ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, a solicitat eliberarea către aceasta a cauțiunii în sumă de 20.000 RON, depusă de reclamanta SC A. SRL în cadrul acțiunii privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 30.05.2014, conform Recipisei de consemnare nr. x din 27.07.2015 emisă de B. - Sucursala Arad.

Prin încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Împotriva soluției instanței de fond, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a formulat recurs, solicitând casarea acesteia iar, în rejudecare, admiterea cererii, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a argumentat, în esență, că cererea sa de eliberare a cauțiunii este îndreptățită de prejudiciul cauzat prin suspendarea executării, timp de 2 ani, a Deciziei de impunere nr. x din 30.05.2014 prin care s-a stabilit la plată suma de 2.031.253 RON, neîncasată nici până în prezent și care generează accesorii, de la data stabilirii și până la data plății.

Suspendarea efectelor actului principal a atras și suspendarea actelor subsidiare emise în baza acestuia.

Recurenta susține că a formulat, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1064 C. proc. civ., o cerere de restituire a cauțiunii în vederea recuperării parțiale a prejudiciului produs prin neexecutarea Deciziei de impunere nr. x din 30.05.2014, fiind irelevant faptul că cererea nu a fost intitulată "cerere pentru plata despăgubirilor cuvenite", întrucât actele se interpretează în funcție de conținutul lor și nu de denumirea pe care o poartă.

Legal citată, intimata SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 30.05.2014 a fost respinsă și, de altfel, recurenta nu a solicitat, în termenul de 30 de zile de la soluționarea irevocabilă a fondului cauzei, obligarea părții adverse la plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauțiune, nefiind, astfel, întrunite condițiile prevăzute de art. 1064 alin. (1), (2) și (4) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Înalta Curte, examinând încheierea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu susținerile părților, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În speță, prin cererea cu care a învestit instanța de contencios administrativ, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 30.05.2014 și a măsurilor de executare silită și a oricăror altor măsuri dispuse în baza acestei decizii, până la soluționarea definitivă a contestației promovate împotriva acestei decizii.

Reclamanta a depus, în baza dispozițiilor instanței de judecată, în temeiul art. 215 C. proc. fisc. , dovada consemnării unei cauțiuni în cuantum de 20.000 RON.

Cauțiunea prevăzută de art. 215 C. proc. fisc. are drept scop constituirea la îndemâna autorității emitente a actelor de impunere fiscală a unei garanții pentru acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite.

Prin Sentința civilă nr. 185 din 29.07.2015 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2015, s-a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. nr. x din 30.05.2014 până la soluționarea contestației administrative.

Prin Decizia civilă nr. 2.970 din 12.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile formulate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva Sentinței nr. 185 din 29 iulie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și, rejudecând, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, ca neîntemeiată.

În data de 01.11.2017, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a solicitat eliberarea cauțiunii achitate conform Recipisei de consemnare nr. x din 27.07.2015 emisă de B. - Sucursala Arad, stabilită de instanța de fond și consemnată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a respins cererea, apreciind, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1063 C. proc. civ. și aceasta este și concluzia instanței de control judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 1064 C. proc. civ., indicat de recurent ca temei al cererii sale, "(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus. (2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus."

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă, în primul rând, că cererea de restituire a cauțiunii întemeiată pe art. 1064 C. proc. civ. poate fi formulată strict de către partea care a depus-o, în speță reclamanta-intimată SC A. SRL, iar nu de către partea în beneficiul căreia a fost consemnată cauțiunea, anume pârâta-recurentă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

În recurs, pârâta a susținut că cererea cu care a învestit instanța de contencios administrativ ar reprezenta, în realitate, o cerere pentru plata despăgubirilor cuvenite, formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 1064 C. proc. civ., dar acest argument nu poate fi primit.

Acțiunea în despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite de suspendarea executării este o acțiune patrimonială, care se exercită pe cale separată întrucât presupune examinarea elementelor răspunderii civile delictuale, și care nu poate fi adresată instanței de restituire a cauțiunii, acțiune a cărei competență de soluționare ar urma să fie determinată potrivit dreptului comun, pe baza dispozițiilor C. proc. civ.

Cererea reclamantei-recurente se întemeiază pe o confuzie între cele două tipuri de cerere, confuzie care persistă și în recurs. Dispozițiile art. 1064 C. proc. civ. nu pot reprezenta, așa cum eronat consideră recurentul, temei legal pentru formularea unei acțiuni în despăgubire, ci doar pentru restituirea cauțiunii către partea care a depus-o.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive pentru casarea hotărârii instanței de fond, a cărei soluție este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva încheierii din 12 decembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2018.

Procesat de ED