ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 78 din 29 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-au dispus următoarele:

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 320 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut:

Referitor la infracțiunea de înșelăciune, s-a reținut că, prin Sentința penală nr. 320/D din 29 octombrie 2010 pronunțată de magistrații Tribunalului Bacău în Dosarul nr. x/2009, s-a dispus, în temeiul art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 15 ani închisoare și 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

În cursul anului 2011, aflându-se în arestul Poliției municipiului București, partea civilă B. a cunoscut-o, prin intermediul numitului C. (persoană privată de libertate, la acel moment coleg de cameră cu partea civilă), pe inculpata A., care îl reprezenta pe acesta din urmă în afacerile judiciare avute în derulare. Partea civilă i-a expus avocatei faptul că dorește să promoveze mai multe acțiuni, urmărind obținerea beneficiului reducerii legale a pedepsei pe care o avea de executat, inculpata oferindu-se să îl ajute. Pentru încheierea contractului de asistență juridică și remiterea sumelor cu titlu de onorariu, partea civilă a apelat la tatăl său, martorul D., acesta deplasându-se în municipiul București și încheind, la data de 15 iulie 2011, contractul de asistență juridică seria x 153453/2011 cu inculpata A. La acea dată, martorul D. a achitat suma de 1.500 euro, iar la data de 10 aprilie 2012 au fost plătiți alți 2.500 euro, contractul prevăzând un onorariu în sumă totală de 4.000 euro.

Conform înțelegerii, partea civilă B. urma să ofere inculpatei mai multe informații legate de autorul unei infracțiuni de omor, precum și informații legate de persoane urmărite general, iar inculpata A. urma să introducă contestații la executare la instanțele competente, pentru a-i obține reducerea pedepsei, conform art. 19 din Legea nr. 682/2002. Totodată, inculpata a solicitat, în afara sumei de 4.000 euro stabilită drept onorariu prin contract, o altă sumă de 25.000 euro. În îndeplinirea acestei înțelegeri, partea civilă B. i-a precizat inculpatei că are cunoștință de autorul unei infracțiuni de omor săvârșită în localitatea Ghimpați, județul Giurgiu, precum și de aspecte care puteau facilita identificarea a două persoane urmărite general, E. și F., oferindu-i inculpatei amănuntele pe care le cunoștea.

Inculpata a solicitat audierea persoanei private de libertate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, B. fiind ulterior audiat la sediul unității de parchet, la data de 12 august 2011, cu privire la infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, săvârșită în localitatea Ghimpați, județul Giurgiu. Cu această ocazie, B. a completat alte două cereri, în care făcea referire la două persoane urmărite general, pe care le-a predat inculpatei.

Prin Adresa nr. x/2011 din data de 10 noiembrie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a comunicat faptul că denunțul formulat de B. la data de 12 august 2011 a fost înregistrat sub acest număr, lucrarea fiind trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu la data de 18 noiembrie 2011. Totodată, la datele de 16 august 2011 și 4 octombrie 2011, inculpata A. a depus două cereri prin care indica locațiile unde s-ar afla numiții G. și F., persoane care se sustrăgeau de la executarea pedepselor, informațiile indicate fiind redirecționate către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Internațional Interpol. La data de 30 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a comunicat faptul că denunțul formulat de B. a fost înregistrat sub nr. x/2011, iar la data de 14 februarie 2012 a fost clasat, în urma cercetărilor efectuate constatându-se că acesta a fost neîntemeiat.

Informațiile referitoare la E. nu au fost prezentate procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul București, fiind păstrate de inculpata A., pentru a le folosi în interesul exclusiv al surorii sale, H., care executa la acel moment o pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 68/2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a, penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. din 1969, în încercarea de a-i obține acesteia beneficiul legal de reducere a pedepsei.

Astfel, inculpata a luat decizia infracțională de a nu promova nicio acțiune în instanță având ca obiect contestație la executare în favoarea clientului său, dar, pentru menținerea acestuia în eroare, a conceput, spre finele anului 2011, un document care prezenta aparența emiterii sale de către instanță, intitulat "certificat", acesta atestând în fals îndeplinirea obligațiilor contractuale, în scopul obținerii ilegale a sumei menționate. Documentul prezenta aparența emiterii sale de către Tribunalul București, secția I Penală, având numărul de Dosar x/2011 și purtând semnătura unui procuror de serviciu și o ștampilă aparținând Ministerului Public. În cuprinsul actului se preciza că "pe rolul acestei instanțe se află Dosarul cu nr. x/2011, având ca obiect contestație la executare ca urmare a acordării unei reduceri de 1/2 din pedeapsa ce o are de executat B.. Acest beneficiu i-a fost acordat ca urmare a confirmării unui număr de 3 denunțuri formulate de acesta, cu privire la inculpații E., I. și F.". În aceeași perioadă, documentul i-a fost înmânat lui B., care i-a solicitat, ulterior, tatălui său să îi remită avocatei suma convenită.

La începutul anului 2012, martorul D. s-a deplasat în municipiul București și, în prezența martorei J., i-a dat inculpatei suma de 23.300 euro, fără a se încheia vreun act în acest sens. În perioada următoare, inculpata A. a menținut în eroare partea civilă și martorul, comunicându-le faptul că acțiunile depuse trenează în instanță. În fapt, inculpata nu formulase nicio acțiune la Tribunalul București, singurele sale demersuri fiind obținerea audienței la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București. În această perioadă, inculpata a mai solicitat diferite sume de bani, cu titlu de taxe, traduceri, etc., partea civilă D. achitându-i avocatei și alte sume de bani pentru cazarea în municipiul Miercurea-Ciuc, fiul său fiind transferat în cursul anului 2012 în penitenciarul din această localitate.

În cursul lunii mai 2012, partea civilă a formulat o contestație la executare la Tribunalul București (Dosar nr. x/2012), prin sentința pronunțată în data de 30 mai 2012 aceasta fiind respinsă ca nefondată. Ulterior, la Tribunalul Harghita au fost introduse mai multe contestații la executare de către partea civilă, în perioada 2013 - 2015, însă fără a fi implicată inculpata. În fapt, în a doua jumătate a anului 2012, inculpata a evitat contactul cu cele două părți civile, fapt ce le-a trezit acestora suspiciuni. Martorul D. a reușit să o contacteze, la începutul anului 2013, prin intermediul martorei J., determinând-o să îi remită un act care să ateste predarea sumei de 23.300 euro. La acel moment, martora J., conform indicațiilor date de inculpată, a întocmit o chitanță datată 11 februarie 2013, în care se specifica faptul că numitul D. i-a împrumutat martorei suma de 23.300 euro în prezența inculpatei, actul fiind semnat de toate persoanele prezente.

În declarațiile date, martora J. a menționat faptul că a redactat acel înscris la insistențele inculpatei A., care îl reprezenta în instanță pe concubinul său, C., dar conținutul acestui înscris nu era real, aparentul contract de împrumut mascând, de fapt, suma încasată de inculpată cu titlu de onorariu. Martora a fost prezentă, de altfel, pe parcursul mai multor întâlniri dintre inculpată, partea civilă și tatăl său, asistând și la momentul în care aceasta i-a înmânat lui B. documentul intitulat "certificat", dar și-a declinat orice participare la activitatea infracțională derulată de A.. Mai mult, martora a precizat că s-a aflat la un moment dat în posesia unui stick de memorie aparținând inculpatei, identificând pe dispozitivul de stocare mai multe documente în care apăreau numele lui B., H. și o persoană pe nume K. din Bacău, acte pe care le-a predat părții civile D., după ce acesta începuse să îi reproșeze că a ajutat-o pe inculpată să îi inducă în eroare.

S-a reținut în rechizitoriu că descoperirea acestor documente a permis conturarea ansamblului infracțional, relevând faptul că inculpata a folosit informațiile oferite de partea civilă B. pentru a formula un denunț, în numele surorii sale H., persoană privată de libertate, referitor la persoana urmărită general E. Denunțul a fost scris integral de inculpată și semnat de aceasta, în calitatea sa de reprezentantă a numitei H. (împuternicire avocațială seria x 267584), ștampila folosită aparținând celei de a treia surori, L. (de asemenea, avocat în cadrul Baroului București). Denunțul a fost transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, unde a fost înregistrat sub nr. x/2011, informațiile oferite conducând la identificarea numitului E., acesta fiind prins pe Aeroportul Internațional Bacău și încarcerat în Penitenciarul Bacău. În urma acestui fapt, persoana privată de libertate H. a formulat contestație la executare (Dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel București, corespunzător Dosarului nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 București), dar nu a obținut, în final, beneficiul reducerii legale a pedepsei, prevăzut de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Comportamentul inculpatei față de partea civilă B. și martorul D. le-a creat acestora convingerea că acțiunile sale au fost ilegale, contrare intereselor lor și că a urmărit exclusiv prejudicierea lor, astfel că, la data de 27 septembrie 2013, partea civilă B. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând efectuarea de cercetări față de inculpata A..

Referitor la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, s-a reținut că, prin adresa nr. x/1955/C din data de 31 martie 2014, Tribunalul București a comunicat faptul că, în urma verificărilor efectuate în cadrul secției I Penală, nu a fost identificat vreun dosar înregistrat cu nr. x, astfel că nu a fost emis certificat de grefă care să privească respectivul dosar.

De altfel, falsul comis a fost unul rudimentar (adresă emisă de o instanță - semnată de un procuror și purtând o ștampilă aparținând Ministerului Public) și a servit strict la inducerea în eroare a părții civile B., profitând de faptul că partea nu avea cunoștințe juridice/de organizare judecătorească.

Prin încheierea de cameră preliminară nr. 39 din 14 septembrie 2017 a Curții de Apel Bacău s-a constatat legalitatea sesizării instanței și s-a dispus începerea judecății. Această încheiere nu a fost contestată.

Persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă cu suma totală de 80.000 euro, din care 30.000 euro daune materiale și 50.000 euro daune morale.

Urmare a contestării tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale de către inculpata A., instanța de fond a procedat la audierea martorilor M., D., J. și C.. De asemenea, a fost atașat la dosar, în original, înscrisul depus de inculpată, intitulat "Chitanță". Ulterior, avocatul ales al părții civile a depus la dosar mai multe înscrisuri în original: contractul de asistență juridică nr. 153453/2011, însoțit de o chitanță; un înscris intitulat certificat din data de 02 noiembrie 2011; un înscris intitulat chitanță din data de 11 februarie 2013; un înscris denumit răspuns din data de 16 noiembrie 2011.

La data de 6 februarie 2018 a fost audiată partea civilă B., iar la data de 6 martie 2018 a fost audiată inculpata A.. De asemenea, au fost anexate la dosar: Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Harghita, având ca obiect contestație la executare (declinat de la Tribunalul București), soluționat prin Sentința penală nr. 130 din 2 aprilie 2012 prin care condamnatul și-a retras cererea de contestație la executare; Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în fotocopie conformă cu originalul, soluționat prin referatul de clasare din data de 14 februarie 2012; Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului București, având ca obiect contestație la executare, soluționat prin Sentința penală nr. 475/F din 30 mai 2012, prin care a fost respinsă cererea de contestație la executare ca nefondată; Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 București (declinat de la Curtea de Apel București), fără o legătură pertinentă cu cauza; Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Miercurea-Ciuc, soluționat prin Sentința penală nr. 1491 din 7 decembrie 2011, prin care a fost respinsă cererea de contestație la executare, ca inadmisibilă, întrucât B. a arătat că nu-i aparține.

