ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 380/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 25 aprilie 2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Autorității de Supraveghere Financiară la plata indemnizației de final de mandat, precum și la plata dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, de la data de 30 aprilie 2013 și până la data achitării efective.

Prin Sentința civilă nr. 7554 din 25.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă acțiunea, a fost obligată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară să plătească reclamantei A. prima pentru întreaga activitate cuvenită la încetarea mandatului de președinte al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, în cuantum net echivalent cu de nouă ori venitul lunar brut cel mai mare din toată perioada de exercitare a mandatului, respectiv cel realizat în luna aprilie 2013, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data de 30.04.2013 la data efectuării plății.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat apel.

Prin încheierea de ședință din data de 14 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a suspendat judecata apelului declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinței civile nr. 7554 din 25.10.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele încheierii, instanța a reținut că Dosarul nr. x/2014, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, are ca obiect anularea Regulamentului nr. 4/2013 și a Ordinului nr. 18/27.02.2013, emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

În cadrul acestui dosar, prin Sentința civilă nr. 225/30.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară și s-a dispus anularea Regulamentului nr. 4/2013 și a Ordinului nr. 18/27.02.2013. Instanța a reținut că prin Ordinul nr. 18/27.02.2013 a fost aprobat Regulamentul nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 privind regimul și principiile remunerării membrilor și personalului angajat al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. Prin Regulamentul nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 sunt reglementate drepturi salariale, respectiv acordarea unei indemnizații echivalente cu 9 salarii nete pentru personalul angajat în cadrul cabinetului, la momentul încetării mandatului membrului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din orice motiv.

Instanța a mai reținut actele normative ale autorității administrative autonome atacate în cauză nu au fost publicate, fiind încălcate normele imperative ale legii și ale ordonanței de urgență menționate, la momentul emiterii lor.

Curtea de apel a avut în vedere că obiectul dosarului pendinte este cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata indemnizației de final de mandat (prima pentru întreaga activitate) cuvenită reclamantei la încetarea mandatului de membru al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, precum și împrejurarea că mandatul de președinte al reclamantei a încetat de drept la data de 29.04.2013, dată la care era în vigoare Regulamentul nr. 4/2013.

În cauză, instanța nu poate însă verifica efectele juridice ale Regulamentului nr. 4/2013, fără a cunoaște dacă acest regulament era sau nu în ființă la data încetării mandatului de președinte al reclamantei, situație față de care a apreciat că se impune suspendarea prezentei cauze până la pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la validitatea acestui regulament, care face obiectul Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în curs de soluționare.

De altfel, curtea de apel a arătat și că, în cadrul dosarului sus menționat, se pune în discuție și natura juridică a regulamentului de act administrativ cu caracter normativ sau individual, distincție ce prezintă relevanță și în prezenta cauză, având în vedere că un aspect disputat este cel cu privire la efectele produse de anularea regulamentului pentru terțe persoane, cum este și intimata reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs este motivată, reclamanta invocând motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, reclamanta a susținut că temeiul de drept al suspendării ivite în cauză, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se referă la o suspendare facultativă, care trebuie apreciată de către judecător și prin raportare la art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

A apreciat că suspendarea este nelegală și motivarea încheierii este lipsită de consistență juridică.

În prezenta cauză, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în conflict negativ de competență, stabilind că prezentul litigiu este unul de dreptul muncii, căruia i se aplică prevederile Codului muncii.

Totodată, a subliniat că unicul temei de drept al acțiunii este Regulamentul nr. 4 din 2 iunie 2003 emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Împrejurarea că acestui regulament i s-au adus diverse modificări nu are relevanță în speță, câtă vreme dispozițiile pe care se întemeiază pretențiile reclamantei au fost păstrate și nu au suferit nicio modificare.

Față de împrejurarea că prin regulatorul de competență s-a stabilit că între reclamantă și pârâtă nu există încheiat contract de muncă, dar totuși raporturile din ele sunt guvernate de Codul muncii, reclamanta a susținut că aceste raporturi de muncă sunt coordonate de Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, care are regulamente proprii, cu respectarea art. 57 alin. (2) din C. muncii, care prevede principiul neretroactivității nulității.

A mai invocat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004, care prevede că hotărârile judecătorești definitive de anulare a unor acte normative au putere numai pentru viitor, Decizia nr. 10/2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și Decizia nr. 126/2015 a Curții Constituționale, în susținerea idei că efectul ex nunc al anulării unui act normativ este incontestabil, iar restrângerile acestuia sunt de strictă interpretare.

Ca atare, reclamanta a susținut că prezenta cauză este una de litigiu de muncă și că nu este parte în Dosarul nr. x/2014, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, așa încât nu se impunea suspendarea judecății cauzei, cu respectarea principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești.

Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a susținut că instanța a aplicat greșit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nefiind întrunite toate condițiile prevăzute de textul de lege, întrucât soluționarea prezentei cauze nu depindea sub nicio formă de anularea sau nu Regulamentului de modificare nr. 4/27.02.2013.

Procedând astfel, instanța de judecată a schimbat temeiul de drept al acțiunii reclamantei, fără a pune în discuția părților acest aspect. Astfel, instanța a reținut și că Regulamentul de modificare nr. 4/27.02.2013 este temei de drept al cererii reclamantei, pe considerentul că era în vigoare la data încetării mandatului reclamantei.

Reclamanta a mai arătat și că este incident art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru că instanța nu a analizat apărările reclamantei și nici nu a arătat considerentele pentru care le-a înlăturat.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 413 alin. (1) "Instanța poate suspenda judecata: pct. 1 când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți;".

Suspendarea facultativă este lăsată la aprecierea instanței de judecată, cazurile de suspendare facultativă fiind cele prevăzute de art. 413 din C. proc. civ., în afara acestor cazuri existând și alte dispoziții legale, cuprinse fie în același cod, fie în alte acte normative speciale.

Una din situațiile de suspendare facultativă este cea prevăzută la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., atunci când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Acest caz de suspendare are în vedere existența unui alt dosar, aflat pe rolul instanțelor de judecată, a cărui soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei, problema de a cărei rezolvare depinde soluția din procesul pendinte aflându-se în strânsă legătură.

În cauză, prin cererea de chemare înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Autorității de Supraveghere Financiară la plata indemnizației de final de mandat, invocând faptul că la data încetării calității sale de membru al CNVM era în vigoare Regulamentul CNVM nr. 4/02.06.2003 așa cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 10/15.04.2010, care prevedea acordarea indemnizației de final de mandat/prima pentru întreaga activitate prevăzută de art. 6 alin. (3) lit. e) prima teză, în cuantum de 9 ori venitul lunar brut cel mai mare, plătit în sumă netă.

Anterior, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.02.2014, sub nr. x/2014, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu pârâții B., C. și intervenienta D., a solicitat anularea Regulamentului nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 privind regimul și principiile remunerării membrilor și personalului angajat al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și anularea Ordinului nr. 18/27.02.2013 pentru aprobarea Regulamentului nr. 4/2013 de modificare a Regulamentului nr. 4/2003 privind regimul și principiile remunerării membrilor și personalului angajat al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Înalta Curte constată că între cele două cauze există o legătură indisolubilă, motiv pentru care încheierea de suspendare a cauzei pronunțată de curtea de apel este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, Regulamentul nr. 4/2013, deși nu este invocat ca temei legal în acțiunea din prezenta cauză, este temeiul de drept al acțiunii reclamantei, întrucât prevedea acordarea indemnizației de mandat, pe care o solicită reclamanta în dosarul pendinte.

Având în vedere existența pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a Dosarului nr. x/2014, prin care se solicită anularea acestui regulament, precum și împrejurarea că acest dosar nu este soluționat definitiv, Înalta Curte constată că susținerile reclamantei din cererea de recurs sunt nefondate.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 225 din 30 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în contradictoriu cu pârâții B., C. și intervenienta D. și a anulat Regulamentul nr. 4/2013 și Ordinul nr. 18/27.02.2013.

În raport de această soluție și de împrejurarea că împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost declarată calea de atac a recursului, este corectă reținerea instanței de apel, în sensul necesității suspendării cauzei, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2014, instanța de apel urmărind soluționarea definitivă a chestiunii efectelor juridice ale Regulamentului nr. 4/2013.

Față de cele arătate mai sus, se constată că nici una din criticile reclamantei nu poate fi reținută, încheierea de suspendare este pronunțată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din data de 14 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurările sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN