ÎCCJ, decizie (scj.ro #83980)

Neglijență în serviciu. Elemente constitutive Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială.

Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege Indice alfabetic: Drept penal - neglijență în serviciu C. pen ., art. 249 alin. (1) Fapta notarului public, săvârșită din culpă, de a autentifica un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil cuprins în lista monumentelor istorice, fără a-și îndeplini în mod corespunzător îndatorirea de serviciu de a verifica dacă statul și-a exercitat dreptul de preemțiune - condiție prevăzută, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării, în art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută în art. 249 alin. (1) C. pen . I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1423 din 15 aprilie 2009 Prin sentința nr. 30/Pi din 4 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc . pen ., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.S.

împotriva ordonanței din 4 noiembrie 2008 dată în dosarul nr. 245/P/2008 și ordonanței din 3 decembrie 2008 dată în dosarul nr. 1219/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le-a menținut. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin ordonanța din 4 noiembrie 2008, dată în dosar nr. 245/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitei S.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen . și s-a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în cuantum de 1.000 lei.

În motivarea rezoluției s-a arătat că Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Timiș a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș cu privire la faptul că la un anumit apartament situat într-un imobil din Timișoara s-au executat lucrări de construcție, respectiv demolare de pereți, fără ca proprietarul să solicite avizul de specialitate pentru efectuarea acestora și fără a poseda autorizație de construire eliberată de Primăria Municipiului Timișoara. S-a mai arătat că prin rezoluția din 15 octombrie 2008 s-a început urmărirea penală față de notarul public S.S.

cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 249 alin. (1) C. pen . pentru faptul că a autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1710 din 27 iulie 2007, fără să observe că imobilul ce făcea obiectul tranzacției putea fi înstrăinat numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune de către statul român, întrucât era cuprins în lista monumentelor istorice. Din cercetări a rezultat faptul că prin încheierea nr. 1710 din 27 iulie 2007, notarul public S.S. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia G.D. i-a vândut lui G.I. apartamentul situat într-un imobil din Timișoara, strada T. Vladimirescu . S-a reținut faptul că Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Timiș a comunicat că acest imobil se află în zona de protecție a Sitului urban „Vechiul cartier Iosefin ”, fiind cuprins în lista monumentelor istorice 2004 județul Timiș.

S-a mai arătat că pe lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial s-a constatat că Splaiul Vladimirescu Tudor se regăsește la poziția nr. 63 și face parte din Situl urban „Vechiul cartier Iosefin .” Procurorul a arătat că din verificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1710 din 27 iulie 2007, autentificat de notarul public S.S., și a actelor care au stat la baza autentificării acestuia, nu rezultă că statul român și-a exercitat dreptul de preemțiune cu privire la imobilul ce făcea obiectul tranzacției. S-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, modificată și completată de Legea nr. 259/2006, apartamentul din imobil putea fi înstrăinat numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune al statului român, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării.

Procurorul a concluzionat că notarul public nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de a verifica, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, dacă statul român și-a exercitat dreptul de preemțiune cu privire la imobilul ce urma a fi înstrăinat, responsabilitatea sa penală fiind antrenată, deoarece a autentificat un act sub sancțiunea nulității absolute. În aceste condiții, procurorul a apreciat că fapta a fost comisă din culpă, iar învinuita nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale, astfel că sunt întrunite condițiile pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C . pen . și este suficientă sancționarea acesteia cu amendă administrativă.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta S.S., care a fost respinsă prin ordonanța din 3 decembrie 2008 dată în dosarul nr. 1219/2/II/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Nemulțumită de soluția procurorului, petenta S.S. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C . proc . pen ., instanței de judecată competentă, susținând că în mod greșit s-a reținut culpa sa în săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 249 C . pen ., întrucât nu se putea imputa notarului neîndeplinirea obligațiilor legale de către Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului Timiș. Analizând plângerea petentei formulată împotriva celor două rezoluții arătate mai sus, instanța a apreciat că aceasta este nefondată.

