ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3573/2018

HOTĂRÂRE

11.10.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3573/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă la data de 19 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin președinte, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Crasna, obligarea acesteia la acordarea salariului de bază, la valoarea de referință salarială, conform prevederilor legale în vigoare, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv conform H. GR nr. 1017/2015 și H. GR nr. 1/2017.

Prin Sentința civilă nr. 781 din 14 mai 2018, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Sălaj a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele individuale de muncă, precum și acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărătorii proprii ori aleși.

Prin art. 28 alin. (2) din același act normativ se prevede că, în exercitarea atribuțiilor respective, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiunea în justiție în numele membrilor acestora, în baza unei împuterniciri scrise. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune ori renunță la judecată. La alin. (3) se arată în mod expres faptul că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

Or, câtă vreme organizației sindicale i s-a recunoscut legitimarea procesuală activă, fiind reclamant, Tribunalul Sălaj a apreciat că la determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, urmează să se țină seama de sediul sindicatului.

Instanța a reținut, de asemenea, că, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/2013, dată în recurs în interesul legii.

Pentru aceste motive, Tribunalul Sălaj, secția civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția I civilă.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă la data de 23 mai 2018, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 635 din 27 iunie 2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea pricinii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Galați a reținut că reclamantul este angajatul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Crasna, jud. Sălaj, are domiciliul pe raza județului Sălaj (aspect necontestat de părțile în cauză), iar prin cererea de chemare în judecată acesta a solicitat plata unor drepturi salariale.

Conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată, instanța a apreciat că reclamantul a formulat acțiunea, iar Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România are calitatea de reprezentant al acestuia. De asemenea, a constatat că reclamantul a ales sediul sindicatului doar pentru comunicarea actelor de procedură.

Tribunalul Galați a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, "(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși; (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres".

Astfel, a apreciat că legiuitorul a dorit ca, în procesele în materia dreptului muncii, organizațiile sindicale să aibă rol activ în apărarea drepturilor membrilor, putând întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula cerere în justiție în numele acestora, pentru motivele arătate mai sus.

Cum din mențiunile cuprinse în cererea de chemare în judecată instanța a reținut că Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, cu sediul în Vrancea (în prezent sediul sindicatului nemaifiind pe raza municipiului Galați) are doar calitatea de reprezentant al reclamantului, care domiciliază pe raza județului Sălaj, a apreciat că, în cauză, competența de soluționare trebuie stabilită în funcție de domiciliul reclamantului, iar nu de cel al sindicatului, întrucât acesta din urmă nu a formulat acțiunea în numele membrului său, ci a menționat expres că are calitatea de reprezentant legal al acestuia.

Astfel, Tribunalul Galați a apreciat că aparține Tribunalului Sălaj competența teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii. Totodată, a apreciat că prevederile acestui act normativ, care reglementează competența teritorială, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție al reclamantului, urmând a fi avute în vedere și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., în sensul că reclamantul a ales să se judece la Tribunalul Sălaj.

Instanța a reținut că Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu este incidentă în speță, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant, persoană fizică, acesta alegând să fie reprezentat de sindicat. Ca atare, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul Galați a apreciat că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant doar în cazul acțiunilor promovate de sindicat în calitate de reclamant pentru membrii de sindicat.

Pentru aceste motive, Tribunalul Galați a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Sălaj, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor argumente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin președinte, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Crasna, obligarea acesteia la acordarea salariului de bază, la valoarea de referință salarială, conform prevederilor legale în vigoare până la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv potrivit H.GR nr. 1017/2015 și H. GR nr. 1/2017.

Înalta Curte constată că cererea dedusă judecății face parte din categoria conflictelor de muncă, iar potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, judecarea conflictelor de muncă este în competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Similar, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, stipulează în sensul că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceste dispoziții sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, având în vedere succesiunea în timp a normelor cu același obiect și faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizică.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Prin alin. (3) al art. 28 din actul normativ menționat s-a stabilit că "în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, obligatorie, conform art. 330

din C. proc. civ. de la 1865 s-a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Înalta Curte reține că pentru a face aplicarea dezlegărilor date cu caracter obligatoriu prin decizia mai sus menționată, respectiv pentru a se stabili competența de soluționare a cererii deduse judecății în favoarea tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul sindicatului, este necesar ca cererea de chemare în judecată să fie formulată de organizația sindicală (căreia i-a fost recunoscută legitimare procesuală activă prin aceeași decizie).

În cauză, conform mențiunilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, acțiunea civilă a fost promovată de reclamantul A., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România.

Prin urmare, calitatea de reclamant revine persoanei fizice, Sindicatul având un mandat de reprezentare convențională a acestuia, în sensul dispozițiilor art. 28 alin1 și 2 din Legea nr. 62/2011, coroborate cu cele ale art. 83 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează dreptul persoanelor fizice de a putea fi reprezentate de avocat sau mandatar.

Ca atare, contrar celor reținute de Tribunalul Sălaj, în pricina de față nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nr. 62/2011), s-a recunoscut calitatea procesuală activă a sindicatelor în acțiunile promovate în numele membrilor săi.

Or, în speță, astfel cum s-a arătat, acțiunea civilă nu a fost formulată de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România în numele membrului său de sindicat, ci în calitate de reprezentant al acestuia, motiv pentru care, în raport de această distincție, stabilirea instanței competente să soluționeze pricina se va face conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv în funcție de domiciliul reclamantului.

Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de Tribunalul Galați la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, reclamantul A. are domiciliul activ în jud. Sălaj.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Sălaj.