ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2882/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 07.05.2018, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, restituirea cauțiunii, în cuantum de 60.753,62 RON, achitate în Dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Timișoara, consemnate prin recipisa de consemnare nr. x din 22.03.2012 la B. - Sucursala Arad. A arătat reclamanta că dosarul de fond, nr. x/2012 al Curții de Apel Timișoara, având ca obiect suspendarea executării Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/19.12.2011 și a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. x/19.12.2011 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, a fost soluționat prin Sentința civilă nr. 224 din 3 aprilie 2012, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 4582 din 6 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.

Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a solicitat respingerea cererii de restituire a cauțiunii, pentru că reclamanta figurează cu obligații fiscale restante în sumă de 13.660 RON la bugetul general consolidat al statului. Astfel, a apreciat că se impune cu prioritate achitarea obligațiilor respective și, după emiterea certificatului de atestare fiscală de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, analizarea cererii de restituire a cauțiunii. 2. Hotărârea ce face obiectul recursului Prin încheierea din 31 mai 2018, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea reclamantei SC A. SRL și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 60.753,62 RON, consemnată la B.-Sucursala Arad prin recipisa de consemnare B. nr. x din 22.03.2012 în Dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Timișoara. A reținut instanța că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1064 alin. (1) și (2) C. proc. civ., republicat, referitoare la restituirea cauțiunii. În ceea ce privește apărarea pârâtei, pe motiv că reclamanta figurează cu obligații fiscale restante către bugetul general consolidat al Statului, a apreciat instanța că nu este întemeiată și că nu justifică un impediment în aprecierea condițiilor prevăzute de art. 1064 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, pârâta nu a făcut dovada că a formulat cerere pentru plata despăgubirilor cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar, pe de altă parte, nici nu a făcut dovada că a solicitat repararea prejudiciului de către reclamantă. Obligațiile fiscale restante la care se referă pârâta nu au nicio legătură de cauzalitate cu suspendarea executării actelor administrativ-fiscale care au făcut obiectul cauzei și nici nu pot fi considerate în înțelesul legii un prejudiciu născut pe perioada cât și-a produs efectele măsura suspendării.

Recursul exercitat în cauză 3.1. Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se constate că dreptul reclamantei de a solicita restituirea cauțiunii este prescris, cauțiunea intrând în proprietatea privată a statului și impunându-se virarea sumei la bugetul de stat. A invocat recurenta excepția prescrierii dreptului de a solicita restituirea cauțiunii, motivând că suma de 60.753,62 RON, reprezentând cauțiune, a fost depusă la data de 22.03.2012, pentru Dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Timișoara, dosar soluționat definitiv la data de 06.11.2012, prin Decizia civilă nr. 4582 din 6 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal de respingere a recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad. Reclamanta nu a solicitat restituirea cauțiunii în termenul general de prescripție de 3 ani de la data rămânerii definitive a soluției din Dosarul nr. x/2012, respectiv 3 ani de la data de 06.11.2012. Astfel, în cauză, dreptul material la acțiune al reclamantei, născut la data pronunțării Deciziei civile nr. 4582 din 6 noiembrie 2012, era prescris la data sesizării instanței, 07.05.2018, pentru că nu s-a făcut dovada intervenirii vreuneia dintre situațiile de natură a suspenda sau întrerupe cursul prescripției. Potrivit art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, "Bunurile confiscate sau neridicate în orice procedură judiciară trec în proprietatea privată a statului în temeiul unei încheieri emise de judecătorul de cameră preliminară sau al unei hotărâri definitive ori, după caz, definitive și irevocabile". Totodată, potrivit art. 1 lit. h) și art. 5 alin. (9) din H.G. nr. 731/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, "Art. 1 În condițiile Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea publică a statului, denumită în continuare ordonanță, se valorifică următoarele bunuri, dacă prin legi speciale nu se dispune altfel: (...) h) sumele consemnate în orice scop de către persoane fizice sau juridice, la dispoziția organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea și nu s-a cerut ridicarea de către cei care le-au depus sau care erau îndreptățiți să le ridice, în termenul de prescripție prevăzut de legislația în vigoare; (...) Art. 5 (...) (9) Sumele consemnate, potrivit legii, în orice scop, pe numele persoanelor fizice sau juridice, la dispoziția organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea și nu s-a cerut ridicarea de către cei care le-au depus ori de către cei care erau îndreptățiți să le ridice în termenul de prescripție prevăzut de legislația în vigoare, se virează la bugetul de stat de către persoanele juridice care le au spre consemnare. Organele care au dispus consemnarea sumelor au obligația să le declare direcțiilor generale ale finanțelor publice județene sau a municipiului București ori administrațiilor finanțelor publice de sector din cadrul Direcției General a Finanțelor Publice a Municipiului București, în termen de 30 de zile de la împlinirea termenului legal de prescripție". 3.2. Odată cu cererea de recurs, recurenta-pârâtă DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a depus și completare a recursului, prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimitere cauzei spre rejudecare instanței de fond, având în vedere că această hotărâre a fost pronunțată în contradictoriu cu o instituție care nu are calitate procesuală pasivă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, fără a fi citată instituția publică ce are calitate procesuală pasivă în cauză, respectiv Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, organul fiscal de care aparține, în prezent, reclamanta. A arătat recurenta că, din data de 12.06.2017, reclamanta SC A. SRL nu mai aparține de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, ci de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, pentru că și-a mutat sediul în județul Timiș, Municipiul Timișoara, B-dul x nr. 25. În concluzie, AJFP Arad nu mai are calitate procesuală pasivă, această calitate revenind Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, potrivit art. 30 din C. proc. fisc. , hotărârea fiind pronunțată fără citarea acestei instituții.