Notarul public, în momentul în care autentifică un contract de vânzare-cumpărare, este obligat să verifice dacă imobilul care face obiectul tranzacției figurează sau nu pe lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial, iar în cazul în care sesizează că imobilul în cauză este monument istoric și figurează pe această listă, trebuie să treacă la verificarea faptului dacă statul român și-a exercitat dreptul de preemțiune cu privire la acel imobil. În speța de față, notarul public petenta S.S., în mod eronat, a apreciat că imobilul care era obiectul tranzacției nu figurează pe lista monumentelor istorice și, în consecință, nu a verificat dacă statul român și-a exercitat dreptul de preemțiune asupra imobilului în cauză, încheind astfel un contract de vânzare-cumpărare supus nulității absolute.

În cauză, petenta S.S. a ignorat aceste obligații care îi reveneau în calitate de notar public și care sunt reglementate de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale, iar fapta sa în mod formal îndeplinește condițiile infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C. pen . Apărările petentei , că statul român nu și-a exercitat efectiv dreptul de preemțiune, nefăcându-se niciun fel de mențiune în extrasul de carte funciară, nu pot fi primite, deoarece aceste verificări trebuiau făcute din oficiu de către notarul public care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare.

Procurorul în mod corect a apreciat că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile art. 18 1 C . pen ., deoarece în cauză s-a adus o atingere minimă valorilor apărate de legi și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, fapta nu prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind comisă din culpă, iar petenta nu are antecedente penale, fiind la prima abatere de natură penală. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta S.S. Prin motivele scrise de recurs, petenta a solicitat casarea sentinței, infirmarea soluțiilor procurorului și schimbarea temeiului juridic al soluției de scoatere de sub urmărire penală din art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc . pen . în art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc . pen ., întrucât fapta nu există.

Examinând hotărârea atacată atât sub aspectele invocate de petentă , cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc . pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică. Potrivit art. 249 C . pen ., constituie infracțiunea de neglijență în serviciu încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele prevăzute în art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

Rezultă că infracțiunea de neglijență în serviciu constă, sub aspectul laturii obiective, în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, încălcare care a produs una dintre urmările prevăzute în textul legii. Prin „îndatorire de serviciu” se înțelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcționar public sau a altui funcționar, potrivit normelor care reglementează serviciul respectiv, norme care sunt cuprinse în legi, hotărâri ale guvernului, regulamente, instrucțiuni etc., funcționarul fiind obligat să-și cunoască îndatoririle care alcătuiesc conținutul funcției pe care o îndeplinește. În cauză, din cercetările efectuate, a rezultat că prin încheierea nr. 1710 din 27 iulie 2007, recurenta, în calitate de notar public, a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, în baza căruia G.D.

i-a vândut lui G.I. apartamentul situat într-un imobil din Timișoara, strada T. Vladimirescu . Din lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial nr. 646 bis din 16 iulie 2004 rezultă că Splaiul Vladimirescu Tudor se regăsește la poziția nr. 63 și face parte din Situl urban „Vechiul cartier Iosefin ”. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute, numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune al statului român, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării . Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, notarul trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară.

Notarul public este obligat să cunoască îndatoririle care alcătuiesc conținutul funcției pe care o îndeplinește, astfel că omiterea unor asemenea îndatoriri nu poate echivala cu o eroare de fapt (cum a încercat recurenta să se apere, în sensul că din actele prezentate de părți nu a rezultat faptul că imobilul era trecut pe Lista monumentelor istorice), deoarece necunoașterea a fost rezultatul însuși al culpei recurentei. Astfel, aceasta, în calitatea sa de notar public, nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de a verifica dacă statul român și-a exercitat dreptul de preemțiune cu privire la imobilul care a fost înstrăinat, autentificând un act sub sancțiunea nulității absolute.

În condițiile în care dreptul de preemțiune are natură legală, fiind instituit printr-o normă imperativă, rezultă că dreptul de preemțiune trebuie ocrotit, ca orice drept patrimonial, indiferent de titularul lui sau persoana celui obligat să-l respecte, fiind opozabil erga omnes . În consecință, în cauză fiind dovedită culpa recurentei în îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor de serviciu, corect s-a reținut, în raport cu împrejurările concrete în care s-a comis fapta - care au fost anterior redate - că fapta există, dar nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de neglijență în serviciu, fiind întrunite cerințele art. 18 1 C . pen . Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că soluția primei instanțe este corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc . pen ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă .