ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2549/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 28 noiembrie 2016, sub nr. xx/63/2016, reclamanta A., prin reprezentant legal Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei Braniștea, a solicitat obligarea pârâtului:

1) să majoreze cuantumul brut al salariului de bază al reclamantei începând cu luna ianuarie 2015 cu suma de 100 RON față de salariul de bază acordat pentru luna decembrie 2014, iar începând cu luna decembrie 2015 cu un procent de 25% din cuantumul brut al salariului de bază acordat pentru luna septembrie 2015;

2) să acorde reclamantei despăgubiri egale cu diferența dintre salariul majorat potrivit capătului 1 de cerere și cel efectiv încasat, începând cu luna ianuarie 2015, și respectiv, 1 decembrie 2015 până la data pronunțării sentinței, sume actualizate la data plății, plus dobânda legală;

3) să plătească reclamantei începând cu data pronunțării sentinței cuantumul brut al salariului de bază ținând seama de majorările stabilite potrivit capătului 1 de cerere.

La termenul de judecată de la 16 martie 2017, instanța a dispus conceptarea în cauză a Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii", în calitate de intervenient, apreciind că cererea depusă la 16 februarie 2017 de acest sindicat, în numele și pentru membrul de sindicat A., este o cerere de intervenție, fiind formulată de un terț față de litigiul existent.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 1275 din 16 martie 2017, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că acțiunea formulată nu este o acțiune în contencios administrativ propriu-zisă, ci un litigiu privind raportul de serviciu al funcționarului public, în sensul prevăzut de art. 109 din Legea nr. 188/1999. Raportul de serviciu al funcționarilor publici este asimilat raportului juridic de muncă, astfel că, în ceea ce privește competența, urmează a fi aplicabile prevederile din Codul muncii. În cazul litigiilor având ca obiect soluționarea conflictelor de muncă în care sunt implicați membrii de sindicat - indiferent dacă respectivele persoane au raporturi de muncă (prin încheierea unui contract individual de muncă) sau raporturi de serviciu (în baza unui act de numire în funcția publică) cu instituția angajatoare, competența teritorială este una exclusivă și aparține instanței în a cărei rază teritorială se află sediul reclamanților, funcționarii publici care reclamă drepturi salariale.

Prin urmare, competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei revine secției contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Galați, în a cărui rază teritorială se află domiciliul funcționarului public, reclamanta A., reținând că în cauză, organizația sindicală nu a acționat în calitate de reclamant, ci de reprezentant legal al funcționarului public.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 5 aprilie 2017, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 468 din 30 mai 2017, Tribunalul Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este una alternativă, alegerea făcându-se de către reclamant la momentul sesizării uneia dintre cele două instanțe prevăzute de lege.

În speță, reclamanta, prin sindicat, a optat pentru instanța de la sediul sindicatului ca reprezentant legal, ținând cont și de dispozițiile Deciziei nr. 1/2013 a ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. 2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport de prevederile legale incidente în materie.

Reclamanta A., prin reprezentant legal Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri materiale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale primite și cele cuvenite, fiind vorba de un litigiu privind raportul de serviciu al funcționarului public.

Înalta Curte reține că acțiunea dedusă judecății a fost formulată de reclamanta A., prin reprezentant legal Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", iar nu de organizația sindicală, în numele membrului de sindicat, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanta este funcționar public, sunt incidente normele speciale de competență reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Reclamanta A. a acționat în calitate de reclamantă, iar pentru determinarea competenței teritoriale, potrivit textului de lege menționat, coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a fi avut în vedere domiciliul reclamantei (din județul Galați), iar nu sediul sindicatului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., prin reprezentant legal Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", pe pârâtul Primarul Comunei Braniștea și pe intervenientul în nume propriu Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", în favoarea Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM