ÎCCJ, decizie (scj.ro #83980)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83980) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Neglijență în serviciu. Elemente
constitutive
Cuprins pe
materii:
Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor
activități de interes public sau altor activități reglementate de lege
Indice
alfabetic:
Drept penal
-
neglijență în serviciu
C.
pen
.,
art. 249 alin. (1)
Fapta notarului public, săvârșită
din culpă, de a autentifica un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil
cuprins în lista monumentelor istorice, fără a-și îndeplini în mod
corespunzător îndatorirea de serviciu de a verifica dacă statul și-a exercitat
dreptul de preemțiune - condiție prevăzută, sub sancțiunea nulității absolute a
vânzării, în art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
neglijență în serviciu prevăzută în art. 249 alin. (1) C.
pen
.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 1423 din 15 aprilie 2009
Prin
sentința nr. 30/Pi din 4 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, Secția
penală, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C.
proc
.
pen
., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de
petenta
S.S. împotriva ordonanței din 4 noiembrie
2008 dată în dosarul nr. 245/P/2008 și ordonanței din 3 decembrie 2008 dată în
dosarul nr. 1219/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara, pe care le-a menținut.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin
ordonanța din 4 noiembrie 2008, dată în dosar nr. 245/P/2008 al Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală
a numitei S.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de
art. 249 alin. (1) C.
pen
. și s-a dispus aplicarea
unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amendă în cuantum de 1.000
lei.
În
motivarea rezoluției s-a arătat că Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu
Cultural Național a județului Timiș a sesizat Inspectoratul de Poliție al
Județului Timiș cu privire la faptul că la un anumit apartament situat într-un
imobil din Timișoara s-au executat lucrări de construcție, respectiv demolare
de pereți, fără ca proprietarul să solicite avizul de specialitate pentru
efectuarea acestora și fără a poseda autorizație de construire eliberată de
Primăria Municipiului Timișoara.
S-a
mai arătat că prin rezoluția din 15 octombrie 2008 s-a început urmărirea penală
față de notarul public S.S. cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute în
art. 249 alin. (1) C.
pen
. pentru faptul că a
autentificat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1710 din 27 iulie 2007, fără
să observe că imobilul ce făcea obiectul tranzacției putea fi înstrăinat numai
în condițiile exercitării dreptului de preemțiune de către statul român,
întrucât era cuprins în lista monumentelor istorice.
Din
cercetări a rezultat faptul că prin încheierea nr. 1710 din 27 iulie 2007, notarul
public S.S. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare în baza căruia G.D.
i-a vândut lui G.I. apartamentul situat într-un imobil din Timișoara, strada T.
Vladimirescu
.
S-a
reținut faptul că Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național
a județului Timiș a comunicat că acest imobil se află în zona de protecție a
Sitului urban „Vechiul cartier
Iosefin
”, fiind
cuprins în lista monumentelor istorice 2004 județul Timiș.
S-a
mai arătat că pe lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial s-a
constatat că Splaiul
Vladimirescu
Tudor se regăsește
la poziția nr. 63 și face parte din Situl urban „Vechiul cartier
Iosefin
.”
Procurorul
a arătat că din verificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1710 din 27
iulie 2007, autentificat de notarul public S.S., și a actelor care au stat la
baza autentificării acestuia, nu rezultă că statul român și-a exercitat dreptul
de preemțiune cu privire la imobilul ce făcea obiectul tranzacției.
S-a
reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr.
422/2001, modificată și completată de Legea nr. 259/2006, apartamentul din
imobil putea fi înstrăinat numai în condițiile exercitării dreptului de
preemțiune al statului român, sub sancțiunea nulității absolute
a
vânzării.
Procurorul a concluzionat că notarul public nu și-a
îndeplinit în mod corespunzător obligația de a verifica, în conformitate cu
dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a
activității notariale, dacă statul român și-a exercitat dreptul de preemțiune
cu privire la imobilul ce urma a fi înstrăinat, responsabilitatea sa penală
fiind antrenată, deoarece a autentificat un act sub sancțiunea nulității
absolute.
În aceste condiții, procurorul a apreciat că fapta a
fost comisă din culpă, iar învinuita nu are antecedente penale, fiind la prima
încălcare a legii penale, astfel că sunt întrunite condițiile pentru a se face
aplicarea dispozițiilor art.
18
1
C
.
pen
. și este suficientă
sancționarea acesteia cu amendă administrativă.
Împotriva
acestei ordonanțe a formulat plângere
petenta
S.S.,
care a fost respinsă prin ordonanța din 3 decembrie 2008 dată în dosarul nr.
1219/2/II/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Nemulțumită
de soluția procurorului,
petenta
S.S. s-a adresat cu
plângere, în condițiile art.
278
1
C
.
proc
.
pen
.,
instanței de judecată competentă, susținând că în mod greșit s-a reținut culpa
sa în săvârșirea infracțiunii prevăzută în art.
249 C
.
pen
.,
întrucât nu se putea imputa notarului neîndeplinirea obligațiilor legale de
către Direcția de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a județului
Timiș.
Analizând
plângerea
petentei
formulată împotriva celor două rezoluții arătate mai sus, instanța a apreciat
că aceasta este nefondată.
Notarul public, în momentul în care autentifică un
contract de vânzare-cumpărare, este obligat să verifice dacă imobilul care face
obiectul tranzacției figurează sau nu pe lista monumentelor istorice publicată
în Monitorul Oficial, iar în cazul în care sesizează că imobilul în cauză este
monument istoric și figurează pe această listă, trebuie să treacă la
verificarea faptului dacă statul român și-a exercitat dreptul de preemțiune cu
privire la acel imobil.
În speța de față, notarul public
petenta
S.S., în mod eronat, a apreciat că imobilul care era obiectul tranzacției nu
figurează pe lista monumentelor istorice și, în consecință, nu a verificat dacă
statul român și-a exercitat dreptul de preemțiune asupra imobilului în cauză,
încheind astfel un contract de vânzare-cumpărare supus nulității absolute.
În cauză,
petenta
S.S. a
ignorat aceste obligații care îi reveneau în calitate de notar public și care
sunt reglementate de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității
notariale, iar fapta sa în mod formal îndeplinește condițiile infracțiunii de
neglijență în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 249 alin. (1) C.
pen
. Apărările
petentei
, că
statul român nu și-a exercitat efectiv dreptul de preemțiune, nefăcându-se
niciun
fel de mențiune în extrasul de carte funciară, nu
pot fi primite, deoarece aceste verificări trebuiau făcute din oficiu de către
notarul public care a autentificat contractul de vânzare-cumpărare.
Procurorul în mod corect a
apreciat că în speța de față sunt aplicabile dispozițiile art.
18
1
C
.
pen
., deoarece în cauză s-a adus o atingere minimă
valorilor apărate de legi și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod
vădit de importanță, fapta nu prezint gradul de pericol social al unei
infracțiuni, fiind comisă din culpă, iar
petenta
nu
are antecedente penale, fiind la prima abatere de natură penală.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs
petenta
S.S.
Prin
motivele scrise de recurs,
petenta
a solicitat
casarea sentinței, infirmarea soluțiilor procurorului și schimbarea temeiului
juridic al soluției de scoatere de sub urmărire penală din art. 10 alin. (1)
lit. b
1
) C.
proc
.
pen
.
în art. 10 alin. (1) lit. a) C.
proc
.
pen
., întrucât fapta nu există.
Examinând
hotărârea atacată atât sub aspectele invocate de
petentă
,
cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385
6
alin. (3) C.
proc
.
pen
.,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat nu este
fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Potrivit
art.
249 C
.
pen
., constituie infracțiunea de neglijență în
serviciu încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri
de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă,
dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei
instituții de stat ori al unei alte unități din cele prevăzute în art. 145 sau
o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale
ale unei persoane.
Rezultă
că infracțiunea de neglijență în serviciu constă, sub aspectul laturii
obiective, în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea
acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, încălcare care a produs una
dintre urmările prevăzute în textul legii.
Prin
„îndatorire de serviciu” se înțelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcționar
public sau a altui funcționar, potrivit normelor care reglementează serviciul
respectiv, norme care sunt cuprinse în legi, hotărâri ale guvernului,
regulamente, instrucțiuni etc., funcționarul fiind obligat să-și cunoască
îndatoririle care alcătuiesc conținutul funcției pe care o îndeplinește.
În
cauză, din cercetările efectuate, a rezultat că prin încheierea nr. 1710 din 27
iulie 2007, recurenta, în calitate de notar public, a autentificat contractul
de vânzare-cumpărare, în baza căruia G.D. i-a vândut lui G.I. apartamentul
situat într-un imobil din Timișoara, strada T.
Vladimirescu
.
Din
lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial nr. 646 bis din 16
iulie 2004 rezultă că Splaiul
Vladimirescu
Tudor se
regăsește la poziția nr. 63 și face parte din Situl urban „Vechiul cartier
Iosefin
”.
Potrivit
art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, monumentele istorice aflate în
proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute,
numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune al statului român,
sub sancțiunea nulității absolute a vânzării
.
Potrivit
art. 45 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității
notariale, notarul trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul,
documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului
sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară.
Notarul
public este obligat să cunoască îndatoririle care alcătuiesc conținutul
funcției pe care o îndeplinește, astfel că omiterea unor asemenea îndatoriri nu
poate echivala cu o eroare de fapt (cum a încercat recurenta să se apere, în
sensul că din actele prezentate de părți nu a rezultat faptul că imobilul era
trecut pe Lista monumentelor istorice), deoarece necunoașterea a fost
rezultatul însuși al culpei recurentei.
Astfel,
aceasta, în calitatea sa de notar public, nu și-a îndeplinit în mod
corespunzător obligația de a verifica dacă statul român și-a exercitat dreptul
de preemțiune cu privire la imobilul care a fost înstrăinat, autentificând un
act sub sancțiunea nulității absolute. În condițiile în care dreptul de
preemțiune are natură legală, fiind instituit printr-o normă imperativă,
rezultă că dreptul de preemțiune trebuie ocrotit, ca orice drept patrimonial,
indiferent de titularul lui sau persoana celui obligat să-l respecte, fiind
opozabil
erga
omnes
.
În
consecință, în cauză fiind dovedită culpa recurentei în îndeplinirea
defectuoasă a obligațiilor de serviciu, corect s-a reținut, în raport cu
împrejurările concrete în care s-a comis fapta - care au fost anterior redate -
că fapta există, dar nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de
neglijență în serviciu, fiind întrunite cerințele art.
18
1
C
.
pen
.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de
Casație și Justiție a constatat că soluția primei instanțe este corectă, motiv
pentru care, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc
.
pen
., a respins, ca
nefondat, recursul declarat de
petentă
.