Analizând actele și lucrările dosarului, întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Acuzațiile aduse inculpatei sunt în legătură directă cu modul prin care aceasta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin contractul de asistență juridică seria x 153453 din 15 iulie 2011, în baza căruia A. a primit de la tatăl părții civile suma de 4.000 euro, ca onorariu de avocat, dar și o altă sumă, de aproximativ 26.000 euro, fără ca procurorul să specifice titlul cu care au fost dați.

Cercetarea judecătorească efectuată de Curtea de Apel Bacău a relevat elemente probatorii importante, având caracter de noutate, care au schimbat construcția factuală expusă în actul de sesizare, aducând în prim plan o înțelegere care ar fi existat între partea civilă B., pe de-o parte și martorii M. și C., la care ar fi aderat și inculpata, într-o formă sau alta, pe de altă parte. În baza acestei înțelegeri, cei doi martori s-au angajat să pună la dispoziția părții civile informații legate de săvârșirea unei infracțiuni contra vieții comisă în județul Giurgiu, care să fie valorificate de B. pe cale judiciară pentru a obține reducerea la jumătate a pedepsei în executarea căreia se afla, în schimbul unei sume de bani situate între 40.000 și 50.000 euro.

S-a reținut că modul în care părțile au expus situația de fapt diferă în mare măsură, însă pot fi extrase și elemente asupra cărora ele cad de acord. Între acestea din urmă se află împrejurarea că martorul D. a dat, în numele fiului său, și alte sume de bani decât cea de 4.000 euro, care face obiectului contractul de asistență juridică seria x 153453 din 15 iulie 2011, anume suma de aproximativ 26.000 euro, însă nu se cunoaște cine a luat acești bani, cine a fost beneficiarul lor real, dar mai ales titlul în baza căruia au fost dați, respectiv primiți.

În actul de sesizare s-a reținut că darea banilor reprezintă consecința modului fraudulos în care a acționat inculpata, prin aceea că "a plăsmuit un document care lăsa impresia provenienței de la o instanță, pe care i l-a înmânat părții civile B., determinând, în acest mod, remiterea unor sume importante." Totodată, s-a menționat că "la începutul anului 2012, martorul D. s-a deplasat în municipiul București și, în prezența martorei J., i-a dat inculpatei suma de 23.300 euro, fără a se încheia vreun act în acest sens. În perioada următoare, inculpata A. a menținut în eroare partea civilă și martorul, comunicându-le faptul că acțiunile depuse trenează în instanță."

Inculpata A. a susținut că și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale, că nu a plăsmuit niciun document, cu atât mai puțin să-l fi dat părții civile, iar banii au fost luați de martora J. în virtutea tranzacției dintre partea civilă și martorii M. și C.

Curtea de Apel Bacău a constatat că la ansamblul probator avut în vedere de procuror la întocmirea actului de sesizare s-a adăugat un înscris sub semnătură privată, depus de inculpată la prima instanță . Acesta este datat 22 iulie 2011, are aceleași caracteristici (în sensul că este scris de aceeași persoană, iar inculpata semnează ca martor) ca cel prezentat de martorul D. în cursul urmăririi penale (aflat în original la dosar fond), iar din conținutul său reiese că a fost întocmit pentru a dovedi că martora J. a primit suma de 19.000 euro de la D., în prezența inculpatei. Nu se menționează nimic despre titlul în baza căruia au fost dați acești bani sau despre o eventuală obligație de restituire (așa cum apare în cel de-al doilea înscris).

S-a reținut că revine instanței de fond misiunea de a desluși voința reală a persoanelor care apar ca fiind subiecții convenției constatate în acest nou înscris, pe baza coroborării mijloacelor de probă aflate la dosar.

În primul rând s-a observat că în plângerea penală inițială, formulată la data de 27 septembrie 2013, partea civilă nici nu amintește de vreo altă sumă de bani dată inculpatei, în afara onorariului de avocat, deși a reclamat acte materiale de înșelăciune comise de A., inclusiv prin prezentarea certificatului de grefă ce ar fi fost emis de Tribunalul București. Acest lucru poate însemna că nu se considera prejudiciată cu vreo altă sumă de bani, în afara onorariului de avocat achitat inculpatei ori că alte persoane, iar nu inculpata, au primit banii.

Ulterior, partea civilă a reclamat că inculpata A. a primit acești bani, însă cu titlul de mită și de preț al traficului de influență pe care inculpata s-a angajat să-l exercite pe lângă procurorul la care ar fi ajuns denunțul, pentru a obține astfel o soluție favorabilă lui B.

Abia după dispunerea unei soluții de netrimitere în judecată pentru această acuzație s-a ajuns la varianta în care banii ar fi fost dați inculpatei urmare a manevrelor frauduloase exercitate de aceasta. În acest sens, procurorul a reținut:

"Astfel, inculpata a luat decizia infracțională de a nu promova nicio acțiune în instanță având ca obiect contestație la executare în favoarea clientului său, dar, pentru menținerea acestuia în eroare, a conceput, spre finele anului 2011, un document care prezenta aparența emiterii sale de către instanță, intitulat "certificat", acesta atestând în fals îndeplinirea obligațiilor contractuale, în scopul obținerii ilegale a sumei menționate . Documentul prezintă aparența emiterii sale de către Tribunalul București, secția I Penală, având numărul de Dosar x/2011 și purtând semnătura unui procuror de serviciu și o ștampilă aparținând Ministerului Public. În cuprinsul actului se preciza că "pe rolul acestei instanțe se află Dosarul cu nr. x/2011, având ca obiect contestație la executare ca urmare a acordării unei reduceri de 1/2 din pedeapsa ce o are de executat B.. Acest beneficiu i-a fost acordat ca urmare a confirmării unui număr de 3 denunțuri formulate de acesta, cu privire la inculpații E., I. și F.". În aceeași perioadă, documentul i-a fost înmânat lui B., care i-a solicitat, ulterior, tatălui său să îi remită avocatei suma convenită."

Ulterior, tot procurorul a reținut că:

"În cursul lunii mai 2012, partea civilă a formulat o contestație la executare la Tribunalul București (Dosar nr. x/2012), prin sentința pronunțată în data de 30 mai 2012 aceasta fiind respinsă ca nefondată. Ulterior, la Tribunalul Harghita au fost introduse mai multe contestații la executare de către partea civilă, în perioada 2013 - 2015, însă fără a fi implicată inculpata."

Așadar, inducerea în eroare a părții civile s-ar fi realizat în două moduri: prezentarea ca falsă a faptului că va acorda asistență juridică lui B. în fața organelor judiciare pentru a obține beneficiul legal al reducerii la jumătate a limitelor pedepsei, precum și prezentarea ca adevărat a acelui certificat fals care conținea mențiunea mincinoasă că pedeapsa a fost redusă la jumătate.

În ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor profesionale și contractuale ale inculpatei față de partea civilă, instanța de fond a constatat, în contradicție cu cele reținute în actul de sesizare, dar pe baza mențiunilor din dosarele care au fost anexate la prezenta cauză, că A. a formulat mai multe acte de sesizare a instanțelor, a asistat partea civilă în fața acestora și a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, astfel că apare ca fiind cel puțin surprinzătoare acuzația că "inculpata a luat decizia infracțională de a nu promova nicio acțiune în instanță având ca obiect contestație la executare în favoarea clientului său".

Instanța de fond a constatat că procurorul nu a sesizat instanța cu verificarea modalităților concrete prin care inculpata a înțeles să promoveze și să apere interesele legale ale lui B. (nici nu ar fi putut face acest lucru, în condițiile în care această acțiune nu face obiectul vreunei fapte prevăzute de legea penală, putând atrage cel mult o răspundere civilă), ci cu o lipsă absolută de acțiune din partea acesteia, partea civilă fiind astfel indusă în eroare de angajamentele luate de inculpată și nepuse în practică și prejudiciată prin banii plătiți acesteia.

Pentru aceleași motive, instanța de fond a apreciat că nu este cazul să pună în discuție șansele de reușită a unui astfel de demers juridic, respectiv formularea unui denunț penal ca modalitate de reducere a unei pedepse definitive.

S-a constatat, astfel, că materialul probator nu confirmă acuzația de inducere în eroare prin neexecutarea contractului de asistență juridică seria x 153453/2011 din data de 15 iulie 2011.

În ceea ce privește prezentarea ca adevărat a acelui certificat fals, care conținea mențiunea mincinoasă că pedeapsa a fost redusă la jumătate, Curtea de Apel Bacău a constatat că, într-adevăr, acesta avea menirea de a induce în eroare partea civilă cu privire la conținutul său. Pe lângă caracterul vădit fals, instanța de fond a apreciat că sunt probe suficiente care confirmă faptul prezentării acelui înscris de către inculpată, respectiv susținerile constante ale celor doi (partea civilă și tatăl său, martorul D.) pe tot parcursul procesului penal, faptul însuși al deținerii și apoi al predării lui la dosar, precum și declarația martorei J. din care a reieșit că D. i-a reproșat inculpatei caracterul fals, iar acesta din urmă continua să susțină că sunt "bune", adică adevărate.

În continuare, instanța de fond a verificat dacă există o legătură de cauzalitate între această activitate dovedită de inducere în eroare și prejudicierea părții civile, respectiv darea acelei sume de bani de aproximativ 26.000 euro, menționată anterior.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Bacău a constatat că certificatul conține ca dată a întocmirii ziua de 02 noiembrie 2011, ceea ce înseamnă că a fost prezentat de inculpată părții civile ulterior acestei date, altfel falsul ar fi fost mult prea grosolan. În același timp, darea sumei de 19.000 euro în sediul Curții de Apel București și întocmirea chitanței depusă la dosar în original de inculpată apar ca întâmplându-se anterior, la data de 22 iulie 2011, așa cum rezultă din conținutul ei și cum a declarat martora J.. Această dată prezintă credibilitate și prin coroborarea cu alte elemente de fapt din dosar: încheierea la 15 iulie 2011 a contractului de asistență juridică seria x 153453/2011; formularea la 21 iulie 2011 a denunțului penal privind infracțiunea contra vieții din județul Giurgiu; chiar martorul D. a declarat că a dat banii în sediul Curții de Apel București la data înscrisă pe chitanță, pe care o recunoaște, după ce ar fi fost sunat de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru a o căuta pe inculpată.

Prin urmare, instanța de judecată nu a putut stabili că suma de bani dată de D. la 22 iulie 2011 este consecința inducerii în eroare prin prezentarea, după aproape patru luni, a certificatului fals. Paguba trebuie să se producă ulterior sau cel mult concomitent cu activitatea de inducere în eroare și să fie consecința acesteia din urmă.

Odată stabilit acest aspect, Curtea a considerat plauzibilă varianta inculpatei, care în colaborare cu martorii M. și C. a urmărit să obțină sume mari de bani de la partea civilă, prin intermediului tatălui său, pe baza tranzacționării informațiilor care să facă obiectul denunțului penal și care, la rândul său, să conducă la reducerea pedepsei pe care o executa B.. La această concluzie au contribuit și afirmațiile făcute de martorul D. în declarația dată în cursul urmăririi penale, cum că aceasta era o primă tranșă de bani și doar ca urmare a acestei plăți inculpata i-a dat fiului său numele autorului infracțiunii din denunț.

Într-adevăr, la Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu apare denunțul făcut de inculpată fără a indica autorul, apoi declarația părții civile cu indicarea unui autor imaginar, asupra căruia a revenit inculpata după câteva zile, după ce D. a făcut plata primei tranșe de bani.

