ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3661/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Contestatoarea A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 826 din 26 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr. x/2016.

Pe parcursul soluționării recursului, la termenul din 11 mai 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin încheierea din data de 11 mai 2017, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului declarat de contestatoarea A., pentru lipsa părților.

Împotriva încheierii de suspendare din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără a-și încadra criticile în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta A. solicită, în esență, admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol în vederea soluționării.

În motivarea cererii de recurs, susține, în esență, că, începând cu luna octombrie 2016, urmează cursurile de masterat specializarea Comunicare Managerială, în cadrul Facultății de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice - Universitatea Politehnica din București, aspect ce reiese din contractul de studii nr. x din 26.10.2016, pe care îl anexează în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Astfel, pe tot parcursul anului universitar 2016-2017, inclusiv în data de 11.05.2017 și în perioada anterioară acestei date, s-a aflat în București, nu la adresa de domiciliu din Ploiești, situație de fapt ce a avut ca rezultat imposibilitatea recurentei de a lua la cunoștință termenul stabilit de instanță în cauză și în consecință, imposibilitatea de a se prezenta la termenul stabilit.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28 februarie 2018 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 23 mai 2018, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedurǎ civilǎ, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 26 septembrie 2018, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Deși recurenta nu și-a încadrat criticile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se constată că anumite susțineri pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta a susținut că, în speță, Curtea de Apel Ploiești a încălcat formele de procedură pentru termenul de judecată la care a fost suspendată judecata cauzei pentru lipsa părților, întrucât, începând cu luna octombrie 2016, urmează cursurile de masterat specializarea Comunicare Managerială, în cadrul Facultății de Ingineria și Managementul Sistemelor Tehnologice - Universitatea Politehnica din București, astfel că pe tot parcursul anului universitar 2016-2017, inclusiv în data de 11.05.2017 și în perioada anterioară acestei date, s-a aflat în București, nu la adresa de domiciliu din Ploiești, str. x, nr. 3.

Verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare față de recurentă se constată că aceasta a fost citată pe tot parcursul procesului, inclusiv pentru termenul la care judecata cauzei a fost suspendată prin încheierea ce formează obiectul prezentului recurs, la adresa indicată de către aceasta prin cererile formulate, cât și prin intermediul prezentei cereri de recurs, ceea ce este de natură să demonstreze lipsa de temei legal a susținerilor recurentei.

Potrivit art. 172 C. proc. civ.:

"Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În altă ordine de idei, cadrul legal al art. 10 alin. (1) C. proc. civ. instituie părților îndatorirea ca, în condițiile legii, să îndeplinească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător (…), să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 12 C. proc. civ., știut fiind că potrivit adagiului latin "nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Așa fiind, recurenta nu se poate prevala de o nelegală citare, dată fiind propria sa pasivitate derivată din faptul că nu a efectuat niciun demers în sensul de a înștiința instanța despre schimbarea locului citării.

În raport de cele reținute, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță.

Pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că încheierea recurată este la adăpost de orice critică, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, menținând încheierea atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 11 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2018.