma nr. 39 din 25 noiembrie 2016 privind asigurările auto din România, reclamanta a arătat că, la data de 21 mai 2016, a fost victima unui accident rutier al cărui autor a fost intervenientul B. și că, în vederea reparării prejudiciului astfel suferit, este îndreptățită la despăgubiri.

Prin urmare, față de obiectul cauzei și de dispozițiile legale invocate în susținerea acesteia, pretențiile solicitate se grefează pe temeiul răspunderii civile delictuale.

Dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reprezintă norma care reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, aceasta fiind aplicabilă, în mod alternativ, cu prevederile art. 107 din același act normativ, în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente din punct de vedere teritorial.

Cum, în aplicarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Bistrița, în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită* față de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din acest act normativ, acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.