ÎCCJ, decizie (scj.ro #84928)

Ofițer de poliție judiciară. Eliberare din funcție ca urmare a promovării concursului de admitere la INM. Temei legal. Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002. Legea nr. 303/2004, art. 16 Legea nr. 360/2002 Legea nr. 188/1999 Cuprins pe materii: Dreptul funcției publice Indice alfabetic: Auditor de justiție Ofițer de poliție judiciară INM. Concurs Eliberare din funcție Incompatibilitate Prevederile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 potrivit cărora raporturile de serviciu ale polițistului încetează în cazul numirii sale într-o funcție publică, nu pot constitui temeiul legal al eliberării din funcție a ofițerului de poliție judiciară care a fost declarat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii.

Calitatea de auditor de justiție nu întrunește elementele caracteristice ale unei funcții publice, funcționarul public fiind investit cu exercițiul puterii publice în îndeplinirea atribuțiilor ce-i revin în scopul realizării competențelor instituției în care își desfășoară activitatea, aspect ce nu se regăsește în cazul auditorului de justiție care nu are absolut nicio atribuție de serviciu, potrivit dispozițiilor Legii nr. 303/2004, acesta urmând un program de formare profesională. I.C.C.J.

, Secția de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 3352 din 17 iunie 2009 Prin sentința civilă nr. 53/6 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj – Secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul PI în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș și a obligat pe primul pârât să emită ordin prin care să se dispună încetarea raporturilor de serviciu, începând cu data de 1 octombrie 2008, în temeiul art. 69 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, auditorii de justiție – cursanți ai Institutului Național al Magistraturii – au un statut special, asimilat sub anumite aspecte statutului magistraților, deoarece beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, deci are natura și regimul juridic al unui drept salarial, perioadă în care au avut această calitate constituie vechime în funcția de judecător sau procuror și chiar vechime în magistratură, astfel că funcția de auditor de justiție apare ca fiind o funcție publică.

În acest context , reține instanța de fond, refuzul pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative, de a-i acorda reclamantului beneficiul încetării raporturilor de serviciu în condițiile art. 69 alin. 1 lit. e) din legea nr. 360/2002, exprimat prin actul administrativ contestat, este unul nejustificat, emis cu exces de putere, ilegal în mod subiectiv prin raportare la drepturile persoanelor fizice. Excepția lipsei calități procesuale invocată de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a fost respinsă ca neîntemeiată de către instanța de fond, reținându-se că efectele încetării raportului de serviciu al reclamantului se produc și în ceea ce privește persoana juridică în cadrul căreia se desfășoară raporturile de serviciu, reclamantul fiind încadrat ca ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal, pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș și Ministerul Administrației și Internelor. Recurentul-pârât Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș critică sentința instanței de fond prin aceea că în mod greșit s-a reținut că are calitate procesuală pasivă, actul administrativ atacat - Ordinul nr. 5/II/2004/7 ianuarie 2009 fiind emis de Ministerul Administrației și Internelor, în temeiul art. 69 alin. 1, lit. d), art. 70 și art. 73 alin. 2) din Legea nr. 360/2002, prin acesta dispunându-se încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative. În subsidiar s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, ordinul atacat fiind emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente – Legea nr. 360/2002, instanța de fond apreciind în mod greșit că auditorul de justiție este asimilat magistraților.

Recurentul – pârât Ministerul Administrației și Internelor susține în esență prin motivele de recurs formulate că în mod greșit instanța de fond a statuat că prin admiterea în Institutul Național al Magistraturii, reclamantul a fost numit într-o funcție publică. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte le va admite, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Cât privește critica referitoare la reținerea greșită de către instanța de fond a calității procesuale pasive a recurentului-pârât Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș, aceasta este neîntemeiată.

Intimatul-reclamant, în perioada 23 iulie 2004 – 29 septembrie 2008 și-a desfășurat activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, ca ofițer de poliție judiciară, iar raportul prin care a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu data de 1 octombrie 2008, urmare a admiterii la INM , a fost înregistrat la Inspectoratul de Poliție al județului Maramureș sub nr. 187322/29 septembrie 2008. Deci, chiar dacă Ordinul atacat a fost emis de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cât timp raporturile de muncă s-au desfășurat în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș unde intimatul-reclamant a activat ca ofițer de poliție judiciară, în mod corect instanța de fond a considerat că acesta are calitate procesuală pasivă și a respins excepția invocată.

