ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3518/2018

HOTĂRÂRE
10.10.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3518/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 februarie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că părțile au lipsit de la termenul de judecată din 2 februarie 2018 și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecării contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 183 din 25 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele Direcția de Sănătate Publică a Județului Ilfov și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Împotriva acestei încheieri contestatorul A. a declarat recurs la data de 03 iulie 2018.

Prin cererea de recurs, contestatorul a solicitat casarea încheierii și repunerea pe rol a cauzei, întrucât nu mai subzistă motivul suspendării.

La termenul din 10 octombrie 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, pe care o va admite, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, printr-o cerere separată.

Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat întrucât, potrivit legii, nu orice alegație sau nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În speță, se constată că, prin cererea de recurs, contestatorul A. a cerut doar repunerea cauzei pe rol, susținând că motivele suspendării nu mai subzistă, neindicând niciun motiv de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată prin încheierea recurată, deși condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recurentul-contestator nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, motiv pentru care, în baza art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Constată nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 2 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 741/2018
Ședința publică din data de 7 martie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 4 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind
ÎCCJ 2021-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2075/2021
Ședința publică din data de 12 octombrie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 03.12.2021 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței c
ÎCCJ 2019-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2063/2019
. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992, republicată, aspect ce a determinat aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte a statuat asupra faptului că dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că
ÎCCJ 2018-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3972/2018
te instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri. În speță, prin cererea d
ÎCCJ 2018-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 503/2018
a dacă își însușește recursul declarat de recurenta-contestatoare A.. Intimata - pârâtă C. București nu a depus întâmpinare în termenul de 30 de zile de ia comunicare, termenul acordat în acest sens împlinindu-se ia data de 20 iulie 2017. P
Sursă