Apărările intimatei-reclamante Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat concluzii scrise, prin care a apreciat că recursul este lovit de nulitate, nefiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, întrucât procedura în dosar s-a desfășurat conform vechiul C. proc. civ., temeiul corect fiind art. 304 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că nu sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 14/2007, ci ale art. 1063 și 1064 C. proc. civ.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte, sesizată cu soluționarea prezentului recurs, în raport cu lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, apreciază că este nefondat. 5.1. Referitor la nulitatea recursului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, în raport cu data sesizării instanței, 20.02.2012, pricina se judecă sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, însă invocarea de către recurentă a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, nu poate constitui un motiv de nulitate, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 304 1 C. proc. civ. de la 1865, cauza se poate analiza sub toate aspectele. Completarea recursului a fost formulată la aceeași dată cu recursul, cu respectarea termenului legal, astfel încât susținerile recurentei din ambele cereri vor fi analizate unitar. 5.2. Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu critică aspectul privind îndeplinirea condițiilor pentru restituirea cauțiunii prevăzute de art. 723 1 C. proc. civ. de la 1865 (corespunzător art. 1064 C. proc. civ., republicat, menționat de prima instanță), ci solicită a se constata, la un motiv de recurs, că nu are calitate procesuală pasivă, astfel că încheierea de restituire a cauțiunii ar fi fost dată în contradictoriu cu o instituție fără calitate procesuală pasivă, cu încălcarea normelor de procedură, și, la un al doilea motiv de recurs, că ar fi intervenit prescripția dreptului reclamantei SC A. SRL de a solicita restituirea cauțiunii. 5.3. În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive, Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentei-pârâte, pentru că, în Dosarul nr. x/2012 al Curții de Apel Timișoara (în care a fost achitată, de către reclamanta SC A. SRL, cauțiunea ce face obiectul prezentei cereri), având ca obiect suspendarea executării Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/19.12.2011 și a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată nr. x/19.12.2011 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, calitate de pârâtă a avut această autoritate, în calitate de emitent al actelor contestate. Deci, cererea de restituire a cauțiunii nu putea fi soluționată în contradictoriu cu o altă autoritate decât emitentul actului atacat, parte în litigiul de fond, și care, de altfel, a și formulat calea de atac. 5.4. Nici motivul invocat în fața instanței de recurs, privind prescripția dreptului reclamantei de a solicita restituirea cauțiunii, nu este întemeiat. Conform dispozițiilor art. 1 lit. h) și art. 5 alin. (9) din H.G. nr. 731/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007, invocate, de altfel, chiar de recurenta-pârâtă în susținerea excepției prescripției și reproduse la pct. 3.1 al prezentei decizii, se valorifică sumele consemnate în orice scop de către persoane fizice sau juridice, la dispoziția organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea și nu s-a cerut ridicarea de către cei care le-au depus ori de către cei care erau îndreptățiți să le ridice în termenul de prescripție prevăzut de lege. Or, în cauză, se constată că nu a fost dispusă restituirea cauțiunii consemnate de către intimata-reclamantă SC A. SRL pentru soluționarea cererii de suspendare a executării actelor emise de organul fiscal. Astfel, nu este incident textul de lege invocat de recurenta-pârâtă, pentru că termenul de prescripție pentru restituirea cauțiunii consemnate de reclamantă nu a început să curgă. Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a reținut îndeplinirea condițiilor art. 723 1 C. proc. civ. de la 1865 (corespunzător art. 1064 C. proc. civ., republicat, menționat de prima instanță) privind restituirea cauțiunii. 5.5. Față de aceste argumente, Înalta Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.