Pe fondul cauzei criticile formulate de cei doi recurenți sunt întemeiate. Potrivit art. 69 alin. 1 lit.e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, raporturile de serviciu ale polițistului încetează și în cazul numirii sale într-o funcție publică. Deci, pentru a ne afla în această situație, trebuie să existe în primul rând, un act de numire într-o funcție publică, iar în al doilea rând să existe și o funcție publică, cu toate caracteristicile unei astfel de funcții, pe care polițistul să o ocupe. Art. 4 alin. 1) din Legea nr. 188/1999, precizează clar faptul că „raporturile de serviciu ale funcționarului public se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii”.

Or, în speță, în cazul intimatului-reclamant nu fost emis un astfel de act de numire într-o funcție publică, acesta în urma promovării examenului de admitere în Institutul Național al Magistraturii, dobândind calitatea de auditor de justiție, ceea ce nu echivalează cu numirea sa într-o funcție publică așa cum în mod eronat statuează instanța de fond. Potrivit art. 19 alin. 2) din Legea nr. 303/2004, auditorii de poliție sunt numiți în funcția de judecător sau procuror, după promovarea examenului de absolvire a cursurilor. Un alt element la care trebuie raportată noțiunea de funcție publică este cel al raporturilor de serviciu ce se nasc între angajat și angajator.

Cel ce ocupă o funcție publică are capacitate de a exercita atribuții în scopul realizării competențelor instituției publice în care funcționează „ fiind investit cu exercițiul puterii publice în domeniul în care-și desfășoară activitatea respectivă, aspect ce nu se regăsește în cazul auditorului de justiție care nu are absolut nici o atribuție de serviciu, potrivit dispozițiilor Legii nr. 303/2004 acesta urmând un program de formare profesională”. Faptul că auditorul de justiție nu îndeplinește o funcție publică reiese și din conținutul prevederilor care reglementează regimul disciplinar aplicabil acestora, art. 18 alin. 3) lit. d) din Legea nr. 303/2004, republicată, cea mai gravă sancțiune care se poate aplica fiind „exmatricularea” din INM, sancțiunea fiind caracteristică celor care se află într-un proces de formare în cadrul unei instituții de învățământ, și în nici un caz unui funcționar public.

Nici drepturile bănești de care beneficiază auditorii de justiție nu li se acordă ca urmare a ocupării unei funcții publice, ci așa cum rezultă din dispozițiile art. 17 din Legea nr. 303/2004, republicată, reprezintă o „bursă” al cărei cuantum se stabilește în funcție de indemnizația unui magistrat stagiar. Prin adresa nr. 1884403/10 martie 2009, emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, din conținutul căreia rezultă punctul de vedere al acestei instituții, în sensul că auditorii de justiție sunt persoane care au promovat concursul pentru admiterea la INM și urmează cursuri de formare profesională cu durata de 2 ani pentru a deveni judecători sau procurori după încheierea cursurilor și promovarea examenului de absolvire, auditorul de justiție nefiind funcționar public în sensul definit de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.

Acest punct de vedere coincide de altfel și cu dispozițiile din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora, așa cum de altfel reține și instanța de fond, cursanții INM au calitate de auditori de justiție, iar formarea profesională inițială în cadrul INM constă în pregătirea teoretică și practică a auditorilor de justiție pentru a deveni judecători sau procurori – art. 16 din Legea nr. 303/2004. Așadar, atâta timp scopul acestor cursuri pe care auditorii de justiție le urmează în cadrul INM este acela de a deveni judecători sau procurori, după încheierea acestora și promovarea examenului de absolvire, este lipsit de relevanță aspectul reținut de instanța de fond în sensul că statutul special al auditorului de justiție este asimilat sub anumite aspecte statutului magistraților, cu consecința asimilării calității de auditor de justiție unei funcții publice.

Ca o consecință a celor expuse, calitatea de auditor de justiție nu întrunește elementele caracteristice ale unei funcții publice, astfel cum în mod eronat a apreciat instanța de fond, așa încât temeiul indicat în cuprinsul ordinului de încetare a raporturilor de serviciu al intimatului-reclamant, art. 69 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 (la cerere), este cel corect, și nu se poate vorbi despre refuzul nejustificat al pârâtului de aplicare a dispozițiilor art. 69 alin. 1 lit. e) din lege. Recursurile formulate de cei doi pârâți fiind așadar fondate, în baza art. 312 Cod procedură civilă au fost admise, iar sentința instanței de fond a fost modificată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.