Dosarul de urmărire penală nu conține acte care să facă referire la vreo pluralitate ocazională de infractori constituită din inculpată, M. și C., astfel că nu s-a făcut nicio cercetare penală a înțelegerii dintre aceștia și B., după cum nici instanța de judecată nu se poate pronunța pe fapte pentru care nu a fost sesizată. Din acest motiv, Curtea de Apel Bacău a reținut că nu este îndreptățită să facă aprecieri asupra caracterului licit sau ilicit al unei astfel de înțelegeri, ori dacă părțile și-au respectat sau nu obligațiile ori, dimpotrivă, s-au indus în eroare, după cum nu poate analiza dacă inculpata a comis acte de autorat sau doar de complicitate. S-a arătat că urmează ca organele de urmărire penală să aprecieze dacă se sesizează și încep o anchetă penală cu privire la aceste fapte.

În consecință, instanța de fond a constatat că paguba suferită de partea civilă nu are legătură de cauzalitate cu certificatul de grefă din ziua de 2 noiembrie 2011, ci este consecința altor activități de inducere în eroare. Prin urmare, în lipsa acestui element constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, instanța a constatat că soluția nu poate fi decât de achitare, întrucât fapta, așa cum a fost descrisă în actul de sesizare, nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce privește acuzația de fals material în înscrisuri oficiale, instanța de fond a reiterat concluzia potrivit căreia sunt probe suficiente care confirmă faptul prezentării acelui înscris de către inculpată. Acest aspect, coroborat cu împrejurarea că avea menirea de a o ajuta în discuțiile purtate cu partea civilă și tatăl părții civile, creează o puternică prezumție de vinovăție, în sensul că tot A. l-a și falsificat prin contrafacerea scrierii și a subscrierii. Cu toate acestea, instanța a reținut că nu este îndeajuns pentru a atinge standardul probator prevăzut de legea procesual penală, cel în care vinovăția este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. În fapt, nu este exclus ca acțiunea de falsificare să fie opera altei persoane (de exemplu martora J.), pentru ca ulterior inculpata să îl folosească în raporturile cu partea civilă și tatăl acesteia. În consecință, soluția instanței de fond a fost cea de achitare, întrucât fapta de falsificare a certificatului de grefă nu este suficient de probată pentru a se reține că a fost săvârșită de inculpată.

Folosirea ulterioară a acestui înscris cu aparență oficială de către inculpată în relația cu B. este sancționată distinct de legea penală, prin incriminarea faptei de uz de fals (art. 323 din C. pen.), însă Curtea de Apel Bacău nu a fost sesizată cu o astfel de faptă. Mai mult, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 431/P/2016 din 10 mai 2017 conține și dispoziția procurorului de clasare a inculpatei pentru această faptă, ceea ce arată din nou că instanța de judecată nu a fost învestită și nu se poate pronunța cu privire la infracțiunea de uz de fals.

În sfârșit, latura civilă a cauzei a fost rezolvată prin aplicarea prevederilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., conform cărora instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă în situația cazului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., întrucât fapta de înșelăciune (singura în măsură să fie și producătoare de prejudicii), nu este prevăzută de legea penală.

Împotriva Sentinței penale nr. 78 din 29 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin motivele scrise de apel parchetul a formulat următoarele critici: încălcarea dispozițiilor referitoare la compunerea completului de judecată, arătându-se că în partea introductivă a hotărârii se menționează 2 judecători care ar fi participat la judecarea cauzei, deci aceasta trebuia judecată în complet de un singur judecător; nepunerea în discuție a schimbării încadrării juridice din art. 320 C. pen. în art. 320 alin. (1) C. pen., greșita interpretare a probelor, prin înlăturarea în totalitate a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, cu consecința greșitei achitări a inculpatei.

Încă de la primul termen de judecată, din data de 16 octombrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu susține primul motiv de apel, context în care Înalta Curte a apreciat că nu mai sunt necesare verificări suplimentare cu privire la compunerea completului de judecată, cu atât mai mult cu cât din practicaua sentinței rezultă că instanța a fost compusă dintr-un singur judecător, consemnarea prezenței a doi judecători în încheierea de dezbateri fiind o evidentă eroare materială, toată cercetarea judecătorească fiind efectuată în complet compus dintr-un singur judecător, același care a pronunțat și hotărârea atacată.

Cu ocazia dezbaterilor nu s-au mai formulat critici nici în ceea ce privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., ci numai sub aspectul greșitei achitări pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. S-a arătat că inculpata a indus în eroare partea civilă cu privire la posibilitatea reducerii limitelor de pedeapsă pentru persoanele care erau condamnate definitiv, tatăl părții civile achitând acele sume de bani în considerarea garanțiilor oferite în acest sens. Au fost invocate declarațiile martorilor C. și M. din care a rezultat că aceștia sunt cei care au pus-o în legătură pe partea civilă cu inculpata. De asemenea, potrivit declarației inculpatei, dată în fața instanței de fond, informațiile cuprinse în denunț au fost primite de B. când J. a primit suma de 20.000 euro de la D.. S-a arătat că inculpata știa de concordanța momentului în care s-au dat informațiile cu momentul în care s-a formulat denunțul. La aceeași dată când s-au plătit banii, 21 iulie 2011, a fost formulat denunțul, care nu conține nicio informație, iar a doua zi (22 iulie 2011) denunțul a fost completat. Ulterior, în data de 26 iulie 2011, inculpata a fost cea care a completat acest denunț. S-a considerat relevant conținutul chitanței emisă în 21 iulie 2011, care consfințește remiterea sumei de 19.000 euro, precum și faptul că un exemplar a rămas la inculpată, și nu la persoana care pretinde că ar fi primit această sumă de bani, respectiv J.. Inculpata știa că s-au dat 19.000 euro pentru plata informațiilor, după cum chiar aceasta a afirmat în declarația dată în fața instanței de fond și că banii au fost dați în considerarea garanțiilor oferite de ea. Faptul că exemplarul chitanței a rămas la inculpată indică împrejurarea că partea civilă avea încredere în aceasta, ea fiind cea care îi oferea garanția că pentru suma de 19.000 euro vor fi reduse limitele de pedeapsă. Prin urmare, inculpata este cea care a indus în eroare partea civilă prin prezentarea faptului că este posibilă reducerea limitelor de pedeapsă, iar urmare a acestei induceri în eroare s-a plătit atât suma de 19.000 euro, cât și onorariul, nefiind relevant dacă a acționat singură sau împreună cu persoanele din penitenciar (martorii C. și M.), care nu au fost trimise în judecată.

