ÎCCJ, decizie (scj.ro #83223)

Excludere asociat. Neînțelegerile grave dintre asociați –

cauză de excludere a asociatului, nu numai de dizolvare a

societății. Drepturile asociatului exclus din perspectiva art.224 (2)

din Legea nr.31/1990 modificată

Instanța de apel a apreciat corect că instanța de fond a

reținut că neînțelegerile dintre asociați sunt grave, iar

în temeiul art. 224 alin. 2, din Legea 31/1990, republicată, asociatul

exclus are dreptul la o sumă de bani care să reprezinte valoarea

părții proporționale din patrimoniul societății

și a considerat că valoarea trebuie stabilită de comun acord

și în caz de conflict de tribunal.

(Înalta

Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia

nr.768 din 27 februarie 2008)

Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin

decizia nr. 23 din 15 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, s-a admis apelul declarat de B.G. împotriva sentinței

civile nr.11/11.01.2006 pronunțată de Tribunalul Prahova, în

contradictoriu R.C.F. și SC H.I. SRL, a fost schimbată în parte

sentința în sensul că a fost obligată societatea să-i

acorde apelantului drepturile bănești și au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței cu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a

reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Prahova sub nr. 6413/2005, reclamantul B.G. a chemat în judecată pe

pârâții R.C.F. și SC H.I. SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea

ce va pronunța să dispună dizolvarea societății în

temeiul disp. art. 227 alin. 1, lit.e din Legea 31/1990.

În motivare a acțiunii, reclamantul a arătat că începând cu

luna ianuarie 2004 între cei doi asociați au apărut o serie de

neînțelegeri grave, care împiedică funcționarea

societății.

S-a precizat că pârâta, fără să țină cont

că reclamantul are calitatea de administrator, a blocat accesul său

în sediul societății prin schimbarea încuietorii de la ușă,

a încuiat actele societății în fișet, iar marfa aflată în

stoc a fost închisă în depozit și a fost comercializată prin

intermediul altei societăți administrată de pârâtă. S-a

arătat în acțiune că această asociere nu mai poate să

existe, societatea nu își mai poate continua activitatea și nu mai

poate fi administrată în interesul societății, deoarece

divergențele dintre asociați fac imposibilă continuarea

activității, iar procentele aproximativ egale de părți

sociale nu pot conduce la adoptarea unei hotărâri valide pentru bunul mers

al societății.

Potrivit disp. art. 115-119 cod procedura civilă, pârâta R.C.F. a

formulat întâmpinare - cerere reconvențională, solicitând pe

această cale respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a precizat că reclamantul este cel care se face vinovat de

acțiuni și fapte care tulbură desfășurarea

normală a societății și care au determinat-o să ia

măsuri de protejare a acesteia. S-a mai susținut că reclamantul

se folosea de bunuri și valori aparținând societății în mod

discreționar și numai în interesul său propriu, fără

evidențe gestionare și contabile, ceea ce pune în pericol bunul mers

al societății. Pe cale de reconvențională pârâta a

solicitat excluderea reclamantului din societatea SC H.T.I. SRL în temeiul

disp. art. 222 lit.c și lit.d din Legea 31/1990 republicată.

Tribunalul Prahova prin sentința nr. 11 / 11.01.2006 a respins

acțiunea formulată de reclamant, a admis cererea

reconvențională, a dispus excluderea asociatului reclamant din

societate, societatea urmând să funcționeze în continuare cu asociat

unic R.C.F., care va deține întreaga participare la capitalul social.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut

că relațiile dintre cei doi asociați s-au deteriorat,

aceștia acuzându-se reciproc de ingerințe în bunul mers al

societății si de activități neconforme cu interesul

societar. Affectio societatis este un element, o condiție de fond a

contractului de societate, astfel că lipsa lui nu conduce automat la

nulitatea societății și, în consecință la dizolvarea

acesteia ci, mai degrabă, la excluderea sau retragerea asociatului sau

asociaților în cauză. Dacă societatea are posibilitatea din

punct de vedere financiar de a-și realiza obiectul de societate, asociatul

nemulțumit se poate retrage sau poate fi exclus din societate,

permițând funcționarea în continuare a acesteia.

În

conformitate cu disp. art. 224 alin 2 din Legea 31/1990 republicată,

asociatul exclus nu are dreptul la o parte proporțională din

patrimoniul social, ci numai la o sumă de bani care să reprezinte

valoarea acesteia, valoare ce urmează a fi stabilită de comun acord

de părți, iar în caz de conflict de tribunal.

Împotriva

deciziei  mai sus menționate au formulat recurs reclamantul

B.G.  și pârâtele R.C.F. și  SC H.I. SRL.

Recurentul

reclamant a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. solicitând

admiterea recursului, dizolvarea societății, începerea procedurilor

de lichidare fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 227 alin. 1 lit. e

din Legea nr. 31/1990 și în subsidiar obligarea pârâtelor la plata valorii

corecte  a drepturilor acestuia cu începere de la 31.12.2003.

Recurentele

pârâte au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. solicitând admiterea

recursului, modificarea în parte  a deciziei atacate în sensul

înlăturării obligației de plată a sumei în litigiu.

Recurentele pârâte au criticat soluția prin prisma greșitei aplicări

a  art. 224 alin. 1 din Legea 31/1990 și au fost nemulțumite de

validarea de către instanță a  variante II a raportului de

expertiză, favorizând asociatul exclus.

Înalta Curte,

analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și

a criticilor formulate, și răspunzând printr-un considerent comun, va

respinge ambele recursuri deoarece nu rezultă că  instanța

de apel a recurs la încălcarea unor  texte de lege aplicabile

speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale,

interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Dimpotrivă, instanța de control judiciar a reținut în mod

corect că asocierea nu mai poate continua, martorii ambelor

părți confirmând imposibilitatea continuării

activității societății din cauza neînțelegerilor

grave.

Susținerea recurentului reclamant că ar fi trebuit să se

dispună dizolvarea societății este nefondată, având în

vedere că recurenta intimată R.F., care a fost asociat fondator,

dorește continuarea activității societății și a

luat măsuri pentru buna realizare a obiectului de activitate prin

achitarea din surse proprii, a unor datorii ale societății. Conduita

recurentului reclamant a fost cea care a împiedicat societatea să-și

desfășoare activitatea în bune condiții, prin folosirea în

interes propriu a autoturismului achiziționat de firmă, dar și

prin împiedicarea întrunirii asociaților în adunare generală, conform

declarațiilor martorilor.

În consecință instanța de apel a apreciat în mod corect

că nu se impune dizolvarea societății, ci doar excluderea

reclamantului.

Instanța de apel a apreciat corect că instanța de fond a

reținut că neînțelegerile dintre asociați sunt grave, iar

în temeiul art. 224 alin. 2, din Legea 31/1990, republicată, asociatul

exclus are dreptul la o sumă de bani care să reprezinte valoarea

părții proporționale din patrimoniul societății

și a considerat că valoarea trebuie stabilită de comun acord

și în caz de conflict de tribunal.

Ori, în mod evident între părți neînțelegerile sunt grave,

chiar reclamantul solicitând prin întâmpinarea formulată la cererea

reconvențională ca în cazul în care se va dispune excluderea sa din

societate să se stabilească drepturile la care are dreptul și

societatea să fie obligată să-l despăgubească.

De asemenea pârâta

reclamantă în cererea reconvențională a solicitat să fie

exclus reclamantul din societate, cu consecințele legale.

Ca atare, dispunând excluderea reclamantului din societate instanța

trebuia să stabilească și drepturile acestuia, având în vedere

că ambele părți au solicitat acest lucru.

Acesta este motivul pentru care

instanța de apel, în mod corect,  a dispus efectuarea unei expertize

contabile.