ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2745/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2745/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, în data de 26 iunie 2017, reclamantul A., reprezentat de B., a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Crasna, solicitând obligarea acesteia la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariu pentru ultimii trei ani până la zi, precum și pentru viitor, până la încetarea raporturilor de muncă.

Prin sentința civilă nr. 63/15.01.2018, Tribunalul Sălaj, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 "Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși, iar art. 28 alin. (2) din același act normativ prevede că în exercitarea atribuțiilor respective, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiunea în justiție în numele membrilor lor în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuă de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune ori renunță la judecată. La alin. (3) se arată în mod expres faptul că,,în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1 și 2 organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

Instanța a reținut că atât timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimarea procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, urmează să se țină seama de sediul sindicatului, sens in care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1/2013.

Tribunalul Galați, secția I civilă, prin încheierea din 29 martie 2018,, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că acțiunea nu a fost formulată în calitate de reclamant de B., pentru membrii săi de sindicat, ci de reclamant, reprezentat de sindicat, astfel încât calitatea de reclamant revine persoanei fizice, nu sindicatului.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, pentru următoarele considerente:

Acțiunea cu care a fost învestită instanța de judecată a fost formulată de către reclamantul A., reprezentat de B.,, în valorificarea unor drepturi salariale aparținând acestuia.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrul de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestuia, să se stabilească și competența teritorială de soluționare a cauzei.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Pe de altă parte, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul." Art. 216 din același act normativ stipulează că "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ."

Astfel, potrivit art. 116 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente."

Din coroborarea acestor texte legale, rezultă că în materia conflictelor de muncă competența teritorială este alternativă, fie cea de la locul unde reclamantul își are domiciliul, fie cea de la locul său de muncă, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Este adevărat că art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 astfel cum a fost interpretat prin decizia în interesul legii nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reglementează calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că această decizie a stabilit că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Înalta Curte constată însă că atare situație nu se regăsește în cauză întrucât, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, demersul judiciar a fost inițiat de către reclamant, în timp ce sindicatul acționează doar în reprezentarea acestuia, situație care este diferită de aceea în care sindicatul introduce acțiunea în calitate de reclamant, pentru membrii săi, când este atrasă competența descrisă mai sus.

Împrejurarea că reclamantul a indicat drept domiciliu procesual ales sediul sindicatului ai cărui membru este, nu are nicio relevanță în stabilirea competenței, câtă vreme titularul cererii introductive de instanță este acesta, în calitate de persoană fizică.

Calitatea de mandatar a sindicatului și instituția reprezentării nu au efecte juridice în planul competenței și nu atrag o anume competență, ci reprezintă mijloace procedurale prin care părțile înțeleg să figureze în proces.

Astfel, întrucât cererea de chemare în judecată este formulată de către reclamantul persoană fizică, iar acesta și-a manifestat voința procesuală potrivit art. 116 C. proc. civ. prin învestirea Tribunalului Sălaj, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, raportat la art. 210 și 216 din Legea nr. 62/2011, situație față de care competența de soluționare aparține acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.