ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Oradea - M.A.I. suspendarea parțială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv suspendarea prevederilor art. 6 alin. (4) lit. a) din anexa 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016 raportat la art. 7 alin. (4) lit. a) din anexa 2 la același ordin.
Soluția instanței de fond
Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 237/2016-PI din 25 octombrie 2016 a admis cererea formulată de petenta reclamantă A., în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Afacerilor Interne și, în consecință, a dispus suspendarea executării prevederilor art. 6 alin. (4) lit. a) din Anexa 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016, raportat la art. 7 alin. (4) lit. a) din Anexa 2 din același ordin până la soluționarea definitivă a fondului cauzei.
Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs.
În motivarea recursului se arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.
Cazul bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de parte; aceasta trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
Toate argumentele juridice care, în viziunea instanței de fond "conduc" spre ideea existenței, în speța dedusă discuției, a cazului bine justificat, sunt, în mod evident, simple considerații invocate de către reclamantă și acceptate ca atare de către Curtea de Apel Oradea, fără o minimă dovadă care să răstoarne prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate de care beneficiază actul administrativ.
La judecarea cererii de suspendare, instanța nu cercetează fondul cauzei ci, pentru a nu da o soluție arbitrară, trebuie să facă un examen sumar al cauzei, pentru a vedea aparența de legalitate a actului a cărui suspendare se cere.
La pronunțarea unei soluții, instanța trebuie să aibă în vedere nu numai existența în sine a pagubei, ci și întinderea sa, întrucât o pagubă neînsemnată din punct de vedere cantitativ nu poate justifica soluția de admitere a cererii de suspendare.
În speța dedusă judecății apare evident faptul că reclamanta nu a probat îndeplinirea condiției de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv "iminența producerii unei pagube".
Recurentul susține că ar fi imposibil de probat existența acestei condiții de vreme ce simpla participare a reclamantei la concursul organizat de I.T.P.F. Oradea îi conferă acesteia doar vocația de a dobândi calitatea de polițist, în eventualitatea declarării ca "admis" la acest concurs, nu și drepturile și obligațiile efective ce derivă din acest statut.
Așadar încadrarea reclamantei pe funcția pentru care candidează nu este un eveniment cert, iar veniturile de care aceasta susține că ar fi lipsită în eventualitatea în care nu ar participa la concursul respectiv sunt unele aleatorii, care depind exclusiv de promovarea concursului în discuție.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de suspendare formulate de reclamantă.
Soluția instanței de recurs
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes este întemeiată, motiv pentru care va admite excepția și, pe cale de consecință, va respinge recursul ca rămas fără interes.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.
În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea parțială a actului administrativ cu caracter normativ, respectiv suspendarea prevederilor art. 6 alin. (4) lit. a) din anexa 2 la Ordinul MAI nr. 140/2016 raportat la art. 7 alin. (4) lit. a) din anexa 2 la același ordin.
Prin Sentința nr. 38/CA/2017/P.I. din 30 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes a reclamanților B., C., D. și E. în susținerea cererii de suspendare, excepție invocată din oficiu, a respins ca lipsită de interes cererea de suspendare formulată de reclamanții E., C., D., B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial Al Poliției De Frontieră Oradea și Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Oradea - Ministerul Administrației și Internelor, a admis acțiunea formulată, în prezentul dosar și dosarele conexate, de către reclamanții F., E., G., H., A., C., I., D., J., K., B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a respins cererea de intervenție voluntară principală formulată de reclamanta F., a dispus anularea răspunsului nr. x din 20.10.2016 emis de Ministerul Afacerilor Interne, de soluționare a plângerii prealabile formulate de reclamanta D., a dispus anularea art. 6 alin. (4) lit. a) din ANEXA 2 a Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să plătească reclamanților F. suma de 645 RON și reclamantei D. suma de 50 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată și a dispus publicarea prezentei hotărâri în M. Of. , după rămânerea definitivă.
Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.
În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.
Cum instanța de fond s-a pronunțat asupra acțiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită la data de 30 martie 2017, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efectele.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția lipsei de interes, excepție care face inutilă în tot cercetarea în fond a recursului, motiv pentru care, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., o va admite și va respinge recursul declarat ca rămas fără interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva Sentinței nr. 237/2016 - P.I. din 25 octombrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca rămas fără interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.
Procesat de ED