ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 741/2018

Ședința publică din data de 7 martie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de A..

Prin încheierea din 11 aprilie 2017, pronunțată de aceeași instanță, s-a luat act că la data de 7 aprilie 2017, titularul cererii de intervenție accesorie A. a declarat recurs împotriva încheierii din 4 aprilie 2017.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, concluzia raportorului fiind în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 18 octombrie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurentul a depus punct de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin raportare la aceste dispoziții legale, se apreciază că în cuprinsul cererii de recurs, intitulate "contestație", nu sunt indicate și dezvoltate motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 4 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 4 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2018.