ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2970/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 iulie 2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, suspendarea executării, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, a deciziei de impunere nr. F-AR 371 din 30 mai 2014 și a măsurilor de executare silită și a oricăror altor măsuri dispuse în baza acestei decizii, până la soluționarea definitivă a contestației promovate împotriva deciziei.

Reclamanta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 20.000 RON, astfel cum i s-a pus în vedere de instanță.

Curtea de Apel Timișoara, prin Sentința nr. 185 din 29 iulie 2015, a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-AR 371 din 30 mai 2014 emise de Administrația Județeană a Finanțelor publice Arad până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva acesteia.

Împotriva acestei sentințe, pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara (DGRFP Timișoara) și DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad au formulat, fiecare, recurs.

2.1. Prin recursul său, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă DGRFP Timișoara a solicitat modificarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și, pe fond, respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal, ca neîntemeiată.

A susținut recurenta-pârâtă că excepția lipsei calității sale procesuale se impunea admisă, raportat la petitul acțiunii, suspendarea unei decizii de impunere emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

În ceea ce privește fondul cauzei, a apreciat că nu erau îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a prevenirii producerii unei pagube iminente, prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Astfel, simpla promovare a acțiunii în contencios administrativ împotriva actului administrativ-fiscal nu poate fi suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția cazului bine justificat, suspendarea putându-se dispune numai după pipăirea prealabilă a fondului cauzei.

2.2. Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de suspendare, ca inadmisibilă, în privința măsurilor de executare silită și, în rest, ca netemeinică și nedovedită.

A susținut recurenta că nu se poate solicita suspendarea măsurilor de executare silită în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci doar în cadrul unei contestații la executare, în condițiile art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 coroborate cu art. 718 alin. (1) C. proc. civ.

A arătat că nu au fost îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente. Astfel, actul administrativ-fiscal ce face obiectul cererii de suspendare îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de Codul de procedură fiscală, nefiind, la prima vedere, nelegal. De asemenea, referitor la paguba iminentă, intimata-reclamantă și-a înstrăinat bunurile mobile sau imobile cu rea-credință, strategic, înainte de declanșarea executării. În situația executării silite, intimata-reclamantă avea la îndemână căile de atac specifice, suspendarea executării silite, contestația la executare silită, suspendarea popririi în condițiile art. 148 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, pentru că aceasta are personalitate juridică și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad este o unitate fără personalitate juridică, în subordinea acesteia.

Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, apreciind că instanța de fond nu a dispus suspendarea executării silite ci, astfel cum prevede art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, a suspendat actul până la soluționarea definitivă a contestației formulate împotriva acestuia. De asemenea, au fost îndeplinite condițiile prevăzute de articolul menționat pentru suspendarea executării actului administrativ. În situația în care nu s-ar fi dispus suspendarea executării actului, nu ar mai fi putut să-și apere drepturile și să-și dovedească nevinovăția, fiind în procedura insolvenței și urmând ca asociații societății să răspundă cu propriile patrimonii.

A mai arătat că organele fiscale au sesizat autoritățile judiciare cu privire la cercetarea existenței infracțiunii de evaziune fiscală, prin Sesizarea penală nr. 6190 din 6 iunie 2014. Suspendarea procedurii soluționării administrative a contestației împotriva deciziei de impunere până la pronunțarea organelor judiciare și, în același timp, executarea sumei stabilite nelegal în sarcina sa i-ar încălca dreptul la apărare, drept fundamental consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și alte drepturi care se subsumează conceptului de proces echitabil.

4.1. Cu privire la examinarea recursurilor în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 27 aprilie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 8 iunie 2017, Completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc cerințele de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

4.2. Cu privire la fondul recursurilor

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

4.2.1. În ceea ce privește recursul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Înalta Curte apreciază că ar fi trebuit admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții.

Obiectul acțiunii îl privește suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-AR 371 din 30 mai 2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății sau persoana față de care se urmărește să se stabilească un drept.

În cauză, emitentul actului ce face obiectul acțiunii este Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, între intimata-reclamantă și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara neexistând niciun raport juridic în ceea ce privește decizia de impunere.

Nu pot fi reținute susținerile intimatei-reclamante în sensul că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, aflată în subordinea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, nu ar avea personalitate juridică, pentru că, în materia contenciosului administrativ, nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public.

Astfel, este suficientă capacitatea administrativă a autorității, respectiv posibilitatea emiterii de acte administrative, ce determină și eventuala calitate procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ.

4.2.2. Referitor la recursul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în prealabil, se reține că intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere și a oricăror măsuri emise în baza acesteia, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind invocate dispozițiile privind contestația la executare silită și căile de atac, art. 712 și urm. C. proc. civ.

Criticile pârâtei referitoare la admiterea cererii de suspendare sunt fondate. Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare în perioada analizată, rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, suspendarea executării unui act administrativ/act administrativ-fiscal este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept, ope legis), ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiată însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă ci îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură uri act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de instanța supremă, cu titlu de exemplu, ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare).

Or, în cauză, prima instanță a reținut, ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal a cărui suspendare s-a cerut, acțiunile legale întreprinse de organele fiscale (declanșarea procedurii insolvenței, plângerea penală, măsurile de executare silită), demersurile judiciare întreprinse de societate împotriva deciziei de impunere și faptul că, prin Sentința nr. 156 din 16 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. 549/59/2015, Curtea de Apel Timișoara a anulat Decizia nr. 3015/1028 din 19 decembrie 2014 prin care Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a respins, ca nedepusă în termenul legal, contestația formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei de Impunere nr. F-AR 371/30 mai 2014 și a obligat pârâta la soluționarea contestației societății împotriva deciziei de impunere.

Or, obligarea organului fiscal la soluționarea contestației intimatei-reclamante formulate împotriva deciziei de impunere, nu poate fi apreciat ca o aparență de nelegalitate a acestei decizii, obiectul acțiunii respective neavând legătură cu temeinicia deciziei de impunere a cărei suspendare se solicită în cauza de față.

Totodată, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ-fiscal va avea drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, neputându-se reține alegațiile intimatei-reclamante referitoare la încălcarea dreptul la apărare, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și a altor drepturi care se subsumează conceptului de proces echitabil.

4.3. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursurile, cu consecința casării sentinței atacate și a respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad împotriva Sentinței nr. 185 din 29 iulie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM