ÎCCJ, decizie (scj.ro #85211)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85211) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Suspendarea
actului administrativ. Neîntrunirea celor două condiții prevăzute de art.9 din
Legea nr. 29/1990
Suspendarea actului administrativ
presupune întrunirea cumulativă a două condiții esențiale: existența unor
cazuri temeinic justificate și iminența producerii unei pagube.
Secția de contencios
administrativ, decizia nr.960 din 4 martie 2004
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, a admis cererea
formulată de S.C.”I.E.B.” SA Ploiești; a suspendat executarea deciziei
nr.113/2003 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și procesul-verbal
nr. 13436/C/2003 încheiat de Direcția Generală a Vămilor, până la
soluționarea acțiunii.
S-a reținut că, prin actele administrative atacate s-au stabilit obligații de
plată în sarcina reclamantei, în sumă de 4.697.910.932 lei, iar susținerea
acesteia că, executarea imediată a sumei ar duce la lipsa de lichidității a
societății în lunile în care se înregistrează un vârf în consumul berii, este
întemeiată.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și
Direcția Generală a Vămilor, susținând, în esență, că nu sunt întrunite
cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990, pentru a se dispune suspendarea
deciziei și a procesului-verbal.
Recursurile sunt fondate.
Potrivit art. 9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a se
preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să
dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea
acțiunii.
Or, în cauză, nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale textului,
referitoare la cazuri bine justificate și la iminența pagubei.
Astfel, instanța primă, nu face referire la vreo probă din care să rezulte, pe
de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, că prin executarea
actelor atacate reclamanta ar suferi o pagubă, ci enunță doar susținerea
societății.
Evident, în condițiile date, în care nici din sentință și nici din actele
dosarului nu rezultă existența celor două cerințe esențiale, pentru a fi incidente
dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, soluția adoptată de prima instanță
este nelegală și netemeinică.
În consecință, recursurile au fost admise.