Totodată, s-a arătat că inculpata a prezentat un înscris pretins a fi provenit de la Tribunalul București și semnat de un procuror, din care reiese că părții civile i s-a aprobat reducerea limitelor de pedeapsă, împrejurare ce rezultă din declarațiile părții civile, ale martorului D. și ale martorei J.. S-a susținut că partea civilă și tatăl acesteia au dat bani și ulterior prezentării acestui înscris, întrucât martora J. a declarat că unele sume s-au plătit și în momentul în care inculpata s-a deplasat la Miercurea-Ciuc. Prin urmare, au continuat atât acțiunile de inducere în eroare, cât și producerea pagubei în dauna părții civile.

Relevant a fost apreciat și faptul că inculpata i-a solicitat părții civile să își retragă contestația de la Miercurea-Ciuc întrucât nu a venit procurorul care era competent să se ocupe de valorificarea denunțului, această acțiune având loc în data de 2 aprilie 2012, iar în data de 11 februarie 2013 inculpata a participat la redactarea înscrisului intitulat "chitanță", în care se menționează că sumele de bani date de D. sunt în cuantum de 23.300 euro și trebuie restituite până la data de 25 mai 2013. Acest înscris dovedește că inculpata a continuat să inducă în eroare partea civilă pentru a putea să păstreze acele sume de bani, întrucât potrivit declarațiilor date în cauză de toți ceilalți martori, sumele de bani erau deja cheltuite.

S-a arătat că infracțiunea s-a consumat în 11 februarie 2013, la momentul întocmirii acelei chitanțe, sau, în caz contrar la 2 aprilie 2012, dată la care inculpata i-a cerut părții civile să își retragă contestația de la Tribunalul Harghita pentru că nu ar fi venit procurorul competent.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului, s-a arătat că acesta cuprinde și onorariul avocațial, întrucât în cauză nu exista nici informația și nici posibilitatea valorificării informației care să justifice plata onorariului, prejudiciul fiind de 4.000 euro, la care se adaugă suma de 23.300 euro.

Referitor la posibilitatea ca inculpata să nu fi știut că nu este posibilă reducerea limitelor de pedeapsă, s-a susținut că E. era vecin cu partea civilă și tatăl acesteia și rezultă din dosar că D. a pus-o în legătură pe N. cu inculpata. S-a arătat că este important denunțul formulat de inculpată cu privire la H., respectiv data formulării acestuia, 16 august 2011, denunț în care inculpata a menționat că solicită reducerea limitelor de pedeapsă pentru sora sa (care era condamnată definitiv), ca urmare a valorificării denunțului cu privire la E., aceasta fiind data la care informația privindu-l pe E. a fost folosită de inculpată.

S-a arătat că niciunul dintre înscrisurile prezentate de inculpată nu confirmă existența unei relații între N. și inculpată anterior datei la care inculpata a folosit deja informațiile, respectiv 16 august 2011. De asemenea, nu există vreo cauză la CEDO privindu-l pe E. (așa cum a rezultă în urma verificărilor efectuate pe site-ul HUDOC - European Court of Human Rights), astfel încât nu sunt reale afirmațiile inculpatei privind pretinsa formulare a unei cereri anterior încheierii contractului de asistență juridică. Totodată, s-a solicitat să se observe că lui B. i s-a comunicat că i s-a confirmat denunțul privindu-l pe E. Or, dacă B. nu ar fi formulat acest denunț, nu exista nici un motiv să i se comunice că s-a confirmat denunțul.

Parchetul a arătat că din întregul material probator rezultă că inculpata a indus în eroare partea civilă, în oricare dintre variante, fie în cea în care a acționat cu rea credință prin inducerea în eroare a părții civile cu privire la reducerea limitelor de pedeapsă, fie în cea în care a folosit informația primită de la B. pentru sora sa, impunându-se pronunțarea unei soluții de condamnare a acesteia.

Cu privire la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, având în vedere că efectuarea în continuare a urmării penale față de inculpată s-a dispus în data de 8 februarie 2017, după împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal.

În cursul cercetării judecătorești în fața instanței de apel au fost audiați: intimatul parte civilă B. (Declarația din 29 ianuarie 2019, Declarația din 23 aprilie 2019), martorul D. (Declarația din 29 ianuarie 2019), martorul M. (Declarația din 26 februarie 2019), martorul C. (Declarația din 26 martie 2019), martora J. (Declarația din 26 martie 2019), martora N. (Declarația din 23 aprilie 2019) și inculpata A. (Declarația din 26 martie 2019 supliment Declarație din 6 mai 2019).

În cadrul probei cu înscrisuri au fost încuviințate și, ulterior, administrate următoarele acte: cazierele judiciare ale martorilor M. și C., copie a Contractului de asistență juridică seria x nr. x/2012, copie a etichetelor nr. 42500/09 conținând codul de bare care atestă corespondența cu instanța europeană, copii ale împuternicirilor avocațiale seria x nr. x și seria x nr. x, copie a contractului de asistență juridică seria x nr. x, copie a citației din 17 martie 2011 emisă în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului București, secția a II-a penală, copie a încheierii de ședință din data de 2 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2012 .

