ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 346/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2492/20.06.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamantul B. a sumei de 16.828 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 40.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plății, cu titlu de daune morale, pentru pierderea celor 2 copii. A obligat aceeași pârâtă la plata acelorași sume (16.828 RON daune materiale și 40.000 euro daune morale) către reclamanta C.

Sentința a rămas definitivă, prin respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de pârâta S.C. D. S.A. și de reclamanții B., C., conform Deciziei nr. 1414 din 15 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B., C.

Raportul asupra recursului a fost comunicat părților la 11.12.2018, prin încheierea din 30.01.2019 constatându-se că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, astfel încât, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru dezbaterea acestuia în ședință publică.

Criticile de nelegalitate pe care s-a fundamentat memoriul de recurs au vizat următoarele aspecte:

- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), întrucât soluția de respingere a apelului pe aspectul daunelor morale nu conține argumentele instanței.

Astfel, amplele motive de apel ale reclamanților cu privire la modul de soluționare de către prima instanță a petitului vizând acordarea daunelor morale sunt "expediate" de către instanța de apel în câteva rânduri, care nici măcar nu fac referire la situația concretă din speță, ci conțin afirmații cu caracter general.

Or, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de apel trebuia să răspundă tuturor motivelor de apel, referindu-se concret la acestea.

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.

Acest principiu a fost încălcat prin aceea că instanța de apel a considerat ca fiind legal și temeinic cuantumul daunelor morale de 20.000 euro acordat fiecărui părinte pentru fiecare copil decedat.

De asemenea, a fost încălcată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care în cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit a statuat că "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora".

Or, în speță, cuantumul daunelor morale nu prezintă un astfel de raport rezonabil de proporționalitate, având în vedere gravitatea reală a prejudiciului, constând în pierderea vieții, la vârste fragede (7 ani și respectiv, 8 ani) a celor doi copii ai reclamanților.

Examinând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente:

- Susținerea nemotivării deciziei din apel, pe aspectul cuantumului daunelor morale, nu poate fi primită în condițiile în care în conținutul deciziei se regăsesc argumentele pe baza cărora s-a concluzionat ca fiind corect cuantumul daunelor morale în limitele stabilite de instanța fondului.

Contrar susținerii recurenților, decizia atacată se sprijină pe considerente care analizează în concret, raportat la datele particulare ale speței, condițiile producerii accidentului (faptei ilicite) generatoare de prejudiciul a cărui reparare s-a pretins, ținându-se seama de implicațiile pe plan subiectiv, solicitate a fi luate în considerare în determinarea și dimensionarea despăgubirilor morale.

În acest context, se constată că instanța de apel a statuat, cu referire la elementele de fapt ale pricinii că, deși nu reclamanții au fost cei care au provocat accidentul, conduita acestora a concurat și contribuit în mod decisiv, culpa lor fiind de asemenea hotărâtoare în producerea consecințelor negative (a căror diminuare o pretind sub forma acordării daunelor morale).

Astfel, s-a reținut că deși vinovăția principală a aparținut șoferului E. (care intrând pe contrasens a produs coliziunea cu un alt autovehicul, în urma impactului rezultând decesul celor doi copii) au deopotrivă culpă și reclamanții.

Aceasta, în condițiile în care a fost depășit numărul maxim de persoane permis a se afla în autovehicul și de asemenea, n-au fost respectate normele referitoare la asigurarea copiilor minori în interiorul autoturismului, prin folosirea centurilor de siguranță.

S-a mai reținut și că această neglijență din partea părinților în luarea măsurilor de siguranță s-a constituit în mod decisiv în premisele decesului celor doi minori, concluzie desprinsă prin raportare la situația părinților care, deși aflați în același autovehicul, au supraviețuit, ceea ce s-ar fi putut întâmpla în ipoteza în care copiii ar fi fost asigurați.

Toate aceste elemente concrete ale speței au condus instanța de apel la concluzia unui cuantum corect determinat al daunelor morale (câte 40.000 euro fiecărui reclamant), de către prima instanță, subliniindu-se totodată că scopul acestor despăgubiri nu este acela de a se converti într-un preț al suferinței.

Împrejurarea că instanța de apel nu a primit susținerea reclamanților, conform căreia li s-ar fi cuvenit un cuantum mai mare al despăgubirilor, nu le justifică acestora critica de nelegalitate referitoare la nemotivarea hotărârii, cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Susținerea încălcării normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., prin aceea că prejudiciul nu ar fi fost reparat integral, este de asemenea, lipsită de temei.

Norma legală de care se prevalează recurenții-reclamați reglementează întinderea reparației în cazul prejudiciului material, patrimonial, situație în care despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită, beneficiul nerealizat și eventual, pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă (caracterul cert al prejudiciului, condiție a reparării lui presupunând și posibilitatea stabilirii întinderii lui).

Unui asemenea tip de prejudiciu nu-i poate fi asimilat însă, cel nepatrimonial, în cazul căruia atingerea este adusă altor valori decât cele strict patrimoniale, concretizându-se la nivelul afectiv, prin atingerea adusă drepturilor inerente personalității umane (dreptul la viață, la sănătate, la integritate corporală).

De aceea, repararea unui astfel de prejudiciu nu se realizează ca în cazul celor cu valoare economică, decurgând din încălcarea unor drepturi sau interese de aceeași natură ale victimei și supuse de aceea, unei comensurări exacte și ușor de determinat în raport cu criteriile legale.

Prejudiciile morale constând în dureri psihice, cauzate prin atingerile aduse personalității afective, ca în cazul morții unei rude apropiate, nu pot fi supuse unei reparațiuni integrale, cum se pretinde, întrucât prețul durerii (pretium doloris) nu are o astfel de expresie patrimonială pentru a se putea susține că un anumit cuantum este menit să acopere integral durerea, în timp ce un alt cuantum realizează doar o reparație parțială.

De aceea, neoperând cu criterii legale prestabilite, instanța nu poate realiza decât o judecată în echitate în care să încerce, raportându-se la datele concrete ale speței, să realizeze o indemnizare pentru pierderea suferită.

Referirea la jurisprudența instanței de contencios european nu este aptă să susțină critica de nelegalitate a recurenților în legătură cu neasigurarea unei reparații integrale a prejudiciului.

Instanța europeană, în aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție - referitoare la acordarea unei satisfacții echitabile ce poate fi recunoscută părții lezate atunci când nu e posibilă o reparație integrală (restitutio in integrum) - face referire și aplicare, în jurisprudența sa, la criterii de echitate.

Justificarea rezidă în aceea că astfel de statuări nu pot avea decât caracter aproximativ deoarece, dacă în materia prejudiciului patrimonial victima încălcării poate produce anumite probe pentru ca instanța europeană să realizeze o apreciere a cuantumului despăgubirii, utilizând și criterii obiective, atunci când e vorba despre determinarea despăgubirii pentru prejudiciul moral, nu se poate decide decât în echitate.

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului la care fac referire recurenții (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit) separat de faptul că vizează încălcarea libertății de exprimare (art. 10) și a dreptului la un proces echitabil (art. 6), consemnează faptul că reclamantul nu a solicitat daune morale, ci o "hotărâre declaratorie" (adică satisfacția ce ar rezulta din simpla recunoaștere a încălcării unui drept) în privința căreia Curtea europeană a constatat, față de fostul art. 50 din Convenție (actualmente art. 41) că nu este abilitată să o facă.

Întrucât în prezenta cauză, recurenții-reclamanți solicită o reparație integrală într-o materie care nu este susceptibilă de restitutio in integrum, dată fiind natura valorilor afectate - care se concretizează pe plan intern, afectiv - rezultă caracterul lipsit de orice fundament al criticii acestora referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1385 C. civ., privind principiul reparării integrale a prejudiciului.

În consecință, potrivit considerentelor arătate, toate aspectele deduse judecății au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de către intimata-pârâtă, se constată că, deși potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile, solicitarea în acest sens a S.C. A. S.A. nu poate fi primită, în absența dovezilor referitoare la cheltuielile efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și C. împotriva Deciziei nr. 1414 din 15 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă S.C. A. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN