ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1972/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 14 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., reprezentați legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei, obligarea acesteia la punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 43 din 31 august 2016, astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 57/2015, actualizată prin O.U.G. nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; salarizarea reclamanților la nivelul maxim al salariului de bază, îndemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice și acordarea diferențelor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe art. 7 din Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015.

Prin sentința civilă nr. 136 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficia, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Suceava a reținut că litigiul dedus judecății este de competența jurisdicției muncii, astfel cum este definită prin art. 266 din Codul muncii, care prevede că "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă eu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice între partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile în materia jurisdicției muncii se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Instanța a reținut că normele care reglementează competența teritorială au caracter imperativ, în materia jurisdicției muncii această competentă fiind exclusivă.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres. (3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă."

Aplicând coroborat dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 cu cele ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii, Tribunalul Suceava a reținut că în materia jurisdicției muncii, prin derogare de la dreptul comun, atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de o organizație sindicală în numele membrilor săi, competența teritorială aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul organizația sindicală.

Prin raportare la prevederile legale menționate, având în vedere că sediul organizației sindicale care a introdus acțiunea civilă se află în Galați, instanța a constatat că Tribunalul Galați, în raza căruia își are sediul reclamantul, este competent teritorial să soluționeze cauza.

in acest context a reținut și aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată în recurs în interesul legii, în sensul că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar conform prevederilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acestor acțiuni, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Tribunalul Suceava a constatat că prin Legea nr. 62/2011, aplicabilă în cauză, a fost reluată dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată în recurs în interesul legii cu privire la calitatea procesuală activă a organizației sindicale care a formulat acțiunea în justiție în numele membrilor săi, însă în acest act normativ nu există prevederi cu privire ia competența de soluționare a unor astfel de litigii. Cu toate acestea, a apreciat ca, în speță, sunt incidente considerentele pentru care, prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat că, din moment ce organizației sindicale i s-a recunoscut legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, urmează să se țină seama de sediul reclamantului.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Suceava a apreciat că este competent să soluționeze cauza Tribunalul Galați.

Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la data de 5 martie 2018, sub același număr de dosar,

Prin sentința civilă nr. 403 din 25 aprilie 2018, Tribunalul Galați, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă. Constatând existența conflictului negativ de competență, a. dispus suspendarea cauzei și trimiterea acesteia la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competența.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Galați a reținut că reclamanții domiciliază pe raza județului Suceava, sunt angajații pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei, iar prin acțiunea civilă s-a solicitat plata unor drepturi salariale.

De asemenea, a constatat că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanți, iar Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România are calitatea de reprezentant al acestora.

În acest sens, reținând dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011 a apreciat că în litigiile de muncă salariații pot fi reprezentați de sindicat, acesta putând întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor săi.

Tribunalul Galați a reținut că, potrivit mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în județul Galați, are calitatea de reprezentant al reclamanților care domiciliază pe raza județului Suceava. Pentru acest motiv a apreciat că, în cauză, competența de soluționare se stabilește în raport de domiciliul reclamanților, iar nu de sediul sindicatului, întrucât acesta nu a formulat acțiunea în numele membrilor săi, ci a menționat expres că are calitatea de reprezentant legal al acestora.

Tribunalul Galați a apreciat că domiciliul reclamanților determină stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cererii de chemare în judecată, care potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii aparține Tribunalului Suceava.

A reținut că normele acestui act normativ, care reglementează competența teritorială, potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al reclamantului. De asemenea, a avut în vedere și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în sensul că reclamanții au ales să se judece la Tribunalul Suceava.

Tribunalul Galați a tăcut referire și la Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogat prin Legea nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă doar în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Or, în cauză cererea de chemare în judecată este formulată de reclamanți, persoane fizice, care au ales să fie reprezentate de sindicat, motiv pentru care a apreciat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictului de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant doar în cazul acțiunilor promovate de sindicat, în calitate de reclamant, pentru membrii de sindicat.

Cum în speță acțiunea a fost formulată de reclamanți, reprezentați legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, instanța a apreciat că revine Tribunalului Suceava competența de soluționare a pricinii.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauza, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Suceava, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor argumente;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă, la data de 14 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., reprezentați legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei, obligarea acesteia ia punerea în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 43 din 31 august 2016, astfel cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 57/2015, actualizată prin O.U.G. nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; salarizarea reclamanților la nivelul maxim ai salariului de bază/îndemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice și acordarea diferențelor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie, conform art. 330

din C. proc. civ. de la 1865, s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Înalta Curte reține că, pentru a face aplicarea dezlegărilor date cu caracter obligatoriu prin decizia mai sus menționată, în vederea stabilirii competenței de soluționare a cererii deduse judecății în favoarea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul sindicatului este necesar ca cererea de chemare în judecată să fie formulată de organizația sindicală (căreia i-a fost recunoscută legitimare procesuală activă prin aceeași decizie).

Or, din această perspectivă, Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., prin reprezentant legal Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, persoane fizice care și-au ales domiciliul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la sediul acestuia, respectiv în Jud. Galați.

Pe cale de consecință, nu se poate face aplicarea, în ceea ce privește stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze conflictul de muncă, a regulilor cuprinse în Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Înalta Curte constată că reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. domiciliază pe raza teritorială a municipiului Suceava, și, conform mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, sunt angajații pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vadu Moldovei, cu sediul în jud. Suceava.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.