Verificând sentința apelată, din perspectiva criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., se rețin următoarele:

În analiza criticilor formulate de către parchet, Înalta Curte va porni de la acuzațiile aduse inculpatei A. prin rechizitoriu, judecata fiind mărginită la aceste fapte, nefiind posibilă reținerea unei alte învinuiri, chiar dacă probatoriul administrat în cauză conturează o asemenea situație, așa cum a reținut și prima instanță.

Astfel, acuzația adusă inculpatei prin actul de sesizare constă în aceea că, în perioada iulie 2011 - februarie 2013, în calitate de avocat în Baroul București, a indus și a menținut în eroare partea civilă B., pe parcursul executării contractului de asistență juridică seria x/15 iulie 2011, în scopul obținerii, în mod injust, a sumei de 30.000 euro, fără a executa obligațiile ce îi reveneau în calitate de apărător și reprezentant al părții civile, iar cel mai probabil în luna noiembrie 2011, a plăsmuit un înscris intitulat "certificat" care ar fi fost emis de o instanță de judecată, act ce a fost înmânat părții civile pentru a crea aparența îndeplinirii obligațiilor contractuale determinând, în acest mod, remiterea unor sume importante totalizând aproximativ 30.000 euro. Ca atare, ceea ce se reproșează în esență inculpatei este inducerea în eroare a părții civile cu privire la executarea obligațiilor contractuale și prezentarea înscrisului fals care a determinat partea civilă să îi plătească suma anterior menționată.

Soluția de achitare pronunțată de instanța de fond se întemeiază pe aceea că nu se susține probator o pasivitate a inculpatei în executarea obligațiilor contractuale și, totodată, pe lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul înregistrat de partea civilă și prezentarea certificatului de grefă fals, reținându-se că paguba de 26.000 euro este consecința altor activități de inducere în eroare care însă nu au făcut obiectul sesizării instanței.

Cercetarea judecătorească efectuată în apel (constând în readministrarea tuturor probelor, dar și a unor probe noi), a confirmat situația de fapt reținută de prima instanță, însă, chiar și în aceste condiții, Înalta Curte nu poate achiesa la concluzia Curții de Apel Bacău, având în vedere că, ulterior prezentării certificatului fals care atesta confirmarea denunțurilor, partea civilă, prin tatăl acesteia, a înmânat inculpatei și martorei J. și alte sume de bani, ca o consecință directă a datelor prezentate rezultate din acest înscris. Este, însă, de arătat faptul că stabilirea unei stări de fapt total diferită de cea reținută de către parchet este o consecință directă a faptului că partea civilă B. și martorul D. nu au adus la cunoștința organelor de urmărire penală existența înțelegerii cu martorii C. și M. referitoare la "cumpărarea informației" privind "crima din Ghimpați" și nici nu au prezentat chitanța încheiată la data de 22 iulie 2011, din care rezulta că martora J. a primit suma de 19.000 euro de la D., în prezența inculpatei, date ce ar fi permis formularea corespunzătoare a învinuirilor, precum și stabilirea tuturor persoanelor vinovate.

Astfel, din materialul probator administrat, Înalta Curte reține, următoarele:

Prin Sentința penală nr. 320/D din 29 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalului Bacău în dosarul nr. x/2009, s-a dispus, în temeiul art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. din 1969, condamnarea inculpatului B. (parte civilă în prezenta cauză) la pedeapsa de 15 ani închisoare și 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Hotărârea a rămas definitivă la data de 8 iunie 2011.

În timp ce era privat de libertate, B. i-a cunoscut pe martorii C. și M., colegi de cameră, iar aceștia i-au propus ca, în schimbul unei sume cuprinse între 40.000 și 50.000 euro, să îi ofere informații cu privire la săvârșirea unei infracțiuni contra vieții comisă în județul Giurgiu, care să fie valorificate pe cale judiciară pentru a obține reducerea la jumătate a pedepsei, spunându-i, totodată, că îi pot facilita și angajarea unui avocat ce îl poate ajuta în acest demers judiciar.

În aceste circumstanțe, partea civilă B. a cunoscut-o pe inculpata A., avocat care asigura asistența juridică pentru C. și M. în cauza în care aceștia erau cercetați. Inculpata s-a deplasat la penitenciar și a avut o discuție cu B., în cadrul căreia acesta a expus avocatei faptul că dorește să promoveze mai multe acțiuni, urmărind obținerea beneficiului reducerii legale a pedepsei pe care o avea de executat, inculpata oferindu-se să îl ajute fie prin promovarea unei contestații la executare, fie a unei cereri de revizuire.

Deși cu ocazia audierii sale în fața instanței de apel partea civilă a susținut că inculpata este cea care i-a oferit informațiile despre crima comisă în județul Giurgiu, Înalta Curte constată că această variantă nu poate fi reținută, fiind contrazisă de declarațiile inculpatei dar și ale martorilor C., M. și J.

Pentru încheierea contractului de asistență juridică și remiterea sumelor cu titlu de onorariu, partea civilă a apelat la tatăl său, martorul D., acesta deplasându-se în municipiul București și încheind, la data de 15 iulie 2011, contractul de asistență juridică seria x 153453/2011 cu inculpata A., pentru un onorariu de 4.000 euro, achitând suma de 1.500 euro.

După ce martorul D. a reușit vânzarea unor autoturisme pe care le deținea, la data de 22 iulie 2011, acesta s-a întâlnit din nou cu inculpata A., la sediul Curții de Apel București, întâlnire la care a participat și martora J., sora martorului M. și concubină a martorului C., trimisă de aceștia din urmă. Cu această ocazie s-a încheiat o chitanță în care se atesta că "numitul D. îi dă numitei J. suma de 19.000 euro în prezența doamnei avocat A., în calitate de martor".

Suma de 19.000 euro a fost primită de martora J. (fiind ulterior folosită pentru întreținerea martorilor C. și M. pe durata detenției) și reprezenta o prima tranșă din banii pentru informația oferită (restul banilor urmând să fie achitați la momentul confirmării denunțului), inculpata cunoscând aceasta împrejurare, după cum recunoaște inclusiv în declarația din fața instanței de apel arătând că exista o practică, cunoscută și de DIICOT, în sensul că în penitenciar "se vindeau aceste informații indiferent dacă se confirma sau nu denunțul, cu sume care ajungeau și la 100.000 euro".

Înalta Curte reține că, la data de 21 iulie 2011, prin intermediul avocatului ales A., B. a formulat un denunț, învederând doar că are cunoștință despre o faptă care "deși a fost calificată ca fiind o moarte accidentală, a fost de fapt o tâlhărie urmată de moartea victimei". La data de 22 iulie 2011, denunțul a fost completat de partea civilă B. (personal) arătând că "fapta la care face referire denunțul privește pe O. care în anul 2009, începutul anului 2010 în localitatea Ghimpați, jud. Giurgiu în timp ce încerca să îl jefuiască pe numitul P. i-a aplicat acestuia o lovitură cu o bordură în urma căreia numitul P. s-a dezechilibrat și a căzut iar în urma impactului cu solul a suferit o lovitură la nivelul craniului, lovitură de pe urma căreia a decedat. Menționez că la data la care scriu acest denunț nu dețin numele de familie ale autorului și victimei deoarece am aflat despre faptă în timp ce mă aflam în detenție la penitenciarul Rahova, fapta fiindu-mi relatată amical, dar fac demersuri pentru a afla numele de familie, iar acestea vor fi comunicate printr-o anexa la acest denunț, completată de avocatul ales". La data de 23 iulie 2011, denunțul este completat de inculpata A., printr-o anexă, precizând faptul că numele făptuitorului este I.. Denunțul astfel formulat și completat a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul București la data de 27 iulie 2011. Modul în care a fost completat denunțul confirmă faptul că informațiile au fost oferite treptat, după achitarea primei tranșe din suma de bani.

La data de 12 august 2011 partea civilă B. a fost audiat de către procuror, acesta afirmând că datele aduse la cunoștința organelor judiciare le cunoaște de la C. și M. cu care a fost coleg de cameră.

Ulterior, la data de 4 octombrie 2011, denunțul a fost completat de inculpată, în numele lui B., precizându-se că numele persoanei vătămate este Q.

Ministerul public a susținut în apel că plata sumei de 19.000 este o consecință a asigurărilor, a garanțiilor date de inculpata A. cu privire la posibilitatea prevăzută de lege de reducere a limitelor de pedeapsă pentru persoanele care erau condamnate definitiv, aceasta împrejurare fiind determinantă pentru remiterea banilor de către D. S-a arătat că în acest fel partea civilă a fost indusă în eroare, întrucât dispozițiile legale nu permiteau reducerea pedepsei în condițiile în care denunțul intervine ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Înalta Curte constată că, pe de o parte, parchetul tinde la reformularea acuzației, ceea ce nu este admisibil, iar, pe de altă parte, probatoriul administrat în cauză nici nu susține varianta că la acest moment inculpata ar fi acționat cu intenția de a-o induce în eroare pe partea civilă cu privire la admisibilitatea demersului judiciar.

În acest sens, se reține că B., în scopul de a formula și alte denunțuri în numele său, i-a adus la cunoștință inculpatei A. date referitoare la numiții F. și G., persoane care s-ar fi sustras mandatelor de executare a pedepsei închisorii, comunicând adresa unde acestea se aflau pe teritoriul Belgiei și Italiei, dar și despre numitul E., persoană care, de asemenea, se sustrăgea mandatului de executare a pedepsei închisorii și care urma să revină pe teritoriul României la data de 1 septembrie 2011. Datele nu erau însă cunoscute de B. în perioada 21 - 23 iunie 2011, ci le-a aflat ulterior, dovadă fiind și faptul că ele nu se regăsesc în denunțul inițial (completarea din 22 iulie 2011 fiind făcută personal de către partea civilă), acesta aducând informații pentru prima dată cu ocazia audierii de către procuror la 12 august 2011 ("de asemenea aș dori să mai formulez un denunț care o privește pe numita G., aceasta a fost eliberată sub control judiciar și a părăsit teritoriul țării aflându-se în Italia, la domiciliul numitei R." - declarație B., Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, atașat prezentei cauze).

La data de 16 august 2011, inculpata, în numele lui B. a formulat un denunț depus la Dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu prin care comunica date cu privire la numitul F. și G.

La aceeași dată de 16 august 2011, inculpata, în numele surorii sale H., care se afla în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, a formulat un denunț referitor la numitul E., arătând că acesta se sustrage de la executarea unei pedepse de 5 ani și 6 luni închisoare și că acesta urmează să revină în România la data de 1 septembrie 2011 . Ulterior, la data de 25 august 2011, inculpata completează acest denunț comunicând date obținute de la B., respectiv faptul că E. va ateriza la ora 6 pe aeroportul din Bacău, cu o cursă venind de la Londra, menționând totodată faptul că denunțul este formulat pentru că "doresc să beneficiez de dispozițiile prevăzute de lege în art. 19" . Denunțul a fost înregistrat sub nr. x/2011 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, informațiile oferite conducând la identificarea numitului E., acesta fiind prins pe Aeroportul Internațional Bacău și încarcerat în Penitenciarul Bacău. Urmare a acestui fapt, H. a formulat contestație la executare (Dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel București, Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Sectorului 2 București), solicitând aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Inculpata a susținut că datele referitoare la E. nu le cunoștea de la B., ci i-au fost comunicate de N., întrucât a avut încheiat cu aceasta un contract de asistență juridică, "iar în baza acestui contract dumneaei neavând să-mi plătească onorariu, șotul dorea să se întoarcă în țară să-și execute pedeapsa, ambii au hotărât ca eu să formulez un denunț cu privire la locul în care se află acesta și momentul în care avea să se întoarcă în țară, den