ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1733 din 2 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2016 în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat inculpata A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. proc. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen., a achitat inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. proc. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II -a C. proc. pen., a achitat inculpatul C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. proc. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. proc. pen. a condamnat inculpata A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale faptă prev. de art. 320 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 374 C. proc. pen. cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. proc. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii și a pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. proc. pen. de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. proc. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-au impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. proc. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) s-a dispus comunicarea Serviciului de Probațiune Bacău.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Au fost respinse, ca nefondate pretențiile civile formulate de părțile civile.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea parțială a fișei UPU întocmită la data de 17 decembrie 2011 pe numele minorei D., respectiv a mențiunilor completate în fals de către inculpata A.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și apelanții - părți civile E. și F.

Prin Decizia penală nr. 775 din 6 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și apelanții - părți civile E. și F. împotriva Sentinței penale nr. 1733 din data de 2 noiembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2016.

A fost desființată, în parte, sentința apelată, respectiv latura penală cu privire la inculpații A. și B., precum și latura civilă, a fost reținută cauza spre rejudecare și, în fond:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei A. din art. 192 alin. (1), (2) C. pen. și art. 320 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969) și art. 288 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen.

A condamnat inculpata A., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- Ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) C. pen..(1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

- Fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen. (1969) în condițiile și pe durata art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).

În temeiul art. 81 C. pen. (1969) a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art. 82 C. pen. (1969) s-a stabilite termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B. din art. 192 alin. (1), (2) C. pen. în art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

A condamnat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1), (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969) în condițiile și pe durata art. 71 alin. (2) C. pen. (1969).

În temeiul art. 81 C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art. 82 C. pen. (1969) s-a stabilit termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 1349, 1373 și 1382 C. civ.:

- s-au admis, în parte, acțiunile civile exercitate de părțile civile F. și E., și a obligat partea responsabilă civilmente SC G. SA să plătească părților civile 30.000 RON cu titlu de daune materiale și câte 80.000 RON pentru fiecare dintre părțile civile cu titlu de daune morale;

- s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf. Paraschiva - Iași și a obligat partea responsabilă civilmente SC G. SA să plătească acesteia 396,21 RON contravaloarea cheltuielilor de spitalizare;

În conformitate cu dispozițiile art. 275 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B. să plătească statului 500 RON cheltuieli judiciare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În conformitate cu dispozițiile art. 276 C. proc. pen. a fost obligată partea responsabilă civilmente SC G. SA să plătească părților civile suma de 9.000 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat fond și apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 27 august 2018, inculpatul B., prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 775 din 6 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 8 și s-a fixat termen la data de 12 decembrie 2018, cu citarea părților.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 440 alin. (1) Cod procedură este admisibilă, motivele invocate încadrându-se în cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 775 din 6 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel legiuitorul prevăzând expres și limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casație.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul B. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat B. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esență, a arătat că, în mod incorect, Curtea de Apel Bacău a apreciat, faptul că inculpații au încercat pe parcursul întregii desfășurări a cauzei penale să "paseze culpa, între ei.

Dimpotrivă, inculpatul a arătat că a încercat lămurirea cauzei pentru stabilirea persoanei, a medicului din spital, care în data de 17 decembrie 2011 avea obligația de examinare a pacientei D. și a stabilirii tratamentului de urmat al acesteia.

Totodată, s-a precizat că este întemeiat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. în sensul că acesta a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care nu îi revenea acestuia obligația de a stabili tratamentul medical al pacientei, astfel că nu se poate reține realizarea elementului material al infracțiunii prin omisiune, lipsind deopotrivă culpa acestuia în realizarea actului medical.

De asemenea, s-a subliniat faptul că, potrivit dispozițiilor legale și a modalității de desfășurare a activității în cadrul Spitalului Județean Bacău, incluzând Unitatea de Primiri Urgențe, pacienta D. trebuia să fie examinată și trebuia să îi fie stabilit un tratament de urmat de către medicul de gardă de la Unitatea Primiri Urgențe din data de 17 decembrie 2011.

Faptul că, din lipsa medicilor cărora le reveneau aceste atribuții de serviciu, inculpatul B. i-a acordat pacientei un prim consult, pentru înlăturarea urmelor vizibile la nivel facial, cu indicarea de a se adresa unui medic oftalmolog pediatru pentru salvarea globului ocular, nu transferă răspunderea penală asupra acestuia.

Așadar, a arătat că fiecare medic își îndeplinește atribuțiile în limita specializării pe care o are și cu respectarea organizării activității din spital, existând un anumit parcurs al pacientului de la momentul prezentării la Unitatea Primiri Urgențe și până la părăsirea spitalului.

În aceste condiții, a menționat că medicul de gardă de la Unitatea Primiri Urgențe este cel care examinează pacientul și îi stabilește tratamentul, urmând a direcționa pacientul către medicii de gardă din spital din secțiile specializate.

Faptul ca medicul de gardă de la Unitatea Primiri Urgențe - A. nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu în data de 17 noiembrie 2011, nu transferă aceste obligații către ceilalți medici din spital, care aveau obligația doar de a aplica tratamentul stabilit de către A.

În același sens a precizat că faptul că pacienta a fost consultată de către inculpatul B. a fost rezultatul unui concurs de împrejurări, și anume lipsa indicațiilor medicului de gardă de la Unitatea Primiri Urgențe și lipsa medicului pediatru oftalmolog au făcut necesară intervenția inculpatului, fără a exista obligația acestuia potrivit specializării sale.

A mai subliniat faptul că mamei pacientei i-a fost recomandat de către acesta că este necesară internarea în spital în vederea continuării investigațiilor, lucru refuzat de către aceasta.

Drept urmare, a solicitat admiterea cererii de recurs în casație împotriva Deciziei Curții de Apel Bacău nr. 775 din 6 iunie 2018, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului și respingerea pretențiilor civile față de acesta.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul B. constată că recursul în casație este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul B. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului B. că, la data de 17 decembrie 2011, a procedat la examinarea pacientei D., în Unitatea de Primiri Urgențe a S.J.U. Bacău și deși a constatat mecanismul de apariție al plăgii, nu a recomandat un consult și un tratament de specialitate Boli Infecțioase, pentru protecția antirabică, nu a contactat medicul de gardă Unitatea de Primiri Urgențe, căruia să-i aducă la cunoștință despre diagnosticul stabilit și despre faptul că pacienta minoră a fost trimisă din Unitatea de Primiri Urgențe la un consult oftalmologic la un cabinet privat, omisiuni ce au condus la decesul pacientei D. din data de 27 februarie 2012, cu diagnosticul de Rabie, fără profilaxie postexpunere, confirmată prin imunoinflorescență - faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.. Situație de fapt care rezultă din actele medicale existente în cauză, respectiv rapoartele de constatare medico legală, certificatul medico legal constatator al decesului, avizele comisiei de avizare și control al actelor medico-legale.

Analizând criticile inculpatului din perspectiva cazului de casare invocat, Înalta Curte reține că potrivit art. 75 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 1706/2007, rezultă că obligațiile privitoare la externarea pacientului și la asigurarea informării cu privire la afecțiunea lui și la tratamentul ce se impune revin, în principal, medicului de gardă din cadrul Unității de Primiri Urgențe dar și unui alt medic de gardă din spital.

Din prevederile menționate rezultă că, inculpatul B., la data de 17 decembrie 2011 era medic de gardă în cadrul Spitalului de pediatrie Bacău, secția Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, s-a substituit medicului de gardă din cadrul Unității de Primiri Urgențe, a examinat victima i-a recomandat doar tratament oftalmologic, nu și tratament antirabic, astfel cum impuneau normele Ordinului nr. 1706/2007 iar, ulterior a permis pacientei să părăsească unitatea de primiri - urgențe fără acordul final al medicului responsabil de tură din cadrul Unității de Primiri Urgențe și, fără asigurarea unui tratament specific pentru boli infecțioase.

În acest sens sunt și declarațiile martorului H., care a arătat că procedura standard la vremea respectivă era ca în cazul pacienților minori să fie înștiințat medicul pediatru de gardă, în speță acesta fiind chiar inculpatul B..

Se reține astfel că, lipsa de diligența a medicului de gardă de la Spitalul de Pediatrie, inculpatul B., conjugată cu neexercitarea atribuțiilor de serviciu de către inculpata A., care ar fi trebuit să prescrie tratamentul antirabic față de minora D. a condus la infectarea acesteia cu virusul rabie și, în final decesul minorei.

Totodată, lipsa de diligență a inculpatului B. ar fi putut fi suplinită de informarea medicului de gardă, potrivit dispozițiilor conținute în cap. VI și VII din ordinul Ministrului Sănătății nr. 1706/2007, obligații neîndeplinite de către inculpat care contrar apărărilor sale, trebuia să le îndeplinească având în vedere că a examinat victima, substituindu-se medicului de gardă din cadrul Unității de Primiri Urgențe.

Ca atare, conduita ilicită a inculpatului, materializată în încălcarea obligațiilor prevăzute de actele normative care reglementează conduita actului medical la Serviciul de primiri urgențe a avut drept rezultat decesul victimei D. și se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă.

Astfel, Înalta Curte, reține că acțiunea imputată inculpatului B., în sensul că a încălcat dispozițiile legale la care s-a făcut referire anterior, constituie o încălcare a măsurilor de prevedere pentru exercițiul funcției de medic și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen..(1969).

Înalta Curte constată în raport de celelalte argumente ce susțin recursul în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor din perspectiva încadrării juridice a faptei, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanțelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt și în drept, respectiv, instanța de fond și instanța de apel.

Prin urmare, solicitarea inculpatului B. de a se dispune achitarea sub aspectul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de apel are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurentul urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casație ca al treilea grad de jurisdicție.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situațiilor faptice constatate și reținute de cele două instanțe inferioare, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație.

Scopul recursului în casație este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Sub aspectul laturii civile, având în vedere fapta comisă de inculpatul B., în mod corect, prin decizia recurată, inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 775 din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, va rămâne în sarcina statului, precum și onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, în sumă de câte 260 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 775 din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, în sumă de câte 260 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM